Majoritatea muta nu s-a putut, evident, exprima. Mass-media insa (si - prin ea - intelectualitatea angajata) si-a expus surprinderea, ba chiar deruta. Intr-adevar, este iesit din comun sa vezi cum doua grupari declarate dusmane de moarte si ireconciliabile doctrinar se impaca brusc si se declara dispuse sa colaboreze pentru binele comun. Cand se intampla ca aceasta impacare sa coincida cu o situatie sociala dramatica (criza economica generalizata), lucrurile par chiar sa capete sens: din patriotism, dusmanii renunta la lupta pana trece greul. O umbra de indoiala se pune insa pe aceasta perfecta proiectie, cand aflam ca tratativele pentru apropierea PD-L - PSD au fost initiate cu doi ani in urma, deci cu mult inaintea alegerilor ce au dus la actuala legislatura.
Nu voi incerca sa analizez motivele realizarii acestei surprinzatoare coalizari. In mediile romanesti s-au vehiculat deja destule. Asigurarea presedintelui ca va fi reales (2009 fiind anul "prezidentialelor") prin neutralizarea PSD-ului este unul din ele. Fiind la guvernare, PSD-ul nu va putea desemna un candidat credibil impotriva celui care i-a acceptat prezenta in executiv si i-a girat programul administrativ (realizat cu PD-L-ul). PNL-ul, privat de "manetele" administratiei ce dirijau fondurile guvernamentale si europene in mod selectiv, nu va putea gasi peste noapte un candidat cu sanse in fata impetuosului presedinte. Iar UDMR-ul il va sustine pe d-l Basescu in turul secund pentru ca nu a uitat ca PD-L-ul a vrut sa-i fie partener la guvernare. Prin alianta PD-L-PSD, d-l Traian Basescu scapa de candidatii "partinici" redutabili, ramanand doar cu riscul aparitiei vreunui "independent antisistem", cum s-a intamplat la "localele" din Bucuresti. Desi avea un candidat oficial la primarie, PSD-ul si-a orientat voturile spre "independentul" Oprescu. D-l Basescu are deci de ce sa se teama. PSD-istii s-au comportat intotdeauna pe "teritoriile" pe care le cucereau ca feudalii. Isi impuneau, altfel spus, ierarhia si jucau legile dupa propria vointa. La fel procedeaza, se pare, si acum. Primul ministru, d-l Boc, trebuie sa le tolereze "poftele" pentru ca altfel "baronii" - coloana vertebrala a PSD-ului - s-ar putea alinia in spatele d-lui Iliescu si al "nostalgicilor" lui. Cedarea (cu ordine "de sus") a d-lui Boc este insa riscanta prin efectele perverse pe care le-ar putea avea. Unul dintre ele s-a si manifestat deja, in formularea catorva decizii - pripite - ale guvernului, motivate prin formule social-democrate de intampinare si atenuare a crizei economice. Este evident ca, in situatia economica actuala, promisiunile de cresteri salariale, legiferate sub guvernarea liberala cu sprijinul PSD-ului, nu pot fi aplicabile fara consecinte grave. Dar blocarea lor de catre un guvern condus de PD-L in anul "prezidentialelor" poate avea costuri electorale neasteptate. Tot asa cum va avea si "ordonanta cumulului", daca nu vor fi gasite modalitati de a reduce marile castiguri fara a le afecta pe cele mici.
Un alt efect pervers al "tolerantei" d-lui Boc, si poate cel mai grav, ar putea fi alienarea PD-L-ului. Liderii acestuia au acceptat cu usurinta "feudalizarea" judetelor (prin "politizarea" prefecturilor) si ministerelor (cu sectoarele administrative aferente) si vor cauta, in consecinta, sa se bucure de aceleasi "favoruri" precum cele ale conducatorilor si baronilor PSD-isti. Departe de blocarea aspiratiilor materialiste ale acestora, prin supravegherea reciproca a partidelor coalizate (dupa cum sugera un analist), s-ar putea produce, dimpotriva, contaminarea reciproca si generalizarea coruptiei, ceea ce va accentua urmarile romanesti ale crizei economice mondiale. Modul in care s-au ales si numit secretarii de stat si inaltii demnitari ai ministerelor arata ca, mai degraba, ultima eventualitate este pe cale sa se produca. Este semnificativ, de pilda, ca, desi au anuntat ca vor promova specialisti si "tehnicieni" verificati pentru "lupta cu criza", ambele partide si-au angajat tot politicienii fideli, cunoscuti pentru obedienta si docilitate.
"Toleranta" d-lui Boc poate fi justificata si prin dorinta Presedintiei si a PD-L-ului, din care provine presedintele, de a grabi si facilita reforma constitutionala. D-l Basescu a declarat ca aceasta urmareste o reasezare a raporturilor intre institutii in cadrul statului de drept. In fapt, ea creste puterea institutiei prezidentiale in raport cu executivul, fiind corecta asertiunea ca daca presedintele numeste un premier pentru atingerea unor anume obiective, tot el ar trebui sa il demita cand acesta le rateaza. PNL-ul va specula, desigur, cresterea responsabilitatilor prezidentiale sustinand ca alianta PD-L - PSD a fost creata tocmai in acest scop. Iar PSD-ul nu se va grabi cu adoptarea reformei in cauza, sustinand-o numai daca va avea garantii ca se va afla, in continuare, la guvernare, si dupa "prezidentialele" din noiembrie a.c. Aceste garantii presupun nu doar abandonarea bataliei cu "sistemul ticalosit", ci si cedarea catre el a cat mai multe parghii de control institutional, care sa faca imposibila o schimbare profunda a structurilor sociale existente.
D-l Basescu si PD-L-ul s-au angajat, prin sacrificarea doctrinei si a principiilor partidului, in compromisul cu PSD-ul, intr-un joc in care se vor utiliza toate tehnicile de manipulare posibile. Motivul nobil a fost, cum am spus, interesul national. Dar cum efectele perverse ale compromisului sunt, practic, incontrolabile, s-ar putea intampla ca insusi acest interes sa fie, pana la urma, sacrificat. Abandonarea lui ar greva insa dur viitorul, pe termen lung, al tarii.