"Mafia imobiliara din Bucuresti si din tara isi bate joc de regulamente"
Traim vremuri triste cand, pretutindeni in tara, o parte insemnata a patrimoniului national este agresata si distrusa. Din haosul general se desprinde, in chip halucinant si revoltator, situatia din Bucuresti, unde observam, mai puternic decat oriunde in Europa, un conflict major de interese intre patrimoniu si presiunile imobiliare si financiare. Din aceasta cauza, asistam la o deteriorare fara precedent a statutului obiectelor protejate doar teoretic de lege. Noul primar a facut un lucru salutat de societatea civila, destituindu-l pe arhitectul sef Adrian Bold - figura emblematica pentru gradul de decadere a profesiei de arhitect. Daca ne uitam bine in jurul nostru, constatam ca esecurile breslei arhitectilor si urbanistilor, breasla care ar trebui sa vegheze la pastrarea esteticii orasului, au devenit regula. Din cauza lor, dar si a consilierilor si primarilor corupti, Bucurestiul iese cu rapiditate din scena ca oras european. Devine de nerecunoscut, un loc tragic, strain, o insailare de geometrii stridente si "fumate" demult pe alte meridiane.
Un iubitor al Bucurestiului vechi este profesorul Andrei Pippidi, istoric, membru fondator al Societatii Academice din Romania, doctor in istorie la Universitatea din Cluj-Napoca si doctor in filosofie la Universitatea din Oxford. Este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si al Fundatiei Soros, fost presedinte al Comisiei Monumentelor Istorice. Este laureat al premiului "Nicolae Iorga" al Academiei Romane si lucreaza la Institutul de Studii Sud-Est Europene.
"In jurul nostru creste un oras strain"
- V-ati petrecut copilaria intr-un oras ce mai pastra inca farmecul interbelic. Astazi, dupa ce a iesit ravasita din tragicul arc de timp comunist, capitala se confrunta cu "fenicienii" - oamenii banului - care-i sfarteca identitatea. Mai iubiti Bucurestiul?
- Sincer sa fiu, cred ca oricare dintre noi, bucuresteni nascuti in acest oras, avem pentru el sentimente de dragoste si ura impletite. Probabil ca tuturor ne place sa ne intoarcem cu gandul la decorul in care ne-am trait copilaria si tineretea. Era atunci orasul mai frumos? Imi vine sa spun ca da, desi s-ar putea sa fie numai nostalgia obisnuita dupa o anumita varsta. Un lucru e sigur: s-a pierdut mestesugul artistic al gradinaritului. Straturile de flori nu mai sunt compuse cu imaginatie si sensibilitate. Altadata, din dosul gardurilor de fier forjat, zorelele isi iteau capetele albastre sau roz. Au disparut o multime de copaci care insoteau strazile de la un capat la altul, pamantul a fost ascuns sub asfalt. Se construieste in spatiul gradinilor si parcurilor, ba, fiindca nici atata nu ajunge, se darama vechile cladiri din centrul istoric pentru a ridica in locul lor colosi de beton. In jurul nostru creste un oras strain.
- Multi bucuresteni nu cunosc istoria orasului lor. Nu-i intereseaza ce se intampla si nu se inscriu in grupurile care lupta pentru salvarea identitatii sale. Cum vedeti acest fenomen?
- In 1990, cand eram in Senatul Universitatii si in consiliul stiintific al Facultatii de Istorie, am introdus pentru prima oara un curs de istorie a Bucurestilor. Am socotit ca e nevoie ca tinerii care vin aici ca sa invete sa stie ceva si despre orasul ai carui oaspeti sunt pentru trei - patru ani. Imi parea rau sa observ ca studentii nu cunosc trecutul strazilor pe care umbla, al caselor si bisericilor in care intra. Ei bine, dupa vreo zece ani, cursul a fost scos din programa, fie ca pe studenti nu-i interesa, fie ca profesorii credeau ca e sub demnitatea lor sa predea o tema minora, locala. Pe de alta parte, stim ca marea majoritate a locuitorilor din Bucuresti au fost adusi din tara, regimul comunist a transformat adanc structura populatiei, ca origine regionala si sociala. Centrul (adica partea monumentala din sectorul 1) avea o fizionomie sociala pe care acest regim avea toate motivele s-o loveasca cu barosul, ceea ce a si facut. Fostii proprietari ai caselor declarate astazi "de patrimoniu" au fost alungati sau tolerati, numai prin unghere stramte si dosnice, pana cand au murit sau au plecat din tara. Ce era sa inteleaga din trecutul orasului militianul de la Baia Mare, adus la bucatarie si baie comuna cu "boierii", specie pe care a fost invatat s-o dispretuiasca? In sfarsit, politica de revolutie urbana de dupa 1977, a deprins populatia cu gestul demolator, atat in capitala, cat si in provincie. S-a raspandit o mentalitate pe care nu pot s-o inteleg, dar pe care o constat, care prefera mereu ce este nou, ca si cum vechi ar fi sinonim cu vetust, caduc, inapoiat, primitiv. "Sa fim moderni!" este superstitia epocii noastre.
