Deja ii duc dorul
Ne-a parasit Sanda. A plecat in stilul ei discret, inconfundabil. Parca ar fi vrut sa nu o vedem cum sufera. Puternica si bine educata, isi supraveghea atent durerea, oboseala, desele momente de slabiciune. De cate ori te intalneai cu ea, cauta sa nu te incarce cu problemele ei, sa nu te stanjeneasca in vreun fel, cu boala ei veche si sacaitoare. Zambea doar si schimba abil subiectul, gandind, cu intelepciunea celui ce a editat cele mai stralucitoare carti ale lui Noica, Paleologu sau Anton Dimitriu, ca suferinta nu se negociaza in marturisiri publice si lamentatii, ci se traieste cu fereala, in intimitate si ascunzis. Ironia soartei a facut ca boala sa se cuibareasca in chiar cotlonul energiilor ei vulcanice si fara masura - in inima. Daca inchid ochii, numai asa mi-o amintesc - nestavilita si plina de furie sfanta in orice; eroica in dragoste si admiratie, crancena in fata imposturii, ori de unde ar fi venit ea. Cred ca nu-si propunea sa fie intr-un fel sau altul. Era o balanta mereu inclinata intr-o parte, o balanta patetica si fara iertare, niciodata dispusa sa echilibreze concesiv, de dragul lumii, pasul iubirii sau al ticalosiei umane.
Ne-a parasit Sanda. A plecat in stilul ei inconfundabil. O sa-mi lipseasca felul ei de-a fi, placerea taclalelor aristocratice si delicatetea cu care isi ascundea tristetea in dosul unui zambet, a unei vorbe de duh. O sa-mi lipseasca politetea ei distinsa, usor rece, boiereasca, si amintirile ei formidabile despre Bucurestiul de alta data, despre marii scriitori, filosofi si artisti pe care i-a cunoscut, cum numai ea putea sa-i cunoasca. Ne-a parasit Sanda si deja ii duc dorul.
SORIN PREDA
Zbor lin!
Niciodata nu ne ajung parerile de rau, in clipa in care ne trezim, brusc, ca un prieten a lasat un loc gol in jurul nostru. Daca am fi stiut!... Dar asa se intampla... Ei trec Dincolo repede, prea repede, si fara sa anunte... Iar noi, cei ramasi de partea de dincoace a pragului, nu ne inchipuim sau nu acceptam ca vine si ceasul in care ne luam ramas bun. "Ramas bun, draga Sanda, iti spun acum, doar pe hartie, si cu mare mustrare in cuget. Stiu ca ai sa m-auzi si-ai sa ma ierti".
N-am sa uit niciodata ca prima documentare pentru revista "Formula AS" am facut-o impreuna cu tine, in satul bistritean Maieru, si cat de mult m-a impresionat atunci lejeritatea si siguranta cu care-ti tinteai intrebarile. N-am sa uit niciodata generozitatea si rabdarea cu care impartaseai celor mai tineri din cultura ta enciclopedica, din dragostea ta pentru carte, din amintirile tale legate de lumea scriitoriceasca, in care ai trait toata viata, dar si in ultimii cincisprezece ani, ca si colega a noastra, la revista "Formula AS". N-am sa uit cu cat drag iti invitai prietenii la masa, salatele tale savant alcatuite si supa de linte, in jurul carora stiai sa tesi discutii de un inalt nivel intelectual, dar si sa provoci destainuiri reciproce, despre fragmente de iubiri pierdute sau episoade de viata sfaramata. N-am sa uit forta ta interioara, cu care intampinai orice obstacol al vietii, fragilitatea si puterea zugravite deopotriva pe chipul tau frumos si majestuos. N-am sa uit dragostea ta pentru necuvantatoare si felul in care vorbeai cu Tano, motanul tau cel mai drag, iar el iti raspundea, mieunand "nuantat", dupa tonul "intrebarilor" tale. N-am sa uit ca de la tine am aflat intai despre "rugaciunea inimii" si puterea sa de aparare impotriva tuturor relelor dinlauntrul si dinafara noastra, si n-am sa uit modelul tau de credinta nestramutata in Dumnezeu, inteles in maretia Sa, de la inaltimea intelectualului smerit in fata Cuvantului-Creator. N-am sa te uit niciodata, draga Sanda! Zborul spre ingeri sa-ti fie lin!
