In Tara Hategului, iarna isi scutura primii fulgi. Un abur de zapada subtire ce pare spulberata de pe culmile ninse deja ale Retezatului. Drumul de la Rau de Mori spre Suseni serpuieste lipit de coasta rece a muntelui. Dupa o cotitura, in involburarea ninsorii apare cetatea Colt, iar pe partea opusa a vaii, silueta cenusie si inalta a bisericii de la Colt, cu acoperisul napadit de ierburi salbatice. In curtea lacasului suntem luati in primire de un barbat cu parul caltos, ochii incandescenti si barba pana la brau, despicata in doua papusi de culoarea abanosului. Il cheama Gruita, e de prin partea locului si face munca de crasnic. Este atat de slab, incat zici ca a fost tras pe roata. Cand vorbeste ofteaza si-aduce cu un soi de Don Quijote schingiuit de o suferinta necunoscuta. Stie o sumedenie de lucruri despre lacas. Ne spune ca pana de curand, in locul naosului se casca groapa de gunoi a satului, iar in altar behaiau caprele. Singurul lucru pe care nu-l stie e legat de sfintii pictati pe peretii bisericii. Toti sunt orbi. O intreaga oaste cereasca pe care cineva sau ceva a trecut-o prin chinuri cumplite, strapungandu-le mucenicilor ochii cu varfuri de lance sau zdrobindu-le gura cu lovituri de baros. Sfinti ortodocsi schingiuiti pe pereti, condamnati la martiriu a doua oara. Peste tot, in toate bisericile vechi din Hateg, sfintii au ochii scosi, sunt mutilati fioros, au gurile si fruntile sparte. La Densus, la Santa Marie Orlea, la Strei Sangeorz, la Colt... Oare ce valva pagana i-a lasat fara ochi, ca pe-o aducere aminte a unor vremuri de obida si sila? Turcii, calvinii, vrajitorii tigani? Dar chiar si asa, cu chipurile zdrobite, sfintenia striga din ranile mucenicilor celor fara de pacat. Nu au nevoie de ochi. Ceva mai presus de privirea omeneasca le da o stralucire arzatoare, de dincolo de bine si de rau.
Maica Domnului oarba
Deasupra Raului Mare, lumina iernii s-a strans in cateva manunchiuri de raze stralucitoare, ca niste snopi de argint. Intram in Ostrov. Numele satului inseamna "insula", in vechea limba slavona. Zarva creste in intensitate, pe masura ce ne apropiem de biserica. Scoala, aflata langa sfantul lacas, e in recreatie si copiii au navalit guresi in curte. Un vanticel coborat dinspre munte, molcom la inceput, a devenit ceva mai coltos si turla bisericii se inclina parca intr-o parte si-ntr-alta, din pricina alunecarii norilor. Cerul seamana cu un clopot urias, iar biserica este limba lui, leganata de vanturi. Dangatul clopotului rasuna in toate graiurile ingeresti. Inconjurata cu un gard facut din aproape 200 de pietre cu inscriptii romane, inclusiv altare pe care s-au adus jertfe carate de la Sarmizegetusa, biserica de la Ostrov pare o arca crestina ce pluteste in mijlocul unei mari pagane. In cimitirul bisericii, un barbat slabanog si inalt sapa cu sarg. Ii amenajeaza mormantul tatalui sau, abia ingropat. Pe fata lui se citeste o multumire ciudata. Pare-se ca vrea sa-mi spuna ca daca l-a ingropat pe tatanele sau aici, mai in fata, e de asteptat ca si la dreapta judecata sa invie mai repede. "Cata vreme a trait, tatal meu a fost crasnic", zice omul. "El s-a ocupat de randuiala bisericii. Eu doar l-am ajutat din cand in cand. Am varuit impreuna pictura de pe pereti. Era data toata cu culori tempera si mi-a zis fostul preot, Alexandru Nistor, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa spoim cu var peste sfinti, ca erau negri peretii si gauriti. Si i-am spoit, ca varul nu le face rau. Acuma trebuie sa vina specialistii si sa scoata pictura afara si s-o repare. Sunt, din ce-am auzit, trei straturi de pictura. A ramas afara sub clopotnita, la vedere, doar icoana Maicii Domnului Indrumatoarea, fara gura si fara ochi, cu Pruncul in brate. Ieri icoana era mohorata, dar azi de dimineata, ochii Maicii oarbe parca straluminau. Nu se stie cine a indraznit sa ridice mana asupra ei. Cum sa-i scoti Precistei ochii cu care isi priveste fiul cel Sfant? Dar chiar si asa, pe chipul ei vezi cum se schimba vremea si cum creste si scade lumina, ca e din mai multe feluri de albastru, ca norii, ca cerul, ca apa si ca aerul."
