15 IUNIE
* "...Dimineata, el ceru sa i se dea un pahar cu lapte si ceru sa i se trimeata Dr. Sutu, caci vru sa vorbeasca cu el. Era in momente de luciditate. Doctorul intrebandu-l cum se simte, Eminescu raspunde ca are dureri in tot corpul, cari ii casuneaza mult rau... Doctorul Sutu facu eforturi sa-l linisteasca si poetul intra in camera sa sa se culce. Peste o ora, intrand din nou la el, constata moartea poetului". (Ziarele)
* Titu Maiorescu noteaza in jurnalul sau intim: "Pe la 6 ore a venit Stemil si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu, in institutul de alienati al d-rului Sutzu (Strada Plantelor, Bucuresti) de o embolie".
* "La moartea lui Eminescu s-au gasit doua caiete, groase de doua degete, unul lung cam de 30 cm, lat de 20 cm, si altul lung cam de 26 cm si lat de 18 cm. Caetele erau legate in marochin si fiecare era prevazut cu doua broaste cu o cheie. Erau nescrise"... (cf. Corneliu Botez)
* Autopsia efectuata la dorinta expresa a lui Titu Maiorescu a constatat ca creierul lui Eminescu avea o greutate de 1400 grame. "Emisferul stang singur cantaria 595 grame, cel drept 555, fara cerebel. Partea psihica a creerilor era aproape total ulcerata, in emisferul stang; chiar si cea psiho-motrice; membranele creerilor, injectate si aderente. Circumvolutiunile mult desvoltate si adanci. Inima in stare de ipertrofie pasiva cu degenerarea grasoasa a tesutului muscular; la radacina aortei s-a constatat inceputul unui proces ateromatos, iar valvulele inimii erau intacte"...
* Doctorul G. Marinescu cere colegilor sai, doctorii Sutu si Alexeanu, sa-i trimita creierul poetului pentru analize de laborator. Acestia ii trimit, intr-un recipient de sticla, cele doua emisfere cerebrale, fara cerebel. Mult mai tarziu, in 1914, doctorul G. Marinescu avea sa spuna: "Creerul mi s-a adus de la Institutul Sutu intr-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circonvolutiunilor. Putrefactia era datorata caldurii celei mari si faptului ca s-a scos creerul prea tarziu, dupa moarte. Era in adevar voluminos, circonvolutiunile bogate si bine dezvoltate. Din nenorocire, creerul fiind, cum am spus, descompus, nu am facut studiul istologic, ceea ce e o mare lacuna...".
* Dupa autopsie, N. Zaharia, autorul unei monografii Eminescu, l-a vazut "pe Eminescu intins pe masa morgii de la Spitalul Brancovenesc. Nu-i mai ramasese nimic din fizionomia de altadata. Barba crescuta si in neregula, iar fata brazdata de incretituri adanci, urmele atator suferinte...".
* Fara sa stie de moartea poetului, Veronica Micle scrie poezia "Raze de luna - Lui", care incepe cu versurile:
"Ce n-ar da un mort din groapa pentr-un rasarit de luna!
Ai zis tu si eu atuncea, cand pe-a dorului aripe
Dusi de al iubirei farmec, - privind cerul impreuna -
Noi visam eternitate in durata unei clipe..."
Intr-o scrisoare adresata prietenei sale Smara Andronescu-Garbea, Veronica Micle ii spuse: "Prin o fatala coincidenta, tocmai in ziua cand el murise, eu, fara sa stiu, am scris versuri pe tema: "Ce n-ar da un mort din groapa" si pe care le-am si publicat in Romania; gandeste-te, de un an de zile n-am facut un vers cat de infim si in ziua aceea, m-au cuprins un fel de friguri, si in 20 de minute a fost facuta".
16 IUNIE
* Trupul neinsufletit al poetului e asezat pe catafalc, in biserica Sf. Gheorghe-Nou. Capul poarta un bandaj negru, spre a masca linia trepanatiei facute de serviciul medico-legal la morga spitalului Brancovenesc. Un sir imens de oameni trece prin fata catafalcului.
