Refluxul gastro-esofagian este de multe ori provocat de iritarea permanenta a sfincterului de intrare in stomac, provocata probabil de o gastrita hiperacida. Pentru linistirea acestei iritatii va poate fi util ceaiul gastric nr. 2 Plafar, care are in compozitia sa 7 plante medicinale cu actiune antispasmodica, carminativa, astringenta si antiinflamatoare. Efecte cicatrizante si calmante au si ceaiurile din flori de galbenele, radacina de lemn-dulce, radacina de obligeana, radacina de tataneasa sau frunze de plamanarica. Este, de asemenea, foarte important sa nu consumati alimente fierbinti sau iritante pentru mucoasa gastrica, renuntarea la bauturile alcoolice si in special la cele cu o concentratie alcoolica ridicata. Mestecarea suficienta a alimentelor si impregnarea lor cu fermentul ptialina continut de saliva reduce mult activitatea stomacului pentru digestie si timpul de stagnare a lor in stomac. Veti evita consumul de alimente greu digerabile seara, iar cina va fi luata cel tarziu la ora 18 pentru a se asigura astfel evacuarea stomacului pana la ora culcarii. Nu este deloc lipsit de interes sa asigurati la culcare o pozitie mai ridicata a trunchiului fata de bazin, prin utilizarea a 2 perne mai mari in loc de una singura. Prin aceasta veti impiedica accesul usor al alimentelor nedigerate din stomac in esofag, dar si contactul permanent al sfincterului cu secretiile gastrice iritante. Am suferit si eu in urma cu mai multi ani de aceasta afectiune neplacuta si dureroasa, pe care am rezolvat-o definitiv apeland la cele specificate mai sus.
"Sufar de hemoragie digestiva superioara si nu vreau sa ma operez"
(Raspuns pentru NEAGOE CONSTANTIN, F. AS 829)
Hemoragiile digestive superioare sunt deosebit de periculoase, mai ales la varste inaintate, fiind posibila oricand declansarea unei hemoragii masive cu consecinte fatale. Un consult medical de specialitate insotit de o gastroscopie poate stabili cu precizie cauza hemoragiei, care poate fi o gastrita hiperacida sau un ulcer gastric sau duodenal. Pentru evitarea operatiei, fapt dorit de dvs., in cazul in care stadiul afectiunii si gravitatea hemoragiei digestive superioare nu ar reclama interventia chirurgicala de urgenta, vi se va putea indica un tratament pentru vindecarea gastritei sau ulcerului, care ar putea consta in administrarea de Ranitidina tablete, asociate cu injectii cu Venostat sau Adrenostazin pentru oprirea hemoragiei. Ca tratament naturist va pot ajuta unele ceaiuri cu efecte hemostatice si antiseptice, printre care as mentiona: ceaiul de rachitan (Lythrum Salicaria) preparat prin infuzare si ceaiul din coaja de stejar (Quercus Robur) preparat ca decoct. In afara de acestea, exista si alte ceaiuri cu efecte cicatrizante si calmante, si anume, ceaiurile din: flori de galbenele (Flores Calendulae), radacina de lemn-dulce (Radix Liquiritiae), radacina de obligeana (Ryzoma Calami), radacina de tataneasa (Radix Simphyti) sau frunze de plamanarica (Folium pulmonariae). Apiterapia poate contribui si ea la cicatrizare, prin tinctura de propolis, pe care o puteti procura de la vanzatorii de produse apicole din piete. Veti dizolva 20-30 de picaturi de tinctura intr-un pahar cu lapte cald, pe care il veti bea dimineata pe stomacul gol. Va doresc multa sanatate!
