Sunt la Sinaia. "Green Planet Blues" este primul eveniment cinematografic dedicat mediului si ecologiei. Asta e bine. Afara e un ger care iti musca degetele si iti inteapa nasul. Si asta e bine, avand in vedere temerile legate de incalzirea globala. Putina zapada. Langa hotel e un patinoar si oamenii sunt veseli, copiii tipa bucurosi, parintii fac fotografii. Pe aleile pietruite ce duc la celebrul Casino din Sinaia, lumea incepe sa vina la deschiderea oficiala a evenimentului. La 8 seara, sala de spectacole pare sa fie neincapatoare. In salonul de primire, lume multa si toalete elegante. Se aude in surdina un vals, si Casinoul isi recapata stralucirea interbelica. Candelabre de cristal, oglinzi enorme, marmura, auriu. Personalitati din lumea filmului, a televiziunii, critici si jurnalisti sosesc imbujorati din frigul de afara. Cortina din spatele ecranului este visinie cu auriu. Ada Rosetti, directoarea "Discovery Romania", anunta deschiderea. Vorbeste primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea. Tanar, dinamic, la costum impecabil. Apoi ministrul culturii, Toader Paleologu, unul dintre putinii oameni politici prezenti. Lumina din sala se face tot mai mica. Cateva clipe de intuneric. Apoi fetele spectatorilor sunt luminate doar de imaginile proiectate pe ecran. Este inceputul a trei zile de film, dublate de discutii si mese rotunde pe teme ecologice.
Di Caprio, militant "eco"
Primul film oficial: "A 11-a ora", produs si povestit de Leonardo DiCaprio, difuzat in premiera in Romania. Filmul incepe cu o intrebare: "De ce ne vedem separati de natura, in loc sa ne gandim ca facem parte din ea?". Relatia noastra cu planeta s-a schimbat dramatic in ultimii ani. Revolutia industriala se pare ca a rupt ritmul obisnuit dintre om si natura. Antarctica se topeste mai repede decat se credea; 30% din planeta este distrusa; apa are pestii otraviti. Vina noastra nu este doar ca nu schimbam ceva, ci ca stim toate astea si nu facem nimic. Concluzia expertilor din film e abrupta: cea mai mare piedica este economia globala si faptul ca sistemul este foarte greu de schimbat. Puterea cea mai mare este de fapt cea financiara, care ii depaseste chiar si pe politicieni. Ceea ce inseamna ca politicienii sunt prinsi intre ciocan si nicovala, intre populatie si marii finantisti. Asa se ajunge la discutia "economie contra natura". Problema e de fapt cum gandim. Copiii recunosc reclamele de la televizor, dar nu stiu cum arata floarea de musetel, si asta este o schimbare culturala majora, o deconectare de la mediul normal si natural al omului. Tot ce stim vine din alta parte, nu aflam prin cunoastere directa, suntem ca un astronaut in spatiu, legat doar printr-un tub la energia vitala, si pe-acolo primim ce vor altii sa ne dea. "Este o criza a armoniei. Omul ia prea mult si da inapoi prea putin", spune DiCaprio.
Vestea buna este ca traim totusi un moment revolutionar, ca acum oamenii incep sa inteleaga si se vorbeste tot mai des de o schimbare a mentalitatii. Solutii? De la cele practice, cum sunt ciupercile pentru reechilibrarea solului si a mediului, la schimbarea tipului de gandire: natura ar trebui luata ca model in ceea ce fac oamenii. La nivel politic, solutiile alternative sunt privite cu neincredere, desi ele exista si pot fi aplicate. Peste 1 milion de ONG-uri in intreaga lume se ocupa de mediu. Asta inseamna ca oamenii au inteles ceva si ca politicienii sunt cu un pas in urma. Sa ne bucuram ca nu se intampla doar in Romania?
