Marea primenire
Se poate spune ca postul era unul dintre mijloacele ascetice intens agreate odinioara de poporul roman, indeosebi de femei. Astfel, Dimitrie Cantemir, in a sa Descriptio Moldaviae, ne spune ca existau taranci care posteau dupa model calugaresc, si o a treia zi, lunea. Aceasta, pentru a fi mai presus de fariseul din parabola, care se mandrea cu cele doua zile postite pe saptamana.
Harnicul etnograf Simion Florea Marian nota urmatoarele in cartea sa, "Sarbatorile la romani": "Poporul roman este foarte scrupulos in privinta tinerii postului. Mai degraba va comite o fapta rea, decat se va infrupta in post. Cel ce se infrupta, acela se spurca, se pangareste, si numai in scaunul marturisirii se poate curati de pacatul ce l-a comis prin infruptare. Iar cel ce mananca anume de frupt sau de dulce in post nu numai ca e considerat un calcator de lege si prihanitor al asezamintelor bisericesti, ci e totodata privit si tinut mai rau decat un pagan sau un capcan care n-are lege." Asemenea si cei ce fac petrecere si joaca in post inca comit, dupa credinta generala a poporului, un mare pacat, care nu li se poate lesne uita si ierta. Mai mult chiar, se considera in popor ca in decursul unui post, nici macar a glumi si a saruta pe cel ce ti-e drag nu e bine, ca inca e pacat.
Importanta care se acorda postului, indeosebi Postului Mare, se vede si din "procedura" Spolocaniei (= spalare, curatire). Dupa relatarile aceluiasi Simion Florea Marian, ea "se face totdeauna a doua zi dupa Lasatul secului, adeca in ziua cea dintai a Postului Mare". O relatare a invatatorului Tita, din satul Gales de Arges, ne spune cum: "Mama oparea toate vasele pentru mancarea de dulce, le aseza in dulap sau in pod si se aduceau vasele folosite numai in post: linguri de lemn, strachini, oale de pamant etc. In fiecare familie se asterne mai multa liniste, intelegere. Se spun rugaciuni, satenii participa la slujbele de la biserica, unele familii fac sfestanie acasa." Taranii considerau chiar ca nu numai vasele trebuie bine spalate si schimbate, dar chiar si gatlejurile necesita o anumita curatire. De aceea "se adunau mai multe neamuri si vecini la un loc, cu deosebire femeile, si mancau numai bors, fara oaresicari legume, numai cu pane sau malai, anume ca sa-si spele si sa-si curateasca gura si gatul de ramasitele mancarilor celor de frupt, cari le-au mancat in ziua premergatoare" (Simion Florea Marian), adica aceea a Lasatului de sec.
Dincolo de aceste curatiri fizice, mai important era faptul ca datina cerea ca in ziua de Lasatul secului vecinii si rudele sa-si ceara iertare unii de la altii, ca sa intre curati in post. Era si normal, pentru un popor format si crescut la umbra luminoasa a Bisericii, in care in aceasta duminica se citeste Evanghelia iertarii [Matei 6, 14-21]: "Ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; dar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre".
Asprimi de postire
Totodata este de observat cum credinta populara prevedea o serie de alte posturi, care nu intrau in randuielile Bisericii. Un exemplu il constituie asa-numitul Post al Maicii Domnului, tinut pentru indeplinirea unor dorinte speciale. "Fara a fi manios pe cineva sau suparat pentru vreun lucru, gospodarul si mai ales gospodina incepe sa posteasca ziua de luni toata ziua, pana a doua zi dimineata. In saptamana urmatoare, posteste ziua de marti, si tot astfel mai departe, zilele urmatoare, in curgere de sapte saptamani. Candela, in tot timpul acesta, trebuie sa arda fara curmare. Unii oameni mananca totusi putina pane si beau apa."
Un alt tip de post agreat si practicat in popor era postul negru. Se tinea pentru un necaz important. Se aseamana cu cel descris mai sus, tine tot sapte saptamani, dar se poate incepe in orice zi (cand a venit necazul), nu neaparat lunea. Se tinea in pielea goala (!) si era insotit toata ziua de inchinaciuni si matanii. Daca ziua de incheiere cadea intr-o sarbatoare mare, precum Craciunul sau Pastele, trebuia sa se posteasca si aceasta, pentru ca postul sa fie cu folos, ceea ce pare putin exagerat.
