A slujit timp de doi ani de zile la Manastirea Antim din Bucuresti, alaturi de parintii Sofian Boghiu si Ilarion Argatu. In 1974 a plecat in Italia cu o bursa de studii pentru doi ani, la Universitatea Catolica. Nu s-a mai intors in tara. A gasit acolo romani credinciosi, care isi doreau un preot. Dupa numai un an de zile, infiintase deja o parohie ortodoxa. Astazi, parintele Valdman are la activ 90 de parohii romanesti in toata Italia. Din 1996 slujeste la Milano, in superba biserica Santa Maria della Vittoria, fost asezamant catolic, caruia i-a ridicat, cu sprijinul credinciosilor, un iconostas ortodox, pe care l-a invesmantat cu icoane de sfinti romani
"Romania se intinde pana acolo unde se afla cel mai indepartat roman"
- Peste tot pe unde au emigrat, romanii l-au luat cu ei de acasa pe Dumnezeu. Isi lasa parintii, copiii, dar credinta e nelipsita din bagajele lor sarace. Cum explicati aceasta dependenta spirituala?
- Romania se intinde pana acolo unde se afla cel mai indepartat roman. Si mai cred ca romanii au un simt religios extrem de puternic. In spatiul fostelor tari comuniste, ortodoxia romana este in mod cert cea mai traita, cea mai autentica. Nici la sarbi, nici la bulgari, nu exista o asemenea participare la viata bisericeasca. Chiar si faptul ca am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, sa intemeiez 90 de parohii pe teritoriul Italiei vorbeste de nevoia profunda de spiritualitate a poporului roman. Biserica n-a inventat nimic, doar a raspuns unei chemari. Strainatatea le-a intarit romanilor credinta, i-a apropiat si mai tare de biserica. Unii dintre ei i-au calcat pentru prima oara pragul, ca sa intalneasca alti romani, sa afle despre un loc bun de munca, sa gaseasca un ajutor, sau pentru ca, pur si simplu, se simteau foarte singuri si dezorientati. Au gasit si romani, si locuri de munca, dar l-au gasit si pe Dumnezeu. Au ascultat cuvantul Evangheliei si au mai venit si duminica urmatoare. Sunt persoane care nu s-au mai spovedit de 20 de ani si s-au spovedit aici, in Italia. Mi se umple inima de bucurie sa vad cum dimineata, cand vin sa deschid biserica, gasesc multi romani asteptand deja in fata portii.
- In calitate de preot, le cunoasteti, cu siguranta, nu doar nevoia de Dumnezeu, dar si starea de spirit. Care sunt bucuriile si nelinistile lor?
- Faptul de a te rupe de tara nu e lucru usor si atrage cu sine un intreg cortegiu de stari sufletesti. Vin cate unii, saracutii, cuprinsi de frica. Tremura tot timpul, le e teama de ziua de maine, frica sa nu-i lase sotul sau sotia aflati in tara, teama ca n-o sa-i mai recunoasca copiii, frica si sa mai iasa pe strada. Ei sunt dezradacinatii - persoane cu o sensibilitate mai accentuata, care nu fac fata acestei ruperi de radacini si nu reusesc sa treaca obstacolele dure ale vietii. Noi incercam sa-i scoatem din depresie, sa le recuperam speranta si increderea in fortele proprii, sa le cream un anturaj care sa-i sprijine, pentru a scapa de aceasta tensiune. In general, insa, romanii sunt optimisti si muncitori. Sosesc din tara extrem de dezorientati si de prost informati, uneori chiar cu senzatia ca aici umbla cainii cu covrigi in coada. Vin si spun ca stiu sa faca "de toate", fara sa stie nimic bine. Nu vorbesc limba, nu cunosc legile si nici modalitatile de a te inscrie la centrele pentru gasirea unui loc de munca sau a unei case. Din cauza asta, de multe ori, cad prada unor traficanti care le iau comisioane pe nedrept sau accepta sa lucreze la negru, cand ei, ca membri ai Uniunii Europene, au drepturi. Dar se adapteaza repede, se specializeaza, sunt flexibili si invata usor. Romanii sunt doritori sa traiasca mai bine si mai frumos, daca nu ei, macar copiii lor. Se zbat pentru o casa cat mai frumoasa, o educatie mai buna (unii fac aici scoli sau se recalifica), un serviciu cat mai onorabil. Occidentul ii face oameni liberi, increzatori si creativi. Se bucura ca aici munca este apreciata si platita si vad ca, daca muncesc, pot avea, iar daca au, pot trai civilizat. Sunt si foarte multe familii despartite, pentru care strainatatea e greu de indurat. Au avut nevoie de mult curaj ca sa "se sacrifice pentru copii", cum spun ei. Si nu intotdeauna rezultatele sunt cele dorite. Am cunoscut mame care si-au lasat copilul in tara cu rudele, ca sa vina aici sa faca bani si, cand in sfarsit au putut sa-l aduca si pe el, copilul era instrainat de ea si-i reprosa ca n-a fost alaturi de el. Sunt si familii care nu reusesc sa traiasca la distanta si care, in lipsa afectiunii, o cauta in alta parte, isi strica casnicia si apoi se cearta pe casa din tara pentru care au muncit ani de zile. Daca pot sa dau un sfat tinerelor familii, acela este de a pleca mereu amandoi! Sa fie impreuna, si la bine, si la rau!