17 IUNIE
* Mai sunt cateva ore pana la inceperea ceremoniei funebre. Sculptorul Filip Marin ia masca mortuara a poetului.
* La orele 17 incepe slujba religioasa. La adunarea de doliu din incinta bisericii vorbeste "amicul" Grigore Ventura, care spune: "Fratilor! Nu va asteptati la un discurs funebru! Sunt momente in care durerea nu-si gaseste graiul, mai ales cand cel ce o resimte n-a avut timp sa se reculeaga. Putinele cuvinte ce voi zice vor fi doar numai slaba expresiune a durerii care a cuprins tara intreaga la moartea lui Eminescu. (...) Privind la opera care a faurit-o intr-o viata de 39 de ani, oricine poate sa-si inchipuiasca ce ar fi devenit Eminescu daca pronia cereasca i-ar fi harazit zile lungi, daca ar fi putut sa ajunga in varsta in care avantul tineretii si talentul se completeaza prin maturitatea ideilor si experienta lumii. Operele lui Eminescu sunt doar cea mai dureroasa dovada de ceea ce Tara a pierdut intr-insul. Nu e dar de mirare ca toti sa-l plangem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba in roua roditoare si binefacatoare sub razele luminoase ce va raspandi soarele amintirii poetului iubit".
Apoi cortegiul funerar porneste de la biserica Sf. Gheorghe-Nou spre cimitirul Bellu. Pe ultimul sau drum, poetul este purtat pe strada Coltei, piata Universitatii, Calea Victoriei, Calea Rahovei si urca dealul Filaretului, spre Serban Voda. E o zi ploioasa. In Piata Universitatii si la cimitir se rostesc alte cuvantari funebre. In urma carului funerar merg pe jos: Titu Maiorescu, Lascar Catargiu, Th. Rosetti, D. Aug. Laurian, M. Kogalniceanu si tineri, foarte multi elevi de liceu si studenti. Pictorul si graficianul Constantin Jiquidi deseneaza carul mortuar si cortegiul funebru in trecere prin fata Universitatii, in dreptul statuii lui Gheorghe Lazar.
Aici cortegiul se opreste si D. A. Laurian rosteste urmatoarea cuvantare:
"Prieteni, confrati si tinerime,
E dureroasa datoria pe care ni-o indeplinim astazi; si e cu atat mai dureroasa, cu cat nu ducem la groapa numai pe un om, ducem la groapa o glorie nationala. Eminescu n-a fost numai un confrate de talent in presa, n-a fost numai un prieten statornic la zile grele, Eminescu a fost un rod genial al tarii, un poet care spinteca norii cu gandul si gasia dincolo de stele forme noi pentru cugetarea romaneasca.
L-am cunoscut pe Eminescu si la bine si la rau; mai mult la rau decat la bine; cu binele rareori se intalnea sarmanul. Fire de poet, el nesocotea mizeria. Niciodata nu l-am vazut ingrijindu-se de ceea ce turmenta restul oamenilor. Adapost, foc in soba, hrana regulata, la dansul erau niste accidente. Ba inca atunci cand neajunsurile pareau ca-l biruie, gandul lui Eminescu lua sbor de vultur, iar trupul lui, tremurand si nemancat, uita de frig si de foame, pentru a petrece in lumea fanteziei.
Acum, fiinta vie, care purta numele poetului, nu mai exista. Cine stie mane ce amestecatura chemica se va face din carnurile in descompunere ale aceluia care ni-a dat atatea satire nervoase, care ne-a fermecat cu Mortua est si ne-a entuziasmat cu Epigonii, si tarana care il va coplesi? Materie! Urmeaza transformarile tale! Din procesul de destructiune este scapat ceva, pe care nici groapa nu-l va inghiti, nici intemperiile nu-l vor nimici. Acel ceva este cuintesenta cugetarilor lui Eminescu, prinsa in poesiile lui si fixata de tipar, care braveaza legile Prefacerii. Te-ai stins prea devreme, prietene. Dar te-ai stins dupa ce ai revarsat valuri de lumina in cugetarea romaneasca. In aceasta lumina va sta vesnica ta pomenire".
