Valeriu si Monica aveau o casnicie fericita. Totul functiona, cu exceptia vietii lor intime, care incepuse sa lancezeasca. De aceea, Valeriu s-a simtit indreptatit sa aiba cateva aventuri pasagere. Dar viata lui s-a facut tandari, atunci cand Monica a gasit, si ea, o "alternativa"
Urasc faptul ca stiu cine este. Ca il cunosc, ca stiu cum arata, ca sunt la curent cu orarul intalnirilor lui cu sotia mea: de doua ori pe saptamana, lunea si joia dupa-amiaza. Era mult mai simplu sa fi fost un necunoscut, cineva mai batran decat mine si, mai ales, sa locuiasca departe de aici. Singurul lucru bun este ca traim intr-un oras mare si ca, dupa ce am facut cunostinta, drumurile noastre nu s-au mai incrucisat niciodata.
De cand ne-am casatorit, Monica si cu mine am fost sinceri unul cu altul, am ales sa ne spunem totul, pe fata, ce ni se intampla zilnic la locul de munca, dar si ce simtim, graficul starilor noastre sufletesti. Acesta a fost punctul forte al relatiei noastre, dar in acelasi timp - imi dau seama abia acum - si marea ei slabiciune. Incet-incet, sentimentele de iubire s-au transformat in prietenie. Cum sa-i spui propriei tale sotii ca o inseli? Cum sa afli din gura ei ca si-a gasit un iubit? Mi-ar fi mult mai usor daca n-as sti nimic din toate astea. Cand am inteles ca marturisirile noastre fusesera excesive, era prea tarziu.
Cand Monica a avut nevoie de o consiliere juridica, eu insumi am trimis-o la X. Oricat de straniu ar suna, poate ca, fara sa constientizez semnificatia gestului meu, incercam s-o imping spre o aventura, sa o starnesc. In urma cu un an, cand a inceput toata povestea, iubirea noastra parea sa intre in impas. In ultimii cinci ani, momentele noastre de dragoste devenisera foarte rare si, in general, nu prea reuseam sa ne gasim timp unul pentru celalalt. Trebuie sa recunosc ca vina a fost in primul rand a mea. Lucrez la o firma de consultanta, am o profesie acaparatoare, care ma supune la stres. Doamne, si cat de bine incepusera lucrurile intre noi! Eram insurat pe atunci, prima mea sotie avea o fire extrem de posesiva, incat dupa o vreme, simteam ca langa ea ma sufoc, pur si simplu n-aveam aer. Ne enervam reciproc, aveam amandoi iesiri necontrolate, era un chin nesfarsit, o dezordine afectiva.
M-am decis sa divortez, indata ce am cunoscut-o pe Monica. Asta a fost la o petrecere de firma, acum treisprezece ani. Imi dadea un sentiment total de libertate, de lipsa de constrangere, de lepadare a unei poveri purtate prea indelung. Ne manifestam afectiunea fara retineri si, la inceput, ne-am inteles de minune si in pat. Ce-i drept, betia simturilor s-a stins destul de repede. Cam dupa doi ani... Dar pe fond, intelegerea era totala... Lucrurile functionau minunat. Ne protejam reciproc, avem o multime de interese comune, acelasi simt al umorului. Chiar si acum, de cele mai multe ori ne aflam pe aceeasi lungime de unda. Insa am constatat curand, amandoi, ca din convietuirea noastra disparuse cu totul emotia, fiorul, pasiunea imbratisarilor, care pentru mine e foarte importanta. Disparuse intimitatea, bucuria participarii, Monica parea inerta in bratele mele, prea cerebrala, imbratisarile noastre pareau cumva "premeditate". Da, imi aduc aminte ca ea a folosit prima acest cuvant. Simtise, si ea, ca ardem la flacara mica amandoi. Avea impresia ca devenise un soi de inlocuitor pentru dragoste, asa mi-a spus. Si cata dreptate avea! Ma uit cat de schimbata e azi, ce iradiere tasneste din ea, cum alearga la intalnirile despre care imi povesteste, cate calitati ii descopera noului ei iubit. Deunazi, m-au lasat nervii si am urlat la ea. Ma acuzase ca i-am zgariat dinadins masina ca sa ma razbun. "Ce are barbatul asta si eu n-am?", am strigat. "Ma iubeste, ma vrea doar pe mine. Nu sunt o femeie oarecare in patul lui. Imi da putere", mi-a raspuns, strigand si ea la fel de tare. Am plecat de acasa, am ratacit noaptea pe strazi. Nu puteam plange, desi as fi vrut. Cand se stricase iubirea noastra? Cum de n-am observat ca marturisirile noastre atat de sincere ne indepartau? La inceput, ele parusera sa atate din nou iubirea, dureau cumva, provocau gelozie, dar apoi, sinceritatea noastra a depasit "geamandura" si am intrat pe zona de inec. Incercand sa intelegem cand am gresit si cum a patruns instrainarea intre noi, ne-am marturisit lucruri care ne-au inghetat. Abia acum inteleg ca iubirea e exclusiva. Poti sa vorbesti, dar numai despre iubirea comuna, a ta si a ei.
