Primavara ne saluta, din nou, cu cranguri inverzite, cu livezi inflorite si, de vreo 20 de ani, cu... pamanturi nemuncite. Dupa unii trei, dupa altii patru milioane de hectare arabile raman in fiecare an parloaga. Este adevarat, si in vestul Europei raman milioane de hectare necultivate, dar ele se inscriu in programul Politicii Agricole Comune, elaborat special pentru a evita supraproductia. Raman necultivate, dar sunt muncite, arate si grapate, sunt aduse la stadiul de "ogor negru". Pe cand la noi, pe uriasele suprafete parasite, nu trece lama plugului cu anii. Romania, candva "Granarul Europei", isi plange in palme neputinta de doua decenii a guvernelor sale, lipsa de viziune a clasei politice. E de ajuns sa intri intr-o piata, sa-ti arunci ochii pe tarabe, ca te si vezi un fel de... turist agro-vegetarian pe meridianele Europei. Situatia e la fel si la grau. Mancam deja paine din grau importat, chit ca productia anului trecut a fost cea mai mare din istorie. L-am invitat pe profesorul Gabriel Popescu, cercetator in domeniul economiei agrare si al politicilor agricole europene la Academia de Studii Economice din Bucuresti, sa ne vorbeasca despre politica agrara a Romaniei si despre soarta gospodariei taranesti in context european.
"Desi Romania este un stat cu o istorie a graului de invidiat, in fiecare an intra in asa-numita "criza a painii""
- Graul e frumos anul asta in Baragan, domnule profesor. La ce sa ne asteptam? Vom manca si in 2010 paine de import?
- Din punctul de vedere al economiei agrare, graul este produsul etalon pentru o agricultura. Daca nu ai grau, nu ai securitate alimentara; daca nu ai securitate alimentara, nu ai independenta, nu esti un stat liber. Paradoxal, desi Romania este un stat cu o istorie a graului de invidiat, in fiecare an din ultimele doua decenii, cam prin luna mai, intra in asa-numita "criza a painii". Ce urmeaza? Se importa masiv si repede grau, sa nu "rabde" poporul de foame, an de an, primavara de primavara, inexorabil ca schimbarea anotimpurilor, ca un calendar al umilintei nationale. Ca un blestem. Importam grau. Fie ca s-a facut anul trecut, fie ca nu s-a facut. Importam. Cauza? Exportul nechibzuit, exportul necontrolat. Imediat dupa recoltare, cam prin toamna, exportatorii (de obicei exact aceleasi firme care importa!) dau navala in port la Constanta si vand, ca nebunii, pe orice pret. De regula, pe un pret mai mic decat pretul la import de anul viitor.
- Un scenariu absurd, ca povestile cu Pacala.
- Ati fost, desigur, cu trenul de la Bucuresti la Constanta. Ati vazut turnurile uriase ale nenumaratelor silozuri? Ei, aici e butonul principal, calcaiul lui Ahile al agriculturii romanesti. De aici conduc destinele graului "baietii destepti", care au pus mana pe aceste silozuri. Ele conditioneaza si cantitatea, si calitatea, si incarcatura de corpuri straine, si preturile, si conditiile de livrare, si termenele de plata catre fermieri. Aici avem, deci, graul din stoc. Din fericire, au inceput sa apara fermieri adevarati care doresc sa sparga acest monopol al silozurilor. Ei isi construiesc propriile silozuri, la marginea tarlalelor, ca in Canada sau Anglia. Si tot mai multi fermieri mai mici se asociaza si construiesc, din materiale usoare si simple, silozuri proprii, mai ales ca exista importante fonduri europene pentru depozitarea cerealelor. Acesta e viitorul, asta va fi salvarea graului romanesc. A doua cauza majora a crizei de grau in fostul granar al Europei este lipsa pietei. Romania nu are grau pentru ca nu are piata. Franta are 60 de milioane de locuitori. Avand piata, are independenta alimentara. Germania are 82 de milioane de locuitori. Avand, de asemenea, piata, are independenta alimentara. Romania, cu 21 de milioane de persoane, desi are ceva mai multa incarcatura de suprafata arabila pe cap de locuitor, nu are independenta alimentara, pentru ca nu are piata. Adica, in agricultura romaneasca se produce suficient grau, ba se produce chiar mult, dar... nu ajunge!
