Doamna Adina Nanu e o invingatoare. O intelectuala care si-a folosit exceptionalele resurse culturale si afective, rabdarea, capacitatea de adaptare si umorul, libertatea interioara si optimismul pentru a rezista multelor incercari din viata particulara si profesionala, toate provocate direct sau indirect de vremurile in care i-a fost dat sa traiasca. Presupun ca unii dintre dvs. vor recunoaste, in parcursul acestei admirabile octogenare, propriile povesti de familie, traite sau auzite de la parinti si bunici. Intamplarile prin care a trecut d-na Adina Nanu de la sfarsitul anilor '40 si pana azi nu sunt cazuri singulare. Singular e modul cum si-a pastrat dansa echilibrul, entuziasmul tineresc, pasiunea pentru arta, caldura si optimismul. "Calatorie in jurul casei mele" povesteste (si ilustreaza cu desene proprii) o biografie prin intermediul locuintelor in care si-a dus autoarea existenta, de la nastere si pana azi. Cunoscuta profesoara de istoria artei si istoria costumului, cu o bibliografie de specialitate consistenta, ni se releva in paginile memorialistice ca un personaj stenic, energic, ale carui pasiuni intelectuale nu se lasa sufocate de obligatiile prozaice, deseori coplesitoare, impuse de conditiile de trai. Prima ei casa, cea din titlu, se afla pe strada Cantacuzino de la Sosea si a fost construita de parintii ei in anii '20, pe vremea cand oamenii inca isi mai faceau planuri pe termen lung, increzatori in stabilitate. Tatal, care-si pierduse o prima familie in epidemia de gripa spaniola din timpul primului razboi, se recasatorise apoi cu o fata de familie, mai tanara cu doua decenii, si impreuna construisera si decorasera acest camin cu gradina, in care se adunau rude si prieteni la mese rafinate. Fetita lor, Adina, creste in "cochilia" confortabila, descopera devreme ca ii place sa deseneze si sa citeasca, iar rezultatele ei scolare sunt exceptionale pe tot parcursul, pana la bacalaureat. Copilaria, adolescenta si prima tinerete sunt fericite. Urmandu-si vocatia, intra la facultatea de Bele-Arte, in paralel cu Literele, iar amintirile despre profesorii si colegii de studentie - cu portrete in text - sunt extrem de interesante, fiindca e vorba de personalitati vazute cu ochii tinerei artiste in devenire, libere de prejudecati (memoriile au ca punct de pornire notatii de jurnal facute atunci, la cald, si pastreaza prospetimea si fervoarea acelei varste). Odata cu anul 1949 insa, profesorii adevarati, maestrii Darascu, Jean Al. Steriadi, Ion Murnu s.a. sunt inlocuiti cu politruci ignoranti, precum acel Nicolae Moraru de trista si grotesca amintire, sau de oportunisti deveniti proletcultisti vehementi, ca H. M. Maxy. Viata familiei Nanu sufera si ea o mare lovitura prin nationalizarea casei si evacuarea proprietarilor de pe o zi pe alta, in 1952, la putin timp dupa ce Adina se maritase cu un prieten din copilarie, Rares, proaspat absolvent de Medicina, fiu de pictori (tatal - Sabin Popp, mort prematur la 32 de ani; mama - Theodora Cernat-Popp, al carei atelier il frecventase de copila memorialista). Adina si parintii ei se refugiaza in apartamentul din piata Kogalniceanu al soacrei, unde impart cu alti chiriasi singura baie si bucataria. Traiul "la comun", claie peste gramada, nu lasa pic de intimitate tanarului cuplu nevoit sa doarma intr-o camera de trecere si dupa venirea pe lume a fetitei lor, Unda. Faptul ca sotul e trimis sa profeseze departe in provincie si se simte mai bine acolo decat in inghesuiala promiscua de acasa duce la destramarea casniciei. Tanara mama e nevoita sa preia carma "arcei lui Noe" pe care sunt imbarcati parintii ramasi fara pensie, soacra si copilul, carora li se adauga, dupa amnistia din 1964, un bun prieten al familiei Popp, Stefan Nenitescu, poetul si esteticianul. Imbolnavindu-se de astm, tracasata de vecinii necivilizati, stresata de stramtorarea materiala si de grija familiei, cu postul de profesoara la Bele-Arte mereu primejduit, Adina Nanu are puterea sa scrie chiar in aceste conditii studii si monografii despre mari artisti, sa-i dea, cu ajutorul bunicelor, o buna educatie Undei, sa initieze un curs de istoria costumului, sa se ocupe de nepoti, Sif si Ana, care azi, ca si mama si bunica lor, sunt specialisti si practicanti ai artelor. Tribulatiile imobiliare au continuat insa si sunt povestite cu haz si verva, inclusiv batalia epuizanta in justitie pentru redobandirea casei parintesti din strada Cantacuzino, obtinuta in cele din urma si readusa la viata. Calatoria lunga si plina de ocoluri in jurul acestei "cochilii" in care s-a nascut si s-a format ca o perla memorialista nu se incheie insa in punctul de pornire caci "nu ne lasam nici una, nici alta. Casa se tine de sindrofii, eu am deschis alta expozitie de costume, scriu carti serioase cu subiecte frivole, despre moda, si modelez cu pasiune pisici".