ANDI VASLUIANU (actor)
"Regina casei"
Eu cred ca exista o femeie ideala, in aceeasi masura in care exista si barbatul ideal. Mai cred ca femeia devine ideala, nu este asa din prima clipa. Si mai cred ca femeile au mult mai multa putere asupra barbatilor decat noi asupra lor. Femeia conduce, femeia alege, femeia isi face viata pe care si-o doreste. Noi, barbatii, suntem niste lucruri foarte mici, nu putem decat sa adulmecam parfumul frumusetii lor. Femeia pe care mi-o doresc eu este aceea care stie sa tina casa, sa fie stapana casei. Mai mult, sa fie regina casei. Femeile de azi au cam uitat ca ele sunt reginele casei, au uitat sa fie feminine si disponibile in acest sens. Degeaba e frumoasa, aranjata, superba, daca nu este imparateasa casei, daca nu e delicata, gratioasa, tandra, inteleapta, asa cum este de fapt natura femeii. A ajuns o mare jignire sa rogi o femeie sa-ti gateasca ceva. Departe de mine gandul sa o consider legata de cratita, dar nici nu cred ca latura aceasta a naturii lor - capacitatea de a ingriji pe cineva - trebuie data cu totul la o parte. Eu chiar cred ca face parte din acea feminitate de care vorbeam.
Din pacate, desi stiu ca exista, eu inca nu am gasit femeia ideala. Poate ca daca as avea mai multa rabdare sa astept sa arate ce poate, mi-ar fi mai lesne sa o gasesc. Cred, de altfel, ca rabdarea si ingaduinta sunt trasaturile pe care trebuie sa le ai ca sa nu fii orbit de aparentele vremurilor subtiri prin care trecem. Chiar zilele trecute mi-a spus un regizor un lucru foarte frumos. La nunta lui, cineva i-a urat asa: "Sa va ajungeti unul altuia!". Iata ce ideal frumos, intr-o lume in care se traieste enorm de mult "in exterior", superficial. Stiu asta, o stiu pe pielea mea. Sper ca si eu sa ma trezesc intr-o buna zi, sa fiu mult mai atent "in mine" si nu "in afara mea", si sa gasesc, la randul meu, femeia care sa-mi ajunga si careia sa ii ajung.
VALENTIN IACOB (poet)
"Zana de jar"
Toata viata am crezut in existenta femeii ideale, o femeie care sa ma astepte undeva doar pe mine, care sa fie numai a mea. Si toata viata am incercat sa mi-o apropii, pandind-o in vreme ce ea plutea capricioasa si mereu schimbatoare, ca o sirena, prin visele mele. O femeie aproape de neatins. Si cred ca tocmai de aceea am inceput sa scriu si poezie: voiam sa-mi imbrac femeia mea ideala intr-o haina de cuvinte si s-o fac astfel sa coboare pe Pamant, mai aproape de mine. Si daca am renuntat la matematica (prima mare pasiune a vietii mele), am facut-o si pentru ca nu exista teoreme de dragoste. Cele care sa-mi apropie femeia ideala.
Cu femeia asta a mea, din vis, am avut totdeauna o relatie ciudata. Caci ea mi s-a parut mereu asa de frumoasa, incat nu puteam sa mi-o reprezint prea bine. Asa ca n-am stiut niciodata ce caut, n-am avut o "fisa a postului" de femeie ideala. Trebuia, totusi, sa aiba patru trasaturi, la care n-as fi renuntat pentru nimic in lume: sa fie desteapta, senzuala, puternica si camarad bun, pana-n panzele albe. Restul le-a adaugat viata, in care am plonjat mereu, manat de o dialectica suava, a tandretei.
Oricum, dupa ce ca n-am putut niciodata sa-mi reprezint bine femeia ideala, nici nu prea credeam, de fapt, ca ea are multe insusiri pamantesti. Asa ca tot incercand sa o aproximez, incepusem sa ma gandesc la ea ca la o himera. Poate ca era o zana de jar cu trup de vitralii; sau poate o cometa picurata dintr-o fresca...