"Mai mult de jumatate dintre romani nu se vor mai intoarce in tara"
- Cum vedeti evolutia acestei generatii de emigranti? Ce se va intampla cu romanii de aici peste 10-20 de ani?
- Unii se vor intoarce in tara, altii sigur nu se mai intorc si, din pacate, acestia din a doua categorie vor fi mai mult de jumatate. S-au obisnuit aici. Nu intotdeauna au un trai extraordinar, dar s-au instrainat deja de Romania. N-au putut sa mearga suficient de des in tara, si relatiile lor cu vecinii si neamurile s-au cam racit, in timp ce aici si-au facut tot mai multi prieteni. Cei care, rand pe rand, si-au chemat intreaga familie, nu se mai intorc absolut sigur. Ca preot, iau starea de spirit dupa botezuri si inmormantari. Romanii din Italia sunt tineri si capabili de munca si au gasit aici conditii materiale care ii incurajeaza sa faca copii. Avem foarte multe botezuri. Problema este sa reusim sa-i mentinem pe copii in traditia ortodoxa. In ce priveste decesele, daca inainte oamenii isi transportau mortii in tara, in ultima vreme, tot mai multe inmormantari s-au facut aici, pentru ca in Romania nu mai e nici un neam care sa le puna o floare la mormant. Tot mai des sunt chemat sa le binecuvantez casele, cumparate cu credit, semn ca vor mai ramane ceva ani. Sigur, exista si romani care decid sa se intoarca, motivand ca, desi aici au un salariu bun, il dau pe chirie. In tara, unde deja au casa, s-ar multumi cu un salariu mai mic, ca sa fie cu rudele. Se mai intorc si cei care au venit din start cu gandul sa nu stea decat o perioada determinata, cei care n-au "reusit" financiar sau cei care lucrau in constructii si care, din cauza crizei, si-au pierdut treptat locurile de munca. Dar acestia din urma sunt destul de putini.
- In drumurile mele prin Lombardia, am intalnit multe familii de romani care le vorbesc copiilor doar in limba italiana. E o necesitate legata de adaptare sau o obedienta fata de noua lor patrie?
- Ajunsi aici, romanii isi creeaza o dubla identitate: pastreaza limba, traditiile si obiceiurile romanesti, dar asimileaza si lucruri legate de civilizatia occidentala. Se intampla uneori ca unii romani sa aiba surprize neplacute din partea confratilor lor, si atunci se retrag, dezamagiti, intre italieni. Se izoleaza, si limba se pierde de la sine. Sau, adesea, considera ca ei au indurat destul statutul de emigrant si, dorind sa le ofere copiilor o viata mai buna, ii invata direct italiana si le pun nume italienesti acestor copii care se nasc pe teritoriul Italiei. Este un mod gresit de a privi lucrurile. Si unul dintre baietii mei s-a nascut aici. Ni se intampla si noua ca, mic fiind, sa ne intrebe cate ceva in italiana, dar ii raspundeam fortat in romaneste si pana la urma a invatat amandoua limbile noastre. Biserica noastra face tot posibilul sa pastreze "romanismul". Avem o mica biblioteca de literatura romana si luptam sa deschidem una mai mare. Tot in cadrul bisericii, pregatim si cursuri de limba romana. Incercam sa-i tinem impreuna, sa le dam constiinta apartenentei la o comunitate, sa-i facem sa se imprieteneasca. Sarcina noastra este sa-i ajutam sa pastreze relatia cu tara, dar nu cu tara politica, ci cu tara profunda, pe care o vor descoperi in amintirile lui Ion Creanga si in poeziile lui Eminescu, pe care le dam cadou copiilor la slujba de Craciun.
- Ce asteptari au romanii emigranti de la Romania?
- Asteapta sa fie tratati cu mai mult respect si cu atentie, asa cum este civilizat. Vor mai multa solicitudine la ghisee, vor sa nu li se ceara spaga atunci cand vin pentru cate o perioada scurta in tara sa rezolve un document, vor sa nu mai fie amendati din nimica toata, doar fiindca au masini cu numar de Italia. Vor sa fie tratati normal, ca romani, cu dragostea cuvenita, fara ironia ca acum "s-au ajuns". Iar cand sunt aici, in Italia, asteapta ca Romania sa fie mai prezenta, sa-si trimita personalitatile in diaspora: mai toti au televizoarele puse pe posturi romanesti, dar vor si ziare romanesti, vor evenimente culturale si chiar oameni politici. Dar nu dintr-aceia sositi in prag de alegeri, care stiu sa dea, numai ca sa smulga la schimb un vot. Romanii de aici fac eforturi sa pastreze radacina care ii leaga de Romania. Dar Romania ar trebui sa-si dea seama ca aceste ramuri ale ei care se intind peste hotare se ofilesc, daca radacina, la randul ei, nu mai trimite seva.