- Incredibil! Iata de ce zace graul in hambarele taranilor!
- Nu exista infrastructura stabila de colectare, nu exista o bursa a graului (sa nu uitam ca intre razboaie, Bursa Graului din Braila era cea mai mare din Europa! Braila facea pretul european). Singurul aliment din Romania care are cat de cat filiera innodata este laptele. Urmarea? Avem lapte romanesc in magazine. Mai exista o filiera completa, chiar daca subterana: nucile. Urmarea? Avem nuci romanesti in piete. In rest, nimeni nu aduna nimic din gospodariile taranesti. Din gospodaria taraneasca nu pleaca nici un kilogram de grau, nici un ou, desi avem o productie fantastica de oua; nici o gaina, nici un fulg, nici o gasca, nici un kilogram de lana. Daca vrei o pilota pentru casuta de vacanta, trebuie sa mergi s-o cumperi din Ungaria. De ce? Pentru ca, in ultimii 20 de ani, Romania n-a stiut sa investeasca in dezvoltarea pietelor. Cei care au condus tara nu au luat in seama experienta altor tari din Occident, desi, declarativ, au fost mereu cu fata spre Bruxelles.
"Circa 4 milioane ha de pamant arabil din Romania sunt abandonate"
- Cum ne prezentam astazi in fata Europei?
- Rusinos! Noi investim in productie, dar nu gestionam piata. N-am invatat legea "mainii invizibile" a economistului britanic Adam Smith, care a pus, la mijlocul secolului al XVIII-lea, bazele economiei politice. Pentru el, "mana" aceasta, care dirijeaza totul intr-o economie sanatoasa, este piata, consumul. Filosofia lui face parte din abc-ul economiei capitaliste moderne. Slava Domnului, avem destui oameni invatati si neimplicati politic in Romania. Dar ii intreaba cineva cum ar trebui condusa economia? Stiu guvernantii nostri ca americanii au iesit din Marea Criza din anii '30 stimuland in primul rand cererea, consumul, adica piata? "Domnule presedinte", i-a spus marele economist britanic John Maynard Keynes lui Franklin D. Roosevelt, "investiti in piata, stimulati cererea, consumul, si apoi va ingrijiti de oferta!". Totusi, in cazul agriculturii, avem o situatie atipica, deoarece, de regula, cererea este mai mare decat oferta. De aceea, trebuie sustinuta cu prioritate, asa cum au facut europenii din anii '60 pana astazi.
- Cu ce bagaj agricol a intrat Romania in UE?
- Cu 14,6 milioane de hectare agricole, din care 9,2 milioane ha arabile. Dupa aproape trei ani de la aderarea la UE, constatam insa ca circa 4 milioane ha de pamant arabil din Romania sunt abandonate, in stare de parloaga, bolnave. La randul ei, UE are circa 12 milioane ha trecute in repaus. Pamant lucrat, tinut ogor negru. Cei care accepta sa nu-si mai cultive pamanturile primesc chiar si echivalentul presupusului profit de pe urma potentialelor culturi, dar Romania si Bulgaria nu au inca acces la astfel de subventii, cu exceptia sumelor acordate la hectar si care tocmai au crescut, in cazul nostru, cu 35 de euro zilele acestea.
- Ar mai fi o zestre specific romaneasca: cele 4,8 milioane de mici gospodarii taranesti. Cum vedeti viitorul acestora in contextul politicii agricole comune, unde nu se bucura de o prea mare sustinere?
- Sa pornim de la exemplul istoriei. Cine a facut ca socul crizei din 1929 sa nu fie prea mare pentru Romania? Gospodaria taraneasca. Ea, in timp de criza, se inchide ca o floare de regina noptii. Si tot ea da primele semne ale iesirii din criza. Cum? Prin racordarea la piata. Incepe sa-si scoata micile recolte si produse animaliere la piata. Se intelege, numai daca aceasta piata exista, or, in anii '30, exista. Doar astazi nu exista! De aceea, nu ne putem astepta sa ne scoata iarasi taranii din fundatura in care ne adancim, daca nu facem ceva sa revitalizam piata. Si nu cu o agentie veterinara care-i pune pe fuga pe oieri, ci cu institutii si reguli cu adevarat orientate spre binele taranimii si al tarii.
