"Ultimii rapsozi", exceptionala initiativa a Institutului Cultural Roman, ce-si propune sa familiarizeze publicul citadin cu folclorul autentic din Romania, l-a avut ca protagonist, in luna octombrie, pe Ionu' lu' Grigore, zis "Paganini", neintrecutul cantaret la vioara din Salistea de Sus, Maramures, pe adevaratul sau nume Grigore Covaci. Sala a fost neincapatoare pentru numarul mare de spectatori care au venit la intalnirea cu el, iar entuziasmul cu care i-au sorbit muzica l-a facut fericit pe vioristul imbracat in cojoaca inflorata si cu ciucuri la maini. Supranumele de "Paganini" i l-au dat lui Ion ascultatorii din Germania, uluiti de virtuozitatea romanului fara studii inalte, dar cu geniul muzicii innascut. Alaturi de el au urcat pe scena nepotul sau, Ion Covaci, la zongora, si Ioan Gaga, un maestru al dobei. Grigore Lese, initiatorul programului, l-a ales pe "Paganini" ca oaspete pentru "...patosul interpretarii, efervescenta strigaturilor, acrobatiile neasteptate, improvizatia si creativitatea sa uimitoare". Prieten vechi al "Formulei AS", care l-a poftit, si pe scena, la concertele de Craciun, dar si in paginile revistei, in interviuri de neuitat, Ionu lu' Grigore rezista oricarei provocari muzicale. Dovada, superbul CD la doua viori, scos de Serban Lupu, celebrul violonist din America, in semn de omagiu fata de geniul interpretilor populari. Ceteras, inca din anii copilariei, la nuntile din Maramuresul Voievodal, Paganini cunoaste si interpreteaza magistral repertoriul de nunta romanesc, evreiesc si ucrainean. Dupa zilele grele petrecute ca miner, cu tarnacopul in mana, in mina de la Baiut, sau cu coasa pe pasunile Izei, cele mai multe dimineti din viata lui l-au prins cu cetera in mana, la petrecerile concetatenilor sai. Peste tot, a lasat impresii puternice: un artist uluitor, un om bun sa-l pui la rana, cu povesti de viata fermecatoare. Ionu' lu' Grigore zis "Paganini" e, cu adevarat, un personaj fabulos.
Dar sa ne intoarcem in sala Institutului Cultural Roman. Recitalul lui Paganini incepe, dar dupa prima bucata, se opreste sa-i acordeze zongora nepotului sau. Nu-i place cum suna. Si vrea sa incalzeasca si atmosfera din sala, asa ca isi ridica mainile in aer, isi dezveleste manecarile cusute cu margele si cu ciucuri viu colorati, isi pocneste palmele, si incepe sa tropoteasca cu cizmele in podea, tot mai repede si-apasat. Publicul e deja in delir. Aplauda la "scena deschisa", dar vrajitoriile lui Grigore sunt abia la inceput. Isi insfaca cetera si se lipeste cu obrazul de ea, ca de o iubita pierduta si regasita. Inspira adanc, si cand trage odata cu arcusul, toata lumea e in transa. Paganini canta cu toata fiinta lui, aplecat usor intr-o parte, cu ochii inchisi. Nu-i distingi obrazul slab si uscat de lemnul viorii. Se opreste, rupe ritmul, tropoteste din nou cu mainile tepene pe langa corp, isi scutura umerii slabi, intetind ritmul, pana ce clopul negru ii cade de pe ochi pe ceafa, apoi scoate chiote salbatice si zice cu foc strigaturi de joc. Dupa fiecare cantec face spre public cate o plecaciune adanca, catre toate cele patru colturi ale salii, punandu-si palma dreapta la inima si apoi intinzand-o, deschisa, spre spectatori, ca si cum le-ar oferi-o in dar. Pe urma ofteaza si incepe sa spuna o poveste de dragoste. Cetera e viata lui. Doarme si se viseaza cantand, si primul lucru pe care il face cand se trezeste in zori de zi este sa-si ia vioara din cui si sa vada daca respira. Nu mananca, nu bea nimic, nu se uita la merindea pusa de nevasta pe masa, pana nu trage o data cu arcul peste corzile adormite. Abia cand vioara suspina, Grigore stie ca poate sa inceapa o noua zi. Slab si osos ca un par, Ionu' lu' Grigore are o vitalitate incredibila. Il tine, se vede, vraja muzicii. Cand canta, zambeste fericit, ca de o amintire veche si draga. Fie ca zice "A oilor", ori o invartita, ori un barbatesc, ori cantecul miresei ca la nuntile romanesti, ori "a predicatorului", ca la jidovi ("le-am cantat-o cand i-or dus din sat de la noi, in lagar, si ce mai planjeau!..), ori "hutulca", ca la ucraineni, Paganini, la 70 de ani, este intruchiparea bucuriei de a canta. Canta cu vioara pe dupa cap, ori pe o singura struna (ca a auzit el ca Paganini, italianul, asa facea) si, "daca a putut Paganini cela, atunci pot si eu!". Convietuirea sa cu vioara e tot ceea ce conteaza. Si fetele fericite ale oamenilor, pe care le vede in jur.
