Primavara ieseana e un carnaval de culori intense si dulci, picurate parca dintr-o icoana moldoveneasca. Fac o plimbare tihnita prin oras: mai intai pe dealuri, apoi pe Copou, la teiul lui Eminescu. Zabovesc apoi indelung la bojdeuca lui Creanga, cea intunecoasa si metafizica. Ma plimb mult, incercand sa-nteleg un miracol al locului. Cum a putut orasul acesta, si cu el Moldova intreaga, sa daruiasca Romaniei atatia artisti - scriitori, filosofi, istorici, pictori, muzicieni? Si cum de dureaza spita lor pana azi? Fiindca si artistii ieseni de azi sunt o constelatie stralucita. In zona artei plastice, de exemplu, pe langa Dan Hatmanu - seniorul din generatia de aur -, Iasiul are o generatie noua de artisti, mustind de vitalitate si de talent. Cu trei dintre ei, toti tineri si daruiti din belsug cu premii - pictorii Felix Aftene si Zamfira Birzu, si sculptorita Gabriela Drinceanu -, am stat de vorba, mai pe indelete, rugandu-i sa-si rezume viata si visele.
1. Cum va simtiti ca artist iesean? Suferiti de complexul provinciei?
2. Exista o viata culturala in Iasi? Va puteti castiga existenta?
3. Aveti, in Iasi, un loc special, in care sa va incarcati sufletul?
FELIX AFTENE
(pictor)
"In Iasi mi-e mai usor sa fac arta. Am timp sa meditez si sa creez"
1. Ca artist iesean ma simt foarte in largul meu. Pentru asta m-am intors mereu din strainataturi, pe unde m-am perindat mult dupa '90. Mi-am zis ca cel mai bine ar fi sa ma intorc acasa si sa fiu recunoscut ca artist intai aici, in provincie, in Iasiul meu de suflet, una din capitalele culturale ale Romaniei. Dupa aceea, imi va fi mai usor sa ies in lume. In Iasi mi-e mai usor sa fac arta. Aici am timp sa meditez si sa creez. Incerc sa-mi strang parte din tihna in atelierul meu, unde ma straduiesc sa-mi petrec cat mai mult timp. In rest, sunt foarte prins cu slujba mea (sunt scenograf la TVR-Iasi), dar si in tot felul de proiecte, de la design de interior, pana la grafica de carte si proiecte culturale cu primaria. Dar trebuie neaparat sa spun si ce inseamna Capitala pentru mine ca artist: e un loc de suflet, la fel ca si Iasiul. In facultate mergeam la Bucuresti de trei-patru ori pe an, sa vedem ce lucreaza cei de acolo, ce mai e nou prin muzee si galerii. Bucurestiul e un spatiu cultural la care ne raportam mereu. Am iesit cu expozitii la Viena, la Budapesta, in multe alte colturi mari de Europa, dar pentru Bucuresti ma pregatesc special, caci pentru mine e mai important sa expun la Bucuresti, decat in celelalte capitale europene. De ce nu m-am stabilit acolo ca artist? Pentru ca ma inghitea Bucurestiul! Freamatul de acolo e prea mare. Nu-mi gaseam linistea pentru a crea.
