Suntem invadati zilnic de zeci de reclame la produse naturale din import, care ne promit sanatate instant, numai sa le cumparam. In acelasi timp, firmele romanesti de produse din plante creeaza adevarate minuni pentru sanatate, pe care n-au insa mijloace sa le promoveze publicitar. La loc de frunte se afla "Plantavorel", un nume ce apare frecvent in revista "Formula AS". Motivul? Traditie de peste 100 de ani, specialisti pasionati si de inalta calificare, dar, in primul rand, calitatea produselor, la care apelam noi insine, cu rezultate deosebite. Interviul de fata este primul intr-o serie ce doreste sa popularizeze succesele remarcabile, dar prea putin cunoscute, ale producatorilor de medicamente naturiste din Romania. Un demers gratuit al revistei "Formula AS", dornica sa promoveze cercetarea autohtona, dedicata terapiilor naturale
Dr. ing. ELENA IONESCU,
director general Plantavorel
"Produsele naturale din plante medicinale rezolva cauza bolii, nu numai simptomele ei"
- Doamna Elena Ionescu, conduceti cel mai vechi laborator farmaceutic din Romania, cu traditie in fabricarea produselor fitoterapeutice. Care este istoria acestei "fabrici de sanatate"?
- Plantavorel deriva din Laboratoarele "Vorel", care au avut prima atestare documentara in 1825 cand, printr-un hrisov domnesc, domnitorul Ioan Sturdza a dat voie farmacistului Anton Vorel sa deschida o spiterie in Targu Pietrei, cum se numea Piatra Neamt pe atunci, "spre obsteasca inlesnire in treburile medicilor". Anton Vorel a fost un farmacist de marca, cu studii in Austria, ca si ceilalti doi mostenitori ai sai, care i-au continuat opera. Trei generatii de farmacisti Vorel au contribuit la dezvoltarea cercetarii in domeniul produselor de fitoterapie, dezvoltand aceste laboratoare. In 1910, cand la conducerea lor era Constantin Vorel, existau pe piata peste 110 produse, distribuite in toata lumea: in Europa, Asia, America si Africa. Tot el era si furnizorul produselor farmaceutice pentru familia regala. In 1948, odata cu nationalizarea, s-a distrus tot, pierzandu-se un veritabil tezaur de retete originale, apartinand farmaciei verzi. Atunci s-a pierdut si vechea linie de fabricatie, iar prin cladiri s-au perindat de-a lungul timpului multe firme si laboratoare de stat. In 1983, cu toata opozitia regimului comunist, cu ajutorul unor personalitati din conducerea politica a judetului si cea a fabricilor din judetul Neamt, s-au redeschis Laboratoarele Vorel, sub forma unui mic centru de cercetare al Directiei de Sanatate Publica. Noul colectiv de farmacisti si chimisti a inceput sa readuca in cercetarea romaneasca stiinta fabricarii produselor fitoterapeutice. Primele doua au iesit pe piata in 1987; la inceputul anilor 1990 aveau cinci produse, dar capacitatea de productie era foarte mica. A fost foarte greu sa reziste, la un moment dat, erau chiar pe punctul de a se inchide.
Eu am preluat conducerea laboratorului in iulie 1994. In 1995 am privatizat compania, dupa metoda MEBO (salariatii au devenit actionari), iar de atunci am inceput dezvoltarea puternica a firmei, axandu-ne foarte mult pe compartimentul de cercetare. In prezent, avem pe linia de fabricatie peste 160 de produse din plante medicinale si aromatice, conditionate sub forma de tablete, tincturi, extracte glicerinate, ceaiuri etc. De asemenea, am introdus pe piata si produse cosmetice de mare valoare, sub forma de creme, lotiuni si emulsii. De curand am realizat si o gama de produse pentru uz balnear, care se bucura de mare succes.
Cu toate dificultatile intampinate, pot spune ca am devenit o unitate de marca pe piata romaneasca si chiar pe multe piete externe. De doi ani am pornit o noua investitie pentru obtinerea Certificatului de Buna Practica de Fabricatie, terminata in proportie de 97% anul trecut, in noiembrie. Din pacate, a trebuit sa ne oprim, din lipsa de fonduri, si am redus exportul pana la obtinerea acestui certificat.
- Asadar, se simte criza si in sectorul produselor naturale?