(In luna noiembrie, pe 19, invitatii lui Grigore Lese la Institutul Cultural Roman vor veni cu muzici de ritual din Poiana Rachitelii, jud. Hunedoara.)
______________________
Oana Valentina Suciu
director de relatii interne la Institutul Cultural Roman
"Un proiect in care suntem implicati sufleteste"
- Cum s-a nascut ideea acestor intalniri formidabile, care aduc in atentia publicului bucurestean, interpreti autentici de muzica traditionala romaneasca?
- Ideea initiala a fost o tentativa de a contracara neplacerea profunda pe care ne-o produce popularizarea pe scara larga a unor produse muzicale falsificate, prezentate drept "folclor". Anul trecut am avut o intalnire cu Grigore Lese si cu Horia Roman Patapievici, in care am discutat despre un posibil concert intitulat "Pastorale", care avea ca pilon central diverse variante de Miorita. Si tot discutand ulterior cu Grigore Lese pe marginea acestui proiect, am intrat pe tema necunoasterii muzicii traditionale autentice. Asa mi-a venit ideea de a face niste lectii din care sa invete bucuresteanul (deocamdata) ce inseamna muzica populara adevarata. Grigore Lese a marsat la propunere si ne-am pus pe treaba. Am pregatit un numar total de douasprezece intalniri cu ultimii rapsozi populari din diverse regiuni romanesti. Una pe luna. Zece deja au trecut; acum pregatim spectacolul din 19 noiembrie si pe cel din 19 decembrie.
- Cui i se adreseaza initiativa dvs.?
- Ea s-a adresat, in principal, publicului urban educat, studentilor, in special celor de la catedra de folclor, care merg pe aceasta specializare, bucurestenilor si strainilor din capitala, pe care am dorit sa-i punem in contact direct cu producatorii autentici de muzica traditionala romaneasca. Efectul a fost peste asteptarile noastre. Spectacolele fac sala plina si starnesc mare entuziasm.
- Cum s-a operat selectia artistilor populari?
- Aceasta parte i-a apartinut in exclusivitate lui Grigore Lese. Aici ne-am lasat cu totul pe mana lui. Intentia a fost sa aducem interpreti din cat mai multe zone ale tarii si din cat mai multe grupuri etnice, pentru ca din punct de vedere folcloric, Romania este foarte variata.
- Ramane vreun document dupa aceste intalniri memorabile?
- Toate intalnirile au fost inregistrate in format audio si vor aparea sub forma de CD. Am primit ajutor de la radio. Intentia initiala a fost sa le si filmam, dar nu a fost interesata absolut nici o televiziune. Asa ca am ramas la varianta audio. In functie de cat de dinamica si cu priza la public a fost intalnirea, vom edita ori un CD de sine statator, ori un grupaj. Unul dintre CD-uri a si aparut, este vorba despre cel cu Zain Petru din Campulung Moldovenesc, pe care l-am avut invitat la prima intalnire din serie.
- Proiectul merita sa fie scos si peste hotarele Romaniei. Ar corecta deficitul de imagine cu care ne confruntam...
- Sigur, ar fi minunat, doar ca ne confruntam cu mari probleme financiare. Din pacate, rigorile bugetare pe anul 2009 ne fac sa ne punem problema daca il continuam si in Bucuresti, in forma sa actuala. Speram ca se vor rezolva, totusi, lucrurile, si ca vom primi fondurile pe care le-am solicitat, care sunt, oricum, foarte mici in comparatie cu alte institutii bugetare, afiliate Ministerului Culturii.
- Perceptia publica a Institutului Cultural Roman e mai degraba austera, "oficiala", de protocol international. Insertia aceasta de folclor traditional nu e resimtita ca o mezalianta?
- "Ultimii rapsozi" e un proiect in care suntem implicati mai degraba cu sufletul. E o bucurie sa vezi de fiecare data sala tot mai plina, sa vezi oameni cu fete fericite, care sar in picioare si aplauda. Si aici vorbesc chiar de personalitati de frunte ale vietii culturale romanesti, regizori, antropologi, etnografi, colegi ai nostri de la Muzeul Taranului Roman, oameni din televiziune si presa, dar si simpli bucuresteni, atrasi de firescul, de valoarea ultimilor rapsozi. Mi-e greu sa enumar. De exemplu, cand au fost invitati aromanii farseroti, marea majoritate a personalitatilor cu sange machedon erau in sala. Cel mai tare m-a impresionat un domn care si-a scos telefonul mobil, a sunat pe cineva si i-a pus muzica sa o asculte. Se duce vorba!
- Anul 2008 se apropie de final. Pregatiti ceva special cu acest prilej?
- Da. Pe 21 decembrie vom fi gazduiti de Ateneul Roman pentru o seara de gala. Mare parte dintre invitatii pe care i-am avut de-a lungul anului vor veni pentru un concert, speram, de exceptie, care se va incheia cu o surpriza pregatita special de Grigore Lese.
DELIA HANZELIK