Arhitectura da tonul
Majoritatea filmelor cu teme ecologice au un ton de ultimatum: acum trebuie facut ceva! Urgent! Este ultima sansa! Filmul belgianului Jacques Allard nu face exceptie. Inca din titlu, iti poti da seama: "Ultimul apel catre planeta Pamant". Documentarul sau se concentreaza pe ideile arhitecturale inovatoare din lumea intreaga. Arhitectura pare ca a dat tonul in cursa solutiilor ecologice. De la materiale diferite, la o noua conceptie asupra orasului si casei. Energie, materiale, aer, apa, spatiu - toate trebuie reconsiderate si utilizate altfel decat pana acum. Filmul ne plimba prin marile orase ale lumii, pentru a vedea noua "arhitectura eco". Exemple de cladiri gigantice, dar si de case obisnuite, facute sa consume cat mai putina energie, construite din materiale ieftine si usor reciclabile. Acupunctura pentru orase. Un documentar simplu, dar plin de informatie. Oamenii sunt mai atenti la ceea ce este in jurul lor si se simte un inceput timid de respect fata de natura, ceea ce inainte era o exceptie. Solutiile simple gasite, de genul serelor interioare pentru pastrarea caldurii si umiditatii, sau al autonomiei prin energie solara, plantele crescute pe acoperis, incalzire cu aer sau cu apa de izvor. Te intrebi de ce pana acum nu s-a gandit nimeni la asemenea solutii simple si eficiente. Cursa inventivitatii eco a pornit. Se lucreaza la scara mare, cladiri importante, pariuri de interes public. Filmul s-a terminat totusi optimist. In sala se aprinde lumina. Nu e nimeni prezent din partea Colegiului Arhitectilor. Nici macar de la primaria Bucurestiului. Devin pesimist.
Blestemul aurului
Olivier Weber, realizatorul filmului "Blestemul aurului" si unul dintre cei mai mari reporteri ai Frantei, este in sala. Grizonat, inalt, slab, cu o privire senina si patrunzatoare. Aproape timid, privindu-i fularul nonsalant aruncat peste umar, nu ai zice ca si-a riscat viata de-atatea ori, in reportajele sale.
Incepe filmul. Imagini superbe se deruleaza pe ecran si te afunzi incetul cu incetul in Amazonia. Padure nesfarsita. Imagini de Paradis. Vazute de aproape, lucrurile nu mai par insa perfecte. Dimpotriva. Amazonul a devenit o apa rosie, de culoarea sangelui. Este din cauza radacinilor. Ai zice ca padurea sangereaza. Se defriseaza masiv. Dar nu pentru lemn: cautatorii de aur curata terenul pentru a putea sapa mai bine. Peste 300.000 de cautatori ilegali de aur defriseaza si sapa, cautand cateva grame de fericire. Asa au aparut in paradisiaca padure prostituatele, traficul de arme si de droguri. Si, cel mai rau, traficul de mercur. Pentru a se extrage aurul, e nevoie de mercur. Instalatiile primitive ale cautatorilor varsa mercurul folosit direct in apa. Odata ce ai atins aurul esti atins de blestem. Nu te mai poti opri. Se aud impuscaturi. 38 mm sunt gloante pentru distractie, 12 mm - pentru rafuieli. Totul se plateste cu aur. In micile magazine darapanate, toate preturile sunt in aur: 0,5 grame kilogramul de rosii, 0,9 grame un parfum... In fiecare an, 300 de tone de aur ies din Amazonia. Pentru a se extrage o astfel de cantitate, cautatorii folosesc 120 de tone de mercur. Si tot acest mercur ajunge in apa, in pesti, in ocean, in farfuriile noastre. Copiii celor ce traiesc chiar in jungla au mercur in sange. "Daca vei continua sa mananci 6 pesti pe zi o sa mori", incearca un medic sa ii explice unui copil de cativa anisori. Copilul nu intelege nimic, rade, jucandu-se cu o frunza.
Ancheta acestui dezastru, detaliile, atmosfera, povestile umane, cum este cea a prostituatei care nu are bani sa se intoarca acasa sau a cautatorului de aur care a "pus deoparte" 2,5 kg de aur si nu poate renunta pentru ca a fost atins de "bluestem", fac din filmul lui Olivier Weber o lectie de reportaj si un semnal de alarma pentru a salva cea mai mare padure tropicala a planetei noastre.
Lumea modificata genetic
Astazi e soare la Sinaia. Zapada ramasa straluceste topindu-se incet. Vizita la Peles. Astept filmul "Lumea in viziunea Monsanto", despre compania Monsanto si organismele modificate genetic. Sper sa nu fie anulat, pentru ca este unul dintre principalele filme ale evenimentului. Marie-Monique Robin a lucrat la el trei ani, calatorind in toata lumea, din America de Sud pana in India. O documentare uriasa, despre firma americana Monsanto, ce detine monopol pe piata biotehnologiei si care a vandut si in Romania, pana anul trecut, seminte modificate genetic.
