Probleme, Gogule?

N. C. Munteanu
PSD trece printr-o criza de identitate.

Desi multa vreme nu puteai sa-i distingi unul de altul, pentru ca stateau stransi in jurul conducatorului iubit Ion Iliescu, acum au inceput sa capete nume. Unii sunt penalii, care tarasc dupa ei tinichelele dosarelor, altii sunt membri onorabili ai coalitiei, pe care logodna cu PD-L pare sa-i fi imunizat la bolile mortale din propriul partid. Asocierea la guvernare a starnit o mica furtuna in paharul cu apa tulbure al PSD. Asta poate si pentru ca vizionarii partidului, cei care graviteaza inca in jurul stelei pitice a lui Ion Iliescu, au simtit primii criza de identitate. E drept ca identitatea parea sa si-o fi pierdut in secunda in care Mircea Geoana ajunsese in fruntea partidului, pe scaunul batranului student de la Moscova.
Cea mai mare schimbare in conducerea PSD este aparitia in zonele de influenta a unui nou lider. Altul decat cei cunoscuti pana acum, unul al carui nume era evocat cu oroare si respect inca dinainte ca partidul lui Mircea Geoana sa fi revenit la putere. Este numele lui Traian Basescu, cel care face si desface guvernele si retelele de putere din partidele guvernamentale. Cu cateva luni inaintea alegerilor generale, PSD vedea cum creste cota de popularitate a presedintelui Romaniei, in sondajele facute printre membrii si simpatizantii propriului partid. Asta si pentru ca lampa lui Ilici s-a stins, iar Mircea Geoana pare incapabil sa aprinda ceva. El este multumit cum s-au asezat lucrurile. Plasat multa vreme pe locul al doilea, nu se dezminte cand considera ca PSD primeste ce merita pentru scorul electoral. Dar pentru ca are autoritate in partid, se plaseaza in umbra lui Traian Basescu, devenit adevaratul sef al PSD. De aceea PSD pare sa nu-si mai puna problema unui candidat la presedintie. Are unul deja.
Normal, fiul risipitor al PSD, Adrian Nastase, nu este de acord ca rolul de candidat sa fie distribuit in afara partidului. Captivul dosarelor de la DNA a inceput sa simta in spate rasuflarea de foc a procurorilor. Mai ales ca politicienii au votat cateva articole de lege care fac ceva mai simpla ridicarea imunitatii parlamentare. Faptul ca Adrian Nastase a consimtit ceea ce, acum cateva luni, parea sa-l revolte face parte din lectia primita de la viata de fostul viitor candidat la prezidentiale. In primul rand, DNA nu a dovedit, pana acum, ca are puterea sa-i eutanasieze pe corupti. Si nici inaltele instante de judecata nu au demonstrat ca pot intelege continutul dosarelor pe care valul schimbarilor politice li le aduce in fata. E posibil, asadar, ca Adrian Nastase sa spere ca procesul sa-l exonereze de acuzatii si sa-i ofere, pe de alta parte, vizibilitatea unui martir politic, sacrificat de tirania cruda si nedreapta, imagine tocmai buna sa-l repuna in cartile pentru Palatul Cotroceni. Doar Traian Basescu parea el insusi victima unei dosariade inainte de alegerile din 2004. Chiar daca PSD are de suferit din pricina taberelor aparent ireconciliabile, este la fel de posibil ca totul sa faca parte dintr-un plan diversionist mai mare, care ia in calcul diferenta dintre alegerile generale, cand alegatorul trebuie sa se orienteze in functie de prestigiul partidului, si alegerile prezidentiale, cand candidatii cu sanse sunt selectati pe criteriul expunerii publice. Acceptul lui Nastase sa mearga la judecata pe fondul scandalului din partid pare sa indice o schimbare de mentalitate a celui care pana ieri era arogantul de serviciu. El transmite astfel ca se considera nevinovat si, mai mult, spre deosebire de coruptii partidului, sta increzator si curajos sub sabia justitiei oarbe pentru a-si spala onoarea. Nastase la tribunal si Mitrea certandu-se cu Hrebenciuc sunt imagini de neinchipuit acum un an, de pilda. Tocmai de aceea PSD trece printr-o criza de identitate. Dar o sa-i treaca daca se urca iar pe caii cei mari de la Cotroceni!