Nici un fel de monografie nu poate concura emotia unei amintiri. Pentru unii ea paleste pana la disparitie, dar pentru altii, se amplifica, se umple cu imagini surprinzatoare, pline de uimire, incantare si exaltare. Asa este pentru mine Brasovul, orasul magic al copilariei mele, al adolescentei mele si, din cand in cand, al maturitatii mele. In ciuda schimbarilor devastatoare sau infloritoare petrecute intre timp, contururi stravechi, imagini aburite, senzatii frematatoare, usor voalate, imi persista in memorie. Depun juramant de suflet, de inima si cuget, ca Brasovul e un oras magic, un oras in care mai ales muzica (muzica fiind o magie!) se afla peste tot, pe fruntea Tampei - altadata plesuva, astazi intinerita ca o bunicuta cu breton vegetal, pe Coasta Prundului, pe Cetatuie, pe Strada Lunga, pe Strada Castelului, in salile de concert, in scolile de muzica, in sublim-fantastica Biserica Neagra, despre a carei frumusete am luat aminte din primii ani de scoala, insotita de impresionante istorii si povestiri. Si la ale carei concerte ma duceam cu organistul orb, vecin cu mine, bunicul Anemonei, fetita subtire si deloc zambitoare care-i conducea pasii si bastonul spre templul auster in care Bach devenea o lacrima a lui Dumnezeu.
Dar muzica amintirilor mele rasuna si in Scheii Brasovului, mai ales primavara, pe strada Capitan Ilie Birt, care capta ca un fluviu sirurile de Juni ce coborau de pe ulitele inguste, la sarbatoarea lor, celebrata in luna mai. Regimente de Juni, stapanitori de glasuri fantastice, demne de cele ale celor mai apreciati coristi din lume, porneau din Piata Prundului, sub ocrotitoarea privire a Bisericii Sf. Nicolae din Schei, pe langa casuta lui Coresi, mergand calari si pe jos, impodobiti ca printii din povesti, cantand "Hristos a inviat!", la toate colturile, dealurile si lacasele de credinta ortodoxa.
In Schei, Junii erau Tineri, Batrani, Dorobanti, Rosiori si Albiori. Sarbatoarea incepea in Poienita. Vatafii incinsi cu esarfe tricolore si cu buzdugane in maini erau tinuti deasupra prapastiei de la Podu' Dracului, pana promiteau atatea vedre de vin cate cereau Junii. De obicei, Junii Batrani cereau cele mai numeroase vedre de vin si, fara rautate, toti aveau nasul rosu, ca irlandezii lui Joyce. Dupa ce spargeau cate o sticla de vin sau de bere de stanci, porneau spre Piata Prundului, sa joace Hora Junilor, un cerc larg cat piata, in care Junii aruncau cat puteau de sus buzdugane grele. Primii coborau Junii Tineri si hora era a lor. Ei mergeau pe jos si deschideau sarbatoarea. Purtau pantaloni albi, de aba, haine negre, de postavior dat la piua, la Rupea, tivite cu lantisor de matase impletita, impodobite cu nasturi de argint, batuti cu rubine si smaralde scanteietoare, de-adevaratelea. Purtau palarii rotunde si mici, sub care fetele lor tinere deveneau copilaroase. Nu era unul trecut de 22-23 de ani, dar cei mai multi aveau armata facuta, multi erau familisti cu raspunderi! Paseau incet, cu cizmele lustruite ca oglinda, in siruri de cate zece. Ocupau toata strada, aruncau si primeau flori inspre ferestrele caselor, dinspre pervazele lor, impodobite cu femei frumoase si vesele.
Dupa ei urmau calari Dorobantii, cu caciuli motate ca a lui Mihai Viteazu, cu camasi cusute in fluturi si margele de aur pe care razele de soare scoteau scantei. Caii urmau indeaproape pasii Junilor Tineri, gatiti cu ciucuri, panglici si flori. Pe Rosiori ii ghiceai de departe, dupa penajul rosu de la caciulile de astrahan, dupa camasile brodate cu arnici si dupa caii rosii si inalti. Apoi veneau Albiorii, cu caciuli si camasi albe, pe cai albi, iar dupa ei, pe jos, incheiau oastea Junii Batrani, cu mersul leganat, cu ochii deja mijiti de cat se cinstisera in Poenita, pusi pe glume, dar cu capul drept, si vocile sumetite. Erau nemaipomeniti Junii astia Batrani din Schei... Si erau cei mai simpatizati...
