Viata dupa viata

Andrei Cheran
Doctorul francez Jean-Jacques Charbonier este anestezist-reanimator si lucreaza pe un echipaj de interventii de urgenta al salvarii din Paris. Practica sa profesionala l-a facut de multe ori sa se confrunte cu starile de coma si de moarte clinica. Fenomenele pe care le-a observat l-au convins de faptul ca o anumita parte a fiintei noastre supravietuieste si dincolo de moarte. In ultima vreme, ideea aceasta a devenit din ce in ce mai populara, iar oamenii de stiinta au inceput sa se intereseze de acest subiect. De curand au fost lansate studii in America, Anglia, precum si in Franta

"A pretinde ca lumea de dincolo si ca Dumnezeu nu exista, moartea ducand in neant, este pentru mine o stupiditate la fel de mare ca a crede ca suntem singuri in univers"

- Cum v-a venit ideea sa studiati experientele mortii iminente (EMI)? Ati trecut si dumneavoastra prin asa ceva?

- Am inceput sa studiez aceste experiente in urma unei intamplari deosebite, care s-a petrecut in timpul unei interventii de urgenta pe masina salvarii. Fuseseram chemati la un grav accident de circulatie, iar ranitul, care era blocat in una dintre masinile zdrobite, a murit sub ochii mei. Fara sa am o viziune iesita din comun sau halucinatii, am simtit o prezenta vie si in acelasi timp fericita, care a iesit afara din corpul celui accidentat. De ce vie si fericita? Chiar si acum, dupa ce au trecut 25 de ani de la acea intamplare, nu pot gasi cuvintele potrivite pentru a descrie senzatia respectiva. In orice caz, din clipa aceea am inteles ca suntem cu totii "fabricati" in acelasi fel: suntem o entitate care locuieste intr-un corp terestru, pe care il parasim in momentul mortii, pentru a ajunge intr-un univers invizibil pentru cei vii. Pe vremea aceea, citisem deja faimoasa carte a doctorului Raymond Moody, "Viata de dupa viata", in care mai multe persoane care au trecut foarte aproape de moarte au descris iesiri ale sufletului lor in afara corpului, prin partea de sus a craniului. Cu toate ca nu am trait personal asa ceva, aceasta coincidenta m-a tulburat profund, si astfel am dorit sa aflu si mai mult, pornind propriile mele cercetari.

- In iunie 2006, o tanara doctorita franceza, Sonia Barkallah, a reusit sa-i adune pe unii dintre cei mai mari specialisti mondiali in EMI, cu ocazia unui congres care a reunit peste 2000 de oameni. Ca participant, ne puteti spune ce ati retinut mai important de la acea intalnire?

- Intalnirea de pe 17 iunie 2006, organizata la Nisa, a dus la un formidabil consens stiintific, despre existenta unei anumite forme de constiinta prezenta in momentul in care creierul inceteaza sa functioneze. S-a facut sinteza diferitelor metode de cercetare abordate de catre principalii oameni de stiinta timp de mai bine de 30 de ani. Am fost 8 doctori care ne-am exprimat parerea despre acest subiect si am facut o declaratie comuna. Fara nici o indoiala, colocviul de la Nisa a permis trecerea unei etape decisive in evolutia cunostintelor despre EMI.

- Ati publicat 5 carti pana in prezent. De ce ati ales de trei ori romanul si de doua ori eseul?

- Nu este usor, atunci cand esti medic, sa sustii ipoteza existentei unei vieti de dupa moarte. Nu se potriveste deloc cu punctul de vedere oficial. Am fost foarte prudent atunci cand am inceput sa-mi public cercetarile, de teama represaliilor Consiliului de Ordine din Franta, un organism care nu ezita sa sanctioneze foarte sever doctorii care, conform formulei consacrate, dezvaluie informatii contrarii cu datele actuale ale stiintei. Poti fi chiar exclus pe viata din medicina, fara sa ai posibilitatea de a te apara intr-o dezbatere contradictorie, angajand un avocat. Puterile Consiliului de Ordine al doctorilor sunt de temut. De aceea am ales la inceput sa public romane care mi-au servit drept mijloc de a comunica experientele EMI in mass-media. Dintre cele patru romane pe care le-am scris, consider ca "Decodarea Mortii" este cel mai reusit, pentru ca in el este vorba nu numai despre experiente la granita mortii, ci si despre mediumi, telepatie, scriere automata, precum si despre captarea vocilor din lumea de dincolo pe banda magnetica. Personajele romanului sunt niste oameni cat se poate de reali, care au acceptat sa apara in cadrul textului in rolul respectiv. Am vrut ca acei cititori neinitiati sa fie miscati de acest veritabil thriller si sa doreasca sa mearga mai departe cu lecturile specializate in acest domeniu. Mai apoi am scris doua eseuri, "Viata de dupa moarte exista", care este un text autobiografic, despre experientele mele personale si profesionale, si "Dovezile stiintifice ale vietii de dupa moarte" care este, fara indoiala, lucrarea cea mai indrazneata, pentru ca mi-a devenit imposibil sa ma ascund in spatele unei fictiuni, jucandu-ma de-a soarecele si pisica cu Consiliul de Ordine. Consider ca in prezent avem suficiente mijloace rationale si stiintifice pentru a admite in mod rezonabil ca viata nu se opreste in momentul mortii, si explic acest lucru pe larg in cartea mea, bazandu-ma pe marturii si publicatii stiintifice recente, care sunt trecute cu vederea de oficiali.