2. Iasul e plin de vestigii culturale, dar si de oameni cu o incarcatura culturala foarte mare. E un mediu ideal, mai ales pentru arta plastica. Avem si o traditie puternica, mai ales in pictura. Am intrat adesea in case din Iasi, unde am gasit portrete de Tonitza si mi s-a zis: "Strabunicul meu a fost prieten cu Tonitza, au locuit vis-a-vis si uite, i-a facut portretul asta". In Iasi au stat si au pictat nume grele ale culturii noastre: Corneliu Baba, Luchian... Octav Bancila a locuit langa bojdeuca lui Creanga. Sunt o gramada de exemple. Ca sa nu mai zic ca din artistii contemporani, Dan Perjovschi a facut scoala tot la Iasi, a fost elevul lui Hatmanu. Iar Irimescu tot de aici a plecat spre Bucuresti. Apoi, prima Pinacoteca de arta, prima Academie de arta din tara au fost tot la Iasi. E o traditie grea la noi. Si mai sunt mostenitorii unor colectii de arta, care sunt si mostenitori ai unor stari de spirit. Sunt colectii vechi, ale unor profesori universitari, care au ramas, cum e colectia Miki Zaim. E o colectie foarte mare. Sau a d-lui Mardarasievici. Si mai avem aici, la Iasi, cativa oameni de afaceri, care iubesc arta. Asa cum e d-l Pitigoi (care are si din familie o colectie foarte mare), d-na Irina Schrotter, doctorul Aldea, presedintele Uniunii Colectionarilor de Arta din Romania si, nu in ultimul rand, d-l Mihai Pascal. Dumnealui are in Iasi doua galerii de arta contemporana, "Galeriile Dana", foarte, foarte active. Si tot el a mai cumparat undeva, pe la Cotnari, un conac, unde organizeaza Tabere de vara pentru plasticieni. Este foarte bine ca il avem ca ajutor. Si sa stiti ca la Iasi arta se vinde! Iar mie, cum am un pic de marketing in sange, si zic eu ca am reusit sa-mi fac si un nume, mi-e mai usor sa-mi vand o lucrare. Si mai avem o mare sansa la Iasi: vine din urma un val de plasticieni de 20 - 25 de ani, foarte, foarte buni! Aproape toti expun direct in strainatate. Toti au contacte pe Internet, stiu exact ce se intampla in lumea mare a artei si nu mai au complexul acela pe care il aveam noi, imediat dupa Revolutie. Vad totul pe Internet, vad toate galeriile si targurile de arta, e foarte simplu. De aceea acum complexul provincialului e daramat.
3. Coltul meu de suflet e o imagine ce-o descria si Vasile Alecsandri foarte frumos. E o vedere de pe colinele Iasilor, o inaltime de vreo 450 de metri, de pe care se vede orasul strecurat in soare si nori. Mi-am dus toti prietenii acolo si au ramas inmarmuriti. Nu poti uita privelistea aceea. De-acolo vezi toate celelalte coline, manastirile, lacurile dimprejur. Este imaginea de suflet, de capatai. Un loc cu multe pietre pline de scoici. Aici se intindea Marea Sarmatica. Iar Iasiul iti pare si-acum scufundat intr-o mare de demult, ca intr-un vis...
ZAMFIRA BIRZU
(pictor, profesor la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iasi)
"Centrul eternitatii mele e pe Galata"
1. Eu sunt bucovineanca, dar tot destinul meu aici a fost, la Iasi - liceul de arta, facultatea. Atunci m-am indragostit de Iasi. Ma simt bine aici pentru ca e liniste si e un loc spiritual cu emanatie artistica. Dar nu consider ca suntem o capitala culturala sau un loc european, consider ca Iasiul e periferic fata de orasele din Europa, din lume. Cateodata ma simt foarte bine in Iasi, ma regasesc si pot sa lucrez. Aici, ma simt la mine acasa, dar sunt izolata de marea arta a lumii. Intr-o capitala poti vedea un muzeu de arta contemporana, galerii, o bienala, o trienala - pe cand la Iasi suntem provinciali.
2. Noi artistii ar trebui sa stam zi si noapte in atelier, sa avem liniste de la Dumnezeu, numai sa meditam si sa pictam. Ca sa facem performanta. Dar noi nu putem fi in atelier cat ne-am dori. Zilnic trebuie sa supravietuim. Adica sa facem si altceva ca sa ne castigam existenta. Eu, de pilda, lucrez la Universitatea de Arte, Gabi Drinceanu face pictura in biserici, Felix e la televiziune. Cat despre picturile mele, eu vand foarte putine. Si nici nu am timp sa ma ocup de vanzarea lor. Ar trebui sa existe un impresar, cineva care sa ne sustina si sa promoveze arta. Noi ne-am luptat singuri, cu grupul nostru de trei artisti, "3 Grup", si am reusit sa expunem si sa vindem cate ceva, la centrele culturale din Venetia, Paris, Viena, Budapesta. Ne-am facut relatii cu artisti din strainatate. Dar nu-i suficient! La galeriile mari ale lumii inca nu am ajuns.
