Sarbatoarea pe care oamenii o numesc mai adesea Florii este, in fapt, pentru crestini, praznicul imparatesc al Intrarii Domnului in Ierusalim. Si este poate mai mult decat alte praznice legat de conditia imparateasca a lui Hristos, pentru ca acum Iisus a intrat ca un imparat, aclamat de multimi ("Osana! Binecuvantat este Cel Ce vine intru numele Domnului!"), in Ierusalimul terestru (oras purtand numele pacii). Intrarea aceasta prevesteste deschiderea apropiata si intrarea, prin Inviere, in Ierusalimul ceresc, un alt nume dat raiului.
De fapt, Duminica Floriilor uneste doua posturi, cel anterior, de 40 de zile, si cel ce urmeaza, Saptamana Patimilor. Acum te opresti sa-ti tragi putin sufletul, lasand ca Hristos sa patrunda euharistic in "micul Ierusalim" care ai dori sa fii chiar tu ("Pace voua!"), precum intrase altadata pe manz de asina, in capitala Iudeei. Biserica este inundata de florile binevestitoare, aduse spre intampinarea cum se cuvine a Imparatului tuturor infloririlor. Plecand de la biserica, porti voios, mandru si triumfator crengute de salca sfintite, pe care le pastrezi peste an (cununa) acasa, la icoana. Pestele si vinul de pe masa subliniaza sarbatoarea aceasta aparte, de o nesfarsita, buna si inteleapta copilarire. Multele fete-flori sarbatorite sporesc in frumusete si stralucire.
O traditie veche spune ca florile sunt venite din raiul primordial, ca miresmele si culorile lor, fragilitatea lor puternica au fost lasate sa ne insoteasca in aceasta lume, ca o amintire a acelei lumi neinserate, de dinainte de cadere.
La sate, in duminica sarbatorii Intrarii lui Hristos in Ierusalim, crasnicii taiau iarba si o presarau pe jos ("presaratura") in biserica. Fetele erau acelea care aduceau din ajun "salcute", crengute de salcie, pe care a doua zi le sfintea preotul si le impartea credinciosilor, la sfarsitul slujbei. In alte locuri, copiii erau dusi de la scoala sa adune aceste crengute de salcie pentru biserica. Natura in plina reinviere patrundea astfel pana in biserica. Salcia, trimitand la finicul biblic, era destinata sa aminteasca atat de Intrarea, odinioara, a lui Iisus in Ierusalim, cat si de apropierea sarbatorii Invierii. Prezentul era legat atat de trecutul istoric indepartat, cat si de viitorul apropiat.
Sarbatoarea Floriilor poate prilejui si o meditatie in legatura cu conditia puterii, in viziune crestina. Cu o duminica in urma, se citise in biserica pericopa din Evanghelia Sfantului Apostol Marcu, in care fiii lui Zevedei, Iacob si Ioan, ii cerusera Mantuitorului sa le dea ca sa stea unul de-a dreapta si celalalt de-a stanga Lui, asadar, in limbaj modern, sa le dea dregatorii si sa-i faca partasi la putere. Aceasta cerere prilejuieste lui Hristos un raspuns exemplar asupra conditiei puterii: "Stiti ca cei ce se socotesc conducatori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mari ai lor le stapanesc; dar intre voi sa nu fie asa, ci cel ce vrea sa fie mare intre voi sa fie slujitorul vostru, si cel ce vrea sa fie intaiul intre voi sa le fie tuturor sluga; caci nici Fiul Omului n-a venit sa I Se slujeasca, ci sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru multi" (Marcu 10, 42-45). Acum, dupa o saptamana, numai lui Hristos, care-Si facea intrarea modest, pe manz de asina, in capitala Iudeei, I se striga: "Imparatul lui Israel!" (Ioan 12, 13). Chiar daca Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume (Ioan 18, 36), regulile sale de guvernare se pot constitui in pilde principiale, pentru orice conducator autentic in aceasta lume. Conditia puterii este, in urma invataturii lui Hristos, o conditie a jertfei, mai ales in vremuri de restriste, cum sunt acestea din care nu prea reusim sa iesim, de atata amar de ani.
Dar, pana la urma, lucrul cel mai important este ca Invierea este la orizont, ca numai peste o saptamana vom purta de obste, unii spre altii, vestea cea buna: "Hristos a inviat!".