- La noi, criza s-a manifestat destul de dur, pentru ca, in primul rand, ne-a anulat activitatea de cercetare, prin oprirea fondurilor care veneau de la stat. Am obtinut, prin licitatie, cateva proiecte de cercetare, lansate de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica. Ne-am bazat pe aceste proiecte si am cheltuit sume mari pentru achizitionarea de echipamente moderne. In 2009, fondurile s-au redus la 26,7% din suma contractata si am ramas cu facturile neachitate la furnizori. In plus, nici nu se stie cand se vor plati lucrarile de cercetare predate pana acum. Din productia laboratorului nu putem, in acest moment, sa asiguram plata acestor facturi. Clientii nostri, in mare majoritate depozite farmaceutice, platesc dupa 120 de zile, chiar daca au un discount de circa 25% din pretul de fabricatie. Asa ca suntem intr-un blocaj financiar din care nu stiu cum si cand vom iesi...
- Cum faceti fata pe piata romaneasca, pe langa atatea produse straine? Nu aveti ambalajele lor, nu le faceti publicitate si, totusi, vindeti foarte multe.
- Inainte de 1990, PLANTAVOREL a fost singurul producator de medicamente naturale de pe piata. Am pus accent intotdeauna pe calitatea produselor noastre, incepand de la materia prima folosita si pana la tehnologia de preparare si modul de control. Produsele noastre sunt bine dozate: ceea ce scrie pe eticheta se gaseste cu siguranta in compozitie. Suntem singura firma privata din Romania ce are un Compartiment de Cercetare atestat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin Autoritatea Nationala de Cercetare Stiintifica. De asemenea, suntem singura firma din domeniu care produce extracte vegetale uscate, standardizate in principii active, utilizate numai in produsele proprii. Nu este foarte profitabil, dar produsele sunt de foarte buna calitate.
In acest an de criza, am vandut mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut. Asta, poate si din cauza ca oamenii se orienteaza mai mult spre produsele naturale, care sunt mai ieftine decat cele de sinteza, ori poate ca populatia a inceput sa fie mai bine informata, afland ca avem produse naturale mai bune decat cele din import.
- Care sunt cele mai de succes produse PLANTAVOREL?
- Profit de ocazie ca sa prezint cele mai bune produse Plantavorel, nu numai suferinzilor, ci si medicilor. Ma bucura nespus atitudinea tot mai multor medici din intreaga tara, care s-au convins de efectele terapeutice ale produselor naturale si le recomanda din ce in ce mai des pacientilor.
- Ce planuri aveti pentru viitor?
- Am gasit in arhiva o reteta a unui produs original Vorel, numit Tonic Vorel. Reteta este foarte simpla, iar Vorel il descria ca fiind foarte bun pentru intarirea organismului, cresterea imunitatii si combaterea stresului. Am realizat produsul, l-am notificat la Ministerul Sanatatii, am reusit sa gasim si flaconul adecvat; acum lucram la designul etichetei si speram ca in maximum o luna sa il scoatem pe piata.
AFECTIUNI CARDIOVASCULARE
Vitacore - Tonic cardiac cu actiune cardiotonica moderata, antispastica si sedativa centrala, de crestere a capacitatii de oxigenare a creierului.
Recomandari: combaterea tulburarilor cardiace ale adultilor (tahicardie, palpitatii); combaterea hipertensiunii arteriale; diminuarea insuficientei cardiace incipiente; ameliorarea arterosclerozei incipiente; ameliorarea tulburarilor de somn; combaterea distoniilor neurovegetative. Are efecte benefice in scleroza cardiaca si cardiopatia ischemica.
AFECTIUNI DIGESTIVE
Carosil - Produs natural antihepatotoxic si hepatoprotector.
Recomandari: adjuvant in profilaxia si terapia afectiunilor hepatice, toxiinfectiilor alimentare, intoxicatiilor determinate de alimente si consum excesiv de alcool, expunerea la radiatii si substante nocive, actionand ca protector hepatic; in starile asociate hepatitei cronice, hepatitei virale si cirozei hepatice, avand rol in regenerarea celulei hepatice.
Fitopan - Produs din asocierea unor plante care imbunatatesc functiile hepato-biliare si pancreatice.