Si filmul incepe. Istoria Monsanto nu aduce nici o veste buna pentru agricultorii care folosesc produsele lor. Trecutul ei este plin de povesti de coruptie la nivel inalt si de incidente dramatice. Moartea oamenilor din cauza poluarii cu PCB, chimicale despre care se stia ca sunt otravitoare, dar nu s-a spus nimic. Firma a preferat sa plateasca daune. Profitul a fost atat de mare, incat nu a mai contat. Pentru oameni a fost exact invers: banii nu le mai serveau la nimic, dupa pierderea rudelor, a prietenilor.
Roundup, ierbicidul minune al firmei Monsanto, are un capitol special in film. Mai multi cercetatori declara cat de periculos este si cum ar putea duce la cancer, prin provocarea instabilitatii celulelor. Cum a fost aprobat un astfel de produs in America? Este o intreaga epopee de conflicte de interese, intr-un sistem numit "al usilor rotative", prin care oficialii, odata iesiti din posturile publice, primeau pozitii foarte bine platite finantate de Monsanto. Cat despre cei ce au indraznit sa contrazica adevarul, au fost sistematic dati afara si persecutati. Asta vorbeste despre puterea economica si politica a unei companii cu fonduri uriase si despre neputinta politicienilor.
Nu este ratata nici povestea cu hormonul pentru cresterea vacilor si, in cele din urma, "semintele sinuciderii", cum le numesc indienii, adica semintele modificate genetic. Aceste seminte au fost cultivate pana anul trecut si in Romania. Au fost interzise, mai ales datorita curajului ministrului mediului, Attila Korody. Marie-Monique Robin demonstreaza incetul cu incetul, printr-o ancheta temeinica, cum semintele te atrag intr-un carusel al costurilor, in care, in cele din urma, fermierul este ingenuncheat. Cu porumbul modificat e alta poveste. Robin a fost pana in Mexic, acolo unde este leaganul porumbului. Taranii s-au unit, fac intalniri si invata cum sa isi fereasca pamanturile - nu de culturi cu porumb modificat genetic, ci chiar si de cea mai mica infestare. Cu toate acestea, multi tarani nu au ce sa faca in fata puterii economice a marilor fermieri: isi parasesc pamanturile, goniti de monoculturile uriase care distrug mediul si in jurul carora natura devine sterila. Unde ajung? In marginile marilor orase, traind de pe o zi pe alta, aproape ca niste cersetori, rupti de locul si traditia lor, departe de paradisul simplu in care erau obisnuiti si in care aveau tot ce le trebuie, doar adunand roadele pamantului. Concluzia filmului pare sa fie ca Monsanto ameninta atat securitatea alimentara mondiala, cat si echilibrul ecologic al planetei.
Rechini, capsuni si reni
Trebuie sa recunosc ca filmele cu teme ecologice nu sunt o treaba usoara. Nici de realizat si nici de vazut. La inceputul fiecarui film, te intrebi: "oare de data asta ce veste proasta o sa aflu?". Majoritatea lor au impartit vesti proaste pentru planeta. Si, in plus, fiecare dintre ele opereaza prin foarte multe detalii, de multe ori, filmul devenind un supliciu de doua ore. Asa a fost cu "Sharkwater" (Apele rechinilor) de Rob Stewart, Canada. Un film ce si-a propus initial sa reabiliteze imaginea de monstru a rechinilor. Ei bine, rechinul este cel mai vechi pe planeta si rolul lui in apa este enorm - regleaza, echilibreaza, face ordine. Inceputul filmului este plin de imagini marine superbe. Culori si plante si pesti, pe care doar natura putea sa le desavarseasca, intr-o asemenea frumusete. Dar totul devine sumbru cand incepe povestea aripioarelor de rechin. Macel. Dupa mai bine de o ora, in care vezi cum rechinilor le sunt taiate aripioarele si sunt aruncati de vii inapoi, in ocean, iti dai seama ca monstrii sunt, cateodata, oamenii. Iti piere orice chef de a consuma produse ce contin cartilaj sau carne de rechin.