CORINA PAVEL
Recviem
Vestea m-a izbit ca o rafala de schije in suflet: colega mea Sanda Anghelescu a trecut in lumea umbrelor! Brusc, mi-am amintit cum in urma cu trei ani, Sanda scrisese despre bucuria ca o minune dumnezeiasca i-a daruit un ragaz vietii ei firave. Acum, ragazul Sandei s-a sfarsit. Micul meu recviem de cuvinte nu-i decat o ghirlanda firava, la gatul unei umbre tandre. Caci Sanda a fost pentru mine o prietena adevarata care, timp de 15 ani, nu a contenit sa-mi incurajeze, cu discreta autoritate, pasii de jurnalist si de scriitor. Dar de acum inainte, nici zambetul ei distins si bland, nici vocea ei politicoasa si draga, nici conversatia ei rasata - nu-mi vor mai incalzi inima, cand voi veni la redactie. Si nici nu voi mai putea citi alte articole stralucitoare de-ale ei in "Formula AS". Poate si dintr-o sfielnica acribie, Sanda Anghelescu scria mai rar; dar tot ce publica ea in "AS" erau mici bijuterii culturale, dublate de o verticalitate morala de exceptie. Din pacate, mana Sandei, mana ei de mare doamna romantica si aristocratica, cu fibra interbelica - a incetat sa mai scrie. Dar eu tot vreau sa cred ca acolo, in lumea celor curati, unde se afla Sanda acum, ea tot va mai scrie: pe-o aripa de Inger, cu cerneala de Rai...
VALENTIN IACOB
Pasiunea intransigentei
Pe Sanda Anghelescu o stiam din anii '70, cand era angajata ca redactor la Editura "Univers". O editura de elita a fostului regim, in care erau publicati, cu precautiile de rigoare, esteticieni, filosofi si moralisti din toata lumea. Am colaborat cu ea la publicarea primei mele carti de sociologia artei, carte cu dificultati, pentru ca regimul cerea putinilor romani acceptati acolo sa urmeze, cat mai fidel, "linia Partidului". Sanda Anghelescu si-a asumat misiunea de a limita imixtiunile cenzurii, taieturile operate la sugestia "referintelor" de la Partid. O asumare riscanta, facuta cu pasiune si fermitate, pana la capat. Sanda Anghelescu era o pasionala intransigenta, o luptatoare, desi sanatatea ei era inca de pe atunci precara. Dupa 1989, cand - prin caderea comunismului - bataliile pentru carti, respinse sau cenzurate, nu mai aveau aceeasi importanta, Sanda Anghelescu s-a pensionat. Statutul de pensionara nu era insa potrivit pentru o persoana cu temperamentul si pasiunea ei. Dupa infiintarea revistei "Formula AS", i-am propus sa vina alaturi de noi, sa ne sprijine in oferta pe care o faceam romanilor derutati de tranzitie, marcati de tarele trecutului. Sanda Anghelescu a facut-o cu aceeasi pasiune, cu aceeasi intransigenta cu care se batea pentru cartile cenzurate de comunism. A ramas alaturi de "AS" pana in clipa din urma, desi era tot mai chinuita de boala. Acum, a plecat intr-o lume mai dreapta, lipsita de cenzura. Asa cum a visat.
TOMA ROMAN
Un suflet mare
Eram cunostinte vechi, din facultate, cand isi traia, ceva mai tarziu decat ceilalti colegi (din cauza unui "dosar" neconvenabil), dar nu mai putin exuberant, anii de relativa deschidere ai studentiei si pasiunea pentru studiu. Atragea prin entuziasmul cu care imbratisa, din tot sufletul, oameni, carti si idei, in care credea, si asa a ramas pana la sfarsit. A fost multi ani un redactor competent, pasionat si cu mare putere de munca la Editura "Univers", a tradus ea insasi carti importante si a adunat, in casa ei primitoare, oameni admirati pentru valoare si onestitate, in care investea multa afectiune si pe care se straduia sa-i imprieteneasca. Nici dezamagirile, nici suferintele fizice indelungate n-au acrit-o si nu i-au secat altruismul. Altruism care cauta mereu forma unui ajutor concret, fara sa precupeteasca timp, energie, inteligenta. Sanda Anghelescu a fost un om bun, generos, cald, si asa va ramane in amintirea tuturor celor ce s-au bucurat de existenta ei.
