O localitate inecata in praf si noroi, dar cea mai frumoasa din lume pentru sufletul meu. L-a vrajit si pe Stefan cel Mare, care a ajuns pe acolo intr-o lupta cu turcii si a dat locului numele fiicei sale, Olisca (diminutiv de la Olga).
Aici am auzit pentru prima data duiosia nespusa din glasul mamei, care povestea ca padurea noastra este mare, mare de tot, iar in mijloc ascunde o poiana foarte frumoasa, smaltata cu sute de flori. Acolo, in coltisorul acela de rai, ingerasii coboara din cer si pun in iarba copiii care se nasc. Baba Duta, moasa satului, ii ia si ii duce familiei care si i-a dorit. De cate ori vedeam vreo baba cu desaga in spate, credeam ca in sacul ei gros se afla un copil.
Tot glasul mamei mi-a povestit despre un baietel care nu inceta sa ceara paine de-acasa, fugind apoi iarasi la joaca de pe ulita satului. Iar venea, iar cerea, pana cand, intr-o zi, mama l-a intrebat:
- Unde cari tu painea pe care o ceri?
- I-o duc celui mic, raspunse baiatul.
- I-ai dat destul, spuse mama, e timpul sa-ti dea si el tie acum.
Spasit, baiatul merge la copilul cel mic si-i spune:
- N-am paine. Mama zice sa-mi dai si tu mie. E randul tau.
Indata se pomeni ca tine in brate o paine mare si proaspata. Bucuros, a fugit degraba sa duca acasa darul. Mama l-a luat atunci de mana si a mers sa-l vada si ea pe "copilul cel mic".
Condusa de fiul ei, mama ajunge la biserica veche din sat, in fata icoanei Maicii Domnului cu Pruncul in brate.
- Lui i-am dat si El mi-a dat inapoi, glasui baietelul.
Botul de mamaliga
Timpul a trecut si a venit anul 1940. Venea mereu pe la noi o batranica cu o fetita in brate. O luam si dansam. Imi placea ca era usurica. Parea un fulg. A venit din nou batrana cu ea la noi. Eu aveam bomboane frumos ambalate in staniol. Am alergat sa ii dau. Fetita nu le-a primit, ci a plans cu lacrimi care dor si acum. Dezamagita, intreb bunica de ce nu vrea.
- Nu stie ce e, imi raspunde batrana. Ia da-i o bucata de mamaliga!
Pe-un fund de lemn era o bucata de mamaliga ramasa din ajun. M-am rusinat sa i-o dau.
- Da-i mata!, i-am spus batranei care-o tinea.
Fetita a apucat mamaliga cu amandoua manutele, indesand-o in gura. Darele de lacrimi tot ii mai curgeau pe obraji, dar ochisorii ii straluceau.
Masina neagra
Intr-o zi, primarul comunei ne-a anuntat discret...
- Fugiti! Vine masina neagra pentru Siberia.
Zile intregi si nopti de-a randul am stat pe dealuri, prin papusoaie, chinuiti de groaza ca vom fi prinsi.
Dar iata ca a sosit si ziua mult asteptata. Prin fata casei noastre curgea armata. Imbracata in costum strajeresc, cu toate insignele si cu stegulet tricolor, stateam in fata portii ore in sir, salutandu-i pe vitejii soldati. Un ostas a ras, spunandu-le camarazilor sai: "Uite, fetita asta ne da onorul in costum strajeresc!". Rusinata de remarca lui, am renuntat la costum. In picioarele goale, am fugit in fundul gradinii si m-am urcat in nucul batran. Din varful lui am strigat: "Vin romanii! Au venit romanii!", pana am ragusit. Odata cu mine, oamenii din sat se salutau, si ei, fericiti:
- Au venit romanii!
- Adevarat c-au venit!
Doamne! Va mai veni vreodata un Stefan cel Mare care sa alunge dusmanul din tara? Va mai curge vreodata armata romana prin dreptul casei noastre din Basarabia?
(Cu dragoste, pentru toti cititorii revistei)
TAMARA
Pe Valea Calmatuiului, intr-un sat...
Viata m-a despartit de satul meu natal, risipit pe Valea Calmatuiului din Teleorman, dar eu nu l-am uitat si ma intorc de cate ori imi este dor. Ajunsa la margine, ma opresc acolo sus, in Dealul Baduleni, imi odihnesc privirea peste sat, vad turla bisericii ce straluceste in zare si spun cu lacrima din coltul ochiului "am ajuns acasa".
In casuta mea de peste garla ma intalnesc seara cu Drumul pulberii, Closca cu puii de aur, Fata cu cobilita, Carul mare, Carul mic... Ma napadesc amintirile. Gandul ma duce in copilarie. Ce fericita am fost cu cei dragi alaturi! Ce frumoase erau obiceiurile copilariei mele! Multe dintre ele nu mai sunt, iar eu le duc dorul. Cu un rest de tinerete ce-mi zornaie in buzunar, imi pregatesc intoarcerea definitiva in satul meu. Am primit mostenire de la cei dragi ciurelul de faina, capisterea de framantat paine. Simt si acum gustul cocociului copt in spuza tastului. Nu pot uita strachina cu lapte in care imi dumica maicuta painea sa se rabuneasca pana ma trezeam eu. Vantul nelinistit al toamnei a stins lumina ochilor dragi mie: parintii si bunica mea. Neputinta mea de a o reaprinde face ca durerea sa nu-mi moara. S-au dus cu totii in cimitirul de sub Dealul Baduleni, sa-si odihneasca viata. Pauna, Tudora, Traian - nume dragi, in trei cruci, pentru eternitate. Cat voi trai, mereu imi va fi dor de ei.
In amintirea timpului ce nu se mai intoarce, am pus in traista parintilor mei patru anotimpuri, un colt de amintire, o bucata de copilarie si le-am atarnat pe toate in cornul boului de la jug. Ma pregatesc sa merg si eu dupa ele, in satul meu risipit pe frumoasa Vale a Calmatuiului.
IOSIF GICA - Constanta
Gravuri de VICTOR A. CONSTANTINESCU