- Lacrimile nu s-au uscat dupa demolarile ceausiste. Credeam ca niciodata nu vom mai vedea demolari, ca rana e prea dureroasa. Ce se intampla azi cu acest oras, domnule profesor?
- Dupa 1989, a fost un moment in care am crezut ca, disparand Ceausescu, a carui vanitate dementiala era de vina pentru distrugerea unei treimi din centrul istoric, orasul isi va putea pastra infatisarea specifica, traditionala. S-au deschis insa posibilitati de castig neasteptate. Au aparut intai reclamele, aceasta pacoste care desfigureaza strazile centrale, apoi si demolarile, cu autorizatie sau fara. Pentru a ocoli legea, daca unui investitor imobiliar i se refuza cererea de desfiintare a unui monument, acesta insceneaza un "accident" (incendiu, explozie de gaze etc) si de aici incepe degradarea intentionata a cladirii respective, cu furtul de materiale atribuit unor necunoscuti care, in realitate, au fost invitati sa "se serveasca". O veche casa boiereasca unde locuise Luchian, pe str. Povernei, avea pe fatada un medalion cu chipul pictorului: nu s-a tinut seama de asta. Altadata, o placa ce amintea ca in casa aceea a murit Vlahuta a disparut si ea, tocmai pentru a sterge semnul unei identitati istorice, asa ca demolarea care a urmat a nimicit o cladire anonima. Nesimtirea si lacomia unor asemenea oameni, care parca n-au avut parinti si bunici, fiindca n-au in spatele lor nimic, se manifesta si in alte forme. De pilda, pe strada Buzesti, la nr. 42, acolo unde, in 1906-1907, locuia Nicolae Iorga si unde era redactia "Samanatorului", nu numai ca s-a ridicat chiar alaturi un bloc care inghesuie casa, dar se lafaie obraznic o firma de restaurant pe care scrie "La casa Iorga".
"Unii dintre fruntasii breslei arhitectilor au intrat in cariera pe vremea lui Ceausescu si s-au deprins atunci cu "elasticitatea""
- Esecurile lamentabile din zona veche a Bucurestiului sunt puse de arhitecti in seama urbanistilor, pe care-i acuza de politica de derogari de la Planul urbanistic general (PUG). Sa fie aceasta singura cauza?
- Planul urbanistic general a stabilit, intr-adevar, nu mai putin de 114 zone protejate, dar numai 12 dintre ele au fost temeinic studiate. Din 2005 se lucreaza la o documentatie care a fost inaintata Consiliului general al municipiului pentru a fi adoptata, dupa ce a primit avizul Comisiei tehnice de urbanism. In prezent, nu sunt bani pentru a continua lucrarea, iar Consiliul n-a dat nici un raspuns, lasand timp pentru "discutii democratice" pe marginea propunerilor. Dintre zonele avute in vedere, primele care imi vin in minte acum sunt Calea Grivitei, Magheru, Lascar Catargiu, Caderea Bastiliei, Icoanei, Parcul Filipescu, cartierul Doicescu din apropierea Parcului Bordei. Cata vreme decizia se mai taraganeaza, aceste zone sunt protejate numai pe hartie. Ati vazut ca pe Lascar Catargiu a aparut mai intai noua cladire a sectiei 1 Politie, care se potriveste ca un neg pe nas cu restul frontului de case. Cel putin, pentru asta nu s-a daramat nimic, s-a ocupat doar spatiul unei curti. Apoi, la coltul bulevardului cu strada Visarion, la nr.8, s-a gasit un pretext pentru a spinteca acoperisul, dupa care s-au largit marginile ranii pana cand s-a retezat etajul. De curand, agresiunea a continuat, inaintand catre cele doua biserici, dintre care una este chiar monument istoric. Prin urmare, mafia imobiliara din Bucuresti si din tara isi bate joc de regulamente.