Se stie ca Ziua Crucii este zi de post aspru in orice zi a saptamanii ar cadea. Este semnalata in unele locuri o amplificare a acestui post, la o saptamana intreaga, inainte de sarbatoare, sau macar la trei zile, impreuna cu sarbatoarea. "Femeile cari tin acest post "nelegat de carte", adica neporuncit de Biserica, merg in ziua de Inaltarea Sfintei Cruci la biserica, iau nafura si agheasma mare - agheasma de la Boboteaza - iar acasa urmeaza a nu manca si a nu bea nimic pana seara, cand vad c-au rasarit stelele. Cand stelele se ivesc pe cer, iau din nou nafura si agheasma mare si apoi cineaza."
Asadar, pe langa randuielile general prevazute de Biserica, oamenii isi luau uneori anumite perioade de postire sau asprimi de postire suplimentare, cu gandul la rezolvarea unor probleme grave, personale sau ale celor apropiati la care tineau in mod deosebit. Biserica insasi poate recomanda in perioade de criza astfel de postiri de obste, la diverse niveluri (parohial, eparhial, national). In acest context, este de amintit un lucru exceptional pentru mentalitatea noastra de acum: dupa biruinta de la Razboieni, Sfantul Stefan cel Mare a poruncit trei zile de post aspru (nu de chef!).
Sigur, postul era facut cu un scop: "Cine vrea sa aiba noroc si sa ajunga zile bune posteste cu drag si Dumnezeu il ajuta". Dincolo de acest scop general, unele posturi capatau motivatii particulare: ajunul Bobotezei pentru fetele mari care doresc sa se marite; ziua de Lasata secului in acelasi scop; ziua de Sfantul Haralambie, pentru ca sa fii ocolit de boli; postul Sam-Pietrului se tine pentru foamete, grindina si sanatate la oameni si vite; postul de Taierea Capului Sfantului Ioan pentru tamaduirea de boli, mai ales de friguri etc.
Nasterea era pusa si ea intr-o randuiala a postului. Ca sa ai copil si pentru ca el sa fie ferit de primejdii la nastere, era bine sa tii posturile. Totusi, femeia insarcinata nu este obligata sa tina posturile, ea poate gusta din orisice (dar, cum se vede, este vorba de gustare, nu de mancare!).
Meniurile de la cumetrie sau de la inmormantare si parastase erau fara abatere de post, daca ele se petreceau in perioada de post. In multe locuri (Bucovina, Banat), intarcarea copiilor nu se facea in zi de post, dar in altele (Transilvania), dimpotriva, intr-o zi de vineri.
Dar astazi?
Cam asa ne spun cercetarile ca se postea odinioara in popor. Dar astazi? Este o intrebare fireasca. Se posteste mai mult decat credem, dar mult mai putin decat s-ar cuveni. Sigur, se pot observa deosebiri, in functie de regiune. Dorinta de a posti este mai lucratoare in Moldova si Bucovina, regiuni mai fervente, in care si multele manastiri au avut un rol important, mai palida in Transilvania, unde influenta catolicismului si a protestantismului se face simtita, uneori chiar si la nivelul clericilor, si in campia de sud, unde influenta marilor orase si lucrarea nefasta a colectivizarii au fost parca mai intense si mai distructive. O privire cat de sumara pare sa arate, pentru zilele noastre, ca se posteste mai degraba si mai mult la oras decat la tara, si asta nu neaparat datorita nascocirii de noi produse de post si a zecilor de carti de bucate de post. O dovada in acest sens o reprezinta si aparitia de standuri anume repartizate produselor de post, atat la supermarketuri, cat si la micile unitati de alimentatie publica de cartier. Daca este atata oferta, inseamna ca si cererile sunt consistente si merita sa fie luate in consideratie.
