Voce de exceptie, infatisare de menestrel coborat din negurile Hiperboreei, ieseanul in varsta de 29 de ani e convins ca a sosit timpul lui. Dupa mai multe combinatii cu trupe diverse, va da lovitura alaturi de noii lui colegi de la Publika
O trupa pereche
- Toamna asta se anunta pentru tine bogata. Vei debuta pe scenele muzicale ca lider al unei formatii noi. Povesteste-ne despre... PUBLIKA.
- Trupa Publika este un proiect care a venit cumva de la sine, din nevoia mea nemasurata de a ma exprima ca artist, intr-un fel nou, intr-un fel in care fostele trupe nu mi-au ingaduit-o niciodata total. Ideea de a crea o formatie nu-mi dadea pace de foarte multa vreme, stiam ca asta trebuia sa fac, dar a trebuit sa am rabdare, pana am gasit oamenii potriviti. Acum cred ca am gasit formula ideala. Am alaturi muzicieni care impartasesc aceleasi idealuri artistice ca si mine: sa cantam liber, sa compunem fara constrangeri, fara eticheta unui anume stil, sa exprimam artistic exact trairile pe care le avem, fara sa ne impunem ceva dinainte. Sunt muzicieni maturi, care au ani si ani de cariera in spate, au cantat cu trupe foarte valoroase, sunt instrumentisti desavarsiti, dar care, ca si mine, au avut si momente in care au simtit ca nu sunt sinceri cu ei insisi in ceea ce faceau. Aceste lucruri ne-au adus impreuna. Compunem cu totii. De la o mica idee se naste imediat o piesa, ne intelegem de minune din punct de vedere muzical si, la fel de important, si uman. Comunicam fara gres.
- Ai o voce de exceptie. Este de ajuns sa ai glas foarte bun pentru a-ti asigura succesul?
- Nu, nu e suficient sa ai voce buna. Sigur, conteaza foarte mult, la fel si timbrul, dar in egala masura, este importanta carisma unui artist. Si asta mai ales astazi, cand "fatada" a devenit mult mai importanta decat substanta. Ce glas magistral are marele Robert Plant, dar fara trupa Led Zeppelin in spate si fara sarmul lui inconfundabil, nu stiu daca mai era la fel de mare.
Provincia tine Capitala
- Daca Robert Plant vine dintr-o Anglie inepuizabila in talente, tu vii din Moldova, o zona plina, si ea, de har artistic, cel putin in domeniul muzical...
- E adevarat ca multe nume artistice vin din Moldova, dar nu consider ca suntem mai talentati decat restul tarii. Cred, in schimb, ca daca vii de acolo, dorinta de afirmare si de reusita este mult mai mare. Moldova e frumoasa, dar saraca, iar artistii care pleaca de acolo sunt cu atat mai mult hotarati sa reuseasca. Provincia are mai multa ambitie, pentru ca vrea sa scape de... provincie. In plus, atele tot in Bucuresti se trag. Si-apoi, daca izbutesti sa faci cariera in Bucuresti, nu-ti mai vine sa te intorci acasa. Oricat ar zice Brasovul, sau Clujul sau Timisoara ca se poate face cariera si in afara Capitalei, eu nu le dau dreptate. Pe de alta parte, ce s-ar face Bucurestiul daca nu ne-ar avea pe noi, provincialii?!
- Ai adus vorba de liceu: atunci a fost momentul cand ai realizat ca muzica este vocatia ta?