- N-au arhitectii nici o vina in acest scenariu tragic?
- Incontestabil, o parte din vina este a arhitectilor fara scrupule. Dar cineva nu se face arhitect cum s-ar face preot, sigur ca in unele cazuri e vorba de vocatie, dar, de cele mai multe ori, iti alegi o meserie care iti asigura un trai confortabil. Abilitatea de a trage sfori si de a te da de partea puterii (sau a banilor) nu se gaseste numai intr-o singura profesiune. De altfel, unii dintre fruntasii breslei arhitectilor au intrat in cariera pe vremea lui Ceausescu si s-au deprins atunci cu "elasticitatea". Consiliul National al Ordinului Arhitectilor, prin declaratia sa de la Cluj, din martie trecut, a facut apel la constiinta membrilor profesiei, indemnandu-i sa urmareasca o viziune si sa tina seama de nevoile comunitatii, inainte de interesele comanditarului. Deocamdata, vedem mai degraba arhitecti care-si apara patronul, invocand dreptul proprietarului, cand e vorba de un teren cumparat cu intentia de a darama si de a inalta o cladire de raport. Sau altii care iau ei insisi initiativa si propun transformarea radicala a unei piete sau a unui colt de strada, cu sfidarea proportiilor mostenite in cartierul respectiv.
"Cifra de 100 de blocuri inalte in centru ma ingrozeste. Numai un cutremur ne-ar putea salva"
- Ca urmare a politicii de derogari de la PUG, practicata de urbanisti si arhitecti, sunt anuntate circa 100 de noi blocuri turn in centrul Bucurestiului. Ce-i de facut?
- Sistemul care se practica, de planuri de urbanism zonal (PUZ-uri) care, prin derogari, incalca dispozitiile PUG-ului, a devenit intolerabil. Cifra de 100 de blocuri inalte in centru ma ingrozeste. Numai un cutremur ne-ar putea salva, daca s-ar produce inainte de realizarea acestor proiecte si ar convinge oamenii ca terenul pe care este construita capitala nu suporta o asemenea greutate. In orice caz, la ideea ca orasul ar putea capata o infatisare care l-ar face sa arate ca Vancouver sau Mumbai (fost Bombay), imi vine sa fug de aici.
- Fabricile si morile vechi, declarate monumente de arheologie industriala, atat de respectate in alte orase europene, si-au gasit deja sfarsitul la Bucuresti. Nu vi se pare revoltator?
- Intr-adevar, spre deosebire de interesul manifestat pentru arheologia industriala, din Anglia pana in Polonia, la noi fabricile vechi au fost, una dupa alta, sacrificate. In Bucuresti, Manutanta si Moara Assan au fost mult timp neglijate, acum s-a adaugat si incendiul, fara indoiala provocat, din obisnuita nerabdare a cui vrea sa utilizeze terenul.
- Mai putem spune ca pe malurile Dambovitei avem un "Mic Paris"?
- Formula "Micul Paris", asa de magulitoare pentru noi, a aparut pe vremea Razboiului Crimeii. N-a fost niciodata adevarata, nici nu mai are vreo sansa de a fi candva. Parisul l-am putea imita doar in strategia urbanistica prin care zgirie-norii sunt grupati undeva afara din centru.
- Mai multi cititori ne-au semnalat ca parcul de la Agronomie a fost distrus pentru a face loc unor blocuri. Cum comentati?
- Parcul de la Agronomie n-ar fi trebuit sa fie siluit prin construirea unor blocuri. Dar nu ma mira. Pot sa va denunt aici un proiect asemanator. Acum cateva zile, vorbeam cu un vicepresedinte al Academiei Romane, care se declara incantat ca va fi recuperata casa Assan, din Piata Lahovary, fiindca, in curtea din spate, destul de stramta de altminteri, Academia va construi un hotel! Pofta asta de a inghiti orice metru patrat de teren liber se raspandeste molipsitor...
- Mai au turistii straini vreun motiv sa viziteze Bucurestiul?
- De ce ar mai veni turistii straini la Bucuresti, daca nu vor mai gasi nici stilul eclectic imitat de arhitectii nostri cu studii la Paris, dupa moda sfarsitului de secol XIX, nici stilurile "Art Nouveau" sau cubist, care au dat aici exemple de cladiri interesante? In ce ma priveste, eu acord o mai mare importanta pedagogiei prin care populatia locala dobandeste constiinta trecutului, decat atragerii vizitatorilor straini.