* Aveti motive sa fiti fericiti? *
- O intrebare pentru cititorii revistei -
Micile minuni ale vietii
M-am intrebat de multe ori ce este fericirea si nu stiu exact daca am gasit cel mai bun raspuns, dar cu toate astea, am ajuns la o concluzie: fericirea se defineste diferit pentru fiecare om. Fericirea este o stare de spirit pe care fiecare o resimte altfel. Pe mine ma fac fericita maruntisurile de fiecare zi, poate pe altii nu-i fac fericiti decat reusitele importante. Dar eu cred ca pentru a fi bucuros trebuie sa fii multumit de viata pe care o ai. Sa poti sa adormi seara cu gandul ca nu ti-ai schimba viata cu nici o alta. Si nu cred ca banii te pot implini sufleteste, atunci cand iti lipseste dragostea. Asa ca o sa va spun ce cred ca ma face pe mine fericita.
Nu sunt singura! Cel mai important lucru pentru mine este sa stiu ca am o familie care tine la mine si care ma sustine. Nu va imaginati ca am o familie perfecta, pentru ca nu este asa. Am auzit nenumarate certuri in casa de-a lungul anilor, au fost nenumarate situatii tensionate, dar cred ca toate astea m-au invatat sa fiu mai toleranta cu cei din jur, sa-i inteleg pe ceilalti. Toti oamenii au probleme, dar putini sunt cei dispusi sa ii asculte si sa-i ajute. Ma face fericita sa stiu ca de Craciun sau de Pasti ne strangem cu totii si ne bucuram impreuna. Din punctul asta de vedere, nu-i inteleg pe cei de varsta mea care vorbesc cu dispret de petrecerea sarbatorilor in familie: sarbatorile n-ar mai avea acelasi farmec daca m-as duce la o petrecere sau intr-o discoteca, asa cum se "poarta" acum!
Ma fac fericita si prietenii buni. Si nu ma refer la cunostintele intamplatoare, ci la prietenii pe care ii am de ani de zile si care m-au ajutat de multe ori. Poate va ganditi ca la 19 ani, prietenii vin si pleaca si abia peste jumatate de secol poti sa-ti dai seama care au fost cu adevarat alaturi de tine si care nu. Intr-un fel, sunt de acord, dar totusi acum se leaga prieteniile acelea care dureaza o viata intreaga. Acum, cand suntem tineri, plini de ambitie si invidie, cand fiecare mica dezamagire se transforma intr-o drama neinteleasa de adulti. De ce mi se pare aceasta perioada cruciala? Pentru ca, daca doi sau mai multi prieteni reusesc sa treaca impreuna prin acesti ani tulburi de adolescenta, cand li se contureaza personalitatile, atunci cred ca prietenia lor va dura o viata intreaga. De aceea sunt foarte fericita cand ma intalnesc cu ei si vorbim despre vrute si nevrute!
Chiar daca o iau ca atare si nu ma gandesc la cat sunt de norocoasa pentru sanatatea de care ma bucur, uneori imi dau seama ca si acest aspect ma face fericita sau imi inlesneste fericirea. Sunt recunoscatoare pentru ca sunt sanatoasa, si eu, si cei din familia mea.
Ma bucur ca am la ce sa visez! Ca am pasiuni pe care incerc sa le pun in practica, desi nu reusesc intotdeauna. Imi place la nebunie sa ma ocup de gradinarit, mai ales daca ma ajuta cineva. Imi place sa redecorez casa ori de cate ori pot si imi permit. Imi place cand ninge noaptea in preajma Craciunului si este o atmosfera de basm, pe care n-o egaleaza nimic si nici un alt anotimp... Imi place cand ploua ziua, este intuneric in casa si pot sa citesc fara sa ma deranjeze nimeni. Imi place sa merg vara la mare, nu ca sa colind discotecile, ci pentru a ma plimba pe malul marii prin nisipul ud... Imi place sa merg pe munti, pentru a-i vedea mai de aproape si pentru a fi printre copaci. Iubesc copacii si verdeata! Imi place sa joc baschet, pentru ca este un sport de echipa si mie imi place sa colaborez cu oamenii. Imi plac proiectele de la scoala, care ne solicita imaginatia. Imi place primavara, cand inmuguresc copacii, imi place toamna, cand frunzele se coloreaza si cad. Si de fiecare data cand mi se intampla sa vad, sa simt sau sa ma ocup de ce am enumerat mai sus, sunt fericita. Cred ca o viata fericita se compune din nenumarate momente speciale alaturi de cei dragi. Chiar daca mi se pare ca sunt mai mult introvertita decat extravertita, totusi nu pot sa traiesc fara oameni si nu-mi pot imagina fericirea fara sa am cu cine s-o impart. De fapt, daca exista o reteta a fericirii ar suna cam asa: dimineata dragoste, la pranz dragoste, seara dragoste... Pentru ca dragostea ne face mai buni, mai toleranti, mai fericiti! Nu disperati daca nu este totul in viata asa cum v-ati dorit, pentru ca totul se poate schimba, daca aveti credinta si speranta! Pana atunci, bucurati-va de toate micile minuni ale vietii!