De curand, i-am istorisit povestea mea unui coleg de la firma, in care am deplina incredere. Observase, de altfel, ca nu mai izbutesc sa ma concentrez la lucru ca inainte. E singura persoana cu care am putut discuta despre problemele casniciei mele. "Are sa ramana cu tine, sunt absolut sigur", m-a incredintat, dupa ce imi ascultase cu luare-aminte jelania. "Si nu uita ca e mai in varsta decat el, barbatii tineri nu se implica pe termen lung in asemenea povesti de iubire". Bine ar fi fost sa aiba dreptate, dar iradierea Monicai dovedea, dimpotriva, ca e o femeie dorita, iubita, ca diferenta de varsta nu juca nici un rol intre ei. Dimpotriva, era atatatoare, ca orice fruct oprit. De altfel, eu ma resemnasem demult cu gandul ca nevasta mea gaseste mai atragator trupul unui barbat de 35 de ani, decat pe al sotului ei, care implinise 48.
Am banuit ca aparuse cineva in viata ei, din ziua cand nu m-a mai lasat s-o strang in brate. Pe urma, dupa vreo jumatate de an, mi-a povestit totul. Sinceritatea noastra in ce ne privea pregatise terenul. Mi-a spus in fata ca nu mai poate trai fara o viata intima implinita, ca relatia noastra devenise o simpla "indatorire" care o umilea. Ca in viata ei aparuse un barbat "potrivit". Am ramas fara replica. Iata-ne, asadar, doi oameni in toata firea, doi soti dornici ambii de dragoste, dar pe care n-o mai puteau trai impreuna. Ducem dorul acelorasi lucruri, insa in loc sa ni le daruim reciproc, trebuie - nu se stie de ce - sa le luam din alta parte.
Marturisirea ei m-a facut sa ma simt ca un incornorat ridicol. Dar, fireste, nu voiam s-o recunosc. In primul moment, am mimat indiferenta: "Daca tu crezi ca ai nevoie de asta...". Am observat indata ca nu se asteptase la o asemenea reactie. Pe urma, gandindu-ma mai bine, m-am rusinat de escapadele mele de doi bani, pe care nu mi le refuzasem nicicand, in timpul calatoriilor mele de serviciu. Si nu fusese una pe care sa nu i-o marturisesc apoi si Monicai, in "sedintele" noastre. De fiecare data ma uimea calmul cu care ea izbutea sa lase in urma acele intamplari, dupa o mica izbucnire de furie. Cum de nu intelesesem ca granitele sinceritatii fusesera depasite de mult? Ca ceea ce faceam distrugea, in loc sa repare, biata noastra iubire? Din nefericire, cu toate intamplarile petrecute intre noi, eu o iubesc pe Monica. Iar in sinea mea imi fac reprosuri amare. De ce am lasat lucrurile sa mearga atat de departe? De ce ne-am lasat furati de acest dezinteres sexual, pe care l-am inlocuit cu marturisirea micilor noastre tradari, devenite apoi rupturi? Abia acum imi dau seama cat ma raneste purtarea ei. Faptul ca X e cu cincisprezece ani mai tanar ca mine face totul si mai greu de indurat, chiar daca in forul meu interior nu vreau sa-mi recunosc umilinta. Cand am primit marturisirea Monicai, nu mi-am pierdut cumpatul, mi-am tinut bine firea, doar pacatuisem si eu, nu puteam s-o acuz de o slabiciune care fusese si-a mea. Mai mult, nutream speranta secreta ca aceasta intamplare va aduce un aer proaspat in relatia noastra. Cateva luni, imi ziceam, si se va termina cu X, iar noi doi ne vom acorda inca o sansa, una reala. O doream pe Monica cu o intensitate incredibila. Intr-un anume fel, eram mandru pentru faptul ca ea cucerise un alt barbat, si inca unul mai tanar. Insa acum am uneori sentimentul ca ma aflu intr-o masina care se indreapta cu toata viteza catre prapastie si ca eu nu gasesc frana. Aceasta scena o vad adesea in cosmarele mele nocturne.
As vrea sa-mi pastrez disponibilitatea, as vrea sa-mi impart viata cu Monica inca multi ani de aici inainte, dar ma tem ca sunt in pragul unei depresii. De altfel, ea spune ca n-are de gand sa ma paraseasca, spune ca ma iubeste. Dar ce fel de iubire e asta, cand femeia isi inseala barbatul un an intreg, pentru ca nu mai gaseste caldura in bratele lui? Cu toate astea, ea crede ca noi nu vom fi niciodata compatibili din punct de vedere sexual, dar ca in rest suntem o echipa buna. Eu cred, dimpotriva, ca ne-am lasat prea curand cuprinsi de lene in pat, ne-am obisnuit prea mult unul cu altul si n-am insistat destul sa aflam nevoile si dorintele celuilalt. Oricat de ciudat ar parea, dorinta se invata. In ce ma priveste, sunt gata sa incerc din nou sa o luam de la capat, dar ofertele mele raman fara nici un raspuns. Sotia mea e fericita cu altul. Si-a gasit un barbat care o implineste erotic, care o face sa se simta puternica si frumoasa. De ce n-am inteles, oare, cat de important e lucrul asta in viata ei si a mea? De ce am lasat sa intervina intre noi inghetul?
Nu vreau s-o pierd, mi-ar lipsi prea mult franchetea si limpezimea ei, chipul ei deschis, cu ochii aceia minunati. Nu stiu cat mai pot continua acest joc. Nu mai pot sa ma arunc din nou intr-o aventura. Am gresit si platesc pentru asta. Eu o vreau pe Monica si nici o alta femeie. Cand ne-am casatorit, ne-am unit destinele pe viata. Cat de curand, ii voi cere: ori el, ori eu.
VALERIU