Asadar, nu sunt vesti prea vesele pentru planeta. Si chiar daca in sala ar fi fost insusi Mos Craciun, nici el nu ar fi avut parte de ceva mai bun. "Ultimul Yoik", excelentul film realizat de Hannu Hyvonen (Finlanda) ne anunta ca Mosul e pe cale sa ramana fara reni. In Finlanda se taie padurile masiv, ecosistemele sunt distruse. Renii ajung sa moara de foame, pentru ca nu mai au cu ce se hrani. Retrasi in tinuturile indepartate ale Laponiei, acolo unde doar triburile de Saami mai locuiesc, renii sunt tot mai putini. In ciuda protestelor Greenpeace, ale organizatiilor locale si chiar ale ONU, guvernul finlandez inchide ochii in continuare, in fata taierilor de paduri. Filmul lui Hannu Hyvonen nu a fost acceptat la nici un post de televiziune din Finlanda si nu a fost distribuit in cinematografe, desi a fost invitat la festivaluri din intreaga lume. Ce este acela un yoik? Este un instrument traditional, o toba ancestrala a populatiei Saami. Ritmurile batute in acea toba pot trezi spirite si pot face lucruri magice. Saami, vechi crescatori de reni, mai au doar un yoik. Cu el cheama spiritele si le roaga acum sa ii salveze pe ei, padurile Laponiei, renii. In exclusivitate pentru "Formula AS", Hannu Hyvonen mi-a declarat la plecarea din Romania: "Multumesc Fundatiei Aristoteles, pentru invitatia la acest eveniment. Poate romanii au invatat ceva din situatia dramatica a padurilor finlandeze. Si multumesc revistei Formula AS pentru calatoria minunata in Tara Hategului. Am fi plecat din Romania cu o imagine diferita si mai saraca, fara aceasta calatorie. Romania are o mare sansa ca si-a pastrat traditiile si, mai ales, spiritualitatea strabunilor. Din acest punct de vedere, seamana cu populatia Saami din Laponia. M-am simtit cumva acasa, in mijlocul unor oameni care cred ca lumea nu se termina la varful nasului. Tineti cu dintii de traditii, sunt identitatea unui popor. Ca sa va dati seama ce bogatie aveti aici, o sa va spun ce se intampla in America. Acolo oamenii nu mai au radacini. Merg si isi fac un test de sange si daca testul le spune ca provin, genetic, din zona Irlandei, oamenii incep sa se imbrace in kilturi si sa se considere irlandezi, desi nu au fost niciodata acolo. Romanii au radacini puternice aici. Pastrati-le si bucurati-va de ele!"
CRISTINA HOFFMAN, organizator, "Aristoteles Workshop"
"Cand vezi imaginile din filme, iti vine sa te duci pe alta planeta"
- Cum ati ajuns la ideea de a face un festival de film cu teme ecologice?
- In primul rand, fundatia "Aristoteles Workshop" se ocupa cu filme documentare, organizarea sesiunii de pregatire pentru tineri in acest domeniu. Apoi, am locuit la Paris, unde de 27 de ani exista un festival de film ecologic. Acolo exista o constientizare a ceea ce se intampla cu planeta, de ani de zile. La ei, pana si la buletinele meteo ti se da in fiecare zi cate un mic sfat despre cum sa economisesti energie. Am considerat ca este un moment bun pentru a discuta despre starea planetei. Planeta e a noastra si alta nu avem. Cand vezi imaginile din filme, impactul este mai mare, iti dai seama ca este chiar grav ce se intampla. Iti vine sa te duci... pe alta planeta.
- A fost unul dintre scopurile festivalului sa creeze legaturi intre domenii profesionale diferite - experti in ecologie, jurnalisti, regizori...
- Noi ne-am propus ca prin cinema sa aducem un public cat mai larg si cu o deschidere cat mai mare. In acelasi timp, sa existe discutii serioase pe marginea acestor teme. S-a facut o legatura intre lumea cinematografica si cea a ecologistilor. O deschidere benefica pentru ambele tabere. N-as fi vrut sa fie o intalnire strict a ecologistilor. In acelasi timp, nu am vrut sa fie doar un festival de film, sunt destule chiar in Romania. Cred ca am reusit sa discutam lucruri serioase, uitandu-ne la filme. A fost o atmosfera relaxata, mai ales ca Sinaia a fost un oras-gazda perfect.