MIRCEA PEIA, specialist medicina complementara si reflexoterapie - Timisoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24
"Am o tumora pe glanda suprarenala"
(Raspuns pentru MARIA TANASE - Brasov, F. AS 848)
Majoritatea tumorilor glandelor suprarenale sunt benigne (necanceroase), fiind descoperite intamplator in timpul unor investigatii imagistice paraclinice, facute din alte motive (ecografie, tomografie, RMN). Urmatorul pas, in cazul detectarii unei tumori suprarenale, este stabilirea caracterului acesteia, de obicei prin rezonanta magnetica nucleara, la nivelul masei tumorale, si determinarea caracteristicilor (dimensiune, densitate). In cazul in care tumora pare beninga, este necesara monitorizarea ei la intervale regulate de timp, in scopul depistarii oricaror modificari ale dimensiunii. De asemenea, sunt necesare teste de urina si sange, pentru depistarea concentratiilor hormonale anormal de mari sau mici si verificarea nivelului electrolitilor (saruri sanguine), reglati de acesti hormoni. Interventia chirurgicala este recomandabila in cazurile in care masa tumorala este mare (cazul dvs.) sau continua sa creasca, dar inteleg ca aceasta optiune nu va tenteaza, avand in vedere caracterul traumatizant al operatiei si varsta dvs. inaintata.
Trebuie, totusi, sa stiti, ca daca apar semne si simptome precum hipertensiune arteriala, transpiratie excesiva, palpitatii, dureri de cap sau paloare tegumentara, este posibil ca tumora sa fie un feocromocitom, care ia nastere la nivelul zonei interne (medulara) a suprarenalei si care produce cantitati mari de epinefrina (adrenalina) si norepinefrina (noradrenalina). Aproximativ 10% dintre feocromocitoame sunt maligne si se pot asocia cu tumori maligne ale altor glande endocrine, cum ar fi spre exemplu carcinomul medular tiroidian. In acest caz, singurul tratament posibil este cel chirurgical prin indepartarea totala a glandei. In caz contrar, viata va poate fi pusa in pericol. Daca in unele cazuri (patologii neoplazice) recomandam tratamente naturiste focalizate pe utilizarea ciupercilor antitumorale Shitake, Maitake, Rheishi etc., in cazul dvs., particular prin localizarea tumorala, recomand utilizarea urmatoarelor remedii, asociate bineinteles cu terapiile alopate specifice. Cimisir - are o puternica actiune inhibitoare asupra celulelor canceroase prin prezenta alcaloidului buxenina G2 obtinut din frunzele plantei. Utilizarea gemoderivatelor din cimisir este recomandata in diverse tipuri de cancer - de ficat si stomac, mamar, carcinom medular si sciros, precum si in bolile chistice ovariene, hemangiom si neoformatii cutanate, analgezie oncologica in caz de metastaze, rezultatele obtinute fiind in general incurajatoare, iar uneori spectaculoase. Deoarece toxicitatea plantei (in doze mari) este recunoscuta, trebuie administrate exclusiv gemopreparate promovate de firme de prestigiu, conform prospectului insotitor. Desi este posibil ca simpla utilizare a cimisirului sa fie suficienta, va recomand sa asociati administrarea lui cu remedii care vor actiona sinergic cu acesta, marind astfel raspunsul imun al organismului si producerea pe cale endogena a factorilor de necroza tumorala necesari (interferon, interleukine): rostopasca, propolis, ashwaganda, armurariu, drojdie de bere, gheara-matei, lichen de piatra si altele pe care le putem stabili telefonic. Sa auzim numai de bine!
Dr. IOAN GH. MARGINEAN, medic primar ORL - C.M.I. "SANOMED" Sibiu, tel. 0722/73.52.72
"De 6 ani nu am miros din cauza rinitei alergice"
(Raspuns pentru COTIATA GABRIELA, F. AS 845)
Rinita alergica este o boala imuna ereditara cu manifestari specifice la nivelul mucoasei nazale: obstructie nazala cu senzatie de nas infundat, rinoree seroasa (nasul curge continuu), stranut in salve, prurit nazal, hipo-anosmie (pierderea mirosului), tuse provocata de secretiile nazale care se scurg in faringe, cefalee, afectarea conjunctivelor cu lacrimare abundenta si dureri oculare. Pierderea mirosului de care suferiti are implicatii majore in viata dvs.: anumite gaze si alimente alterate nu mai pot fi constientizate, dispare aroma alimentelor, deoarece simtul olfactiv este foarte inrudit cu simtul gustului ("gustul de la distanta"). Pe primul loc in planul terapeutic al rinitei alergice complicate cu astm bronsic se afla evitarea alergenilor din apropierea pacientului: polenul, praful de casa, mucegai, pene si fulgi, plante si animale de casa.