Si, pe rand, batalion dupa batalion, se opreau la fiecare troita ca sa strige cel mai viguros si convingator "Hristos a inviat!" pe care l-am auzit vreodata. La urma veneau nevestele, frumoasele neveste din Schei. Batrane sau tinere, tata Linta, Vica Precupeata, Vica Urechi de argint, mama lui Rica Varza, tanti Vlaicu, nevasta pantofarului, "madam Curca", cea mai inalta femeie din Schei, Puica Alba si Puica Neagra, cele mai grase neveste de Juni. Cu naframe de borangic pe cap sau cu garoafe rosii impletite prin par, cu pieptare batute cu margele, cu buchete de lamaita la cingatorile cu catarame suflate cu aur si cu argint, cu salbe de galbeni, randuri, randuri, dupa maretie sau buget, cu fustele de tafta, brocart sau "satin imparatesc", lungi si largi de maturau cu trena lor nu numai strada Pe Tocile, ci intreg Brasovul.
Si-apoi, istoria s-a schimbat. Si in timp ce vremurile se schimbau, si ele, odata cu ea, defilarile Junilor au inceput sa-si piarda culoarea si stralucirea, costumatiile de basm deveneau saracute si sterse. Primii sechestrati au fost caii. Dar marea familie a Junilor a existat si fara cai. Cu costumele foarte pretioase confiscate, cu cele obisnuite puse la ladita, cantau, mai departe, de sarbatori, in corul bisericii Sf. Nicolae sau in cel al Sf. Treimi, la Fantanita Popii, la Crucea Musucoiului, in Gradina lui Ziemmen, mai rar in Valea Racadaului, ca "era militie preste tot". Comunismul le-a luat caii, pe care Junii ii iubeau cu evlavie, dar nu le-a putut lua muzica. Au ramas grozavi in istoria locului, pentru dragostea lor pentru muzica si Hristos. Si intre ei, ca in orice poveste adevarata, era unul, domnul Grosly, un barbat de o prestanta indiscutabila, cu o voce ce atingea cupolele bisericii cand canta, prin puterea, claritatea si credinta pe care le transmitea. Domnul Grosly arata ca zeii nordici din legendele eddelor, masiv dar suplu, sportiv recunoscut si gentleman de netagaduit. Era vocea cea mai admirata din oras, desi in viata de toate zilele era un simplu functionar.
Aveau stil junii, acesti slujitori cvasianonimi ai muzicii, aveau o exuberanta muzicala foarte aproape de virtuozitate, isi permiteau cu desfatare canonul, care-i amuza ca pe niste copii, abordau cu multa seriozitate si atentie, cu repetitii, acorduri melodice lungi, mai ales cu aspect competitiv. Erau minunati, si chiar daca minunea lor a ramas o amintire, orasul, cu adevarat magic, a propulsat mereu scantei, mereu minuni, la inceput nebagate in seama, dar care la un moment dat au crescut si s-au desfacut ca o floare in bataia soarelui. Bunicul colegei mele, Anemone, e azi "istorie", dar la minunata Biserica Neagra, la minunata orga au venit sa cante alti mari maestri: profesorul Bickerich si apoi Hans Eckart Schlandt. Daca treci pe strada Castelului, crezi ca ai nimerit intr-un laborator muzical. Prin ferestre te intampina exercitii, suisuri si coborasuri cromatice si arpegii de pian si vioara. Copilul care la liceul "Andrei Saguna", la sfarsitul clasei intai, a cantat la pian o "bucatica" de Mozart, a devenit marele pianist Radu Lupu, la ale carui concerte din New York, Los Angeles, San Francisco si atatea alte orase ale lumii, biletele sunt vandute cu luni de zile inainte. De pe Cetatuie, urca pe podiumul de maestru dirijorul Horia Andreescu. La numai noua ani, Mihaela Ursuleasa devine celebritate. Si cum nu mi-am dat seama in vacanta acelei veri, cand, vizitandu-l pe doctorul Mandeal, vazand in curtea casei de pe drumul Junilor mei de poveste doi baietei foarte ocupati cu o bicicleta, ca unul dintre ei, Cristian, va fi dirijor omagiat in patru continente ale lumii, recompensat cu premii si distinctii, stapan autoritar al unei baghete fermecate, cu care reconstituie si defineste dimensiuni muzicale eterne? Cum de contempland copilul acela, doar cu o atentie politicoasa, n-am simtit nici o clipa nimic din nelinistea si din tulburatoarea crestere a intregului, a ceea ce avea sa devina peste un timp? Dar din toate amintirile mele, tot biruitoarele cantece ale Junilor imi rasuna in suflet, corurile religioase, cantecele de sarbatoare si "Hristos a-nviat", strigat la toate raspantiile vegheate de troite, ale Scheiului. Am fost fericita sa-aud ca Junii au coborat din nou, in primavara aceasta, spre centrul vechii Cetati a Brasovului, imbracati in costumele lor de imparati. Nu stiu daca au si cantat, cum faceau altadata, dar muzica lor se afla in inima mea.
CORINA CRISTEA