- Da, cam pe la vremea aceea, dar am luat lucrurile in serios ceva mai tarziu. Sa-ti povestesc: in clasa a saptea am cantat prima data, in subsolul scolii, cu un coleg. La chitara! Nu cantam o melodie anume, improvizam ce ne trecea prin cap, dar la sfarsit am primit aplauze. Eram atat de timid... si asa am ramas. Traiam eternul cliseu: indragostit fara speranta de fata cea mai buna din clasa (rade). Am facut Liceul Pedagogic, pentru ca asa a vrut mama. In paranteza iti spun ca si mama si tata au voci extraordinare, desi nu sunt de profesie muzicieni. Fratele meu si cele doua surori canta si ei foarte bine. O familie muzicala. Sunt foarte mandru de ei! Dupa liceu am urmat Scoala Populara de Arta, unde, o spun cu sinceritate si jena, nu am invatat nimic. In paralel cu scoala am urmat cursuri de teatru, am jucat cinci ani. Aici, da, eram foarte bun. Iar teatrul m-a ajutat mult in cariera muzicala, pentru ca scena era si este locul in care eu ma simt cel mai bine din lume. S-ar putea ca unii sa ma considere infatuat cand ma vad pe scena, pentru ca ma manifest intr-un fel foarte sigur de mine, dar ii asigur ca sunt un om normal si, mai degraba, retras. Ceva se transforma radical in mine cand cant in fata oamenilor, transformare pe care eu nu pot s-o explic decat spunand ca locul meu este pe scena. Sigur! Abia cand am constientizat cu adevarat asta, am luat si eu lucrurile mai in serios si am urmat cursuri de tehnica vocala, la unul dintre cei mai mari baritoni din tara, Visarion Hutu. Imi plateam orele cu banii pe care-i castigam cantand in cluburi de noapte. Dar iti spun, studiile, atestatele, nimic nu conteaza, nu ti le cere nimeni niciodata. La o proba pentru un club sau o trupa esti pus pur si simplu sa canti. Poti canta, contractul este al tau, nu poti - nu da nimeni doi bani pe diplomele tale.
Secretul longevitatii: intelegerea
- Trupele muzicale din Romania, cu mici exceptii, mai degraba se destrama decat se aduna. Sunt marcate de o nestatornicie care le discrediteaza valoarea. Tu insuti ai fost prin vreo trei formatii...
- De vina sunt oamenii. Trupele nu rezista pentru ca membrii lor, muzicienii, se inteleg tot mai greu. Poate e si viata mai grea, mai agitata, poate sunt apasati de hartuiala vietii, de ratele tot mai impovaratoare din banci, poate sunt si tentatiile de a castiga multi bani din tot felul de colaborari muzicale mercantile, dar in esenta, de vina sunt oamenii. Este foarte greu sa tii impreuna patru, cinci caractere diferite. Daca esti liderul unei trupe, trebuie sa fii cel mai echilibrat, sa stii cand sa fii bun, cand sa fii aspru, sa ai capacitatea sa prevezi un conflict si sa-l aplanezi din fasa. Iti spun asta pentru ca acum, cu trupa Publika, imi dau seama cel mai bine ca rolul liderului unei trupe este acela de mediator intre toti. Este foarte greu sa gasesti nucleul acela de oameni care sa functioneze perfect si cred ca asta se aplica in mai multe domenii, nu numai in muzica. Eu, dupa atatia ani, abia acum simt ca am gasit, in sfarsit, niste tovarasi de drum, pe care sa-i pot numi familia mea, oameni de care sa imi fie dor cand nu ii vad, oameni care sunt cu adevarat creativi, oameni buni la suflet. Dupa ani si ani, cred ca am gasit raspunsul la intrebarea ta: secretul longevitatii unei trupe este sa te simti bine alaturi de cei cu care canti.
- Nu putem incheia discutia noastra fara sa ne spui la ce sa se astepte publicul de la... Publika.
- Daca ma intrebi de stilul muzical, n-o sa-ti dau un raspuns. Evident ca nu ma dezic de rock, dar stilul exact... Nu are nici o importanta daca e punk, brit, pop, funk, blues, vrem doar ca publicului sa-i placa ce cantam fara sa fie nevoie de incadrari. Publicul hotaraste, el ne va aseza unde ne este locul, publicul este totul! Iata unul dintre motivele pentru care ne numim Publika (rade). Asadar, lumea sa se astepte la niste melodii compuse din placere si pasiune, si abia apoi gandite pentru marketing. Sa se mai astepte la foarte multa sinceritate artistica. Sa se astepte la concerte foarte bune, deoarece Publika este o formatie pe care o poti asculta si aprecia cel mai bine live. Iar in viitorul extrem de apropiat (adica saptamana aceasta), sa se astepte la videoclipul primei piese, "Unde esti", melodie care se va difuza si la radio. Foarte curand va aparea si site-ul www.publika.ro. Ah, si as mai vrea ca publicul sa se astepte la o trupa in care eu, Ionut Ruscior, am pus cel mai mult suflet din toata cariera mea.
Componenta trupei Publika:
Ionut Ruscior - voce; Florin Giuglea - chitara; Hanes Radu - tobe; Robby G - clape; Adi Ciuplea (invitat special) - bass.