Mici talharii electorale

N. C. Munteanu
Cine credea ca problema proprietatilor talharite de statul comunist este de domeniul trecutului s-a inselat.

Dupa ce au calculat profitul electoral, parlamentarii au decis in favoarea chiriasilor, mai tineri, mai plini de energie si relatii decat fostii proprietari, multi dintre ei urmasi plictisiti si demoralizati de greaua mostenire a unei averi praduite de comunisti si postcomunisti. Cu atat mai mult cu cat multi dintre parlamentari sunt beneficiarii averilor private luate cu japca de statul comunist. Asta a fost cu greaua mostenire comunista, era grea de premii si cadouri pentru cei care s-au agatat de putere. Restul, adica datoriile, mizeria, saracia, mentalitatea, a picat in carca oamenilor obisnuiti sa se descurce cu ele.
Probabil ca nicaieri in spatiul ex-sovietic, cei care au ajuns la putere nu au stiut sa gestioneze mai bine frustrantul trecut comunist, decat nostalgicii postcomunisti din Romania. De altfel, omul care a facut propunerea ca restituirea caselor furate de statul comunist sa fie suspendata este si un beneficiar al grelei mosteniri. Este seful putred de bogat, si nu numai al unui partid de buzunar. Banii lui au miros. Miros a beciuri securiste, in care au fost pusi la pastrare si inmultire pe vremea cand securistii nu indrazneau, ca azi, sa faca afaceri la lumina zilei. Pentru ca are probleme cu imaginea publica, dupa ce a incercat zadarnic sa-si spele dosarele si si-a aruncat fiica in ghearele anticoruptiei, initiatorul legii a dat si el un ban sa stea in fata, pe prima pagina a tabloidelor, pe care a inundat-o de lacrimile varsate in calitate de cetatean de rand pe mormantul sotiei si la capataiul tatalui, om de 90 de ani, captiv pe un pat de spital al bolii si al capriciilor politice ale fiului. Facand apel la sensibilitatea electoratului pensionabil, omul a infiintat in colegiul unde candideaza, si o organizatie care trimite pensionarii in concedii la care visau inca de pe vremea dictaturii ceausiste. Pe bietii oameni obositi si imbolnaviti de gazele de lupta aruncate periodic de partid i-a adus in tribunele parlamentului, sa se bucure de succesul legii.
Dupa aceasta decizie, orice discutie pe marginea grelei mosteniri comuniste devine paradoxala si imorala. De fapt, tonul l-a dat fondul Proprietatea, infiintat de guvern. De acolo ar fi trebuit sa curga laptele si mierea despagubirilor. Desi inca ilegal, fondul plateste salarii grase celor care-l conduc spre noi culmi ale progresului. Dividendele, cam subtirele, sunt date tot din buzunarele de la piept ale guvernului, de acolo de unde se platesc tot felul de pomeni electorale.
Problema proprietatilor furate de stat acum o jumatate de veac este si azi, dupa aproape 20 de ani de improvizatii democratice, tema de campanie si santaj electoral. Dar nimic nu scoate mai tare in evidenta aceste reziduuri securisto-comuniste care pateaza uniformele de ingeri ale politicienilor nostri, decat campania tarzie si ineficienta de a impune ca tema parlamentara legea lustratiei, cea abandonata dupa ce Mona Musca, una dintre initiatoare, a fost dovedita ca informatoare a securitatii. Daca legea referitoare la casele nationalizate nu a stat la coada si a fost votata fara probleme, lustratia a fost izbita, in ultimii trei ani, de toate zidurile, inghesuita si siluita prin toate colturile parlamentului. E greu de crezut cate probleme a ridicat prin simplitatea sa punctul opt al proclamatiei de la Timisoara. Greu de crezut, dar normal cand te uiti pe biografiile celor care se impotrivesc. Desi pare sa nu fie pe placul nimanui, trecutul este unul dintre cele mai importante subiecte electorale. In toamna aceasta, mostenitorii politici ai epocii de aur culeg o noua recolta de voturi. i acestea, tot dividende ale grelei si insuportabilei mosteniri comuniste, numai ca mult mai substantiale ca banii fondului Proprietatea.