PODBALUL

Elena Josan
Farmacia de pe marginea drumului

In luna aprilie, spre Florii, pe colinele mai umbroase, in vagaunele umede si pe malurile paraielor, se aprind niste luminite galbene, care se vad de departe. Sunt florile de podbal, prinse pe tulpinite rozalii si solzoase, parca acoperite cu sita, precum casele taranesti. In mai, florile se transforma in bilute albe, pufoase, iar apoi apar si frunzele. Podbalul este una din plantele medicinale folosite de mii de ani de doctorii populari, dar si de somitati in stiinta medicala, ca Hipocrate, Dioscoride, Plinius, Avicena. Toti au evidentiat calitatile terapeutice ale plantei care ajuta in vindecarea bolilor pielii si ale aparatului respirator. Cercetarile medicale contemporane le-au dat dreptate invatatilor antici. In frunzele de podbal au fost descoperite vitamina C, inulina, carotenoide, acid tartric si malic, mucilagiu si multe altele. Infuziile si decoctul din frunze au efecte antiinflamatoare si emoliente datorita mucilagiului, care se prelinge pe mucoasele cailor respiratorii, formand o pelicula protectoare care atenueaza procesele inflamatorii. Saponinele continute in planta ajuta la diluarea si evacuarea mai usoara a secretiei cailor respiratorii produsa de virusi sau microbi.

Recoltarea podbalului

In medicina populara se folosesc florile fara codita si frunzele cu codita scurta. Nu se culeg frunzele foarte tinere, acoperite cu pufusor, dar nici cele cu pete ruginite sau ingalbenite. Cand ne ducem la cules de plante medicinale, mai ales dupa podbal, trebuie sa avem un cutitas sau o foarfeca, ca sa nu scoatem din pamant planta cu radacina. Pentru uscare, frunzele se aseaza cu partea albicioasa in sus intr-un strat subtire. Se pastreaza trei ani, in cutii de carton, saci de hartie sau in borcane cu filet. Pentru inhalarea fumului, frunzele vestejite se ruleaza in forma de tigara. Fiecare frunza se leaga cu o ata si se usuca pana devine faramicioasa. Frunzele se folosesc in stare proaspata sau uscata, se prepara din ele suc, tinctura, ceai si decoct. Terciul din frunze pisate se aplica pe bataturi, rani, inflamatii produse de lovituri.

Sucul de podbal

Frunzele proaspete de podbal se trec prin masina de carne sau storcator. Terciul obtinut se strecoara prin panza topita sau ciorap de dama. Bolnavii cu probleme gastrice trebuie sa amestece sucul cu apa in care a fiert orez sau fulgi de ovaz.

Recomandari

* Tuberculoza, colon inflamat, afectiuni renale, gastrice si ale vezicii urinare. Se bea cate o lingura, de 3 ori pe zi.
* Guturai. Se picura suc in nas (2-3 picaturi), de 3 ori pe zi.
* Afectiuni dermatologice, varice (vene inflamate). Se aplica tampoane inmuiate in suc.
* Locurile piscate de insecte cedeaza si ele la tamponarea cu suc de podbal.

Tinctura si siropul de podbal

Pentru prepararea tincturilor se amesteca cantitati egale din flori proaspete si tuica de 60 de grade. Se macereaza la intuneric, inchise ermetic, timp de 7 zile. Se iau 30-40 de picaturi, de 2-3 ori pe zi, inainte de masa. Au efect in toate formele de afectiuni respiratorii.
Din mosi-stramosi se foloseste o metoda de preparare a siropului de podbal: frunzele proaspete se aseaza intr-un borcan, alternand cu straturi de zahar. Borcanul se inchide ermetic (capacul se ermetizeaza cu lut sau ceara topita) si se ingroapa in pamant sau se tine in beci (la temperatura constanta). Cand continutul borcanului devine o masa omogena, se amesteca in proportie de 2:1 (1 kg de preparat de frunze cu 500 g miere de albine). Se consuma cate o lingura, de 3 ori pe zi, pentru vindecarea de raceala si tuse, dar se aplica si pe rani, abcese, erizipel.

Fumigatii cu podbal

* In afectiunile aparatului respirator, frunzele uscate se rasucesc in forma de tigara, se aprind si se sting in asa fel, ca sa iasa fum ce trebuie inhalat. Procedeul se repeta de 4-5 ori pe zi.