- Cum se explica lipsa totala a politicienilor? In afara de Ministrul Culturii, care si-a tinut discursul in engleza si dupa aceea a plecat, nu a fost nimeni din clasa politica interesat de dezbateri si de idei. Nu ati invitat dvs. politicieni?
- Toata lumea a fost invitata, inclusiv politicienii. Si pe mine m-a surprins absenta lor. Presa, societatea civila au fost prezente. Dar cei care pot face efectiv ceva la nivel decizional nu au venit. Asta ma nelinisteste.
- Vi se pare ca se schimba, totusi, ceva, in Romania, fata de ecologie si natura?
- Am o speranta mai ales cand vad filmele tinerilor. Am premiat cativa liceeni pentru scurtmetraje cu teme ecologice. Dar asta mi se pare ca este ca o picatura de apa pe o piatra foarte fierbinte. Cred ca lucrurile se vor schimba, dar incet, odata cu schimbul generatiilor si al mentalitatii.
Olivier Weber, jurnalist, Franta
"Romania a facut un salt de doua secole"
- Ati fost reporter in Romania, in timpul revolutiei din '89. Acum v-ati intors cu un film despre cautatorii de aur din Amazonia. Cum ati regasit Romania?
- Sunt multe schimbari materiale, mai ales economice, un nivel de viata mai ridicat pentru romani, asta se vede in mod clar. Se construieste mult, am fost surprins sa gasesc o tara in plina dezvoltare. Dar, mai ales as spune ca cea mai clara schimbare este ca nu mai simti ca treci in Europa de Est, ca treci dincolo de Cortina de Fier. Nu doar ca a disparut aceasta senzatie, ba mi se pare ca vin aici in inima Europei, a vechii Europe. Si, nu in ultimul rand, este o deschidere a gandirii si o schimbare de mentalitate totala. Inainte, oamenii erau marcati de frica, de teroarea Securitatii, nu aveau incredere in nimeni si era o cultura a suspiciunii. Oamenii se temeau unii de altii, era teama generala de spionaj si se traia cu frica delatiunii reciproce. Acum, lucrurile sunt intr-o cu totul alta dimensiune. Bineinteles ca si acum sunt probleme, dar mie mi se pare ca Romania a facut in ultimii 20 de ani un salt de doua secole.
- Filmul "Blestemul aurului" este un super-reportaj cinematografic. De ce ati simtit nevoia sa faceti un film? Reportajul scris nu mai are aceeasi putere? A pierdut batalia cu televiziunea?
- Eu as spune ca cele doua genuri sunt complementare. Am scos in acelasi timp si o carte de reportaj cu acelasi subiect. Cartea se cheama "Voi avea aur", dupa un vers al poetului Rimbaud. Filmul l-am facut pentru ca am vrut sa fiu militant, sa denunt masacrul care se petrece pe Amazon. Este masacrul indienilor care traiesc in padurile de acolo. Cartea este complementara, si consider ca a face mare reportaj, reportaj literar, este fabulos. Dar filmul este si el important, pentru ca atinge un alt public, ajunge la un alt public: cel de film, cinema si televiziune. Mai ales cel de televiziune, care este un public diferit si foarte mare. Am vrut sa arat acestui public diferit ce se petrece acolo. Chiar daca lucrurile se intampla la 8000 de kilometri de Franta sau de Germania sau la 10.000 de kilometri de Romania, asta ne priveste pe toti, pentru ca aurul ajunge si aici. Trebuie spus ca aurul care iese din Amazon nu aduce un mare profit celor de acolo, dar in schimb otraveste si distruge. Ca sa se extraga aurul, este nevoie de mercur, si acesta este trimis de catre tarile occidentale. Este cea mai mare padure tropicala a lumii, si asta este un motiv in plus sa consideram ca ne priveste ceea ce se intampla acolo. Este un schimb injust, noi le dam otrava si ei ne dau aur. Am auzit de ceea ce se intampla la Rosia Montana. Asta se poate intampla si cu Romania si cu orice alta tara.