ALINA TEODORA POPA - Bucuresti
Umar la umar
Eu sunt fericita pentru ca exist. Sunt fericita cand spun buna ziua, cand am prilejul sa ajut un batran sa treaca strada, cand spun raspicat adevarul, chiar daca doare. Anul trecut s-a intamplat ceva rau de tot. Mama a fost diagnosticata cu o boala necrutatoare. Mama locuieste intr-o cladire veche, intr-o camera fara grup sanitar. Ca sa ajunga la WC, trebuie sa iasa din casa si sa urce pe o scara vecina, sus, la etaj, unde este un grup sanitar comun. Acum, la 73 de ani, atat de bolnava, am internat-o pentru operatie. Eram foarte suparata, gandindu-ma ca o voi aduce acasa si nu va avea strictul necesar de trai si nici nu va fi in stare sa ajunga la grupul sanitar comun. Mi-am spus of-ul unei prietene din copilarie. Ea a vorbit cu sotul ei, un meserias cu mana de aur. Sotul si-a adunat fiii, iar acestia si-au chemat prietenii. Camera mamei s-a transformat intr-un santier. Vecinii au pus suflet si ne-au incurajat cu sfaturi. Am cumparat in rate cele necesare. Cu atata drag s-a muncit umar la umar, incat intr-un timp scurt, am amenajat un grup sanitar intr-o parte a camerei. Nu stiu cum sa descriu fericirea de pe fetele noastre. Toti eram transpirati, nimeni nu vorbea de boala, de batranete, de moarte. Mama mea devenise mama noastra, toti spuneau: vine mama, trebuie sa terminam treaba, sa-i facem o bucurie. Mama mea a suferit mult la viata ei. Niciodata nu ne-a lasat s-o ajutam, a vrut sa ne ajute ea pe noi, nu sa fie o povara.
Erau zilele dinaintea Craciunului si nimeni nu-si facea probleme pentru sine. Beam apa minerala si mancam branza si paine direct de pe ambalaj, ne stergeam fetele cu maneca hainei si-i dadeam bataie. S-a pus gresie, faianta, s-a montat si un aparat pentru apa calda. Munca aceasta ne-a insufletit si fericit atat de mult pe toti, incat s-au sters durerea si ingrijorarea. Eu am simtit mai mult ca niciodata ca nu sunt singura, acesti oameni au fost cu adevarat prieteni si mi-au dat o fericire aparte. Cand am adus-o acasa pe mama, care era atat de slabita, incat nu putea sa-si poarte paltonul pe ea, s-a intamplat ceva extraordinar. Mama s-a luminat la fata, ochii i s-au insufletit si parca a intinerit. Era fericita. Au intampinat-o prietenii mei, au venit vecinii la ea si in loc sa discute despre necazurile prin care a trecut la Cluj, unde i se facuse operatia, o atmosfera optimista se instalase in casa, se vorbea de lucrurile frumoase care se facusera, parca nu-si mai amintea nimeni de boala.
Paradoxal, desi stiu ca viata e scurta, traiesc zile fericite cu mama alaturi. Sunt fericita ca am simtit puterea omeniei, puterea care m-a ajutat sa trec peste greutati, peste momentele dificile. Multumesc din suflet acestor oameni minunati. Este mare lucru sa stii ca nu esti singur in viata, in lume, si cred ca asta este cheia fericirii: sa faci un bine pentru aproapele tau si sa simti ca ai prieteni.
LIVIA UNGUREANU - Brasov
"Fericiti cei blanzi, milostivi si curati"
A fost o vreme cand aveam tot pentru a fi fericita: sanatate, parinti in putere, un serviciu bun, frumusete si tinerete. Dar cum omul vrea mereu mai mult, nu eram multumita, timpul a trecut si altfel stau lucrurile acum. Nu ma mai trezesc dimineata, grabita sa plec la serviciu, pentru ca nu mai lucrez; nu mai aud vocea baritonala a tatalui in bucatarie, pentru ca tata nu mai este si mai ales nu ma mai asteapta micul dejun pregatit de mama, pentru ca ea nu mai poate face nici macar atat. Acum lucrurile s-au schimbat, intr-un fel ea este copilul si eu mama. Am renuntat la tot pentru a o ingriji de boala cumplita care o face sa nu-si mai aminteasca nimic. Acum, la prima ora, ma trezeste Karina, ghemuletul meu de blanita care-mi daruieste toata candoarea lumii in ochisorii ei de papusa vie. E o minune a naturii si zilnic Ii multumesc lui Dumnezeu ca o am, ma face fericita, cu atat de putin. Apoi ma indrept spre mama, care inca mai doarme. Merg incet, sa n-o trezesc, si ma bucur ca a mai prins un nou rasarit. Deschide ochii si-mi spune ca-i e foame. Ii aduc mancarea si o hranesc ca pe un bebelus, cu lingurita. Fiecare inghititura sorbita cu pofta ma face fericita, iar cand la urma imi spune ca e multumita, ca nimeni nu face mancare mai buna ca a mea, o sarut si plang: de tristete ca e bolnava, de bucurie ca o am langa mine. Azi mi-a spus: "Dani, da-mi si mie dragoste de la tine". In loc de mic dejun, mi-a cerut, cu candoarea unui copil, dragoste. Apoi a venit si scumpa de catelusa si ne-am strans toate trei intr-un ocean de iubire. E uimitor cata iubire poate transmite un animal, si nu poti sa nu te gandesti la ce spunea Mantuitorul: "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul". E uimitor cata bunatate ascunde trupusorul chinuit al mamei si nu poti sa nu-ti amintesti cuvintele "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu". Iar mie, ce-mi ramane... sa fiu fericita. Ca am ce iubi, ca pot ocroti si ingriji niste fapturi neajutorate, spunand ca si pentru mine vor fi valabile cuvintele Lui: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui".
CRISTEA DANIELA-ELENA - Ploiesti