Recomandari: adjuvant in tulburarile ce insotesc afectiunile digestive (balonari epigastrice, digestie lenta, dispepsii, flatulenta, ulcere gastro-duodenale, anorexii, colite spastice, meteorism, inflamatii ale mucoasei gastro-duodenale, atonii gastrice), in starile asociate litiazei biliare, hepatitei cronice, cirozei hepatice, apendicitei cronice.
Gastrovit - Produs natural cu actiune calmanta, protectoare, a mucoasei stomacale, cicatrizanta, antiinflamatoare si antispastica, cu efecte benefice pentru persoanele cu afectiuni digestive pe fond nervos sau datorate exceselor alimentare si alcoolice.
Recomandari: adjuvant in tratarea aerofagiilor, in hiperaciditate, gastrite, ulcer gastric si duodenal.
Hepatobil V - Produs eficient in tulburarile aparatului hepato-biliar.
Recomandari: adjuvant in diskinezia biliara hipotona, colecistita nelitiazica cronica, colita spastica si hepatita cronica.
Rhamnolax V - Produs cu proprietati calmante, laxative sau purgative (in functie de doza), stomahice si carminative.
Recomandari: adjuvant in constipatia acuta si cronica.
Extract glicerinat de rostopasca - Produs ce stimuleaza eliminarea bilei din colecist in canalul coledoc si asigura prin drenaj biliar stimularea ficatului.
Recomandari: adjuvant in afectiuni hepatice cronice, ciroze, diskinezii biliare, calculoza biliara, colici biliare.
AFECTIUNI RESPIRATORII
Expectorante V - Produs benefic in terapia inflamatiilor cailor respiratorii, insotite de tuse si bronsite.
Recomandari: adjuvant in tusea din afectiunile acute sau cronice ale aparatului respirator, in special in faza de coctiune.
Extractul glicerinat de cimbrisor - Produs cu actiune antiseptica, antispastica si carminativa.
Recomandari: adjuvant in afectiuni respiratorii (rinita cronica, bronsita, astm bronsic, laringita, traheita, tuse spastica, gripa).
Santa - Fluidifica si elimina secretiile bronsice, avand totodata efect antiinflamator si calmant in afectiunile cailor respiratorii.
Recomandari: adjuvant in tratamentul fenomenelor iritative sau inflamatorii ale cailor respiratorii: bronsite, laringite, faringite, tuse, astm bronsic, pierderea vocii.
Voseptol V - Contine un complex de principii active cu actiune bactericida, bacteriostatica, cicatrizanta, antiseptica, bronholitica si expectoranta.
Recomandari: adjuvant in laringite, faringite, rinite, afte si leziuni bucale, stomatite, paradontopatii, halena, traheobronsite. De asemenea, are efecte benefice in tratamentul astmului bronsic si al emfizemului pulmonar.
AFECTIUNI UROGENITALE
Extractul glicerinat de sanziene - are actiune antispastica, diuretica si afrodisiaca. Actioneaza asupra epiteliului renal, favorizand cresterea cantitatii de urina si eliminarea toxinelor, stimuleaza functia sexuala si amplifica erotismul.
Recomandari: adjuvant in hidropizie, cistita, impotenta.
Extractul glicerinat de cretisoara - are actiune hemostatica si uterotonica.
Recomandari: adjuvant in metroragii, hematurii, remedierea sterilitatii la femei si evitarea avorturilor spontane in primele luni de sarcina, prin tonifierea muschilor uterini.
Extractul glicerinat de traista-ciobanului - are actiune hemostatica, uterotonica, analgezica si vasodilatatoare coronariana.
Recomandari: adjuvant in hemoragii uterine, reglarea fluxului menstrual si calmarea durerilor abdominale cauzate de dismenoree.
Proprin V - Produs natural care stimuleaza functia prostatei si revigoreaza aparatul urogenital.
Recomandari: afectiunile inflamatorii ale aparatului urogenital, adenom de prostata, prostatite, cistite.
Femina - un produs excelent din plante medicinale, care diminueaza si amelioreaza simptomele suparatoare cauzate de menopauza.
Recomandari: in starile specifice menopauzei, ajuta organismul sa se adapteze la schimbarile hormonale; previne aparitia bufeurilor, a transpiratiei excesive, a starilor de panica si a palpitatiilor de origine nervoasa, a iritabilitatii si a starilor depresive.