- Ati facut acest film ca reporter, ca militant sau un reporter este, fara sa vrea, un militant?
- L-am facut ca scriitor-calator. Am calatorit, am vazut si mi-am notat si apoi am scris ceea ce am vazut. Poate sa fie un reportaj sau o carte sau un film. Eu nu sunt un militant ecologist in special. S-a intamplat sa devin cu acest subiect. Dar cred ca toata lumea ar trebui sa devina ecologista, de la presedintele Americii si pana la parinti si elevi, pentru ca altfel este un dezastru: planeta se va transforma intr-o pubela. Vedem gunoaiele, distrugerea padurilor, a patrimoniului, disparitia unor specii intregi de animale. E, in cele din urma, o problema de egoism: ce le vom lasa ca mostenire celor ce vor veni dupa noi peste 50-60 de ani?
- Nu cumva ecologia este o noua utopie? O noua revolutie nascatoare de idealism? E la moda sa fii ecologist...
- Cred ca e dincolo de asta. Trebuie sa pastram partea constructiva a oricarei ideologii. Trebuie sa ramanem intr-o oarecare masura in utopie pentru ca fara speranta si fara idealuri omul moare. Omul trebuie sa se proiecteze in viitor, trebuie sa viseze. Suntem 6,5 miliarde de oameni pe planeta. Vrem sa ne hranim, sa mancam sa traim si asta dauneaza mult planetei. Trebuie facut ceva si asta pana nu este prea tarziu. Suntem deja in stare de urgenta. Putem sa incercam sa oprim ceea ce se intampla. Problema este ca desi exista legi locale care sa rezolve astfel de probleme nu exista legi internationale. Exista cateva tratate, dar nu exista legi internationale pentru protectia mediului. In Europa, este poate mai simplu, dar in Amazonia si in Africa este foarte dificil.
- Profit de aceasta intalnire ca sa va pun o intrebare ce nu tine de festival. Suntem in plina criza mondiala. Presa trece printr-o perioada grea. Credeti ca reportajul literar va rezista? Este un gen depasit? Trecem cu totii pe internet?
- Pentru reportajul literar exista intotdeauna posibilitatea de a publica carti. Eu ma consider mai intai scriitor. Exista, bineinteles, o legatura stransa intre presa scrisa, carte si reportaj. Evident ca pentru presa este un moment al schimbarii. Scriitura este in schimbare, mijloacele economice se schimba, publicul se schimba. Schimbarea este un lucru foarte bun, dar trebuie avuta mare grija. In acest moment, exista foarte multa informatie gratuita, mai ales pe internet. Jurnalistul este obligat sa gaseasca noi forme de exprimare, dar cred ca si publicul ar trebui sa fie foarte critic fata de informatia primita. Toate se reduc in dimensiune acum. Toate devin din ce in ce mai scurte, oamenii nu mai au timp sa citeasca texte lungi in ziar. Problema este sa ii convingi pe cititori, de exemplu in presa scrisa, sa citeasca texte lungi. Problema este aceeasi pentru televiziuni si radiouri. O solutie este poate o alternanta intre materiale scurte sau lungi. Cat despre reportajul literar, uitati-va ce se intampla cu cinematograful. S-a spus ca revolutia video va termina cinematograful. Nici vorba! Cinematograful exista si oamenii merg, chiar daca exista nenumarate televiziuni si filme gratis pe internet. Intotdeauna va exista un public pentru reportajul literar. Poate mai putin numeros, dar exista un echilibru, si numarul cititorilor va fi contrabalansat de calitatea lor.
- Ce mai poate spune un reporter acum, cand nu mai este nimic de descoperit, si televiziunea a patruns prin satelit si in cel mai indepartat catun? A mai ramas ceva interesant de investigat pentru reporteri?
- Reporterii au destule de facut! Ei pot explica si pot merge in profunzimea lucrurilor. Cu cat va exista mai multa informatie si ni se va parea ca suntem suprainformati, cu atat vom sti de fapt mai putin si vom fi subinformati. Exista milioane de pagini de informatie si este o viteza incredibila cu care circula. Lumea are nevoie de explicatii, oamenii au nevoie de viziune in acest noian de informatii. Reporterilor le va reveni rolul de a decripta.
- Deci, sansa reportajului este analiza, intimitatea, profunzimea?
