Stimata doamna Sanziana Pop,
Sunt o fata nefericita din Bucuresti, pe numele ei Angela, si am 19 ani. Cum poti fi nefericit la varsta asta asa de promitatoare? Am sa va raspund tot eu: iubesc un barbat de 35 de ani, care este casatorit. Sa nu va inchipuiti cumva ca iubirea este unilaterala. Sentimentele lui sunt la fel de puternice ca ale mele, si cred ca ar trece usor la divort, daca i-as cere. Insa eu nu pot sa-i cer asa ceva. Nu ma lasa constiinta sa destram o familie (sotia lui il iubeste, sunt impreuna de zece ani). Mai mult, mi-e mila de copilul pe care il au. Nu as putea sa fac asa ceva, sa il despart de tatal pe care-l adora. In mine se da o lupta foarte grea. In acelasi timp, il iubesc si il vreau doar pentru mine pe Pavel, dar nici nu vreau ca din cauza mea sa sufere altcineva. El este mult mai decis decat mine. Imi spune ca a gresit prima data, ca s-a casatorit fara sa-si intrebe si inima, ca n-are dreptul sa piarda adevarata iubire, care sunt eu. Am de ales intre morala si dragoste. Ce sa fac? Am mai cunoscut si alti baieti, majoritatea studenti, colegi de facultate cu mine, dar nu se compara cu el. E prezent, matur, tandru, simt ca mi se taie picioarele cand sunt cu el. Ma voi mai intalni vreodata cu genul acesta de fericire? Oare de ce m-am indragostit exact de cine nu trebuia?
ANGELA
Draga Angela,
Desi pare dur ce iti spun, la 19 ani, cati ai, e pur si simplu o nerozie ca in loc s-o iei pe poteca dreapta si insorita a varstei tale, sa te vari prin balarii si maracinis. Conteaza enorm cum pornesti in iubire: pe usa din fata, sau prin dos, ca slugile si ca hotii. Sigur ca un barbat de 35 de ani intrece in toate privintele un coleg de aceeasi varsta cu tine. Are vechime in munca, siguranta de sine, protocol. Si poate ca este indragostit de tine cu adevarat. Dar avansul lui de experienta si de viata este periculos. Te trage prea repede inainte. Nu e bine sa arzi atat de brutal etapele adolescentei. Iubirea se invata, se construieste in vreme, pe masura ce te maturizezi. Prima iubire trebuie sa fie ca in povesti, ideala, neprihanita, alba ca o rochie de mireasa. Ea trebuie traita pe fata, cu bucurie si cu orgoliu, este un eveniment care se depune pe trunchiul vietii asemenea unui cerc de lumina. Nu renunta la ea. E un tezaur care iti da putere si te face bogat. In plus, asa cum singura spui in scrisoare, un copil nu poate fi despartit niciodata de tatal sau. Legaturile dintre parinti si copii nu pot fi desfacute printr-un divort. Nici moartea nu le desparte. Nu poti sa fugi de ele, sa te ascunzi. Faptul ca le respingi nu inseamna ca nu exista. Cand ti-e lumea mai draga, stau la masa cu tine, in fata ta. Presupunand ca vei ramane, totusi, in aceasta relatie, ca el ar divorta si va veti casatori, veti fi tot timpul trei persoane in casa. Nu trebuie ca baiatul sa fie de fata, ca sa-l simti ca exista, ca sufera, ca plange, ca isi uraste tatal (si odata cu el si pe tine) pentru ca l-a tradat. Atatea cazuri celebre, de mari vedete care ajung pe scaunul psihiatrului, pentru ca in copilarie au fost abandonate de parinti, nu-ti spun nimic? Nu-ti lua o astfel de povara asupra ta. Traieste-ti varsta! Pe drumul vietii tale vor pasi o mie de feti-frumosi. Oricare dintre ei te va lua in sa si te va duce intr-o poveste de dragoste curata si-adevarata, fara sotii parasite si copii abandonati. Incearca sa traiesti ca-n oglinda. Cand te privesti in ea, sa nu-ti fie rusine de ceea ce vezi.