IMUNOSTIMULATOARE
Gripec V - in compozitia produsului sunt incluse specii de plante medicinale cu actiune complexa, de crestere a capacitatii nespecifice de aparare a organismului (mult diminuata in gripa), de inhibare a multiplicarii virusului gripal, antibiotica pentru germenii patogeni din infectia virala, calmanta, pentru tusea iritativa.
Recomandari: tratamentul si profilaxia gripei, tratamentul tusei iritative de origine respiratorie. Utilizarea produsului in sezonul rece previne aparitia racelilor sau a gripelor in cazul epidemiilor gripale.
Imunovit - tonic general al functiilor organismului, in conditii de boala, stres, noxe, terapii indelungate cu citostatice, antireumatice, antibiotice.
Recomandari: tratamentul afectiunilor virale sau infectioase, tratamentul bolilor autoimune, tratamentul cu citostatice, antibiotice, radioterapie (in scopul compensarii imunosupresiei induse prin tratament medicamentos sau iradiere).
Extractul glicerinat de soc - actiune imunostimulatoare, emolienta si antitusiva.
Recomandari: adjuvant in viroze respiratorii si stari gripale, in tuse ca emolient si expectorant.
Extractul glicerinat de echinacea si patlagina - are proprietati imunostimulatoare, inhiba difuzarea bacteriilor, are actiune virustatica si antibiotica.
Recomandari: cresterea rezistentei organismului in diverse stari cu imunitate scazuta, infectii cu virusul gripal si herpetic.
DEREGLARI METABOLICE
Normodiab V - produs natural eficient in scaderea glicemiei.
Recomandari: in diabetul zaharat tip II, cu sau fara exces ponderal. Poate fi asociat terapiei clasice, in cazul diabetului zaharat insulino-dependent (tip I).
Normoponderol V - produs din plante medicinale cu proprietati de stimulare a functiilor excretorii, avand actiune depurativa, laxativa, diuretica, coleretic-colagoga si carminativa.
Recomandari: adjuvant in supraponderabilitate, constipatie cronica.
Topinambur forte - supliment alimentar care asigura necesarul zilnic de fibre dietetice si minerale, contribuind la reglarea digestiei, a proceselor metabolice si la tonifierea intregului organism.
Recomandari: fortificarea sistemului imunitar si cresterea rezistentei organismului la infectii; reglarea metabolismului glucidic (in special pentru diabetici); profilaxia afectiunilor coronariene (hipercolesterolemie, hiperlipemie, hipertensiune, guta); reglarea metabolismului lipidic, fiind folosit ca adjuvant in controlul greutatii corporale; reglarea tranzitului intestinal.
SISTEM NERVOS
Calmoplant - are actiune vasodilatatoare si sedativa, asupra sistemului nervos central, de normalizare a activitatii inimii.
Recomandari: eliminarea fenomenelor din tulburarile psihice (anxietate, hiperexcitabilitate), suprasolicitari intelectuale, insomnie, gastropatii de origine nervoasa, nevroze cardiovasculare, tulburari de ritm cardiac, extrasistole, accese de tahicardie paroxistica, nevroze sexuale, tulburari de menopauza, stres.
Extractul glicerinat de roinita - proprietati sedative, antispastice si actiune relaxanta asupra musculaturii gastrointestinale si musculaturii netede uterine.
Recomandari: adjuvant in nevroze gastrice si cardiace (insomnii, migrene, nevralgii, indigestii, distonii neurovegetative, ulcere gastroduodenale), stari de neliniste si iritabilitate.
Nervosedin C - are in compozitie plante medicinale sedative si calmante.
Recomandari: adjuvant in hipertiroidie, insomnie, pentru persoanele hipersensibile, emotive, predispuse la hiperexcitabilitate nervoasa, neliniste; pentru femeile aflate in preclimax sau la menopauza.
Sedocalm V - produs cu actiune sedativa asupra sistemului nervos central, de reglare a tensiunii arteriale, diuretica, hipotensiva si coronarodilatatoare.
Recomandari: inlaturarea efectelor tulburarilor psihice, distonie neurovegetativa insotita de tulburari cardiovasculare, stari nevrotice, climacterium, tulburari provocate de menopauza.
Vita-Roz - are o actiune complexa, care favorizeaza tonifierea si revigorarea sistemului nervos.