La sfarsit, vreau sa mai spun ca, printr-o coincidenta cumva tulburatoare, raspund la aceasta ancheta chiar de ziua de nastere a sotiei mele, Carmen. Asa ca scriu si privesc tacticos, cand la ea, cand la femeia visurilor mele; si-mi pare ca abia a picat, abia a descalecat din vis...
MUGUREL VRABETE (muzician)
"Un mister"
Femeia visurilor este aceea care se afla dincolo de ceea ce iti propun revistele, moda si ecranul televizorului. Dar ca sa o gasesti, eu cred ca ar trebui mai intai sa ne uitam in noi, barbatii, sa ne punem noua intrebari. In linii mari, eu cred ca am niste repere: pentru a starni vise, figura ei trebuie sa aiba un mister, un ceva care sa ma faca sa doresc sa aflu ce se ascunde mai departe de zambetul, indiferenta sau chiar agresivitatea afisata, cateodata, de femei. Absolut obligatoriu, ochii ei joaca un rol important in povestea asta. De asemenea, micile asimetrii sau semnele particulare sunt de mare efect. Frumusetea se afla in ochiul celui ce priveste, asadar, trupul femeii trebuie sa dea indicii despre felul ei de a fi, de aceea, pentru mine, masurile atat de apreciate 90-60-90 nu au nimic de a face cu un trup ideal. Anumite unghiuri, anumite curbe, mai ales anumite miscari, sunt un atlas mult mai bun decat standardele de manechin, iar imaginatia noastra e mai mult decat importanta. Un alt aspect obligatoriu al femeii visurilor mele este ca eu trebuie neaparat sa am cu cine vorbi. Asta presupune, e adevarat, inteligenta, cultura, interes in actualitate, dar mai presus de ele, cere spontaneitate, umor si imaginatie. Dar, repet, mai mult decat orice, in femeia visurilor mele trebuie sa transpara acel "ceva", lucrul pe care vrem sa-l stim, secretul pe care vrem sa-l aflam. Dupa cele afirmate, s-ar parea ca pentru mine femeia visurilor este un fel de Mata Hari, un mister ambulant. Dar, daca va ganditi mai bine si va uitati in jur, veti vedea, la un loc sau separat, toate aceste indicii in jurul dumneavoastra, pe strada, in metrou, in supermarket. Faceti un exercitiu de imaginatie, dragi barbati, si analizati la intamplare cateva din femeile pe care le intalniti absolut intamplator. S-ar putea sa descoperiti ca lumea e mai bogata decat credeati. La urma urmelor, femeia o fi a visurilor, dar visurile sunt ale noastre.
GRIGORE LESE
"Blanda si sprahuieta"
Primavara se reimprospateaza natura, dar si dragostile. Acuma eu stau aicea, la Bucuresti, si ma tot minunez: "Ma, cum de nu mai e vremea si lumea cum o fo odata?!...". Pe cand imi mijea mustata, ma uitam dupa fete frumoase, adica sa arate cumva.... Instinctul asta functiona inca de-atunci. Fetele trebuiau sa arate armonioase la chip si la trup, sa nu hie pocite ori sa aiba vreun betesug. Asta insemna ca, mai tarziu, ar fi fost in stare sa faca copchii sanatosi. Alejerea nu se facea la intamplare. Mai erau bagate in seama si cele mai urate, ori cu anumite defecte, dar acestea trebuiau sa hie prea bune la invatatura. Era un cinematograf prapadit, "Arta" se chema, in Targu Lapus. Eram pe-a septea, pe-a opta, si meream la film cu fete de-a cincea, de-a seasea. Ne asezam unul langa altul pe scaune si nu vorbeam, ca si cand nu ne-am fi cunoscut. Cum sa stinje lumina, cum incepeam a ne prefira dejetele, a ne strange de manuri, a ne saruta pe furis. Se mai defecta banda si atunci se aprindea brusc lumina si ne retrageam speriati, fiecare pe scaunul lui si stateam tepeni pana se stinjea iara. Ha-ha, la douaj de ani deja aveam fete, toate frumoase si cu vino-ncoa. Umblam cu ele, le stranjeam si le sarutam. Iar ele-mi raspundeau dorintelor mele, intrau in jocul aceasta erotic. Cautam singuratatea cu ele. Meream prin crangul inflorit, ori pe faneata plina de miresme, singuri, dar nu ajungeam niciodata la a ma culca cu ele, ca doara eu m-am insurat ficior. Era doar un preludiu prelungit, un fel de proba, care ne incuraja ori ne descuraja pe noi, ficiorii, in alegerea noastra. S-apoi, discutam intre noi: "Mai, aia ii buna, aia nu-i, ii betegoasa!..." Pare primitiv, dar asa era, ca sa te asiguri ca era cu-adevarat sanatoasa, intreaga. Si indrumarea care venea din partea parintilor pentru feciorul care urma sa se-nsoare era tot ase, sa-si afle una sanatoasa. Ca sa-i mearga neamul inainte.