Postul - o experienta extraordinara
Una dintre componentele cele mai importante ale postului este cea de comunicare. Postul nu este o practica pur individuala, el favorizeaza exprimarea si implinirea relatiilor omului, de la cea cu Dumnezeu, la cea comunitara, in adunarea euharistica care este Biserica; si, in fond, orice relatie. Oamenii postesc impreuna, postind sunt intr-un gand, trairile lor sunt cat de cat unite printr-o buna orientare: evenimentul caruia ii este dedicat postul, fie ca el tine chiar de ziua respectiva, fie ca vine la sfarsitul postului, incununandu-l. In final, tinta este realizarea intalnirii cu Dumnezeu si a asemanarii cu El. Nu in ultimul rand, este inlesnita comunicarea cu sine. Omul devine mai atent la el, la trairile lui mai discrete, dar importante, la pretul lui existential. Numai cine nu a postit nu stie ce experienta extraordinara este postul. Merita sa incerci macar o data in viata un post mare. Si mai merita, de pilda, sa incerci un post aspru, ca cel din prima saptamana a Postului Mare, cand in primele 4 zile aproape ca nu se mananca (in manastiri se fereca trapeza si nici a vorbi nu se cuvenea in aceste zile!). De abia atunci, inconjurat de toate cate ti le ofera Biserica, poti vedea ce lucruri nebanuite, minunate, se pot petrece cu trupul tau si, in legatura stransa, cu sufletul tau. Iei cunostinta de miscari interioare pe care, intr-o viata obisnuita, le ignori. E pacat sa nu incerci sa te cunosti un pic mai bine. Sa te descoperi!
Legatura cu cei morti
Cel mai adesea, posturile aduc si o intensificare a legaturii liturgice cu cei morti. Trei dintre perioadele importante de post ale anului sunt premerse de Mosi, sambete de pomenire de obste ale mortilor. Lucrul acesta se petrece in sambata anteprecedenta inceputului postului respectiv: Mosii de iarna inaintea Postului Mare al Pastilor, Mosii de vara inaintea Postului Sfintilor Apostoli, Mosii de toamna inaintea Postului Nasterii Domnului (al Craciunului). Apoi, in Postul Mare (cel mai important si mai aspru dintre posturi), sunt randuite in fiecare saptamana Sambete ale mortilor, si acestea avand la sirul lor doua capete care ies in evidenta: Sambata lui Toader (Sfantul Mucenic Teodor Tiron, de la care, dupa traditie, ni se trage coliva) si Sambata lui Lazar (fratele Mariei si al Martei, cel a patra zi inviat din morti de Hristos).
Comunicarile si comuniunile noastre din posturi folosesc rodnic la intalnirea cu noi insine, la intalnirea cu cei din preajma noastra si, indeosebi, la intalnirea, mereu jinduita tainic de fiinta noastra, cu Dumnezeu in Treime Sfanta.
(Ce facem noi cand asteptam venirea cuiva foarte drag, a unui prieten adevarat? Facem curat in casa, cumparam lucruri cat mai bune putem noi, poate-i pregatim si daruri. Si o facem cu bucurie, fara nici o constrangere. Si atunci, cum sa nu facem asta, cu mult mai mult sau macar un pic si pentru venirea lui Hristos? Caci El ne vine cu fiecare sarbatoare, El este Prietenul nostru absolut, cel mai intim, cel mai fidel, mereu gata de ajutorare, mereu gata de mangaiere!)
Frumusetea poeziei in Postul Mare
Postul Mare este lung, este aspru, este mare, este frumos. In popor este o credinta: ca la inceput, postul Pastilor era si mai lung, de noua saptamani. Vazandu-se ca e prea lung si prea saracacios, asa incat oamenii ieseau prea slabi in primavara, cand trebuia sa se dea cu totul muncilor, s-a micsorat acest post cu doua saptamani si s-au pus aceste zile de post inaintea Santa-Mariei mari, cand e belsug de legume si zarzavaturi.
Postul Mare incepe si se sfarseste cu poezie: Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul din prima saptamana si Prohodul Domnului din Vinerea Mare. Intre ele sunt o gama de duminici, cu dedicatii semnificative, care merita in sine o vorbire pe larg. Pana la urma, intreg postul este un parcurs insotit de poezie. Cartea de imne insotitoare se cheama Triod, cu alte cuvinte, ode intreite dedicate lui Hristos, toate de o uluitoare frumusete. Apoi, cantarile acelea cu totul minunate ale Pavecernitei Mari: "Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu!" si "Doamne al puterilor, fii cu noi, ca pe altul afara de Tine, ajutor intru necazuri nu avem. Doamne al puterilor, miluieste-ne pe noi!" Si tot acum ne sprijinim seara de seara pe aceasta rugaciune cu totul dumnezeiasca, atribuita Sfantului Efrem Sirul: "Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie! Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale! Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin." Un mesaj-program, care s-ar cuveni afisat pe peretii tuturor aulelor parlamentare si universitare, in birourile oricaror autoritati si in salile de clasa, pretutindeni unde sunt oameni care conduc sau oameni care trebuie sa se intruiasca etc.
