George Ardeleanu nu l-a intalnit pe autorul Jurnalului fericirii decat in textele lui, in documente si marturii. Constiinta exemplara a societatii romanesti din secolul XX, N. Steinhardt face postum obiectul unui cult care-i saraceste complexitatea paradoxala. Or, tocmai aceasta l-a interesat in asemenea masura pe universitarul de la Literele bucurestene, incat i-a consacrat peste un deceniu de cercetari. A citit atent toate scrierile publicate si inedite, a studiat arhiva de la Rohia, dosarul de Securitate imens (1959-1989), a fisat toate referirile la subiectul lui din amintirile celor ce l-au cunoscut, apoi a scris o reconstituire a "vietii si operei", contextualizate in epoca. Rezultatul acestei munci facute cu pasiune, dar si cu distanta critica necesara, cu o argumentare ce privilegiaza faptele documentate si citatele montate cu inteligenta de romancier (care-l duc la corelari si descoperiri), e o carte pasionanta si impresionanta pentru orice fel de cititor, cum n-a mai fost pana acum nici o monografie de scriitor roman. Realizarea e cu atat mai mare, cu cat personalitatea paradoxala a lui N. Steinhardt e mai dificil de inteles in toate dimensiunile ei: evreu si crestin, liberal-conservator, cosmopolit national, moralist tolerant, bun si malitios, intelept si copilaros, ascet si sociabil s.a.m.d. Iar doctorul in Steinhardt (summa cum laude) ni-l restituie ca un spirit viu, autentic, urmarind nu doar constantele biografiei si operei, ci si "fracturile identitare ori spirituale, incongruentele, discontinuitatile...". Principalul element de "identificare" a lui George Ardeleanu cu subiectul cercetarii sale e unul care ne priveste pe toti, si anume tema libertatii: "cum sa-ti protejezi libertatea (macar individuala, macar interioara) intr-un sistem totalitar si cum, odata obtinuta, s-o salvezi de pericolul deriziunii". Tema aceasta e urmarita pe parcursul devenirii lui N. Steinhardt pana la o anumita conceptie despre onoare, demnitate si curaj, tradusa in fapt. In virtutea ei refuza sa devina martor al acuzarii in procesul Noica-Pillat, cu pretul a cinci ani de puscarie (veti vedea rolul tatalui sau, Oscar, o minune de om, in decizia de a alege inchisoarea in locul delatiunii). Cu finete psihologica si comprehensiune e reconstituit si procesul convertirii, venit dupa indelungi cautari si incertitudini si vazut ca o fuga spirituala spre ceva, nu de ceva (sunt folosite citate inedite din versiunea nepublicata a Jurnalului, din corespondenta, precum si o bogata bibliografie despre optiunea pentru alta religie decat aceea in care te-ai nascut). La fel de convingator colate sunt si documentele comentate despre calugarie si cei noua ani petrecuti la Rohia, fara sa se rupa de lume si continuand sa lupte prin predici si scris cu sistemul opresiv comunist. Care, dupa cum se vede in dosarul lui de Securitate (11 volume, 6000 de pagini), l-a considerat un dusman important, de vreme ce sute de ofiteri de diverse grade si 70 de informatori l-au urmarit pas cu pas, pana la moarte. In mecanismul infernal al delatiunii, George Ardeleanu descopera si cazuri dostoievskiene. Cum sunt cele ale unor buni prieteni ai lui Nicu Steinhardt, fosti si ei detinuti politici, precum Ion Caraion (care duce el insusi la Securitate dactilograma Jurnalului fericirii, incredintata spre lectura de autor, si apoi face un joc ticalos inexplicabil), Emanoil Vidrascu, fost coleg de celula si nas de botez, care da "note informative" din 1969 pana in 1989, sau Alexandru Paleologu - acestia doi din urma cu declaratii benigne, dar care nu pot fi totusi inocentate. In addenda sunt reproduse in extenso cateva din documentele comentate in diferitele capitole si, pe baza lor, cititorul poate judeca si singur maretia omului care a reusit sa fie liber si dupa gratii si in marea inchisoare care a fost Romania in timpul comunismului. Desi suntem abia in mai, cred ca "N. Steinhardt si paradoxurile libertatii" de George Ardeleanu este Cartea anului 2009.