Cu doua luni inainte de a-si serba 65 de ani de viata si 50 de cariera, Andrei Mihalache, unul dintre cei mai respectati lautari din tara, a organizat o petrecere cu muzica si dans, intr-un sat de care-l leaga multe amintiri din anii de inceput
"N-am mai inchis un ochi de trei nopti, te rog sa ma crezi, iti spun ca la copilu' meu. Cum atipeam, cum imi mai venea o idee, ma gandeam cum o sa iasa, cum sa facem sa fie bine."
Ai crede ca dupa ce a cantat cu marile nume ale muzicii populare si lautaresti si dupa ce a colindat lumea cu acordeonul sau, Andrei Mihalache ar trebui sa-si fumeze linistit, cu o figura imperturbabila, tigara subtire. Dar de asta data este o chestiune personala, are legatura cu familia, de care este atat de legat, asa ca emotiile sunt mari. Cu parul carunt sau ceva mai tineri, dar cu aceeasi vestimentatie: camasa alba, costum negru, pantofi lucitori - lautarii din echipa s-au adunat si se pregatesc de imbarcarea spre Cornu de Sus - Ciupelnita, un sat din apropierea Ploiestiului. Cand parasim soseaua si intram pe un drum desfundat, stim ca am ajuns, alte indicii nu sunt. Este inceput de mai, cerul s-a intunecat si toarna cu galeata, in rafale grele. Oamenii stau aciuiti pe sub stresinile carciumii lui Nicu Baicu, un gospodar roman in curtea caruia ar urma sa se tina petrecerea. Toata lumea se intreaba daca se va mai tine. De undeva se aude un contrabas, lautarii canta deja, adapostiti intr-o veranda. A venit si Meltiade, fiul lui Andrei Mihalache, ce traieste de ani buni in Danemarca, la fel ca si fratele sau, George, pe care l-am vazut anul trecut intr-un concert de tambal, la Muzeul Enescu. Ca bun viorist, Meltiade duce mai departe traditia celebrului sau bunic, Iancu Ciupitu, lautar iubit si cautat, atat la nuntile din zona, de la tara, cat si in mediile intelectuale din Bucuresti.
"Stateau carutele in fata casei la rand, sa-l duca la nunti, joia la tigani, si duminica la romani", isi aminteste Andrei Mihalache. "Am cantat cu el de la opt ani, apoi de la unspe, m-a luat cu el la nunti, la inceput ca ucenic. Noi suntem din Micsunesti, la vreo 20 de kilometri de aici, dar acolo au mai ramas doar a lu' Bonboana si inca vreo trei case de tigani, pe cand la Cornu-Ciupelnita a fost mereu o tiganie mai mare ca-n alte comune. Petrecerea asta o dau in memoria lu' tata, Iancu Ciupitu, cu care am ajuns prima oara aici, pe cand aveam doispe ani. Trimisesera unii o caruta dupa el, sa vina sa cante, ca-l stiau si-l apreciau. Aici l-am vazut cantand pe Utu, un acordeonist foarte bun de la Ploiesti, m-am imprietenit cu Gicutu a lu' Cadin, cu Costica, baiatu' lu' Fane Pustiu', cu alti copii de lautari, mai de varsta mea, cantam si invatam unii de la altii. Fata de ce se-ntampla acu', aia batrani erau doctori docenti in muzica. De fiecare data cand ma intorc aici, ma coplesesc sentimentele, aducerile aminte, ma gandesc la prietenii de altadata, unii din ei nu mai sunt, oameni cu mare bun simt, cu educatie nativa, multi nici nu aveau patru clase, dar erau niste domni."
Seriful horei
"Hai, soare, hai", bombane gazdele, ce dau cu matura apa afara din curte. Ploaia s-a oprit. Andrei Mihalache se intoarce dupa ce-a dat un tur de sat, cu o echipa de filmare, si e cam intors pe dos: nu credea sa gaseasca asa oameni amarati, un sat mai sarac ca pe vremea lui. "Va invitam in curte, poftiti, haideti, cu curaj, petrecerea asta e pentru voi".