Dau ocol bisericii de jur imprejur. N-au mai ramas decat cateva portiuni pictate in exterior. Un picior de cal, redat in detalii anatomice emotionante, aura si crestetul carunt al unui sfant, iar sub clopotnita, icoana Indrumatoarei, supranumita Hodighitria, o capodopera a artei bisericesti, zugravita de geniul aceluiasi pictor Stefan, care a facut Coltii si Densusul. M-am uitat acolo unde trebuiau sa lumineze ochii Fecioarei si ai Pruncului si n-am vazut nimic. Ochii Lor scosi erau oceane fara fund. Erau zdrobiti cu o furie salbatica, pesemne cu lancea sau spada unui cavaler inrait in razboaie si cu mintea ratacita de dogme religioase. Din ranile acelea adanci cat nemarginirea cerului se auzea ceva ca un glas, si misterios, si cald, si tandru, ceva ca un suspin de o tristete sfasietoare. Aici, in Hateg, unde reforma calvina s-a tarnosit cu sabia, moartea si distrugerea au facut casa buna.
Ranile Precistei
Ovidiu Bora, parintele paroh al bisericii Ostrov, isi alege cuvintele cu delicatete. "Mie mi se pare ca nu doar practicantii unor credinte oculte si vrajitoresti au lovit cu o salbaticie nicicand vazuta in alte parti chipul Maicii Domnului. Unii au zis ca ochii Fecioarei au fost scosi de vrajitoare si folositi in ritualurile lor necurate. Ca in ratacirea lor, si-au imaginat ca ochii sfintilor au puteri supranaturale si ca aceste puteri pot fi puse in slujba necuratului. Cred ca peste biserica s-au pravalit prigoane si mai aspre. Totusi, sincer sa fiu, nu cred ca turcii ar fi fost in stare de o asemenea grozavie, pentru ca o respectau pe Fecioara Maria, o au si ei in religia lor, intr-o alta forma, ca si pe Hristos. Daca veti analiza adancimea infioratoare pana la care au fost distrusi ochii Maicii lui Dumnezeu, veti vedea ca acest fapt nu era posibil decat cu niste corpuri mari si grele, care nu puteau fi decat scule de razboi. Insa, furia oarba cu care au fost scosi ochii, turbarea cu care i-au zdrobit si ranit chipul demonstreaza cu totul altceva. Anume, ca numai adeptii unei credinte straine, care indemnau la distrugerea icoanelor si a traditiei ortodoxe, puteau sa inspire o asemenea salbaticie. Si cand ma gandesc la asa ceva, ma refer la reforma calvina, care in Hateg a facut prapad."
Sase sunt lucrurile pe care le uraste Dumnezeu, dupa cum spune Solomon, ba chiar sapte, de care se scarbeste cugetul Sau: ochii mandri, limba mincinoasa, mainile care varsa sange nevinovat, inima care plasmuieste ganduri viclene, picioarele grabnice care alearga spre rau, martorul mincinos si cel care seamana vrajba intre frati. Or, calvinii au semanat vrajba si sminteala intre fratii lor ortodocsi, i-au indemnat la pierzanie si au incercat sa le dea o invatatura straina, indepartandu-i prin momeli si amenintari de la dreapta credinta stramoseasca. Reforma a fost o nebunie, iar nebunia este ca o muiere galagioasa si proasta, care nu stie nimic. Dupa minute de tacere adanca, preotul Bora se regaseste, isi drege glasul si isi asterne cuvintele in fata icoanei Indrumatoarei: "Intotdeauna cand merg la biserica, trec mai intai sa vad icoana Fecioarei, care este o nestemata nepretuita. O privesc in ochii ei nevazuti si simt cum imi umple de putere rugaciunile. Cand ma uit la Prunc, cum isi tine manuta la pieptul Maicii, simt cum ma adap din apa unei fantani ceresti. Nuantele acelea de albastru serafic, adancimea aceea de safir, ca a tronului dumnezeirii, stralucesc intr-un fel anume, oricat de mohorat ar fi afara sau in inima.". Apoi, parintele Bora se intrerupe si purcede sa faca un maslu.
