A fost un triumf total si stralucitor, la care au concurat mai multe "izvoare". Mai intai, muzica, de o neasemuita frumusete, dulce si nostalgica, asa cum numai un compozitor de geniu precum Ceaikovski putea sa creeze: iubiri, tradari, exaltari romantice, dar si depresii adanci, precum prapastiile fantasmelor sale. Intr-o scrisoare adresata unui prieten, Ceaikovski spune: "... Daca vreodata o muzica a fost compusa cu avant nestavilit, cu dragoste fata de subiect si fata de personaje, aceea e muzica din "Oneghin". Ma topeam si frematam de o nespusa desfatare, inexplicabila, scriind-o. Si daca se va rasfrange asupra spectacolului macar o particica infima din ceea ce am simtit eu cand am compus aceasta opera, voi fi foarte multumit...".
Un alt "izvor" al triumfului pe care-l inregistreaza aceasta noua varianta a lui "Oneghin" este calitatea montarii scenice. Ea este asigurata de un artist de exceptie, actor si recitator de mare clasa, aflat acum in postura de regizor: Ion Caramitru. El si-a conceput montarea cu un ochi "cinematografic". Tablourile sunt vii, actiunea curge aproape "ca-n viata", desi ariile ar presupune o anume lentoare. Caramitru a introdus in spectacol si imaginea Puritatii, a Inocentei, distribuind - ca alter-ego ale frumoasei, dar dezamagitei Tatiana - o fetita care apare si dispare in drumurile intre trecut si prezent ale povestii. Motive in plus de accelerare a emotiei cu care este urmarita drama personajului. Un merit deosebit al spectacolului este si splendoarea costumelor, create de marea artista Viorica Petrovici. Ca si ingeniozitatea decorurilor, devenite veritabile personaje, semnate de Maria Miu. La randul ei, lumina, felul cum este "pusa" contureaza chipuri ori siluete, sugereaza raceala lunii ori respiratia padurii indepartate. Si iminenta mortii. Regizor de lumini - un englez "nebun" de talentat, pe nume Chris Jaeger, cu o cariera internationala de mare prestigiu, vechi colaborator al lui Ca- ramitru, la montari din Irlanda ori din Romania. Cat despre distributie, ea e de zile mari! In seara de 11 aprilie, pe scena au stralucit: Iordache Basalic, Teodor Ilincai, Tina Munteanu, Maria Jinga, Marius Bolos, Gabriela Dragusin, Ecaterina Tutu, Florin Diaconescu, Radu Pintilie, Miruna Gafencu (Tatiana copil). Coregrafia: Florin Fieroiu, maestru de cor - Stelian Olariu, dirijor - Iurie Florea, miscare scenica si coregrafie - Florica Stanescu, Mirela Simniceanu.
La finalul spectacolului, am fost bucuroasa sa-i pot adresa o intrebare lui ION CARAMITRU:
- De unde pana unde, regie de opera?
- Provin, cum stii, dintr-o familie de artisti, printre care si muzicieni. Am mai montat opera, atat in Romania, cat si in strainatate: "Micul cosar", "My fair lady", opera "Eminescu" de Paul Urmuzescu, "Pasiunea lui Carmen". Am montat prima oara "Oneghin" la Belfast, acum 14 ani... Aici, la Bucuresti, am fost invitat sa fac regia spectacolului de directorul general al TNB, arhitectul scenograf Catalin Ionescu Arbore... Am incercat sa rezolv totul intr-un stil, sa zicem, cinematografic. Am repovestit, oarecum, toata opera, i-am dat alt ritm. Am creat acele tablouri vivante, menite sa dea o mai mare valoare estetica spectacolului. Balurile, de pilda, au capatat viata. Am gandit decorul ca pe un "puzzle", ca pe niste piese care se fac, se desfac si se recompun in fata spectatorului, ocolind, astfel, unele "lentori" posibile. M-am bucurat de o echipa extraordinara. De la cantareti pana la ultimul masinist. Am avut sansa sa-l pot aduce de la Londra pe Chris Jaeger. Am avut norocul unor voci superbe... Si inca un noroc: un Lensky de exceptie, alias Teodor Ilincai, un tenor exceptional, cel de-al 13-lea copil al unei familii din Moldova, ajuns acum marea speranta a scenelor romanesti de opera. Dar si cu un contract in buzunar, semnat cu faimoasa "Covent Garden" din Londra. Sunt bucuros de ceea ce a iesit. Iubitorii muzicii lirice si Opera bucuresteana merita din plin stradania noastra artistica. E minunat ca lumea tresare la arta, in ciuda climatului sumbru in care traim.