Plangerea disperata a Doinei C., o mama al carei fiu sufera de "drogul" jocurilor pe calculator a impresionat un mare numar de cititori. Primul "val" de corespondente a si sosit. Am hotarat sa le tiparim pe cele care ofera solutii concrete, desprinse din experiente traite pe viu. Depresiile psihice fac ravagii in ultima vreme si sfaturile bune sunt totdeauna de ajutor.
"Comunicarea ajuta enorm"
D-na Doina C.,
Am citit scrisoarea publicata in numarul 853 al "Formulei AS" si marturisesc ca m-a tulburat situatia fiului dvs., pe care o inteleg, daca nu in totalitate, macar in parte, deoarece si eu m-am confruntat cu o asemenea stare, dar am reusit sa o depasesc, la fel cum au facut-o multi altii. Cred ca si fiul dvs. se va numara printre noi, cei care am biruit aceasta incercare a vietii. Eu am recurs la scrisori. Am asternut pe hartie neputintele mele, tot ceea ce ma nelinistea. Am doi prieteni buni care, dupa terminarea liceului, au plecat in provincie. Cu unul din ei am pastrat legatura prin scrisori. A fost de ajuns. Comunicarea, indiferent sub ce forma se face, bazata pe dorinta sincera de a gasi o solutie, este cea care-l poate ajuta foarte mult.
Din scrisoarea dvs. mi-am dat seama ca sunteti o mama foarte devotata. De aceea va indrum sa nu incetati a inalta rugaciuni staruitoare catre Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii Lui. Rugati-i sa-l intelepteasca pe fiul dvs., sa-l ajute si sa va lumineze si dvs. mintea, cand sa vorbiti si ce sa vorbiti cu el, cand sa pastrati tacerea sau cum altfel sa-l ajutati. Chiar daca ati facut-o si pana acum, nu incetati, ci inarmati-va cu nadejde. Insusi efortul dvs., in momentele cand credeti ca nu mai este nici o solutie, va poate intregi rodul rugaciunii. Pe mine m-au ajutat si ma ajuta foarte mult rugaciunile mamei mele. Va doresc din tot sufletul sa izbanditi.
FLAVIUS
"Credinta si munca"
Stimata redactie a "Formulei AS",
Ma numesc George, am 26 de ani si sunt din Brasov. De curand am citit apelul d-nei Doina din Cluj. De la 15 ani si jumatate si eu am inceput sa am probleme identice, dar am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu sa termin liceul, lucru care ulterior a contat enorm de mult pentru mine. Parintii mei m-au dus la mai multi doctori psihiatri din Brasov, si chiar din Bucuresti, unde am avut si o internare la Spitalul "Dr. Gh. Marinescu". Din 2002, cand a debutat boala, si pana in 2004, am luat tratament alopat, dar nu m-a ajutat deloc, mi-a inhibat gandirea si, implicit, mi-a afectat toata personalitatea. Din 2004, cand am avut ocazia sa-l cunosc pe d-l dr. Pavel Chirila, care este un doctor homeopat deosebit, am inceput sa fac tratamentul pe care mi l-a recomandat, renuntand complet la tratamentul alopat; ca urmare, starea mea de sanatate s-a imbunatatit foarte mult. O parte din tratamentul pe care mi l-a dat dansul tine de legatura mea personala cu Dumnezeu. Eu consider ca relatia mea cu Dumnezeu a constituit "colacul meu de salvare", pe marea zbuciumata a anilor pe care i-am parcurs. Dar mai exista un element important: munca. Din experienta personala pot sa va spun ca munca este un adevarat tratament, este intr-un fel si antidotul singuratatii si al izolarii. Faptul ca esti angajat intr-o activitate sociala rezolva multe din problemele depresive pe care le poate avea un tanar. Pe scurt, as vrea sa mai spun ca pe langa credinta (increderea in Dumnezeu), munca si sportul (implicit legatura cu natura: drumetii pe munte, plimbari prin parc sau padure) au rolul lor foarte important. Inchei, dar nu inainte de-a dori multa sanatate acestui tanar si speranta mamei lui ca intr-o zi se va vindeca. Va rog sa nu-mi faceti publica adresa in ziar (nici numele).
Cu respect,
GEORGE