Satul s-a adunat in fata curtii, pe ulita, dar oamenii nu stiu cum sa se comporte, de unde sa inceapa, copiii inainteaza cativa pasi, curiosi, aproape au ajuns in curte, cei mari insa sunt retinuti, neincrezatori. Lautarii pun mana pe instrumente si pornesc o sarba, iar transformarea este brusca, masiva, fara nici o avertizare. Oamenii nu mai asteapta vreo invitatie sau un alt cantec, nu mai exista nimic in afara acelei sarbe. Barajul s-a rupt si se arunca toti, cu o frenezie copilareasca, in valtoare. Un tigan batran, cu mustata si cu o palarie mare pe cap, se da in spectacol, in mijlocul cercului. Danseaza tarani romani, cu nevestele lor, cu broboade pe cap, tocmai veniti de la muncile campului, danseaza tiganusi rupti in fund si fetite curatele, ce si-au cumparat din targ basmalute cu banuti, tigani la costum bej, tiganci cu fuste largi si femei tinere, dichisite ca la oras. Este cea mai frumoasa zi innorata. Oameni simpli, amarati, saraci, prind in ochi si in obraji o sclipire de care au parte atat de rar! "Nu e nici o diferenta fata de acum 30 de ani", imi spune Mihalache. "In salasul asta tiganesc, oamenii si-au gasit mereu bucuria sufletului in dans si in muzica."
Danseaza si femei cu copii in brate, si un om cu o singura mana, danseaza si Ana Maria, care a venit de la Bucuresti cu unchiul ei, prieten cu contrabasistu'. Ii place sa danseze de toate, asa ca si-a cumparat cu o saptamana in urma material, si-a croit singura o rochie, a cusut banuti, si acum danseaza pe rupte incaltata cu pantofi cu toc inalt, in timp ce celelalte fete cu care se ia la intrecere s-au descaltat demult. "Eu eram conducatorul horei", imi striga la ureche Niculae, un barbat de 66 de ani, ce poarta o basca pusa strengareste pe frunte si danseaza de trei ore fara astampar. "Eu dansam cel mai bine om din toata tigania, eram serifu' horei, pa viata mea daca te mint! Eu strigam: "Facem la stanga! Hop! Acu' la dreapta, asa-asa, hop, pauza, acu' la stanga iara, stai pe loc!". Ceream hora sarbilor, hora muzicantilor, sarba lu' Ion Dragoi, fedelesu'. Nu stiti fedelesu', n-ati prins, era in doua parti: dus si-ntors. Erau hore adevarate, d'alea batranesti, mai tata, nu ca acu', ca se panarameaza astia si dau din buric."
Fira
E slaba ca o ata, poarta o bluza alba, curata, cu floricele, o basma stacojie insurubata in varful capului, si pluteste deasupra iuresului general. Danseaza vreo ora, fara oprire, apoi dispare. "Am fugit acasa sa fac mancare, ca l-a informat cineva pe barbate-meu: "Iete, ma, ca nevasta-ta joaca acolo", si foc se face." De ce nu vine si el?, intreb. "Nu, ca el e mai bastinas, asa." Cum adica, bastinas? "Adica bastinas, de la camp, ca noi avem si pamant, muncim la camp." Cum era inainte la joc? "Se facea pe teren, de Paste, de sarbatori, duminica. Canta Goiata, Fane Pustiu cu nea Cucu, de-a murit, Dumnezeu sa-l ierte, Utu de la Ploiesti. Canta de-ale noastre, din batrani, mai politicoase, nu manele de astea sucite. Tineretul nu mai face acu' o hora intinsa, nimica. Mergeam cu totii la teren, la hora, si romani, si tigani, ca suntem amestecati aici, ne intelegem bine, suntem in raport, nu facem diferenta. Am muncit, si noi, si ei la CAP, la Uzina 1 Mai, nu suntem d'aia smecheri, n-avem aur, n-avem nimica, nu ne place noua asa ceva. Noua ne place jocul. Mai uiti, uiti de toate, asta-mi place, te simti ca esti ca in copilarie. Ca acu' avem de toate, multumim lui Dumnezeu, si banane, si portocale, si alocatii, dar e mai greu, ca ne-ajung batranetile. In copilarie nu era greu deloc, alergam desculti cat era ziua de mare, la paduri, la lunci, la colectiv, n-aveam bani, da' greu nu era. Cand ne dadea mama o felie de paine cu marmelada, oooo, ziceam ca e cea mai buna mancare din lume. Asa ma simt cand dansez, ca atunci, prin lunci si paduri. Eu as mai fi jucat, da' ia uite-l acolo pe barbate-meu cum se uita la mine."
Fotografiile autorului