Ceea ce parea, cu cateva luni in urma, o imposibilitate absoluta, a devenit, aproape peste noapte, o stare de fapt. Dusmanii ireconciliabili, PD-L-ul si PSD-ul, guverneaza impreuna Romania! Analistii impatimiti in respingerea "criptocomunismului" (cum era perceputa social-democratia romaneasca) au vazut in actiune concretizarea unui "plan", pomenit deseori dupa 1989, de eliminare a "partidelor istorice". PNTCD-ul a disparut, PSDR-ul a fost inghitit de PDSR, urmeaza sustin ei PNL-ul. Asocierea PD-L cu PSD-ul nu este doar o etapa a acestui "plan" (prin care FSN-ul postcomunist s-a refacut), ci si o "tradare", pentru ca PD-L-ul, de dreapta, va colabora cu PSD-ul, de stanga, impotriva naturii si a oricarui principiu de moralitate politica. PD-L-ul ar fi trebuit, cu orice pret, sa incerce alierea cu PNL-ul. Sustinatorii acestei pozitii uita insa ca PNL-ul a guvernat mai mult de jumatate de mandat cu sprijinul PSD-ului si ca lideri liberali de marca au sustinut deschis asocierea cu acesta, pe baza certitudinii ca social-democratia actuala este doar o fatada pentru un partid al oligarhiei, al oamenilor de afaceri. PNL-ul nu putea pretinde (ca in 2004) sefia administratiei, pentru ca, acum, in 2008, nu a mai existat nici un protocol preelectoral cu PD-L-ul "de dreapta", iar la vot s-a plasat abia pe locul trei. Impunand intransigent propriul program si facand din ocuparea postului de premier conditia absoluta pentru o revenire la unitatea dreptei, PNL-ul a urmarit deliberat blocarea tentativelor PD-L de excludere, pentru inca un mandat, a partidului autodeclarat "de stanga". Putem banui ca liderii PNL au jucat "la doua capete", in speranta ca fie PD-L-ul va ceda, fie PSD-ul ii va chema la un parteneriat la fel de imoral precum cel pe care, acum, il condamna.
PSD-ul nu putea opta pentru o asociere cu PNL-ul (si, eventual, cu UDMR-ul) din mai multe motive. Principalul este ca presedintele Basescu are dreptul constitutional sa numeasca premierul si el n-ar fi acceptat niciodata un prim-ministru impus de o alianta de partide opuse propriei sale ideologii si propriilor aspiratii programatice. Cum PD-L-ul a obtinut (pe baza unei legi electorale sustinute de PSD si PNL!) cel mai mare numar de parlamentari, alegerea premierului dintre reprezentantii acestuia era fireasca. Apoi, chiar daca ar fi ajuns la o intelegere cu PNL-ul, PSD-ul n-ar fi cedat, la fel de firesc postul de prim-ministru, indreptatit de ponderea reprezentarii parlamentare. Dar PSD-ul mai avea un motiv de asociere cu PD-L-ul, si anume, dosarele DNA ale unora din liderii lui, dosare carora li s-ar fi dat curs daca PD-L-ul ar fi format fie si un guvern minoritar cu UDMR-ul. Fiind la guvernare, liderii PSD-isti sperau ca "dosariada" sa fie ceva mai lenta. Partidul d-lui Geoana nu avea, practic, de ales. Pentru electoratul sau, PSD-ul a avansat motivul nobil al necesitatii traversarii crizei economice, anuntata deja si pentru Romania. Acelasi motiv, dar din ratiuni strict pragmatice si clar politice l-a avansat, de altfel, si PD-L-ul. Social-democratii au blocat intrarea in alianta a UDMR-ului, din aceeasi "spaima" ca, odata trecut momentul dur al crizei si depasite cele doua electiuni din 2009, "europenele" si "prezidentialele", PD-L, cu UDMR-ul la remorca, ar fi putut proceda ca liberalii in urma cu doi ani si ceva. Pentru d-l Geoana, liderul PSD, intrarea la guvernare este un succes personal, intrucat pozitia sa de conducator nu mai este amenintata (alegerile "rarind" numarul dusmanilor lui din "tabara Iliescu"), iar postul de presedinte al Senatului, oricat de formal, nu este de lepadat. PSD-ul si-a anuntat intentia desemnarii unui candidat propriu la sefia statului, dar acela nu va fi M. Geoana. Presedintele PSD-ului se gandeste la 2014, cand d-l Basescu nu va mai putea candida.
PD-L-ul trebuia sa preia guvernarea pentru ca numai asa mai putea avea certitudinea propriei stabilitati si a supravietuirii sale dupa "prezidentialele" din 2009. S-a observat deja, la recentele alegeri, ca "popularii" au o anume "penurie de cadre" si o anume limitare in strategia propagandistica. La viitorul ciclu electoral ei ar trebui sa se prezinte cu "oameni noi", dupa cum i-a indemnat chiar mentorul lor, presedintele Basescu. Si, evident, vor trebui, pana atunci, sa nu cedeze "deliciilor puterii", mai ales prin combinarea cu suspectii de coruptie din PSD, care s-au si grabit sa propuna instituirea controlului absolut al unitatilor teritoriale, prin impunerea prefectilor de aceeasi culoare cu presedintii consiliilor judetene. PSD-ul controleaza, de altfel, cele mai multe consilii de acest tip, pregatindu-si astfel polita pentru un viitor mai sigur. Masura va lovi, momentan mai dur, PNL-ul, care, la guvernare, a impus, desigur prin concurs, mai multi prefecti din randurile sale. In plan local, o asemenea "miscare" va adanci criza liberalilor, multi "clienti" ai acestora constatand si blamand calculul gresit al conducerii de dupa recentele alegeri. In PNL se va produce, in consecinta, foarte curand un seism ce va elimina pe multi dintre actualii lideri. Cum s-ar putea intampla la fel si in UDMR, daca "parteneriatul" PD-L PSD va rezista un intreg mandat. UDMR are si ea clientii sai, pe care nu-i va putea imbata cu o reexacerbare a discursului separatist si iredentist. UE nu mai are de ce sustine programe separatiste in interiorul sau, mai ales in conditii de criza. Daca nu va ajunge iarasi la guvernare printr-o (oricand) posibila fracturare a aliantei "imorale" PD-L PSD, gruparea politica etnica va trebui sa schimbe generatiile.
Noua administratie va avea desigur o sarcina foarte grea. Criza economica este un fenomen real si nu va ocoli defel Romania. De modul in care se vor achita de sarcinile lor reprezentantii partidelor coalizate depinde chiar viitorul politic al acestora. D-l Boc este un tanar "tehnician" si un jurist experimentat, dar ne putem intreba in ce masura va reusi sa-i stapaneasca pe demnitarii dedulciti din guvernarile anterioare? Vor realiza oare instantele judecatoresti acea independenta si stabilitate a legilor, solicitate imperativ de UE, cand multi potentati si-au impins partidele la guvernare, tocmai pentru a le bloca sau atenua efectele, inclusiv prin masuri retroactive, ce nu se intampla in nici o democratie stabila? Vom vedea! Numai ca vom vedea pe pielea noastra si, cum romanul pare a uita repede, s-ar putea ca la alte alegeri sa repetam greseala. Deocamdata, electoratul transformat in majoritate muta trebuie sa astepte si sa spere. Speranta moare, intotdeauna, ultima.