Despre candidoze

Cititor Formula AS
Aceste randuri se adreseaza tuturor cititorilor care solicita raspunsuri pentru vindecarea cazurilor de candidoza. Sfaturile mele cuprind o serie de reguli de igiena care, respectate, duc la vindecare sigura. In absenta lor, nici un medicament alopat sau remediu naturist nu va da rezultate.

Candidozele bucale
La noul nascut, cel mai des se intalneste infestarea cu Candida albicans. Pruncul o ia din maternitate, unde intre doua alaptari primeste ceai, care i se administreaza cu o lingurita sau o tetina utilizata inainte de alti nou nascuti, fara a fi sterilizata, nu din necunostinta de cauza a cadrelor medicale, ci pur si simplu din lene. La primul lui supt, copilul infesteaza mamelonul mamei, care se autoinfesteaza si ea, cand isi face toaleta intima. In cateva zile, in gurita nou nascutului apare, pe gingii, fata interna a obrajilor si pe varful limbii, un depozit albicios, granulat. Medicul de familie (care de cele mai multe ori este de medicina generala) recomanda badijonari cu emulsii pe baza de glicerina (boraxata, cu stamicina, etc.). Dar daca nu recomanda si niste reguli stricte de aplicare locala, tratamentul nu rezolva problema si, pe deasupra, infesteaza masiv mama, care face candidoza vaginala. Ce trebuie facut: inainte de badijonarea guritei pruncului, mama se spala temeinic pe maini, folosind si o periuta de unghii, apoi isi infasoara degetul aratator in comprese sterile, scutura bine sticluta cu preparatul medical, inmoaie degetul in emulsie si sterge energic gurita bebelusului, cautand sa desprinda depozitul albicios. Pot aparea firisoare de sange - este normal, nu va speriati. Daca nu desprindeti depozitul, el se va dezvolta in continuare si nu rezolvati nimic. Compresa sterila folosita se arunca, mama se spala iar bine pe maini, insistand cu periuta sub unghii, altfel raman spori de ciuperca. Se ia alta compresa sterila, se inmoaie in preparat si se sterge din nou gurita bebelusului. Atentie - compresa nu trebuie sa atinga sticla cu preparat, pentru ca o infesteaza! Dupa fiecare badijonare, mama se va spala foarte bine pe maini si nu va da nimic sa suga bebelusului, timp de o ora. Pana la vindecare, tot ce atinge gurita nou nascutului trebuie fiert 20 de minute in clocot: lingurita, tetina, canita, biberonul. Daca nu se folosesc servetele de unica folosinta, care se arunca dupa fiecare sters, vor fi fierte si servetelele din material textil. In timpul tratamentului, inainte de fiecare supt, mama isi va spala sanii cu apa calda si sapun, ii va sterge cu un prosop care va fi schimbat la suptul urmator. Prosopul folosit va fi fiert, mamelonul va fi uns cu emulsia folosita pentru gurita copilului, iar dupa supt, bebelusul va primi 2-3 lingurite de ceai. Ciuperca creste foarte repede din nou, daca raman resturi de lapte in gurita bebelusului.

Stomatitele si candidozele bucale la adulti
Se vor respecta aceleasi reguli de igiena, in plus: pe perioada tratamentului, toaleta bucala nu se va face cu periuta de dinti. Cea existenta trebuie aruncata, ca este infestata. Se va face o solutie din: 100 ml apa calduta in care se va dizolva 1 lingurita rasa de sare si 1 lingurita rasa de bicarbonat alimentar de sodiu. Cu aceasta solutie, picurata pe degetul aratator (foarte bine spalat), invelit in compresa sterila, se vor sterge dintii si peretii interiori ai obrajilor. Clatirea se va face tot cu solutia de mai sus. Tot ce atinge gura: cana, pahar, tacamuri, vesela - se vor fierbe dupa fiecare utilizare, altfel persoana se va reinfesta. Dupa vindecare, se va cumpara o noua periuta de dinti. Este bine ca inainte de prima folosire sa fie tinuta o noapte intr-o solutie de 1/1 apa cu otet alimentar de 9.

Candidozele vaginale
Toate ustensilele necesare tratamentului trebuie obligatoriu sa fie personale si nefolosite anterior de alte persoane: irigatorul, canula (care dupa fiecare utilizare trebuie fiarta 30 minute in clocot in apa curata), ulcica in care se pregatesc ceaiurile pentru spalaturi, ligheanul in care se fac baile cu solutie de apret (sunt foarte eficiente aceste bai) trebuie sa fie din material care poate fi sterilizat. Sterilizarea se face simplu - daca ligheanul e din tabla sau este emailat - in modul urmator: se spala bine de solutia folosita, se sterg ca sa fie uscate (prosopul folosit se fierbe dupa fiecare stergere), se infasoara un tampon de vata mai mare pe coada unei furculite, se imbiba in spirt medicinal, i se da foc si flacara se plimba pe tot interiorul ligheanului. Prosoapele folosite dupa toaleta intima se vor fierbe dupa fiecare spalare si stergere. Toaleta intima externa nu se face cu sapun niciodata. Modifica pH-ul natural si creeaza o situatie favorabila pentru aparitia infectiilor cu ciuperci.
Am lucrat 37 de ani in sanatate si am intalnit femei cu micoze ale organelor genitale cauzate doar de utilizarea sapunului in igiena intima. Femeile care au parteneri si se infecteaza cu candida vor utiliza in timpul intalnirilor intime prezervativul. Atentie! E posibil ca si partenerul sa fie infestat cu candida. In acest caz amandoi trebuie sa faca acelasi tratament, in acelasi timp, altfel se vor reinfecta mereu unul pe celalalt.
Stimata redactie, imi cer scuze pentru scris (am policele drept operat, din cauza unei tendinite de efort) si ca m-am intins atat, dar fara tot ce-am scris, nici o stomatita sau candidoza nu se va rezolva definitiv. Mereu va recidiva. Cu multa consideratie pentru tot ce faceti si Dumnezeu Tatal sa va miluiasca.
RODICA COSMULESCU -
str. Aleea Theodor Aman, bl. 1, sc. 4, ap. 3, Targu Jiu, jud. Gorj, cod 210219