ADRIANA BITTEL
SANDA
Nu mi-am inchipuit vreodata ca voi scrie aceste indoliate randuri. Pentru o fiinta plina de viata, activa, entuziasta, o prezenta exemplara in lumea culturii noastre de astazi.
Sanda Anghelescu - Sanda noastra, filoloaga, jurnalista, editoare, traducatoare, a fost intotdeauna implicata in miscarea culturala din Bucuresti. Ea este cea care, ani de-a randul (1975-1988), in calitate de secretara de redactie, a editat celebrele Cahiers roumains d'tudes littraires (ale lui Adrian Marino), care au facut cunoscuta in Europa literatura romana. Ea a fost cea dintai editoare (ingrijitoare exemplara de carte) a lui Paul Goma si a alcatuit o antologie a poeziei lui Nichita Stanescu ("interpretat de criticii romani"). Bursele si calatoriile in strainatate i-au dat prilejul sa cunoasca indeaproape literatura italiana (o antologie poetica a Rinascimento-ului italian este o dovada), dar si unele opere din literatura bulgara, carora le-a scris studiile introductive. Sanda Anghelescu a fost si o traducatoare de talent. Ea a introdus - putem spune - literatura canadiana francofona in cultura tarii noastre. Calatoriile Sandei in Canada au fost, cultural, incununate de realizari... Pentru ca Sanda traia mult pentru altii. Pentru prieteni demni de prietenia ei, pentru oameni de cultura, care nu o data se adunau in casa din strada Traian 190. Am fost si eu, impreuna cu sotia mea, in locuinta aceea care, in loc de pereti, avea biblioteci intregi de carti. Intram acolo, uneori, ca intr-un muzeu - in care Sanda pastra amintirile sale si ale familiei sale (tatal sau a fost ofiter al armatei regale romane - iar ea era mandra ca familia ei a servit pe Regele Romaniei). O stiu si mai bine cei care, alaturi de ea, sarbatoreau istorica vizita in Romania a M. Sale Regelui Mihai - in aprilie 1992 - ovationandu-l prin cuvintele "Regele si Patria"...
Eu am cunoscut-o in anii grei ai dictaturii lui Ceausescu. Dar si atunci, in conditiile pe care le cunostea prea bine, Sanda reusea sa-si dezvolte activitatea ei sociala, generoasa. De mai multe ori ma solicita sa o insotesc prin institutiile tehnice pentru a putea vorbi probleme literare si lingvistice, raspandind in medii largi, departe de lumea scriitorilor, cultura adevarata. Acolo puteam vorbi mai liber de Brancusi, de Ionesco sau de Mircea Eliade - tot astfel cum eu, bunaoara, imi luam libertatea de a vorbi despre crestinismul romanesc. Sub indemnul, sub aripa Sandei. Demnitate, intransigenta, fidelitate si mai ales generozitate si curaj sunt calitatile pe care le putem atribui existentei Sandei Anghelescu. In ultimii ei ani, credinta in Dumnezeu, puternica, si increderea devotata in Sfantul Anton de Padova, au adus in viata-i macinata de grele suferinte, balsamul sperantei, dar si forta de a rezista cu inversunare binecuvantata, deteriorarii fizice. Privirile Sandei cautau spre Ceruri...
Ultima oara am vorbit cu ea, pe cand se afla in pelerinaj la Padova: vizitase chilia in care se stinsese, la 13 iunie 1231, Sfantul Anton. Ne-o vom aminti intotdeauna - inalta, dreapta, increzatoare in idealuri si in lumina.
Sanda Anghelescu, Sanda noastra, a fost o lumina vie. Care, o Doamne!, ni s-a stins...
ALEXANDRU NICULESCU