O viata inseamna acumulare, experienta, edificare si evolutie. Iar toate acestea sunt la fel valabile atat pentru oameni, cat si pentru celelalte vietuitoare.
Privesc resemnat cum o alee de arbori falnici si vigurosi a cazut secerata de ferastraiele mecanice. Toamna asta frunzele au cazut cu tot cu arbori. Tin minte aleea cu zeci de ani in urma, cand, iesind pe poarta scolii, ma repezeam cu altii de varsta mea sa adun frunzele mari, frumos zimtate, galbene sau ruginii, ale paltinilor si artarilor care o margineau. Vara, mirosul florilor de tei imbalsama visele tinerilor indragostiti ce se plimbau cuprinsi pe sub arborii batrani. Aleea ce imbratisa curtea bisericii umplea cu bogatia coroanelor un gol imens, un gol pe care oamenii nu trebuiau sa-l simta apasandu-i.
Arborii aveau cateva ramuri uscate. I-am intrebat pe zelosii edili locali, abia instalati in functii dupa alegeri, ce le-a venit sa doboare niste arbori inca vigurosi. Mi-au explicat ca le-a venit o adresa "de sus". M-au lamurit in felul lor, functionareste. O hartie prin care erau somati sa doboare toti arborii care ar putea periclita integritatea cetatenilor, o adresa pe care nu am vazut-o, dar pe care o cred posibila. De unde "de sus"? Cu siguranta, nu din rai. La drept vorbind, orice arbore poate fi considerat un potential pericol. Poate fi rupt sau doborat de un vant puternic, poate atrage trasnetele, poate fi un obstacol pentru asii volanului, capatuiti cu masini luxoase si puternice. Asa ca pentru punerea in aplicare a indicatiilor pretioase nu a fost nevoie decat de o vorba. Logica absurdului se potriveste societatii noastre ca o manusa. Povestea drobului de sare o confirma deplin. Probabil ca in aceeasi idee au fost defrisate mii de hectare de padure in toata tara : sa nu cumva sa pericliteze viata si integritatea electoratului. Nimanui nu i-a trecut prin cap ca un arbore batran poate fi curatat, toaletat si lasat sa vegeteze in continuare, in pace. Asemenea lucruri se pot face doar in alte tari, ai caror locuitori stiu, inteleg si isi doresc, chiar, sa-si imparta habitatul cu alte vietuitoare, inclusiv cu arborii. Ba chiar nutresc afectiune si respect deosebit pentru aceste veritabile monumente ale naturii nealterate.
Ciudata si perversa este optica unor reprezentanti ai speciei umane, care se reped cu entuziasm sa demoleze ce nu au construit, numai la gandul ca ceva din ramasite le va reveni si lor. Arborii batrani, cu dimensiunile lor mari, cu lemnul gros si masiv, atrag pofta proprietarilor de gatere, sau a te miri cui. Undeva, prin Valcea, exista o biserica, numita "Manastirea dintr-un lemn", ridicata, se spune, din lemnul unui singur arbore.
Cu o naivitate de care nu ma rusinez, reusisem cu ani in urma sa conving cativa buni prieteni, cercetatori, oameni de prestigiu in silvicultura, sa elaboram un proiect intitulat "Legea arborilor multiseculari", prin care am dorit sa protejam tocmai acesti colosi batrani, cu care s-ar fi mandrit multe popoare civilizate. Acel proiect s-a ratacit undeva prin sertarele unui senator, sau poate ca nici nu o fi avut aceasta onoare, ci o fi ajuns direct la cos. Comunismul ne-a invatat ca resursele trebuie valorificate la maximum, fara cea mai mica pierdere, fara nici un rabat. Iar lemnul, cu atat mai mult, trebuie exploatat, pentru ca aduce bani fara prea multe investitii. Pentru orice comunitate primitiva, inculta, aroganta si hamesita, banul este etalonul suprem.
Privesc trist mormanele de lemn ramase dintr-o alee de arbori seculari. Batranii, pentru unii, nu mai sunt buni decat, poate, cel mult, sa spuna povestile pe care le stiu. Cine mai sta sa asculte povesti in zilele noastre?
CASIAN BALABASCIUC