Hristos cu ochii albastri
Urc pe mana stanga a raului, pe un mal domol, printre case albe, cu curti largi, pietruite si prietenoase, pline de brazi infipti in zapada, amintirea sarbatorilor care au trecut. Drumurile m-au adus pana in tinda uneia dintre cele mai mari minuni ale ortodoxiei: Biserica din Strei. Nava ei ireala, cu turla in forma de piramida conica, pluteste intre cer si pamant, parand ca se desprinde dintr-o clipa-ntr-alta in vazduh, ca o arca a mantuirii. O urmez tacut pe tanti Rodica Ioana, femeia care deschide usa sanctuarului. Lumina navaleste cruda in interior si atunci se petrece minunea. Culorile scapara in rosu, apoi se aprind si ard pana la incandescenta, in nuante de miere veche de faneata, de rosu stacojiu, cu care se invesmantau sfintii imparati ai Constantinopolei, si de sange inchegat, care boceste o litanie straveche despre rastignire. Tanti Rodica imi zambeste cu subintelesuri, ca si cum mi-ar zice ca stie ce gandesc, ca asa este, ca nu m-am inselat. Ochii mi se astern umili pe Iisus in mormant, aratandu-si ranile. Pe trupul Mantuitorului s-au deschis flori de sange, ca niste trandafiri de Sharon. Ochii lui sunt tot albi si orbi, o mana vrajmasa a furat pupilele lui Hristos, iar o alta mana grabita a incercat sa-I redea privirea, colorand-o cu ceva care seamana cu un abur albastru. "De aceea ii mai spune si Hristos cu ochi albastri", zice tanti Rodica si fata ei alba straluceste ca a unei mucenice care I-a vazut adevaratul chip. "Lumina nu s-a stins pentru El, ci s-a stins pentru noi, caci nu mai vedem bine". Deasupra lui Iisus cu ochi albastri, tot in altar, despartita de o ferestruica ingusta, in arc frant, straluceste ca soarele Icoana Inaltarii Domnului. Vesmantul lui Hristos are pe putin 20 de nuante de rosu, care trec prin oranj, precum pielita cepei diminetile, si prin carmaziu, precum petalele de tintaura, serile. Hristos se inalta ca dintr-un ou incondeiat, inconjurat de un curcubeu de raze verzulii, viorii si purpurii, amestecate intr-un potir dumnezeiesc. Forma aceasta misterioasa, intesata de simboluri necunoscute, se numeste mandorla si istoria ei a ramas inca tulbure, avand legatura cu vechiul Egipt.
Capela Sixtina a Hategului
Biserica din Densus parca dantuieste in fata tronului Dumnezeului Celui Preainalt. Pare ca turla ei se roteste ca o maiastra in jurul scaunului luminii, aducandu-i prinos de slava. Flacarile amurgului au patruns in chip tainic prin ferestre, luminand pictura - nu in rosu, ca la Strei, ci intr-o suita de tonuri aurii. Parintele Alexandru Gherghel pluteste ca un fulg de pasarea paradisului printre coloanele facute din altare romane, peste care s-a aplicat gletul zugravelilor. Pare ca nu atinge pamantul, ca niste ingeri nevazuti il cara de colo pana colo, intr-o patasca din manunchiuri de raze de soare. Imi zambeste cu fata larga, ingaduitor. Cand ii pun intrebari ma lamureste simplu, fara ocolisuri. Chipurile sfintilor de la Densus nu au fost "ranite", ca in alte parti, ci suprimate, smulse cu totul, pana la zid. "Reforma calvina a prins putin la latini. Noi trecuseram adanc si temeinic prin crestinism si nu eram convertiti de ieri, de alaltaieri, precum germanii sau maghiarii. Era greu, daca nu chiar imposibil, sa smulgi sfintii si icoanele din inima romanilor." Cata vreme preotul Gherghel vorbeste, arhanghelul Mihail pare sa-l asculte si sa-i dea dreptate, iar gaura din frunte, care i-a smuls cu totul ochii, s-a aprins ca o candela. Alaturi de el, Sfantul Gheorghe, fara ochi si nas, pare sa stranga si mai tare scutul cu stanga si lancea cu dreapta. "Calvinizarea Bisericii romanesti a insemnat inlaturarea Sfintei Liturghii pentru morti si distrugerea icoanelor. Distrugerea este pecetluita in Dieta maghiara din 30 noiembrie 1566, cand s-a hotarat ca cei care nu vor primi reforma, fie episcop, fie preot sau calugar, sa fie alungati din tara." Simt ca acesti sfinti sunt si ai mei, ca imi apartin, cel putin, in masura in care ei vor sa-mi transmita un mesaj. Sfintii fara ochi ai romanilor din Hateg se chinuie de sute de ani sa ne transmita un avertisment grav. Ca intoleranta naste neintelegeri si ca adunate snop, neintelegerile duc la ura si violenta. Vazul lor fara ochi, mirosul lor fara nas si slovele lor izvodite fara gura ne spun ceva raspicat. Ochii nostri pot citi mesajul, iar urechile noastre pot auzi soaptele lui. Unii zic ca Dumnezeu locuieste in Hateg, dar daca este asa, inseamna ca Atotputernicul si-a astupat urechile, ca sa nu auda strigatul nostru deznadajduit, ca pe pamantul sfant al Hategului, dreptatea divina este atat de scumpa la vedere.
Foto: ANDREI CHERAN, DIA RADU