Totul este alcatuit pentru post, cu o maiestuozitate impresionanta si binefacatoare si intr-adevar ca: "Stand in biserica slavei Sale, in cer ni se pare a fi".
Frumusetea sfarsitului: Invierea lui Hristos
Postul nu este nesfarsit. El se incheie intr-o sarbatoare, preinchipuind iesirea finala si definitiva la Limanul Luminii. Postul Mare se incheie cu cea mai mare dintre sarbatori: Pastele - Invierea lui Hristos. Daca ai calatorit pe drumul plin de incercari, dar atat de frumos al postului, bucuria ta va fi cu atat mai mare. Dar, Hristos, prin Biserica Sa dreptslavitoare, este generos. Sarbatoarea Pastilor este atat de mare, incat, lucru minunat, prin celebra Scrisoare a Sfantului Ioan Gura de Aur, care se citeste in biserici in noaptea de Inviere, sunt poftiti la aceeasi bucurare atat cei care au facut tot drumul postului, cat si cei care au ajuns pe el in al unsprezecelea ceas sau n-au mai ajuns deloc, nestiind de ce experieri mirabile s-au privat: "Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit veseliti-va astazi! Masa este plina, ospatati-va toti! Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand! Gustati toti din ospatul credintei! Impartasiti-va toti din bogatia bunatatii!"
Dar ca aceasta incheiere sa fie cu totul temeinica, ce-ar fi ca macar o zi pe an, in Vinerea Mare, sa posteasca toti cei ce se considera si se declara crestini? Ce-ar fi daca macar o zi pe an, in Vinerea Mare, canalele de televiziune si posturile de radio sa renunte la glumele nesarate si prostesti din fiecare dimineata, la hlizeala necontenita, la toate acele dejectii intelectuale cu care intoxica si drogheaza lumea? Sau chiar sa taca pentru cateva ore! O fi statul laic, dar tara este crestina, fie ca vrea, fie ca nu vrea. O zi pe an sa fim intr-o respectuoasa randuiala! E oare atat de mult, este oare prea mult sa (ne) pretindem asa ceva? Macar o zi sa fim seriosi. Seriozitatea nu exclude bucuria, ci o sporeste. Ce ar insemna o singura zi pe langa celelalte 364 sau 365?
Frumusetea frumusetii
Un rezultat pretios al postului este frumusetea, asa cum o dovedeste episodul cu cei trei tineri prizonieri la curtea lui Nabucodonosor, regele Babilonului [Daniel 1]. La capatul a zece zile de post cu legume si cu apa, ei s-au aratat cu o mina mai buna decat toti tinerii care mancasera din bucatele abundente ale regelui. Biserica ne-o aminteste, ori de cate ori se cere de la Dumnezeu binecuvantarea colivelor sau ofrandelor de pe masa din biserica. Postul procura o indoita frumusete, caci impodobeste si trupul, si sufletul. Pe de alta parte, postitorii lui Hristos sunt ei insisi ca niste podoabe pentru Biserica, dar si pentru toti cei in mijlocul carora traiesc. Postul infrumuseteaza mai ales cand este insotit de rugaciune. Sfantul Efrem Sirul, intr-un ciclu de poeme dedicate anume postului, ne spune adesea ca prin post se intinereste. Ce vis, pentru fiecare om si pentru intreaga umanitate! Fecioria este si ea mai bine pastrata cu ajutorul postului. Atat cea trupeasca, cat si, indeosebi, cea spirituala. Iar frumusetea suprema, frumusetea care le incununeaza pe toate celelalte, este cea pe care ne-o va oferi Hristos in Rai, intre altele, si ca urmare a straduintelor noastre intru a posti in numele Lui.
Si acum, la sfarsit, sa ne fie permisa o intrebare: Cine nu este iubitor de frumusete si nu vrea sa fie frumos?