"Istoria e de partea taranului roman"
- Tendinta globala vizeaza distrugerea micii gospodarii taranesti si inlocuirea ei cu agricultura de tip industrial. Ne vom lasa orbiti de politica marilor companii transnationale? Vom accepta sa moara lumea satelor?
- In nici un caz. Gospodaria taraneasca, asa cum a numit-o marele economist Magearu, se bazeaza pe familie si pe exploatatie. Familia actioneaza in exploatatie, iar exploatatia hraneste familia. Deci, un sistem inchis. Astazi sunt doua tendinte: gospodaria taraneasca performanta si gospodaria taraneasca comerciala. Prima trebuie exclusa din discutie. Cine vrea sa faca gospodarie performanta nu stie ce vorbeste. Pe mine ma intereseaza gospodaria comerciala, adica gospodaria racordata la piata, sa nu produca numai pentru sine, sa mai si vanda cate ceva. Eu le aduc colegilor, cadou, oua de la mama, de la tara. Are mama multe oua, ca are multe gaini. La fel au mamele multor colegi. Daca ar avea cine le colecta, probabil ca mamele noastre ar vinde o parte din aceste oua, stiut fiind ca fiii lor vin destul de rar in vizita. Ar mai vinde mamele noastre si din gaini, si din curci, si din gaste. Dar unde? In pietele din orase stim ca este exclus. La targurile care au proliferat in toate comunele mari, nu gasesti loc sa-ti vinzi produsele, ca taran, din cauza vanzatorilor de gogosi, de talpici si incaltaminte, de blugi, flori de plastic si textile la mana a doua. Ia sa se vanda, pe langa eternele gogosi, cozonaci sau branzoaice facute de mama! Dar nu-i posibil, pentru ca inspectia sanitara intervine prompt si taie amenzi usturatoare, ca ai incalcat igiena si standardul european. Producatorul agricol cu greu isi afla locul, nimanui nu-i pasa de soarta lui. Nimeni, la nivel politic, nu se ingrijeste de dezvoltarea relatiei cu piata a taranului.
- As insista, domnule profesor, pe intrebarea privitoare la soarta gospodariei taranesti. Daca va muri ea, vor muri traditiile, vor muri satele asa cum le stim astazi, va disparea insasi identitatea noastra nationala. Credeti ca se va intampla aceasta catastrofa?
- Nu, nu se va intampla. Istoria e de partea taranului roman. Au fost de partea lui mari scriitori si filosofi, dar si istoria. Din 1859, de la prima Unire si pana astazi, in cinci din sase reforme agrare (cea de-a sasea a fost colectivizarea comunista, cand a pierdut), gospodaria taraneasca a iesit invingatoare. A distrus tot ce-a fost mare exploatatie. In toate reformele, ecuatia a fost: luam de la mare si dam la mic. Statul s-a comportat ca un haiduc. Neavand bani, ca sa-i linisteasca pe palmasi, a luat de la bogati si le-a dat saracilor. O haiducie a puterii publice. In consecinta, si in secolul al XXI-lea, peste 75 la suta din proprietatea funciara a tarii apartine taranilor, micilor gospodari. Dupa aproape 150 de ani de reforme agrare, Romania si-a epuizat toate resursele si a fost nevoita sa declare castigatoare gospodaria taraneasca! Nu este un fapt minor, este un fapt fantastic produs in istoria Romaniei. Marele secret al acestei gospodarii sfideaza in aparenta legile economice: taranul este agent economic, n-are profit, dar nu da faliment. Este peren. Dainuie. Pentru ca raspunde la prima mare cerinta a eficientei economice: autosuficienta familiei, hrana familiei, securitatea alimentara. Deci, nu va temeti, taranii romani nu vor pieri.
Profesorului Gabriel Popescu ii puteti scrie la e-mail: popescug2004@yahoo.co.uk