Acest mic roman de dragoste scris de o profesoara din Sardinia a avut un destin semnificativ. La aparitia ei in Italia in 2006, cartea a trecut aproape neobservata. Abia dupa ce a fost tradusa in Franta in 2007 si a avut acolo un succes fenomenal (120.000 de exemplare vandute ca painea calda, cronici elogioase), s-a relansat si versiunea originala, profesoara cuadragenara de la un liceu tehnic din Cagliari starnind un mare interes mediatic. Spuneam ca faptul e semnificativ: demonstreaza ca Parisul a ramas un centru de iradiere culturala, ca acolo se fac si se desfac in continuare glorii literare si artistice. Ca o carte - fie si a unui necunoscut dintr-o arie geografica marginala sau scrisa intr-o limba de circulatie restransa -, remarcata in traducere franceza, are sansa recunoasterii universale. Dupa succesul ei francez, Milena Agus a fost tradusa in 15 limbi, a primit numeroase premii, iar "Mal di pietre" a fost adaptat pentru cinema. Faima astfel castigata nu i-a schimbat viata scriitoarei sarde: continua sa predea literatura italiana si istorie la acelasi liceu unde lucreaza de doua decenii, locuieste in acelasi apartament modest din capitala insulei, impreuna cu mama octogenara si fiul pianist, iar din castigurile neasteptate face donatii organizatiilor de caritate. Continua sa scrie de placere despre Sardinia si lumea ei aparte, cu istorii de viata si traditii insolite, dar acum isi publica volumele concomitent in Italia si Franta, unde sunt la fel de bine primite.
Va veti intreba, poate, de ce traducatoarea a pastrat titlul original, care suna misterios in romaneste. Explicatia este ca mal di pietre (ca si mal de pierres in franceza) e numele bolii cunoscute la noi drept calculi renali sau, popular, pietre la rinichi. Un titlu nu prea atragator pentru un roman, fiindca nu are deschiderea metaforica a "raului de pietre" si ar fi existat riscul ca librarii sa puna cartea pe raftul cu literatura medicala. Milena Agus ne spune o istorie de dragoste si de familie (cuprinzand trei generatii), bogata in secrete, ocoluri si piste false. Firul epic e rasucit in spirala in jurul biografiei bunicii, povestite de nepoata, o biografie avand drept cadru frumusetea aspra a Sardiniei si drept fundal evenimentele ce au marcat Italia in timpul celui de al doilea razboi si in deceniile urmatoare. Viata bunicii nascute la inceputul secolului XX intr-o familie taraneasca traditionala e modelata de o imaginatie iesita din comun, de un idealism pasional care, odata exprimat, ii pune pe fuga pretendentii. Parintii si consatenii o considera nebuna, dezaxata, cand de fapt fata sensibila si insetata de iubire nu face decat sa fie ea insasi, libera, ignorand ce se cuvine si ce nu in acea lume rurala excesiv de scrupuloasa in privinta statutului femeii. In 1943, cand un refugiat ce-si pierduse toata familia intr-un bombardament o cere de nevasta, iar mama o sileste sa accepte, casatoria fara dragoste o umple de disperare. Dar sotul, care nu o iubeste nici el, se dovedeste un om bun, dispus sa-i accepte ciudateniile, sa-i asigure un statut social si sa-i poarte de grija. Cotitura in existenta acestei femei se produce in 1950, cand isi paraseste pentru prima oara insula natala, pentru a se duce pe continent, la o cura intr-o statiune. Cu asentimentul sotului, voia sa-si vindece pietrele la rinichi ce o impiedicau sa devina mama. Intalnirea cu Veteranul venit si el la tratament ii va schimba radical orizontul, facand-o sa descopere la 40 de ani un subiect al pasiunii la care aspira dintotdeauna. Aceasta paranteza fermecata din existenta ei ii va alimenta inepuizabila imaginatie pentru tot restul zilelor - dedicate unicului fiu nascut dupa venirea de la bai. Baiatul va ajunge un talentat pianist (ca si fostul sot si fiul Milenei Agus, care recunoaste ca a folosit in roman si elemente autobiografice). Nu va spun nimic despre surpriza ce va asteapta pe ultima pagina a cartii si care dinamiteaza numeroasele piste false, fiindca va las placerea sa o descoperiti. Va spun doar ca acest secret relevat transforma Mal di pietre intr-o superba metafora a relatiei ambigue dintre imaginar si real, dintre nebunie si normalitate. Scriitura simpla, discreta, atenta la detalii care pe parcurs devin importante, precum si sonoritatile ciudate ale dialectului sard, pastrate in original in unele expresii, contribuie la magia acestui mic roman dominat de o nostalgie contagioasa.