Imi vine in minte ultima mea intalnire cu Sfinxul din Bucegi: lume multa, galagie, muzica, ambalaje aruncate pe jos, zambete false in fata aparatelor de fotografiat. Totul in contrast cu cerul acela urias, coborat deasupra muntilor, si cu tacerea stranie a pamantului. Un loc fara iarba, fara pasari, unde doar vantul clinteste uneori linistea din loc. Si toata lumea aceea pestrita, un soi de pelerini profani, care nu mai cred in nimic... Oare cum arata locul acesta acum doua mii de ani? Sau acum o mie? Au tesut oare vremurile povesti in jurul acestui loc? Si daca da, cine sa ti le mai spuna azi? Chelnerul de la cabana din apropiere? Sau omul de la telecabina?
Dar lucrurile nu au fost mereu asa. Acum cateva decenii, nu prea multe, muntele insemna altceva pentru cei ce-i calcau pragul. A merge pe munte era, mai ales pentru tineri, o forma de libertate, intr-o vreme cand nu prea aveai cu ce sa-ti umpli timpul liber. Fara programe TV, fara calculatoare si internet, tinerii mergeau pe munte mult mai mult decat acum, si cu alta stare de spirit si alt respect pentru natura.
Cristi Ionita a fost multi ani ghid montan pe platoul Bucegilor. Ii cunoaste toate coltisoarele, pana la cele mai greu accesibile. Stie in ce ora, din ce zi, din ce luna in an tremura piatra intr-un loc sau soarele umbreste intr-un anume fel in alt loc. Si, mai ales, stie ceea ce foarte putini mai stiu astazi: legendele locului. Intr-o zi, mi-au cazut in mana cateva astfel de legende, culese de Cristi Ionita, si mare mi-a fost mirarea sa vad ca sunt legate de lumea dacilor.
CRISTI IONITA
"Am cunoscut un baci care stia mai multa istorie ca mine"
- Stii o multime de legende legate de Sfinx, de pestera Ialomicioarei, de Gavane, Babe, Omu, Magura si de alte locuri interesante din Bucegi. De unde le-ai aflat?
- Am cunoscut acum vreo 25 de ani un baci foarte batran, un om extraordinar, care stia o multime de povesti si legende. I se zicea Baci Farkas si era staroste la Vama Strunga. Incepand de la varsta de sapte ani, cand a venit cu familia lui din Ardeal, toata viata si-a petrecut-o pe munte, intre Moeciu si Vama. Nu a fost niciodata plecat din acel loc. Se tragea dintr-o familie de oieri din Apuseni, veniti in Moeciu dupa 1918. Si pe langa povesti, stia si multa istorie. Avea foarte multa informatie si cultura.
- De la scoala?
- Nu, de la batrani.
- De la batrani aflase despre Deceneu?
- Da, batranii din familia lui povesteau despre Deceneu si despre Zamolxe. El facuse doar doua clase, nu prea stia sa citeasca si abia putea sa se semneze. Dar in familie, toti stiau multa istorie, si tatal, si bunicul lui. Si iubeau mai ales istoria dacilor, atata cata se cunostea la vremea aceea.
- Stiau, deci, ca platoul Bucegilor avea o semnificatie aparte pentru daci?
- Evident, pentru ca stiau legendele locurilor, care toate au un sambure mare de adevar. Stateam ore in sir si vorbeam de istoria dacilor. Stia mai multa istorie decat mine!
- In ce an ai consemnat legendele? Si sub ce forma? Au fost inregistrate, stenografiate?
- In anul 1984. Era o perioada cand faceam numai traseul Cabana Padina, eram ghid BTT. La vremea aia, BTT-ul mergea bine, era foarte organizat, eram multi ghizi. Dupa 1992 n-a mai mers, pentru ca nu s-a mai investit in turism. Acum, nu prea mai exista turism organizat pe munte, din pacate. Deci, faceam Cabana Padina. Si cum n-aveam somn, seara urcam sus, la stana. Baci Farkas avea 96 de ani pe atunci. L-am ascultat mai multe nopti, pana la revarsatul zorilor. Din pacate, nu am avut cum sa-l inregistrez. Am notat ce am putut retine pe bucati de hartie, dar asta mai tarziu, nu atunci pe loc. Intre timp, am mai uitat din ele. Nu toate erau despre daci. Valea Ialomitei are vreo doua sute de legende. Fiecare piatra are povestea ei.
- Mai exista atat de multe legende si in alte parti ale tarii?
- Ca in Bucegi, nicaieri! Am mai gasit in Apuseni, tot pe la baci, ei stiu intotdeauna povestile locului. Dar nu atat de multe ca in Bucegi.
- Cum arata Baci Farkas?
- Imi pare rau ca nu am nici o fotografie cu el. Era un adevarat om de munte: inalt, zdravan, barbos si cu caciula, ca un dac veritabil, dar cu o voce blanda, care te fermeca imediat. Avea vorba aceea dulce, ardeleneasca. Dura ceva timp pana se apuca de povesti. Incepea intai cu cavalul, pana se crea o atmosfera anume. Cand incepea sa povesteasca, eram toti cu gura cascata, uitam si sa mai respiram. Au fost niste seri vrajite. A fost un privilegiu imens sa-l cunosc.
- Ce ai facut mai departe cu legendele?
