Luni, 15 decembrie, Filarmonica "George Enescu" a implinit... 140 de ani!
In "Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX", editat de Academia Romana, adjectivul "regal" este definit astfel: "Eveniment deosebit, care incanta, desfata". Am tinut in mod deosebit sa reproduc aceasta definitie intrucat, se stie, bietul cuvant "regal" si-a cam pierdut intelesul (intensitatea intelesului!) fiind folosit in exces in ultimii ani si cand trebuie si - mai ales! - cand nu-si are rostul.
Dar iata ca in acea seara de luni, in care decembrie nu-si pornise inca ninsorile, evenimentul "regal" s-a produs in intreaga lui stralucire, prilejuindu-ne rememorarea faptului ca, inca de acum un secol si jumatate, "muzicieni romani si straini s-au angajat in educarea gustului estetic al publicului romanesc". Un efort laudabil, in urma caruia a luat nastere, mai intai la Iasi, in 1860, si mai apoi la Bucuresti, in 1864, "Conservatorul de muzica si declamatiune", pentru ca in 1868 sa fie semnat actul de constituire a "Societatii Filarmonice Romane"...
...Asadar, cum sa nu fii cuprins de o fierbinte emotie, atunci cand, exact la aceeasi data, dar dupa... 140 de ani de la petrecerea acelui istoric eveniment cultural, patrunzi in superba cladire a Ateneului roman, intr-un moment in care, mai mult ca oricand, ar fi nevoie ca "toti romanii ce iubesc arta si frumosul sa lucreze pentru ridicarea nivelului intelectual, moral si estetic al natiunii"...
Din fericire pentru noi toti cei prezenti acolo, la ceas de aniversare, gazdele, repertoriul si calitatea exceptionala a melomanilor din sala au insemnat un fel de garantie-simbol ca acest efort istoric poate fi continuat - chiar si in rastimpul de valtoare politica, speram trecatoare, pe care il traim. Mai intai - gazdele: despre orchestra se stie ca a fost si este alcatuita din instrumentisti unul si unul, care au adus si duc faima muzicii si muzicienilor romani, mult departe de hotarele tarii. Si au facut-o chiar si in vremuri de restriste, cand turneele erau aproape interzise.
In seara de 15 decembrie, dirijor a fost Cristian Mandeal, director general al Filarmonicii, un "conductor" de renume mondial. "Elev" al lui Herbert von Karajan, la Berlin, si al lui Sergiu Celibidache la Mnchen, acest superb muzician, cu alura atat de aristocratica, ne-a oferit cu sprijinul orchestrei sale mult aplaudate, un extraordinar "concert aniversar" care a cuprins lucrari ale genialului Ludwig van Beethoven, precum si rascolitoarea "Poema Romana" a lui Enescu, despre care autorul ei a marturisit candva: "Am incercat sa traduc in aceasta mica suita simfonica unele impresii si amintiri din copilarie... (...) Sa reinvii cateva imagini care mi-au fost candva familiare...".
Pentru noi, cei din sala, muzica genialului roman a fost ca un sublim portret al Romaniei eterne, al Romaniei profunde, al unei Romanii "absolute" care, in ciuda nevredniciei vremurilor, nu si-a pierdut valorile perene!
Dupa cum se stie, "Poema Romana" se incheie cu "Traiasca regele", imnul national care a insufletit atatea si atatea generatii de romani. Imnul pe care comunistii l-au interzis timp de 50 de ani, cu inversunare. Si pe care au indraznit chiar sa-l "radieze" si din finalul operei enesciene. Si iata ca, in acea seara magica, s-a produs un miracol-surpriza: acolo, in sala, si anume in loja oficiala, s-a aflat insusi Majestatea sa, Regele Mihai intai al Romaniei, insotit, desigur, de Regina Ana. Asa incat, la finalul "Poemei Romane", noi cei aflati in sala - politicieni binecunoscuti, artisti, muzicieni, dar si oameni modesti, devotati melomani - ne-am ridicat in picioare si, intorsi spre Rege, l-am aplaudat si ovationat indelung... in timp ce orchestra canta "Traiasca Regele". In acele clipe, Ateneul Roman a devenit o insula fermecata, in care trecutul si prezentul s-au imbratisat deasupra a-tot si a-toate, alungand furtunile si raul si minciuna de ieri si de azi... Sala intreaga a fost cuprinsa de acel fior unic, care se cheama dragoste de tara. Regele era acolo, la locul lui, readus in Istorie de Marea Muzica. Era in fata noastra, ca sa primeasca dovada iubirii si respectului nostru dintotdeauna. Seara aniversara a fost, asadar, un "regal" in intelesul deplin, stralucit al acestui cuvant.