Infuzii si fierturi cu podbal

* Raceala, tuse. 3 linguri de frunze de podbal se fierb in 2 pahare de apa, pana ce lichidul scade si ramane un pahar. Se bea cate o lingura la fiecare 2-3 ore. Are si efect sudorific.
* Bronsita. Se fierb 2-3 frunze de podbal, in 1/2 l de lapte. In decoct se adauga si un varf de cutit de untura de gasca. Se bea lichidul cald, cate 50 ml, inainte de culcare.
* Raceala. Un pahar de flori uscate se infuzeaza cu apa clocotita, pana cand temperatura apei coboara la temperatura corpului (37-38 grade C). Infuzia se toarna pe piept si pe spatele bolnavului, apoi zonele respective se freaca cu un amestec din 150 ml tuica si o lingurita de miere de albine.
* Pneumonie. Se amesteca bine 2 linguri de frunze de podbal si 2 de musetel, cate o lingura de frunze de mesteacan si sovarf. Se iau trei linguri de amestec si se infuzeaza in termos, cu 2 pahare de apa, timp de 5-6 ore. Se strecoara lichidul si se bea incalzit, cate 150 ml, de 3 ori pe zi
* Astm bronsic. Se amesteca cate 30 g de frunze de podbal, de patlagina si muguri de pin, toate tocate marunt. Se pun 4 linguri de amestec in 250 ml de apa rece, se infuzeaza 4 ore, apoi se pune vasul pe foc si se aduce pana la fierbere. Dupa racire, se bea lichidul in 3 reprize.
* Tuse. Se amesteca in parti egale flori si frunze de podbal, flori de lumanarica, mierea-ursului si patlagina ingusta. Se iau 2 lingurite de amestec si se oparesc cu 250 ml de apa. Se bea lichidul cald, inghititura de inghititura, 3 cesti pe zi, indulcit cu miere de albine.
* Amigdalite. Se face gargara din infuzie de frunze de podbal.
* Afectiuni gastro-intestinale si ale rinichilor. 20 g de frunze se infuzeaza intr-un litru de apa fierbinte. Se bea cate 150 ml, de 4 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa.
* Ulcer stomacal si duodenal. 1. Se bea suc proaspat stors din frunze, cate o lingura, de 4-6 ori pe zi. 2. Se prepara un amestec din parti egale de frunze de podbal, urzica, patlagina, sunatoare si coada-calului. Se iau 2 linguri de amestec, care se infuzeaza 2 ore, in 3 pahare de apa clocotita. Se bea cate 1/3-1/2 de pahar, cu 40 minute inainte de masa.
* Reglarea metabolismului la supraponderali. Se amesteca 80 g de frunze de mure de miriste, 10 g frunze de podbal si 10 g frunze de mesteacan. Din amestec se ia o lingura si se infuzeaza in 250 ml apa fierbinte. Se bea cate un pahar, de 2 ori pe zi, dimineata si inainte de pranz. Dupa 3-4 saptamani de administrare, se face o pauza de 7-10 zile.
* Hipertensiune. Se amesteca 10 g de frunze de podbal, 5 g frunze de mesteacan, 15 g fructe de paducel, 10 g radacina de lemn-dulce, 15 g seminte de marar, 15 g coada-calului si 10 g de siminoc. Se infuzeaza o lingura rasa de amestec, in 250 ml de apa clocotita. Ceaiul se stoarce bine si se bea in 3 reprize, in timpul zilei, controland tensiunea.
* Dureri de cap. Se aplica pe frunte sau pe tample frunze proaspete de podbal cu partea neteda (fara pufusor) spre piele si se leaga cu un batic. Sau se fierb 5 g (o lingurita) de frunze uscate, timp de 5-7 minute, in 250 ml de apa, si se bea de 3 ori pe zi, cu o ora inainte de masa.
* Dureri de dinti. Se tine numai in gura fumul de tigara din frunze uscate de podbal. Frunzele proaspete, tocate marunt, se aplica pe dintele bolnav, invelite in tifon.
* Mastopatie. 1. Se aplica pe sanul inflamat, inainte de culcare, cateva frunze proaspete oparite cu apa fierbinte. Ziua, sanul se unge cu ulei de brusture preparat din 100 g radacina uscata, rasnita in masina de cafea si macerata timp de 10 zile, in 300 g de ulei.
2. Pentru cazurile mai complicate, se prepara un aluat din 1 kg faina de secara (se vinde la Plafar), 100 g pulbere din frunze uscate de podbal, 100 g frunze de vasc (cel mai bun este cel cules de pe stejar), 50 g pulbere de rostopasca (cel mai bine, dupa un an de pastrare) si zer. Turta se aplica pe sanul bolnav inainte de culcare. Ziua, pielea se unge cu alifie de propolis, care poate fi preparata din 100 g unt sau osanza topita, amestecata cu 30 g propolis faramitat. Amestecul se tine in cuptorul caldut trei ore sau pe o caramida asezata pe aragaz. Se amesteca din cand in cand.
* Erizipel. Pulbere din frunze uscate de podbal se presara pe locurile afectate. Concomitent, se bea de 3 ori pe zi cate o lingura de ceai din podbal (2 lingurite la un pahar de apa).
* Zona Zoster. Pasta preparata din frunze proaspete, tocate, se aplica pe locul bolnav, cate 30 de minute, de trei ori pe zi.
* Caderea parului. Cu infuzie din parti egale de podbal si frunze de urzica se frectioneaza pielea capului, in caz de caderea parului, matreata.

FRUMUSETE

* Masca pentru tenul gras. Se taie marunt si se amesteca parti egale de frunze de podbal, macris, flori de galbenele si sunatoare. O parte de plante se fierbe in 2 parti de apa clocotita, timp de 1-2 minute. Dupa racire, masa verde din fiertura se intinde intre 2 straturi de tifon si se aplica pe pielea curatata, pentru 15-20 minute. Dupa procedura, tenul se spala cu apa calda.

CONTRAINDICATII

Dozele mari de podbal sunt toxice, datorita pirolizidinei, un alcaloid care poate afecta functionarea ficatului sau plamanilor. Marirea dozelor poate duce la stari de greata, voma, dureri in zona abdomenului. Experientele au fost facute pe animale, cu doze de preparate din podbal foarte mari. Desi procesul de metabolism uman difera de reactiile sistemului digestiv animal, e bine sa folosim dozele stricte prescrise de un specialist.