- Care este convingerea la care ati ajuns in prezent in legatura cu lumea de dincolo, cu natura spiritului sau cu constiinta?

- A pretinde ca lumea de dincolo si ca Dumnezeu nu exista, moartea ducand in neant, este pentru mine o stupiditate la fel de mare ca a crede ca suntem singuri in univers. Marea revolutie stiintifica este de a admite ca mintea omeneasca nu este un simplu organ care produce constiinta precum ficatul produce bila, pentru ca atunci cand creierul moare, o constiinta mult mai performanta decat aceea pe care o cunoastem in timpul vietii este inca posibila. Intr-adevar, anumite persoane in stare de moarte clinica, fara nici o activitate electrica cerebrala, au fost capabile sa vada la 360 de grade de jur-imprejur, prin materie, deplasandu-se in timp si spatiu, fara a fi victimele unor halucinatii, pentru ca s-a putut verifica mai apoi faptul ca perceptiile lor corespundeau cu niste scene reale.

- Care sunt viitoarele etape pe care vi le-ati fixat? Studii in curs sau proiecte de carti...

- Un studiu este pe punctul de a fi lansat de catre profesorii Genestal si Postel, doua somitati in domeniul medicinei. El va consta in dispunerea unor tinte in camera persoanelor aflate in stare de coma, pentru a putea afla daca le-au vazut si le pot descrie, in cazul in care au trecut printr-o EMI. Astfel, se incearca autentificarea in mod rational si incontestabil a iesirii sufletului in afara corpului. Mario Beauregard si San Parnia au prezentat deja un proiect analog, pe 11 septembrie 2008, la New York. Tintele ascunse au fost dispuse in mai multe spitale americane, care au acceptat sa participe la experienta. Colaborez de asemeni cu mai multe spitale din Canada, pentru un proiect de studiu asupra posibilitatilor telepatice la comatosi. Lucrez, de asemeni, la o noua carte, dar din pacate nu pot sa va spun mai multe despre ea, pentru ca doresc sa pastrez surpriza pentru cititorii mei.

"A crede intr-o viata dincolo de moarte schimba in mod fundamental toate valorile unui individ si felul sau
de a se comporta"


- Multi martori spun ca aceasta experienta EMI le-a schimbat viata, de cele mai multe ori in sens pozitiv. Dumneavoastra ce parere aveti? Ce ar putea aduce nou umanitatii studierea EMI?

- Oricare ar fi cultura, religia sau filosofia lor, nu am intalnit vreo persoana care sa fi trecut printr-o experienta EMI si care sa creada ca viata se termina in momentul mortii. A crede intr-o viata dincolo de moarte schimba in mod fundamental toate valorile unui individ si felul sau de a se comporta. In momentul intalnirii cu lumina divina si cu senzatia de dragoste nemarginita din momentul experientei mortii iminente, persoanele sunt transformate si inteleg sensul veritabil al trecerii noastre pe Pamant, care trebuie sa le fie consacrata celorlalti si dragostei pe care le-o putem oferi. "Ce ai facut cu viata ta? Ce ai facut pentru ceilalti?", sunt intrebarile auzite in timpul EMI, iar aceasta experienta transcendenta devine experienta vietii lor.
In general, experientele se detaseaza de valorile materiale si se intorc spre activitati care le fac bine celor din jur. Oamenii care au trait o EMI, de cele mai multe ori, doresc sa ajute la vindecarea celorlalti, devin artisti sau intra in asociatii umanitare. Cum ar fi ca intregul Pamant sa nu fie locuit decat de astfel de oameni? Din pacate, societatea noastra contemporana materialista este bazata pe un mod de functionare axat pe teama de moarte, si orice tentativa de schimbare a acestui sistem este violent combatuta. Acest lucru mi s-a intamplat chiar si mie, dupa ce mi-am publicat ultima carte. In occident, spiritualitatea este extrem de saraca; oamenii nu intrevad decat posesiunile materiale. Este domnia materialului in pofida sufletului. Moartea este un tabu, pentru ca ea demonstreaza in mod zdrobitor absurditatea acestui sistem.

