Sunt o persoana religioasa, pentru care credinta in Dumnezeu reprezinta fundamentul existentei, si de aceea apreciez foarte mult paginile de spiritualitate din revista "Formula AS". Totusi, citind unele relatari, precum cele dedicate parintelui Arsenie Boca, ma intreb daca redactorii le apreciaza corect impactul asupra cititorilor. Departe de a nega puterea Lui Dumnezeu, care se manifesta prin oameni de mare credinta, cum a fost si parintele Arsenie Boca, nu pot sa nu observ, cu tristete si ingrijorare, ca in povestile publicate, numele Lui Dumnezeu abia daca este mentionat, o data sau de doua ori. In schimb, este pomenit din abundenta, cu o evlavie pe care numai fata de Dumnezeu trebuie sa o aratam, numele parintelui Arsenie Boca. In opinia mea, astfel de povestiri, cu o doza mare de subiectivism si evlavie gresit directionata, creeaza idoli si sporesc credulitatea. Nu trebuie uitat nici o secunda ca nu icoanele sau oamenii, fie ei de o mare credinta si curatenie sufleteasca, savarsesc minuni, ci doar Dumnezeu, care se manifesta prin fiinte si chiar lucruri, pentru a ne veni in ajutor. Deci, puterea Lui trebuie sa o evidentiem, Lui trebuie sa-i aducem cinstire si lauda. Probabil ca pentru o persoana cu un discernamant religios mai slab, povestile despre minunile facute de icoane sau calugari si preoti deschid calea spre false credinte, spre dorinta de "supranatural" sau spre tot felul de "indrumatori" spirituali, care nu sunt de cea mai buna calitate. Prin aceste cuvinte nu ma refer la parintele Arsenie Boca. Repet afirmatia facuta in titlu: "Doar Dumnezeu face minuni!". De aceea, va rog pe dvs., stimati redactori ai "Formulei AS", sa cerneti cu mai mare atentie relatarile care va parvin de la cititori, pentru ca nu imi doresc ca rubrica de spiritualitate sa devina una de "paranormal".
MIRELA HARALAMBESCU
"Avem mare nevoie de duhovnici ca parintele Arsenie"
Am sa incerc, prin aceste cateva randuri, sa fiu avocatul Parintelui Arsenie Boca, o personalitate imensa a spiritualitatii romanesti contemporane, care atat in timpul vietii, cat si dupa aceea, a starnit foarte multe controverse. Imi permit sa scriu despre parintele, pentru ca am citit despre el, in primul rand literatura "marturisitoare" si, mai apoi, invataturile sfintiei sale. Si am avut ce invata, pentru ca Arsenie Boca a fost un om care a studiat medicina si pictura la cele mai inalte scoli, dar mai ales, a avut o traire aleasa, calugar fiind. Chiar el spunea in scrierile sale, citez: "Cel care face minuni ramane dator lui Dumnezeu, pe cand cel care sufera, ii ramane Dumnezeu dator lui". Se spun foarte multe despre minunatul har al parintelui, cum ca ar fi ajutat foarte multi oameni, si cred in asa ceva. Chiar si in ziua de azi sunt oameni ai lui Dumnezeu care pot infaptui astfel de lucruri, insa scopul lor este doar slava lui Dumnezeu, si cred ca am spus destul, dar mai ales am raspuns unui comentariu anterior.
Fiecare dintre noi a intalnit persoane care spun ca nu cred nimic pana nu vad cu ochii lor, pana nu verifica ei. Pentru astfel de oameni a facut parintele unele lucruri minunate, si sunt multi care marturisesc ca s-au intors spre Dumnezeu dupa intalnirea cu el. Cat va fi lumea aceasta, vor exista oameni ai lui Dumnezeu printre noi, dar numai acolo unde mai exista macar un gram de credinta, si, dupa cum vedem, noi, romanii, suntem binecuvantati. Avem mare nevoie de astfel de duhovnici, pentru a sti care este vrerea lui Dumnezeu pentru noi.
As vrea sa vorbesc putin si despre invatatura parintelui, cuvinte de folos, cautate de noi, la intalnirile cu marii traitori crestini. Si fiind atat de multe, o sa recomand o carte: "ARSENIE BOCA - mare indrumator de suflete din secolul XX". (Se gaseste la editura "Teognost" si se poate comanda si pe internet.)
