Alegerile pentru Parlamentul Europei au fost, la noi, un pretext pentru "incalzirea" candidatilor la "prezidentialele" din toamna. Electoratul a urmarit "spectacolul", dar s-a mobilizat putin, tocmai pentru ca a inteles ca miza jocului o reprezinta alegerile urmatoare. De aceea, rezultatele "europenelor" nu pot fi considerate semnificative din perspectiva trendului prezidentiabililor. Era clar, din chiar startul campaniei pentru sustinerea listelor europene, ca scena politica va fi impartita intre cele trei forte majore, PD-L-ul, PSD-ul si PNL-ul, cu diferente minime intre rezultatele prognozate si cele realizate. UDMR-ul si-a materializat stabilitatea electoratului sau, conform asteptarilor. Alegerea Elenei Basescu si a cuplului de clovni politici Vadim-Becali nu a reprezentat decat concretizarea tendintelor excentrice, marginale, ale unei parti a alegatorilor Romaniei. Pe scurt, in loc sa considere "europenele" importante in sine (si - printre altele - datorita faptului ca, in functie de rezultate, tara poate pretinde un anume comisariat european), politicienii le-au vazut mai mult drept un test al popularitatii prezidentiabililor. Ceea ce, in realitate, n-a fost.
Rezultatele "europenelor" nu au influentat pozitia in sondaje a principalilor candidati la Presedintie si nu au modificat tendintele fixate de impactul fiecaruia. Desi nu si-a anuntat candidatura inaintea acestor alegeri, d-l Basescu isi mentine prima pozitie cu un scor ce il duce, inevitabil, in turul secund al "prezidentialelor". PD-L-ul nu se poate dispensa de el pentru ca orice alta candidatura (a premierului Boc, de exemplu) il expune riscului maxim al pierderii celui de-al doilea tur de scrutin, prin coalizarea tuturor celorlalte forte politice impotriva lui. PD-L-ul atarna, de altfel, greu - in sens negativ - si in balanta candidatului Basescu, si datorita uzurii datorate guvernarii in vremuri de criza, dar si "gafelor" (mai mult sau mai putin intentionate) ale unora dintre demnitarii proveniti din randurile lui. Cu d-l Basescu desemnat candidat - un candidat capabil de asumarea oricarei formule de crestere a impactului electoral - el poate avea garantia pastrarii primei pozitii in administratia tarii, fie si printr-o alta "asociere" parlamentara, dupa alegerile prezidentiale. D-l Basescu va trebui, de altfel, sa mute subtil (sau brutal, dupa caz) accentul in problema nereusitelor guvernamentale - mai ales in combaterea efectelor crizei - pe prestatia "specialistilor" PSD-ului, partenerul propriului partid in exercitarea administratiei.
Desi are in spate un partid superorganizat, bazat pe structurile politice preexistente rasturnarii totalitarismului, si cea mai puternica grupare de "baroni" dominand economia, d-l Geoana realizeaza constant un procent inferior PSD-ului si se vede egalat de impactul (cu tendinte ascendente) al candidatului PNL, d-l Antonescu.
Mircea Geoana si-a adoptat "stilul de campanie", practicand un populism agresiv si optimist, necaracteristic, cu riscul de a fi pus in dificultate de neindeplinirea promisiunilor de la trecutele alegeri (20.000 euro pentru emigrantii reintorsi in tara, pensii duble si salarii marite cu 50% etc.). Singura lui sansa reala ar putea fi data de retragerea PSD-ului de la guvernare in acest moment, tocmai pe motivul ca "partenerul", PD-L-ul, l-a impiedicat sa le concretizeze. O retragere de acest tip este insa imposibila, majoritatea absoluta a "baronilor locali" nefiind dispusa sa renunte la "avantajele" oferite de conducerea administratiei "descentralizate". Ramanand la guvernare, d-lui Geoana ii va fi greu sa atace guvernarea din care partidul sau face parte. In aceasta situatie, pierzand "prezidentialele", el va fi sacrificat de partidul pe care a ajuns sa-l conduca conjunctural si va confirma porecla data de fostul "tatuc" al acestuia, d-l Iliescu.
Altfel se pune problema pentru PNL. Crin Antonescu are "avantajul" de a fi putin implicat in guvernarea Tariceanu, efectele negative ale acesteia neputand sa-i fie puse la socoteala. Bun orator, capabil de reactii rapide la "provocarile" situatiei, el joaca rolul de "locomotiva" pentru gruparea liberala, pe care o depaseste procentual. Dar d-l Antonescu are (pe langa "comoditatile" deja relevate, inclusiv in "probleme lingvistice") dezavantajul de a fi obligat sa-si modereze atacurile electorale fata de PSD-ul concurent (si prezumtiv sustinator in turul secund), amintind astfel de "alianta secreta" PNL-PSD, cu efecte negative pentru popularitatea partidului sau, din ultimii ani ai "administratiei Tariceanu". Concentrarea atacurilor pe d-l Basescu nu este, totusi, o solutie, acestuia convenindu-i "martirizarea", cum s-a observat la "referendumul suspendarii presedintelui". D-l Antonescu ar trebui sa se teama si de "diversiunea Duda", indreptata impotriva liberalilor, dar si de orientarea voturilor minoritatilor etnice, mult mai deschisa, deocamdata, spre d-l Basescu. Daca va pierde alegerile, el va pierde, probabil, si partidul, care - dupa "prezidentiale" va incerca o revenire in administratie, indiferent cu ce grupare. Ca si Mircea Geoana, d-l Antonescu este "condamnat" sa castige. Ceilalti candidati sunt pur decorativi. Propunerea UDMR-ului va fi una strategica, in vederea negocierilor din turul secund, cu prezumtivul castigator. UDMR-ul doreste, desigur, sa revina la guvernare si nu uita ca PD-L-ul, la propunerea d-lui Basescu, i-a oferit "parteneriatul". Cei doi "crestini si patrioti", Vadim si Becali (momentan "Tociu si Palade" ai politicii romanesti), se vor desparti, fiecare avand aspiratii prezidentiale (la care nu vor renunta pentru un ipotetic post de prim-ministru), intrand intr-un razboi pe care, doar conjunctural, l-au intrerupt. Revenirea d-lui Basescu pe dealul Cotrocenilor ar putea fi, asadar, primejduita doar de coalizarea tuturor celorlalti, de greselile fostilor sai colegi de partid, sau de aglomerarea unor reactii temperamentale necenzurate. Ca om politic insa, d-l Basescu stie deja foarte multe.