- Absolut. Indiferent ca este presa scrisa, televiziune sau radio. Sau carte.
CHRISTA FRIEDL, jurnalist, Germania
"E nevoie de o presa activa in domeniul ecologiei"
- Presa din intreaga lume scrie nenumarate pagini despre energia alternativa si ecologie. De ce?
- E un raspuns foarte simplu: oamenii vor tehnologii noi care sa salveze lumea de la poluare si sa ii faca independenti fata de marile companii. Sunt informatii pe care oamenii le vor, au nevoie de ele. Sigur ca in noile tehnologii exista riscuri. Au nevoie de timp pentru a-si dovedi eficienta si a se perfectiona, pentru a ajunge la preturi competitive pe care oamenii sa si le permita. Din experienta mea ca jurnalist independent pot sa va spun ca intreaga lume s-a intors cu fata catre energia alternativa. Este noua directie a lumii.
- Ce se intampla in Germania? Germanii sunt deja in epoca energiei alternative?
- Germania este unul dintre liderii lumii in ce priveste energia alternativa. Doar in ultimii 10 ani, consumul de energie alternativa a crescut cu 300%. Guvernul german prevedea pentru 2010, ca 12,5% din consumul intregii tari sa fie din surse alternative, procent care a fost deja depasit din 2007. Acest domeniu al energiei regenerabile a dat un serviciu pentru 250 de mii de oameni. Este cam tot atat cat intreg sistemul de alimentare cu gaze. Si asta nu e tot. S-a redus poluarea. Companiile germane implicate in proiecte legate de astfel de energie au rulat 25 de miliarde de euro in fiecare an. Sunt numai avantaje.
- Cum se poate ajunge la un asemenea succes? Ce ar trebui sa faca romanii? Sunt anumiti pasi ce trebuie urmati?
- In primul rand, e nevoie de politici guvernamentale clare si puternice, cu scopuri precise. In Germania, inca din anul 2000, guvernul a dat o lege prin care oamenii care folosesc energie alternativa isi pot vinde surplusul catre companiile electrice. Asta inseamna ca oricine poate deveni producator de electricitate si poate castiga bani buni cu asa ceva, garantat de stat. In al doilea rand, este nevoie de politicieni verzi, care sa creada in ecologie si sa aiba statura morala necesara. Ultimii doi ministrii ai mediului pe care i-a avut Germania s-au concentrat pe aceasta problema a energiei alternative. A fost o modalitate pentru ei sa fie prezenti in media, sa castige capital politic si sa fie in asentimentul societatii. Sigur ca este vorba si de bani foarte multi, si de interese, dar - sincer - cred ca asta conteaza mai putin atunci cand fiecare obtine ce vrea si exista decizii foarte bune care ajuta populatia. Nu in ultimul rand, e nevoie de o presa activa in domeniul ecologiei si de ONG-uri puternice care sa reprezinte societatea civila si sa ii sustina interesele. Asa s-a ajuns la decizia ca fiecare german sa plateasca 1,2 euro in plus la kilowatt, pentru ca guvernul sa poata da acesti bani inapoi catre cei ce folosesc energie alternativa. Toata lumea a fost de acord ca este o solutie rezonabila si ca trebuie aplicata.
- Ce este de facut pe viitor, sa zicem pe termen scurt?
- In cele din urma, politicienii s-au mobilizat. Saptamana trecuta, la Bonn, 18 tari s-au intalnit si au pus bazele unei agentii internationale pentru energie alternativa. Aceasta o sa fie prima voce internationala pentru acest tip de energie. Exista solutii si la nivel individual, si as porni de la o observatie: am intrat in camera de hotel, foarte frumoasa de altfel. In interior era cald, insa geamurile erau deschise. Credeam ca o astfel de atitudine fata de consumul de energie a disparut de 15 ani. Am mai vazut asa ceva in Cehia si in alte cateva tari estice. Ceea ce vreau sa spun este ca poate ar trebui sa fim mai atenti fiecare dintre noi cu energia pe care o risipim, ca fiecare putem contribui cu gesturi mici la o viata mai buna pe planeta noastra. Ceea ce facem individual cred ca poate spori progresul mai mult decat orice politica la nivel national.
(Fotografiile autorului)