Recomandari: diminuarea starilor depresive manifestate la menopauza sau in timpul curelor de dezalcoolizare, in anxietate, emotivitate, sensibilitate meteorologica, insomnii si migrene. Datorita efectului neurotonic si deconectant, produsul se recomanda atat adultilor, cat si copiilor in blocajele psihice, balbaiala, pavor nocturn, enurezis, precum si in epuizarile nervoase ale scolarilor.
ANTIINFLAMATOARE
Fitoalgin - produs natural cu actiune antiinflamatoare, analgezica, antitermica si astringenta.
Recomandari: adjuvant in tulburari reumatismale cu caracter degenerativ (artroze), inflamator (poliartrita reumatoida, reumatism articular acut, spondilita anchilopoetica), in tendinite, periartrite, crampe musculare.
TONICE
AS - supliment alimentar cu actiune energetica, tonica a sistemului nervos, antitabagica. Prin blocarea receptorilor nicotinei, dorinta de fumat dispare, iar toxinele sunt indepartate din organism.
Recomandari: pentru persoanele care doresc sa se lase de fumat si cele cu astenie fizica si intelectuala.
Plantofort - combate natural stresul, asteniile fizico-psihice, avitaminozele si oboseala, normalizeaza functionarea aparatului digestiv si urogenital, imbunatateste circulatia sanguina generala si periferica si revigoreaza sistemul imunitar.
Recomandari: adjuvant in astenie, malnutritie, epuizare fizica si intelectuala, lipsa apetitului sexual, impotenta, frigiditate, vizand in principal reechilibrarea organismului si rezolvarea in mod direct a cauzelor specifice aparitiei tulburarilor de dinamica sexuala.
Vivat - are o compozitie vegetala complexa, ce elimina efectele negative induse de consumul excesiv de alcool.
Recomandari: indicat persoanelor alcoolice, celor cu afectiuni hepatice induse de consumul de alcool (hepatite, inflamatii, ciroze), precum si celor care doresc sa renunte la alcool, pentru eliminarea simptomelor care apar (depresii, anxietate, tremuraturi).
Votis - are in componenta un bogat "cocktail" de elemente nutritionale, a caror actiune combinata produce un efect sinergic.
Recomandari: produsul tonifica organismul, mareste rezistenta si stabilitatea fata de stresul de orice fel si fata de schimbarea conditiilor climaterice, ajuta la eliminarea substantelor nocive, a produsilor de intoxicatii, a toxinelor microbiene.
PREPARATE DE UZ EXTERN
Gama Aquaplant a fost gandita impreuna cu specialistii de la sanatoriul balnear din Techirghiol. Rezultatele testului clinic au fost excelente. Majoritatea sanatoriilor de pe litoral le utilizeaza, in prezent, cu mare succes.
Aquaplant "Femina" - este o formula vegetala destinata igienei intime feminine.
Recomandari: actioneaza benefic in orice afectiune a aparatului genital (vaginita, leucoree, prurit vulvar, dismenoree), avand efecte antiseptice, bacteriostatice, antiinflamatorii si trofice la nivelul mucoasei genitale. Elimina senzatiile neplacute (arsuri, usturime, prurit, leucoree).
Aquaplant "Renal" - asigura igiena tractului urinar inferior si a mucoaselor urogenitale, prin efectul sau antibacterian si antiinflamator.
Recomandari: afectiuni renale, ale cailor si vezicii urinare (nefrite, uretrite, pielonefrite, cistite, parametropatie spastica); hipertensiune arteriala, edeme cardiorenale, hidropizie; reducerea factorilor iritativi de la nivelul tractului urinar inferior; regenerarea si cicatrizarea pielii dupa arsuri usoare.
Aquaplant "Algin" - este o formula herbala cu efect de calmare a durerilor musculare si de reducere a inflamatiilor articulare, redand mobilitatea organismului.
Recomandari: este activ in tratamentul bolilor reumatismale articulare degenerative (artroze), inflamatoare (poliartrita reumatoida, reumatism articular acut, spondilita anchilopoetica), a bolilor reumatismale abarticulare (mialgii, miozite, tendinite, tenosinovite, bursite, condrite, periartrite), in altralgii post-traumatice.
D-na dr. ing. ELENA IONESCU poate fi contactata la PLANTAVOREL S. A. Piatra Neamt, str. Cuza Voda nr. 46, cod 610019, tel./fax 0233/21.03.08, e-mail: plv@plantavorel.ro