- Pare greu sa ramanem la nivelul strictei descrieri atunci cand martorii vorbesc despre dragostea pe care au simtit-o sau de sensul pe care ea l-a dat vietii lor. Putem intelege reticentele oamenilor de stiinta. Chiar si dumneavoastra ati fost atras in zone pe care nu le banuiati la inceput: mediumnicitatea, telepatia, transcomunicarea mentala...

- Eu am beneficiat de o formare stiintifica. Nu iesi chiar neschimbat dupa 12 ani de studii stiintifice. Totusi, poti evita sa fi victima unei anumite formari intelectuale, pastrand o oarecare marja de discernamant si de analiza critica. Multumesc lui Dumnezeu! Am fost, intr-adevar, atras in zone pe care nici macar nu le banuiam la inceput si trebuie sa recunosc cu umilinta ca mai avem inca multe lucruri de invatat in aceste domenii sensibile. Totusi, aceste fenomene isi gasesc cat de cat o explicatie, daca admitem faptul ca sufletele noastre vor ajunge intr-o zi intr-o dimensiune accesibila anumitor mediumi. Personal, acceptand principiul vietii de dupa moarte, mediumnicitatea nu ma socheaza deloc din punct de vedere intelectual. Dar, in acest caz, trebuie sa ne pastram discernamantul, pentru ca exista din pacate multe tentative de sarlatanism cu scopuri comerciale. Sigur, este tot la fel de gresit sa afirmam ca toti mediumii sunt niste escroci, dar si ca sunt cu totii cinstiti. In orice caz, chiar daca nu crezi in capacitatile mediumilor, ca medic nu poti sa negi puterea lor terapeutica, in ceea ce priveste, de pilda, durerea doliului. Am vazut parinti in pragul sinuciderii, dupa pierderea unui copil, regasindu-si echilibrul psihic gratie unui medium, care a dat un semn de recunoastere din partea copilului pierdut. In acest caz precis, mediumnicitatea apare ca o medicina blanda, putand sa se substituie unei terapii medicamentoase grele. Sigur, acest gen de tratament nu prea urca incasarile laboratoarelor farmaceutice.

"Exista multe legaturi intre fizica cuantica si EMI"

- Credeti ca descoperirile fizicii cuantice la granita materialului si a subtilului ar putea aduce cateva explicatii fenomenelor care apar in momentul experientelor mortii iminente?

- Am tinut deja mai multe conferinte in medii stiintifice, precum si la facultati de medicina. Trebuie sa spun ca cercetatorii in fizica cuantica sunt niste oameni foarte curiosi si deschisi oricarei posibilitati sau sugestii. Ei sunt atenti si atrasi de inexplicabil. In schimb, doctorii sunt profund ancorati intr-o gandire materialista care nu concepe drept real decat ceea ce este accesibil simturilor noastre si au tendinta sa trateze cu dispret ceea ce nu isi pot explica. Fizicienii in domeniul cuantic sunt extrem de interesati de fenomenul EMI, care sugereaza existenta unui univers sau pun din nou in discutie problema relativitatii timpului si a spatiului. Exista multe legaturi intre fizica cuantica si EMI, iar in ultima mea carte am dedicat un capitol intreg acestei ciudate convergente.

- In conferintele dumneavoastra faceti aluzie la un comportament omenesc specific, bazat pe reticentele unor anumiti oameni de stiinta de a admite existenta EMI. Puteti sa ne vorbiti despre disonanta cognitiva?