- O vreme nu am facut nimic. Le povesteam grupurilor de turisti si atat. Prin 1992, mi-a venit ideea sa le leg intre ele. Ma gandeam ca ar trebui gasita o cale de a le impartasi si altora. Initial am vrut sa fac o carticica pentru gimnaziu, pentru a-i ajuta pe copii sa invete istorie, dar timpul a trecut si am fost prins cu altele. Pana l-am cunoscut pe Felix Crainicu. Era prin 95-'96 si la inceput nu l-am putut suporta. Era tot ce detestam eu mai mult, soiul acela de rockeri care vin pe munte nu din dragoste pentru natura, ci din teribilism. Dar mi-am dat seama repede ca Felix nu era asa. El chiar iubea muntele si era un tip deosebit. Avea si talent, si usurinta la scris si, la imboldul lui, ne-am pus pe treaba, cu gandul sa reunim intr-o carte aceste legende. Asa a aparut, in 2003, cartea Muntele Ascuns - Legendele dacilor liberi".
- Pe care eu am cautat-o peste tot, in librarii, anticariate, pe la cunostinte si nu am gasit-o nicaieri. Asta inseamna ca fie s-a scos in tiraj mic, fie s-a vandut foarte bine. Fie ambele. Ce contributie a avut fiecare dintre voi la aceasta carte?
- Felix este cel care a dat legendelor forma pe care o au acum. El le-a imbracat" in text. Dar continutul este cam 80-90% cel autentic, al lui Baci Farkas, asa cum l-am consemnat eu.
- L-a cunoscut si el pe Baci Farkas?
- Nu, Baci Farkas nu mai traia cand l-am cunoscut eu pe Felix.
- Atunci cum a putut sa redea aceste legende, fara sa-l fi auzit pe cioban povestind?
- Nu stiu cum a facut, tot ce pot zice este ca in felul in care le-a repovestit el, aceste legende sunt mai aproape de adevarul celor povestite de baci, decat am putut eu insumi sa consemnez si sa-i povestesc lui Felix.
FELIX CRAINICU
"Daca iubesti Bucegii, esti atras repede de lumea dacilor"
- Acum, ca se pregateste reeditarea cartii voastre, care e primul gand care iti vine in minte?
- E o mare surpriza pentru mine ca inca mai starneste interes cartea aceasta. Credeam ca istoria ei s-a incheiat: am scris-o, am dat-o unei edituri pentru tiparire si gata. Credeam ca a ajuns doar la niste prieteni si ca in timp s-a uitat de ea. Devenise doar o amintire minunata, dintr-o vreme de care imi amintesc cu mare drag, caci toata munca asta de documentare, de redactare, de umblat pe munte reprezinta o perioada foarte speciala si frumoasa din viata mea. Nu ma asteptam sa doreasca cineva sa o scoata iar la lumina.
- Cum te-ai apropiat de lumea dacilor?
- Pe munte. Pana sa ajung sa-l cunosc mai bine pe Cristi, care ne povestea legendele astea, umblam ca bezmeticii sa cautam intrarile secrete, locurile din pestera de care vorbea el, toate locurile acelea magice din legende.
- Si s-a dus astazi magia asta? De ce nu mai merg tinerii pe munte? Nu mai sunt pasionati de povestile muntelui?
- Foarte putin! Rareori mai vezi un tanar adolescent cu chitara, vineri seara sau sambata dimineata in Gara de Nord, sa astepte trenul sa se duca spre munte. Acum primeaza cluburile, MP3-playerele, internetul. S-a schimbat vremea si e normal. Nu zic ca e bine sau e rau, zic ca e normal ca lucrurile sa se schimbe. Nu mai poate fi ca acum 20 de ani.
- Esti scriitor si regizor. Cum ai ajuns sa te apropii de daci?
- Pe munte, ca si Cristi. Daca iubesti muntele, mai ales Bucegii, esti atras repede de lumea dacilor.
- Ai inteles din aceste legende ceea ce poate nici Baci Farkas n-a spus, desi ar fi vrut sa o faca. Te-ai simtit inspirat? Ce stare ai avut cand ai scris cartea?
- Am scris-o cu bucurie. Aveam o mare bucurie de fiecare data cand ma asezam sa scriu. Dar aveam si un sentiment de teama, pentru ca eram intr-un teritoriu pe care nu-l stapaneam. Aveam ceva informatii, ii citisem pe Densuseanu, pe Lovinescu, dar nu am studiat temeinic istoria dacilor. Nu voiam nici sa ma trezesc sa-mi reproseze istoricii ca bat campii, dar nici sa fur din frumusetea povestilor in sine. Dar dincolo de asta, era bucuria faptului ca se implineste ceva foarte deosebit pentru noi.
- Urmand firul povestirilor, intelegem ca infrangerea dacilor si toate relele care s-au abatut asupra lor s-au datorat faptului ca isi pierdusera credinta si isi intorsesera fata de la zei. Totusi, sperau ca intr-o buna zi Marele Preot Deceneu se va intoarce si suferinta neamului dac va lua sfarsit. Baci Farkas nu spune cand se va intampla asta. Voi ati incercat, in finalul cartii, sa dati un plus de speranta. Hai sa-ti pun o intrebare de final: cand se va intoarce Deceneu?
- Intoarcerea lui Deceneu este mai mult o metafora.
- Si totusi...
- Ei, bine, Deceneu se va intoarce atunci cand vom fi pregatiti.
- De ce anume avem nevoie ca sa fim pregatiti?
- De credinta. Atat si nimic mai mult.
Cartea Legendele dacilor liberi" de Felix Crainicu si Cristi Ionita a aparut la Editura "Dacica" (tel. 021-312.13.42, 0749/11.47.11, www.dacica.ro). Intre aparitiile recente la aceasta editura se numara si "Harta Daciei" a lui A. Ortelius, din anul 1595, insotita de o brosura cu toate izvoarele despre daci cunoscute la acea vreme, traducere din limba latina.
Foto: Florin Andreescu (2)