- Emigratia romaneasca si-a facut, din pacate, atat in tara, cat si aici, in Italia, o imagine negativa.
- Diaspora romana este foarte numeroasa si este normal ca ea sa nu fie facuta numai din sfinti si genii, ci si din elemente certate cu legea, cu Biserica si cu disciplina. Dar asta nu trebuie generalizat. Ele sunt doar o minoritate pe care ziarele le umfla, in cautare de subiecte. Din pacate, presa romaneasca s-a obisnuit sa faca stiri numai din faptele negative. Nu ne lipsesc deloc partile pozitive, dar ar trebui ca noi, romanii, sa invatam sa ne promovam valorile. A venit deunazi un jurnalist de la "Adevarul" in biserica noastra. N-a vazut nici minunatia de iconostas pe care o avem, n-a simtit nici credinta atat de fierbinte a oamenilor de aici, n-a inteles nimic din infratirea, din bunatatea si daruirea lor. In schimb, m-a intrebat ce crime fac talharii romani noaptea pe strazile din Milano. Venise de acasa cu gandul sa-si ponegreasca tara. Si uite asa, se creeaza un cerc vicios. Presa din Italia preia din presa din Romania si presa din Romania preia din presa din Italia, iar Romania isi face o imagine proasta.
- Presa italiana nu ne iubeste, nici ea, prea mult. Romanii sunt discriminati in mod programat, imaginea lor e exclusiv negativa.
- Cand am fost chemat, odata, la o televiziune italiana si am incercat sa vorbesc despre poporul nostru si sa fac diferentierea intre roman si rom, mi s-a taiat microfonul. Jurnalistul avea parerea lui si nu voia sa fie contrazis. Cu toate acestea, refuz sa ma angrenez in discutii despre discriminare, pentru ca modul meu de a gandi este altul. Noi, ca romani, n-avem dreptul, in tara lor, sa le aratam cu degetul ca si ei au mafie, ca si ei au criminalitate. Am fost primiti in tara lor, deci, hai, intai de toate, sa le respectam legile, sa-i respectam ca gazde si sa ne vedem de ograda noastra. Sa nu vedem paiul din ochiul vecinului, sa nu ne transformam in judecatorii altora, ci sa ne straduim sa fim mai buni in fiecare zi, ca sa schimbam aceasta imagine despre noi.
- De 35 de ani locuiti in Italia. Ati trecut si dvs. prin incercarile emigrantului de rand?
- Mi-a fost foarte greu si mie. Eram tanar, veneam dintr-o tara comunista, pe care Occidentul o privea cu suspiciune. Nu intelegeau cum mai poti fi preot intr-o tara pe care lumea o declarase atee si nu intelegeau nici notiunea de preot casatorit, care era straina lumii catolice. Am traversat si eu incercarile vietii de emigrant. Nu stiam limba. Eu ma pregatisem initial pentru o bursa la Paris si invatasem franceza, asa ca am cerut la universitate sa-mi acorde posibilitatea de a sustine primele examene in limba franceza. Aveam 30 de ani si o bursa de studii ce echivala cu vreo 75 de euro pe luna. Timp de aproape trei ani de zile, nu mi-am putut vedea sotia, fiindca nu-i dadeau drumul sa vina din Romania de teama ca voi cere azil politic. Nu venisem cu gandul sa raman. Eu doar voiam sa-i slujesc pe romanii pe care ii gasisem aici, pe perioada celor doi ani de bursa. Dar Patriarhul Iustinian dadea mare importanta promovarii ortodoxiei in Occident, si atunci m-a numit preot. La prima slujba, am avut in biserica 22 de romani. Timp de vreo patru ani de zile, am slujit cu eforturi enorme, la Milano, Torino si Florenta. Credinciosii imi plateau trenul ca sa fac naveta, iar eu veneam cu sandvisul in sacosa. Nu mi-a spus nimeni ca ar trebui sa fac asta. Asa am simtit. De-a lungul celor 35 de ani, mi s-a tot semnalat venirea unor noi grupuri de romani si am fost rugat sa vorbesc in tara sa le fie trimis cate un preot. Asa s-a intamplat ca am ajutat la infiintarea a 90 de parohii. Am avut usile deschise in bisericile catolice. Si nu e putin lucru. Sunt 90 de biserici catolice, in care astazi se slujeste ortodox. Eu sunt convins ca Dumnezeu se foloseste de suferinta emigrantului, ca sa readuca Biserica ortodoxa si traditia ei, intr-o tara catolica.
Fotografiile autoarei