Va recomand urmatoarea schema de tratament:
* Dimineata si seara, dupa mancare, se efectueaza lavajul (spalarea) foselor nazale cu o solutie salina (1 lingura sare gema la 1 litru apa calduta) sau solutii sterile din apa de mare (Rhinomer, Nazomer, Sterimar).
* Se instileaza in fosele nazale cate 2 picaturi dintr-o solutie preparata (reteta proprie) si vitamina A uleioasa.
* 10 zile sedinte de aerosoli cu dexametazona/ flixotide nebules in ser fiziologic.
* Pulverizati 20-30 pufuri de Ocnasept (deodorant-aerosol 100% natural), in aerul din incaperi, in special deasupra patului unde dormiti, in vederea optimizarii microclimatului ambiental.
* Tratamentul fondului alergic: hiposensibilizare, administrare de antihistaminice orale, glucocorticoizi si simpaticomimetice, numai sub stricta supraveghere a medicului curant.
* Completarea tratamentului alopat cu fito-gemoterapie: tinctura/ ceai/ extract de coacaz negru si trei-frati-patati.
* Ionizari endonazale cu clorura de calciu.
* Obstructiile importante ale foselor nazale (hipertrofia cornetelor, deviatia de sept, polipoza nazala) asociate rinitei alergice de care suferiti beneficiaza de mucotomie, septoplastie si chirurgie endoscopica a sinusurilor paranazale.
"Caut un tratament naturist pentru otita supurata medie"
(Raspuns pentru DOINA CRIVAT - Oradea, F. AS 846)
Otita medie supurata cronica este o afectiune inflamatorie a mucoperiostului urechii medii, caracterizata prin existenta unei perforatii timpanale si a unui proces supurativ microbian. Se clasifica in otita supurata cronica simpla (beneficiaza de tratament medicamentos si naturist) si otita medie supurata cronica colesteatomatoasa, care necesita pentru vindecare tratament chirurgical. Otita medie supurata cronica simpla se caracterizeaza clinic printr-o otoree seromucoasa recidivanta, cu perioade de suprainfectie bacteriana, cu scurgere purulenta si o moderata hipoacuzie (scadere de auz). Tratamentul in otita medie supurata cronica simpla este complex (local, loco-regional, general) si insistent. Planul terapeutic se poate schematiza astfel:
1. Tratament local cu aspiratia secretiilor, toaleta cu alcool boricat 4%, instilatii de solutii antiseptice (Betadine diluata), Propolis (solutie 10%, cu actiune antimicrobiana, antifungica, antiinflamatorie si imunostimulenta), 10 sedinte de unde scurte (doza 2, cate 10 minute, regiunea mastoidiana).
2. Tratament loco-regional, patogenic: asanarea medico-chirurgicala a focarelor infectioase din caile aeriene superioare, dezobstructie nazo-faringiana cu Biorinil (cate 2 pufuri de trei ori pe zi), aerosolo-aromaterapie cu Ocnasept (solutie salina cu extract din 8 plante medicinale aromatice).
3. Tratament general, care consta in terapia alergiei, sustinerea terenului imunologic cu Imunorezistan (extract din echinacea) si al hipovitaminozelor. In acest sens, se recomanda fructe de macese si fructe de catina alba, in parti egale, cate 100 g din fiecare. Se prepara o infuzie cu 1-2 lingurite la o cana, se beau 2-3 cani pe zi.