- Anul trecut pe vremea asta v-as fi pus o intrebare optimista: ce planuri aveti pentru 2009? Acum, insa, va intreb despre criza: e chiar asa de grav cum se spune, sau mass-media exagereaza ca de obicei? Ca unul care ati trait vremurile de prosperitate ale Romaniei interbelice, ce credeti ca ar trebui facut ca sa traversam perioada aceasta dificila?
- Eu sper ca tara asta sa se intoarca la valoarea si la prestigiul pe care le-a avut odata in fata intregii Europe. Toate institutiile Romaniei functionau al naibii de bine in 1939 si eram grozav de bine vazuti de toata lumea. Modelul meu de societate romaneasca e cel de atunci! As vrea ca Romania de azi sa revina la stabilitatea de atunci, cand in fruntea institutiilor erau pusi oameni alesi pe criterii strict valorice, nu pe pile. Inchipuie-ti ca filosoful si sociologul Mircea Vulcanescu era ministrul Finantelor, si finantele romanesti erau bine organizate si pline cu bani! Iar leul romanesc avea valoare! Iti dai seama cum a fost tara asta, si cum a ajuns?!... Eu am cunoscut si splendoarea si decaderea ei. Eu l-as pune pe Emil Hurezeanu, cea mai clara si mai echilibrata minte de politolog, prim-ministru, pe Ilie Serbanescu, cel mai tare economist, la Finante, si pe.... Fane Spoitoru la Interne. Fiindca eu stiu mentalitatea gangsterilor: cand ii dai un asemenea lucru serios de facut, ii redai demnitatea, lucru pe care nici in vis nu l-a visat. Asa ca isi va da silinta si va face treaba de o suta de ori mai bine decat altul, cinstit, care se corupe imediat ce ajunge sus.
Asa, credeti-ma, o sa fie bine!...
- Pentru dvs., anul 2009 a inceput, totusi, bine. Primarul Capitalei v-a acordat o diploma. Ce inseamna pentru un artist ca dvs. recunoasterea publica?
- Am primit foarte multe premii la viata mea, chiar si din partea comunistilor, la festivalurile tip "Cantarea Romaniei". Dar acesta, pe care l-am primit acum din partea Primariei Bucurestiului, laolalta cu alte 60-70 de personalitati din toate domeniile, mi se pare cel mai important. De ce? Pentru ca am fost pus "intr-o oala" cu alte minti luminate care au facut ceva pentru prestigiul tarii asteia, care si-au pus energia la bataie, cu tot riscul, pentru ca geografia Romaniei sa nu mai fie necunoscuta sau confundata. Au fost de fata savanti de renume international, somitati, elita Bucurestiului. Nu ma asteptam ca o atitudine din aceasta de respect pentru elite, reparatorie pentru multi dintre cei prezenti acolo (vorbesc de cei trecuti de 60-70 de ani), sa vina din partea unui primar. A fost extraordinar! Desi nu a fost un premiu in bani! Spune asa: "In Honoris, domnului Johnny Raducanu, pentru remarcabila contributie adusa vietii cetatii Bucurestilor" .
- Din pacate, viata metropolei la a carei frumuseti ati avut o contributie decisiva a disparut. Timpul nu mai are rabdare. Va acomodati la acest fel de-a trai pe repede-inainte?
- Traim sub un asediu de informatie extenuant. S-a terminat cu dulcea vreme a taclalelor, cand stateai fata-n fata si te priveai ochi in ochi. Informatia circula atat de repede, ca este inghitita fara a mai fi "mestecata", fara a se mai discerne din ea adevarul si intentiile reale. Asta ma duce cu gandul la personajele lui Cehov, care indiferent unde se intalneau - la carciuma sau in tren, de exemplu -, fara sa se cunoasca unii cu altii, se priveau de la inceput drept in ochi si ziceau: "Davai, gavarite!". Adica, "Hai sa vorbim!". Se pare ca noi nu mai avem timp pentru asta, pentru a ne cunoaste mai bine, pentru a comunica. Informatia pe care o primesti astazi despre ceea ce se intampla in lume este, cantitativ, coplesitoare, fata de cea pe care o aveam in adolescenta mea, de exemplu. Atunci, oceanul se traversa cu vaporul, iar astazi, am privit in direct, laolalta cu toti americanii, instalarea noului lor presedinte, Barack Obama, la Casa Alba. Am si comentat live, de altfel, acest eveniment, din studioul unei televiziuni de peste ocean. Am fost invitat, ca unul ce sunt legat de America prin ceea ce fac - muzica de jazz - si prin faptul ca am cunoscut-o, in turneele lungi pe care le-am facut de-a lungul si de-a latul ei.