- Disonanta cognitiva este un mecanism al constiintei noastre care ne face sa respingem, fara sa ne dam seama, orice fenomen care intra in contradictie cu datele pe care le-am inmagazinat in timpul formarii noastre. Iar acest mecanism este cu atat mai considerabil, cu cat durata si efortul acestei "ucenicii" este mai mare. Astfel, medicii sunt primii atinsi de catre acest proces. Disonanta cognitiva este, asadar, principala cheie a respingerii paranormalului, in general, si a experientelor la limita mortii, in particular. O alta frana care explica aceasta rejectare este teama: frica de necunoscut si de a sti ca poate mortii nostri nu se odihnesc in pace. A nu-i mai vedea ne intristeaza, dar a crede ca ei continua sa existe intr-o alta dimensiune poate suscita foarte multe angoase. De foarte multe ori, plangem din cauza noastra, atunci cand cei dragi se duc pe lumea cealalta. Plangem lipsa, propria noastra lipsa. Dar daca ei sunt cumva ca vapoarele care dispar la orizont? Daca nu ii mai vedem, asta nu inseamna neaparat ca ei nu mai exista. Posibilitatea unei vieti dupa moarte incepe sa fie acceptata de catre comunitatea stiintifica, care integreaza deja existenta unei constiinte reziduale in momentul opririi creierului. Cel care are dreptate cu 24 de ore inaintea celorlalti trece drept nebun doar timp de 24 de ore. Imi doresc sa fiu un nebun frumos pana maine dimineata!

- Ce le raspundeti celor care avanseaza argumentul ca EMI apar de fiecare data dupa consumul de droguri , naturale sau nu, fiind astfel niste simple halucinatii (endorfine in cazul apropierii mortii, anesteziant in cazul operatiilor, droguri vegetale in cazul experientelor samanice)...

- Da, aceasta intrebare poate fi pusa in mod logic. Dar de fapt nu exista nici o explicatie stiintifica pentru fenomenele iesirii sufletului in afara corpului, traite in momentul unor EMI, pentru ca in timpul acestor experiente, oamenii au fost capabili sa descrie fara sa se insele ceea ce se petrecea in jurul si la distanta de corpul lor. Nici un drog nu poate explica acest fenomen. Exista un anumit numar de substante, cum ar fi de exemplu ketamina sau endorfinele, care pot produce viziuni autoscopice externe: halucinatii, impresia iesirii in afara corpului, precum si experiente ale mortii iminente, din simplul motiv ca aceste droguri pot fi mortale. Sa nu uitam ca anumiti consumatori de droguri folosesc ketamina sub forme diferite. Este un drog utilizat in cazul anesteziilor, care induce o disociere binecunoscuta a corpului si a constiintei. Oamenii au impresia ca ies in afara corpului, dar, in acest caz, este o halucinatie, care este reproductibila prin drog si care poate fi mortala in doze mari, ducand astfel la o EMI autentica. Este explicatia cauzei, dar nu si a fenomenului. Se mai poate induce EMI si prin hipoxie cerebrala, comprimand artera carotida. In toate aceste cazuri, consecintele pot fi grave. Am avut o astfel de victima la serviciul de reanimare unde lucram. Era vorba despre un copil foarte inteligent, bun la scoala, iar mama sa nu intelegea de ce a facut acel gest. De ce incercase sa se spanzure? Nu era in nici un caz depresiv, ba mai mult, foarte curios fata de toate lucrurile din jur. Ei bine, o prea mare curiozitate era gata sa ii fie fatala.

"Nu trebuie sa ne mai temem de moarte"

- Putem sa ne intrebam ce este cu adevarat moartea?

- Nici in prezent nu se poate da o definitie definitiva a mortii, pentru ca istoria ne-a aratat ca aceasta variaza in functie de evolutia cunostintelor noastre. In prezent, la serviciile de reanimare, se considera ca moartea cerebrala este caracterizata de o encefalograma plata, la 4 ore interval, timp de cel putin 20 de minute, in afara conditiilor de frig sau a produselor injectate pentru a adormi creierul. De fapt, aceasta definitie a mortii nu corespunde decat limitelor posibilitatilor noastre de reanimare din prezent. In trecut, stopul cardiac era sinonim cu moartea. Si mai departe in timp, era nevoie doar de a obiectiva un stop respiratoriu, constatand absenta aburului pe o oglinda pusa in fata gurii victimei, pentru a declara un deces. In secolul al XVII-lea, subiectul era doar piscat pentru a se constata daca mai misca, inainte de a fi asezat in sicriu.
In prezent, odata cu progresul reanimarii, care face posibila recuperarea stopurilor cardiace, oricat de revolutionar ar parea, se vorbeste despre "moarte provizorie" si "moarte definitiva" . Moartea provizorie este definita prin oprirea functionarii cerebrale. Daca aceasta stare se prelungeste prea mult in timp si in afara unei protectii prin frig sau narcoza, moartea devine definitiva. In prezent, se stie ca in primele 10 secunde care urmeaza unui stop cardiac, creierul se opreste. Se poate afirma, asadar, ca toti aceia care au supravietuit unui stop cardiac au cunoscut o moarte clinica si s-au intors din ea. Si, cand in plus ne mai si povestesc ce au vazut de "cealalta" parte, chiar putem ajunge sa nu ne mai temem de moarte.