3. In Iasi, sufletul meu se regaseste tot pe dealuri, ca acasa, in Bucovina: dealul si padurea Bucium, dealul Galata... Acolo, pe Galata, se afla si centrul eternitatii mele: o gradina, un colt de Rai, pe care mi-l ridic odata cu casa. Raiul in care-mi strang flori multe si salbatice de prin paduri, pe care le astept sa creasca, sa le pot picta...
GABRIELA DRINCEANU
(pictor de biserici, sculptor, a obtinut premiul national al UAP)
"Mi-ar fi placut mai multa forfota artistica"
1. Viata-i linistita in Iasi, poate prea linistita. Mi-ar fi placut mai multa forfota artistica si sa fie de calitate, in spirit contemporan. Pe de alta parte, si aceasta liniste care exista te ajuta sa te concentrezi, sa te aduni, sa ai partea ta de creatie mai clara, sa poti crea mai usor. Oricum, eu nu ma simt aici in Iasi ca intr-o margine de lume, pentru ca eu calatoresc foarte mult. Incercam sa iesim in strainatate in fiecare an.
2. Istoria Iasilor e incredibila, maiestuoasa si incarcata de traditie. Avem in spate lucruri valoroase care ne fac cinste si ne motiveaza artistic. Dar eu incerc sa pastrez legatura si cu Capitala. Este foarte important pentru mine. La Bucuresti se intampla lucruri importante. E bine sa fii cunoscut, sa fii pe val. Nu doar cu Bucurestiul, ci si cu strainatatea. Sa calatoresti, sa vizitezi cat mai mult. Atunci ti se dezvolta imaginatia si devine totul mai clar, stii ce ai de facut mai departe. E foarte important sa fii in pas cu vremurile. Nu sa fii la moda neaparat, dar sa stii ce s-a facut pana acum, sa stii unde te situezi, sa nu bati pasul pe loc, sa nu reiei lucruri care deja s-au facut. Iar noi simtim efectul bun al globalizarii: putem sa ne deplasam si sa vizitam cat mai mult. In sensul asta, anul trecut am trait un eveniment foarte important pentru mine: anume, expozitia de sculptura de la Perugia, la Roca Paulina. Am fost acolo la propunerea directoarei muzeului de la Mogosoaia, d-na Doina Mandru. Am expus alaturi de doi artisti bucuresteni: Elena Hariga si Cristi Ditoiu. A fost extraordinar, am vizitat cu ocazia asta tot centrul Italiei, am fost la Assisi, am vazut Giotto... In ce priveste existenta mea ca artist, ma descurc cu banii castigati din pictura bisericilor. Si mai vand uneori o sculptura. Ce-i drept, in strainatate vindem mai bine. Din 2000 am iesit anual peste hotare, impreuna cu "3 Grup": Venetia, Viena, Paris, Budapesta, Elvetia, unde am reusit sa avem legaturi cu o galerie particulara. Am avut doua expozitii, doi ani la rand, pe la centrele culturale romanesti din strainatate. Stam bine pe Simeze in trei, lucrarile noastre se impletesc, nefiind la fel, caci avem personalitati diferite.
3. Pentru mine, coltul cel mai frumos din Iasi este gradina cea mare din spatele casei mele. Se afla in cea mai frumoasa zona a Iasului, in Copou, pe strada Sarariei, pe acolo pe unde se plimbau candva Eminescu si Creanga. Tocmai gradina asta a noastra ne-a facut sa nu plecam din Iasi, pe mine si pe sotul meu, Sabin Drinceanu, chiar daca lipsim mult de acasa ca sa pictam impreuna biserici prin toata tara. Am avut de multe ori tentatia sa ne mutam din Iasi mai inspre Capitala, dar am stiut ca nu mai gasim un loc cum e gradina noastra din Copou, niciodata. Si cred ca e mai important sa ai putina liniste de la Dumnezeu si sa auzi ciripitul pasarelelor si fosnetul frunzelor, decat sa fii in mijlocul evenimentelor, dar mereu chinuit si obosit.