In agitata si irascibila noastra lume literara, d-l Gabriel Dimisianu e intruchiparea cumpatului si civilitatii ce insotesc simtul valorii si un spirit analitic de finete. Critic si istoric literar cu o prezenta constanta in paginile publicatiilor de profil de o jumatate de secol, el a scris si scrie atat cronica "la cald" a noilor aparitii (dar avand in minte tabloul complet al literaturii romane, cu toate directiile si contextele ei istorice), cat si reevaluari din perspectiva moderna ale unor autori canonici sau azi ignorati pe nedrept. Scriitura lui e clara, supla si accesibila, fara pretiozitatile fandosite si limbajul "tehnic" folosite de criticii care, in lipsa talentului, cred ca dau astfel judecatii lor o autoritate profesionista. Dintr-o cronica literara sau dintr-un studiu semnat de G. Dimisianu (care a publicat 14 carti si a prefatat o multime de editii) afli ceea ce doreai sa stii despre autor, opera si posibilele ei interpretari. Caci demersul de o viata al acestui carturar are ca scop nu etalarea propriei eruditii, ci orientarea cititorului spre valoare, pusa in evidenta cu subtilitate convingatoare. Am norocul sa fiu colega de foarte multi ani, la "Romania literara", cu acest domn dintr-o specie tot mai rara azi, de o politete cordiala, o decenta, o delicatete sufleteasca si o rabdare de care se abuzeaza adesea. Tolerant cu ciudateniile "personalitatilor accentuate" care sunt creatorii, dar nerabdand mitocania, nedreptatea, impostura, bun diplomat in situatii dificile si pur si simplu bun cu cei in suferinta, inzestrat cu un simt al umorului si o autoironie ce-i face compania foarte placuta, domnul Dimisianu este, pentru cei ce-l cunosc, un reper.
Intrat in presa culturala imediat dupa terminarea facultatii, corector si apoi redactor la "Gazeta literara", devenita din 1968 "Romania literara", a ramas fidel revistei la care e si azi director adjunct si a fost mereu ales, prin votul colegilor, in organismele de conducere ale Uniunii Scriitorilor. Martor si participant la viata literara atata amar de vreme, el s-a dovedit, mai nou, si un memorialist exceptional in volumele "Amintiri si portrete" (2004) si in cel pe care vi-l recomand azi. "Exceptia" o constituie faptul ca evocarile experientelor directe si portretele scriitorilor cunoscuti din imediata apropiere nu au ca scop o imagine de sine flatanta, pentru posteritate, ci un pe cat posibil obiectiv tablou al lumii literare romanesti din a doua jumatate a secolului trecut, populat cu o multime de personaje vii, care ne intereseaza in omenescul lor fiindca au lasat in urma o opera. Niciodata indiscret, barfitor sau caustic, desi are atata umor, G. Dimisianu decupeaza din amintire scene memorabile, cu atmosfera, dialoguri si semnificatie caracteriala, readuce la viata poeti, prozatori, critici, gazetari care, dupa moartea (adesea prematura) au intrat in zodia uitarii ingrate. Printre "oamenii" despre care scrie se numara Geo Dumitrescu, Sorin Titel, Nicolae Velea, Nichita Stanescu, Stefan Banulescu, Lucian Raicu, Cezar Baltag, Ion Baiesu, Ion Caraion, Valeriu Cristea, Nicolae Breban, Fanus Neagu, criticii Paul Georgescu si Ov. S. Crohmalniceanu - despre care se insista ca e nedrept sa legam numele lor doar de perioada dogmatica, fiindca in anii '60-'80 au avut un rol hotarator in sprijinirea tinerilor scriitori deveniti azi nume de referinta; oamenii se schimba pe parcursul unei vieti si normal e sa le cunoastem si relele, si bunele. Pe langa o multime de informatii fiabile si anecdote ce vor interesa cu siguranta istoricii literari si biografii de maine, un alt centru de interes si delectare al volumului il reprezinta evocarile Brailei din anii copilariei, ale Bucurestiului din studentie si ale inceputurilor boeme de cariera povestite cu un farmec si expresivitate de prozator autentic.