- Cum vi se pare faptul ca un presedinte de culoare ocupa acum Biroul Oval din Casa Alba?
- America este nu numai o tara a tuturor posibilitatilor, dar si a tuturor paradoxurilor. Chiar daca e un presedinte negru la Casa Alba, in statul sudist Alabama, autobuzele mai au pe dreapta scaune pentru albi, iar pe stanga, pentru negri. Si-ti mai spun ceva: in America, negrii se omoara intre ei si spun ca sunt victime ale rasismului. Si cu mine e tot la fel. Desi eu sunt tigan, tiganii nu mai tin la mine, ca ii critic mereu si nu le place nici ca am facut studii 25 de ani si umblu prin lume numai cu albii, cu rumanii, cu intelectualii, si nu ma balacesc cu ei in noroiul etnic. I-am vazut pe negrii din Harlem tipand: "O sa omoram toate ciorile din Manhattan!", adica pe acei negri care s-au ridicat deasupra conditiei lor, care sunt avocati, doctori etc... Imediat cum mi-au spus asta, eu am raspuns razand: "OK, we start first with Sidney Poitier", bine, sa incepem cu actorul asta, Sidney Poitier, un actor de culoare care mie imi placea foarte mult. Negrii intre ei sunt niste rasisti ingrozitori. Asa ca Obama, credeti-ma, nu are deloc o misiune usoara!... Obama este un negru pus ca presedinte, iar asta e o noutate atat de mare in "tara emigrantilor", ca pe cat e de mare, pe atat e si de periculoasa. Nimeni nu se gandeste sa spuna asta. Dar America este o tara cu adevarat unica, de asta imi si place atat de mult, si cu toate ca sunt si o multime de lucruri care nu-mi plac, tot acolo i-as trimite pe toti. Am zis ca daca Romania ar fi de inchiriat, as inchiria-o pe 100 de ani la americani.
- Sa mutam dialogul intr-un registru mai personal. V-a parasit pentru totdeauna un om drag si apropiat: fosta dvs. sotie, Geta Costin, un camarad de exceptie, de care v-a legat o prietenie nezdruncinata. Va e greu singur?
- Anul trecut, Craciunul si Revelionul au fost pentru mine nespus de triste. Geta mi-a lasat casetofonul ei, in care era o caseta: inregistrarea Craciunului din 1972. Am ascultat-o de Craciunul acesta, iar de Revelion am facut si eu, singur, cum facea ea: la 12 noaptea, cand batea ceasul, deschidea fereastra sa intre anul nou, dupa ce inainte deschisese usa si daduse afara cu matura anul vechi si necazurile lui. Am refacut ritualul acesta, in amintirea ei. Asta era Geta Costin. Femeie desteapta, cea mai iubita studenta a lui George Calinescu... Sunt singur acum! Nu m-am gandit sa am copii, la tinerete, nu-mi statea capul la asta. Tineretea inseamna mult entuziasm amestecat cu ceva prostie, ceva lipsa de tact si chiar lipsa de directie. Un soi de chimie pe care o invatam prea tarziu. Dar apropo de chimie, e timpul sa-mi iau medicamentele: doua, patru, sase. Incep cu ce-i mai agreabil, astea roz. Sa-mi pun si picaturi in ochi si scap de corvoada. Vrei sa mi le pui tu? Pai, cand o sa fiu singur, ce ma fac? Si cum sunt tot timpul singur... Stii? Nici cu cine sa ma cert nu mai am!... Dar mi-am pus in gand sa ma sarbatoresc la 80 de ani. La anu. Inca muncesc, desi de cand a murit Getuta mea, parca nu mai am chef de nimic. Am scos de curand, la "Soft Music", un disc cu inregistrari din anii '70, intr-un stil mai putin prospectat - jazz cameral. Se numeste "Jazz Chamber Music" si cuprinde patru lucrari, opus-uri compuse de mine, cantate cu orchestre tip combo, pe vremea cand cantam si la bass, nu numai la pian. Acum, pregatesc un nou album, cu compozitii de-ale mele in stil lautaresc, care se va numi "Balada lautareasca". In rest, mai am spectacolul de muzica si poezie pe care-l fac cu Ion Caramitru, si care se joaca o data pe luna la Teatrul National, si cu care am fost in turnee prin tara si prin strainatate cu mult succes. Ma bucur ca m-ai vizitat si va pup pe toti astia, de la revista "Formula AS", in frunte cu Sanziana, ca de fiecare data cand apar la voi cu un interviu, ma opreste lumea pe strada cu revista in mana si ma saruta cu lacrimi in ochi.