In fata mormantului deschis, medicul Ioan Neagoe, amic din tinerete si coleg de scoala cu poetul, cu o voce inecata in lacrimi, rosti acest discurs:
"E mic numarul acelor care ne gasim azi aci, in jurul maretelor ramasite ale lui Eminescu, dar mare este jalea si durerea pe care azi le simte toata suflarea romaneasca, mare si nemarginita, precum a fost sufletul acestui nemuritor! - Unde numai rasuna vorba dulce romaneasca, unde se citeste slova romaneasca, azi este o jale infrangatoare, caci am pierdut - din cei mai buni, unul.
Dar inmormantam trupul, sufletul nu! Sufletul lui Eminescu ramane vesnic intre noi, ramane ca sa fie chiar si strainilor o vesnica marturie doveditoare a destoiniciei romanilor. Eminescu avea o mareata deviza, in cadrul careia a trait toata viata sa. El zicea: "Romanul traieste in lume pentru neamul sau, si nu individual, pentru sine, caci de ar fi trait romanii altfel, demult n-ar mai fi!". Traind dupa legea aceasta, amarul vietii nu l-a putut rani niciodata, foamea si mizeria nu l-au putut inconvoia, ci dimpotriva, l-au otelit.
Asa ai trait tu, Eminescule! 27 de ani, de cand te cunosc, tu ai dispretuit viata materiala, precum ai dispretuit si prea desele tale neajunsuri, parca stiai - tu cel mai modest dintre toti - ca in lume n-ai alta misiune, decat a reprezenta ideia maririi neamului tau. Tu in pruncie n-ai fost prunc, tu in junie n-ai fost june, ai fost neschimbat in viata, precum este ideea in vecuri. Atunci ce durere ai putut tu simti in viata? Ce durere ai putut simti in ultimele clipe, cand trupul vede ca sufletul il paraseste? Nici una? Ba da! Una ai simtit-o, Eminescule! Ai simtit in ultimele clipe o strasnica durere: - durerea de a nu mai putea munci pentru marirea neamului tau; durerea de a fi oprit ca sa mai semeni in lume, in romanime, florile nemarginit de frumoase ale dumnezeiescului tau geniu, ca-si-care altul - cu greu se va mai naste...
Dar sa-ti fie mangaiate umbrele... aiba pace si liniste cenusa ta, caci aceea ce tu ne-ai lasat noua ajunge ca sa rodeasca bogata roada."
18 IUNIE
* Numarul inchinat mortii lui Eminescu din ziarul botosanean Curierul roman publica poesia Poetului Eminescu de Al. Vlahuta si reportajul Inmormantarea lui Eminescu. In pagina trei, Curierul roman publica aceste randuri:
"Inmormantarea poetului Eminescu s-a facut pe cheltuiala statului. Coroana presei, la care-au cotizat mai toate ziarele din capitala, a costat 300 lei. Intr-una din trasurile ce urmau lungul cortegiu, se remarca, ni se scrie, nenorocita sora a poetului, d-soara Henrietta Eminescu, cu totul consternata".
* Hasdeu publica in Revista noua cunoscutul necrolog eminescian: "...Eminescu a lasat multe versuri admirabile; insa meritul lui cel covarsitor, un merit de principiu, este acela de a fi voit sa introduca si de a fi introdus in poesia romaneasca adevarata cugetare ca fond si adevarata arta ca forma, in locul acelei usoare ciripiri de mai-nainte, care era foarte igienica pentru poet si pentru cititor, scutindu-l dopotriva, pe unul si pe celalalt, de orice bataie de cap si de orice bataie de inima...".
Texte preluate din cartea "Eminescu, romanul unei vieti", de Petru Vintila