Ar fi multe de spus despre parintele Arsenie Boca. Haideti sa-l descoperim mai degraba prin invataturile sale exceptionale, sa incercam sa le punem in practica, si atunci vom vedea cat de mult iubeste Dumnezeu pe fiecare dintre noi.
MARIAN MARZAC
Iisus in zeghe
Sunt o fidela cititoare a revistei "Formula AS". Urmaresc toate rubricile din ziar, dar intotdeauna incep cu cele de spiritualitate. Am mai citit in numere mai vechi multe lucruri despre Parintele Arsenie Boca, si chiar unele care s-au repetat, dar asta ajuta cititorii sa il cunoasca mai bine, e un lucru bun. Intr-unul dintre articole, am gasit insa un fapt tainic, pe care eu am ezitat multa vreme sa il aduc in discutie, sa-l comentez si pe care chiar sa il impartasesc cu un preot. Cineva mai indraznet a facut-o totusi. Este vorba despre articolul publicat in revista sub titlul "Iisus in zeghe", dedicat unei picturi murale de la biserica Elefterie din Bucuresti. Permiteti-mi sa va relatez si propria mea experienta legata de aceasta icoana nefireasca prin frumusetea ei.
Prin anii '90 si ceva, cand eram studenta, locuiam la un camin de langa Opera Romana din Bucuresti si, bineinteles, in vecinatatea bisericii Sfantul Elefterie, impunatoare, frumoasa si uimitoare prin stilul ei arhitectural care o face sa semene cu o adevarata catedrala. Hramul pe care il poarta m-a dus imediat cu gandul la bunica mea, care avea acelasi nume si, poate mai mult din curiozitate, ca sa aflu cine a fost acel sfant, intr-o buna zi am mers la slujba acolo. Era intr-o dimineata de duminica, destul de devreme, cand clopotele chemau inimile si sufletele la rugaciune. Singura, dar cu mare indrazneala si curiozitate, am patruns in aceasta biserica mareata, cu gandul ca acolo voi gasi alinare, ori de cate ori imi va fi mai greu, pe perioada studentiei. Si asa a fost. Deschizand cu greu usile, la fel de puternice ca si cele ale raiului, am patruns cu sfiala in locul pe care cu greutate mi l-as fi putut imagina dinainte. Am ramas pentru moment tintuita, fara sa cutez sa ma misc, in primul rand datorita spatiului si ordinei care te intampinau, dandu-ti senzatia ca te-ai pierdut intr-un loc regasit. M-am strecurat cu grija sa nu deranjez prea mult linistea si duhul care chemau la meditatie. Dupa cateva momente in care am incercat sa-mi revin, primul contact a fost acela cu Icoana Maicii Domnului cu pruncul pictata deasupra altarului. Nimic nu m-a miscat si nu m-a cutremurat mai mult in acel moment, cand stingherita si coplesita de frumusetea interioara a acestui locas, privirea mi-a ramas intepenita pe haina Pruncului. Uimita de asemanarea ei cu cea a unui puscarias, aproape ca uitasem de ce ma aflu acolo. Mii de intrebari imi cuprinsera mintea, ganduri care nu-si gaseau poate rostul atunci. Mai intai m-am gandit la autorul acelei icoane, fara a avea habar cine pictase biserica. Dar oricine ar fi fost, m-am gandit ca a suferit mult sau si-a simtit sufletul intemnitat, ca si cum l-ar fi tinut inchis pe Hristos. Mai apoi, de fiecare data cand mergeam la biserica Elefterie, indiferent unde m-as fi asezat, era inevitabil sa nu zaresc zeghea aceea cu dungi, care ma facea sa sufar pentru Cel care o purta in acea icoana zugravita cu atata dragoste si putere. Dar adevaratul ei inteles l-am patruns mai tarziu, dupa aproape 20 de ani, cand cineva mi-a inmanat o rugaciune a parintelui Boca: "...Doamne, Cel ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impiedicand inimile noastre, si toate impreuna au facut temnita in care te tinem bolnav, flamand si fara haina, risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant...".
Parintele Arsenie Boca "a pictat asa cum a simtit" si, mai ales, asa cum a trait, in duhul care ne misca pe toti cei care asteptam ajutorul lui.
ILEANA ENCIU