Cum cunosc o femeie, daca-i pe placul meu ori nu? Pai, dupa uitat. Privirea ei tre sa-mi spuna ca intelege lumea, ca ma intelege pe mine, ca stie ca si eu o inteleg pa ie! Si ca sa hie femeia me, sa hie blanda si sprahuieta. Adica vesela, iubareata, de lume! Mai putin conteaza pentru mine sa hie supusa si muta, sa stea numai acasa, pe vatra, si sa astepte cu maturoiul dupa usa. Ori sa hie gospodina de mare clasa, dar sa nu stie iubi. Rabd foamea numa sa stiu ca vine dupa mine si ma iubeste. Imi plac femeile care stiu sa iubeasca, sa te atate, sa te provoace, nu cele care stau si-asteapta sa fie iubite. Cu una d-aceasta, pana simte ea chemarea dragostei, trece si dragostea, si toate trec, batranesti langa ie!... Atingerea ei trebuie sa te duca intr-alta lume, sa te vrajeasca. Femeia poa sa fie si urata, dac-o iubesti, sa face frumoasa. Eu zic ca nu-i nime urat pe lumea asta. Numai la suflet! Cand vad domnisoarele astea "urbane" si anorexice din Bucuresti, artificiale si innebunite dupa "shopping", care nu stiu cum sa se puna in lumina reflectoarelor prin fite ridicole si tratandu-si barbatii de langa ele ca pe niste accesorii la moda, am nostalgia fetelor si femeilor de la mine de-acasa, din Lapus. Acelea sunt mai asezate, mai intelepte, oricat ar fi de tinere. Cu mai multa personalitate, contrar aparentelor. In tot comportamentul lor, cu copiii in casa, cu vecinii, ori cu barbatul, au o anume caldura sufleteasca. Te fac sa te simti bine in preajma lor, te fac, ca barbat, sa fii cunoscut, te lauda fara sa fie false, te sustin fara sa bata prea mult din gura, iti dau calitate. Adica, stiu sa-si puna in valoare barbatul, fara ca lucrul asta sa bata la ochi, sa para o campanie de imagine. Nici n-ar sti ele strategii destea, numai totul vine din dragoste si blandete. Ii mare lucru!
Acum, la 55 de ai, pot nebuni femeile si fie doar cu cantecele mele. Dintre ele, cea care ar hi sa ramana langa mine si sa ma faca fericit, langa care as putea descoperi in fiecare zi viata si frumusetea ei, ar trebui sa ma simta cum is, sa-nteleaga dinainte de a-i spune cu vorbe de ce am nevoie. Sa ma lase sa fac ce gandesc eu, ce cred eu ca-i bine, si sa-nteleaga ca oriunde m-as duce si orisice-as face, n-am unde ma-nturna decat acasa! Ca io, ori ca-s acasa, ori ca nu-s acasa, ii ca si cum as fi acasa! Si daca n-as avea o asemenea femeie, tot am cantecul, care ma tine pe lume: "Mandro, ce frumoasa esti, / Si cu dracul te iubesti. / (...) Mandra, nu fi cu banat, / N-om hi numa noi in iad / Or hi popi si priotese, / Si mandre din cele-alese!".