"Niciodata toamna nu fu mai frumoasa" - si mai bogata, am putea adauga, pentru Alexandru Andries. In 13 octombrie, muzicianul-arhitect a destupat o sticla de sampanie si a primit urari pentru inca un an pus la rabojul vietii. Iar inainte cu cateva zile, a mai sarbatorit o aniversare importanta, de data aceasta in cariera sa: zece ani de colaborare prolifica cu A&A Records, casa de discuri care ii produce si distribuie albumele (28 de CD-uri si DVD-uri din 1998 pana acum). Momentul a fost marcat prin lansarea unui album aniversar, editie limitata, care reuneste sub titlul generic "Impreuna", un dublu CD si un dublu DVD.
Nascut toamna, Andries are in suflet nostalgia si melancolia anotimpului, dar, ca o Balanta bine echilibrata ce e, stie sa-si gestioneze acest tip de sentimente in planul relatiilor personale si sa si le tempereze in cel al muzicii, cantecele sale fiind, daca nu pline de veselie si optimism, atunci, cel mult auto-ironice, nicidecum atinse de tuse simboliste sau strabatute de fior liric in exces.
La Brasov, printre amintiri
- 54 de ani, si o cifra ametitoare de recorduri profesionale adunate pana acum, ca artist si ca arhitect. Cum ti-ai aniversat ziua de nastere?
- Am fugit din Bucuresti sa imi sarbatoresc ziua de nastere in Brasovul natal, in familie, privind de pe Tampa cum rugineste padurea. Am profitat de cateva zile, ca sa stau mai mult cu sora mea, cu cumnatul si cu nepotii mei. Nu mai merg la Brasov atat de des ca inainte, cand traiau amandoi parintii nostri, dar cu atat mai pretios a fost pentru noi momentul acesta de intalnire. Am rememorat amintiri dragi, ne-am evocat prietenii de demult, din copilarie si adolescenta, ne-am plimbat pe strazile cetatii vechi si ne-am incarcat de lumina acestor ultime zile senine de toamna. M-am nascut in Brasov pe vremea cand orasul se numea Stalin, si daca ati fi vorbit acum 30 de ani cu oricine ma cunostea, inclusiv mama, tata, sora, bunica, bunicul, matusa, tanti Lica, unchiul Mitia, strabunica si prietenele ei din vecini, n-ati fi putut banui ca aveam sa devin o persoana cunoscuta, care sa dea interviuri, sa apar la televizor (rar, asa-i, dar totusi!), sa-si dea cu parerea de una, de alta. Ati fi aflat, in schimb, ca sunt mofturos, ca le mananc sufletul cu incapatanarea mea absolut inexplicabila (..."la noi in familie, nimeni"...), ca doar cu clestele scoti vorbele din gura mea, si doar noaptea las din mana creionul ala nenorocit, cu care-am zmangalit, oricum, tot ce se putea zmangali prin casa, ba chiar si prin vecini... Ce bine ca acum 30 de ani nu se interesa nimeni de mine, nu-i asa? Oricum, a fost minunat ca am mers din nou acasa, la Brasov, intotdeauna Brasovul imi aduce echilibru si incredere, ori de cate ori merg pe strazile lui, si ma odihnesc noptile, in cetate. E un oras puternic, inca, se simte asta, si ma lasa sa ma incarc si eu din puterea lui. Bucurestiul, in schimb, iti consuma foarte mult energiile, dar, ce sa facem, suntem in caruselul acesta al vietii si profesiei de aici, asa ca e greu sa te dai jos din mers.
Impreuna de zece ani
- Ce ne spui despre cealalta aniversare muzicala, legata de lunga si fertila colaborare cu casa de discuri A&A Records?
- Sunt doua CD-uri - primului meu CD realizat cu aceasta casa de discuri, in 1998, "Verde-n fata", acum reeditat, si ultimul meu album, intitulat "Oficial". DVD-ul aduna sub titlul generic "Impreuna" doua concerte: "In sfarsit la M.I.", de anul trecut, si "Acustic la ACT". "Verde-n fata" e un disc fara cusur, cu un sound remarcabil, inregistrat cu Vali Sterian, Dumnezeu sa-l ierte, la pupitrul de sunet. L-am remasterizat acum, cu Victor Panfilov, pentru reeditare, si nu am avut mai nimic de retusat. "Oficial" e un album in dialog, peste zece ani, cu primul. Imi place si acesta, in mod special, pentru ca eu, fiind un mare fan Beatles, m-am gandit sa dublez chitara bas cu bas-ul pianului, in stilul lor, si a iesit ceva foarte interesant. "Oficial" e un album mai variat ca "Verde-n fata", exista pe el piese diferite ca gen si inspiratie, am un tango, exista un cantec inspirat de lumea cinematografica (pe care am cunoscut-o din culise, invitat fiind sa fac coloana sonora a filmului "Legiunea straina", regizat de Mircea Daneliuc), exista si cantece inspirate de inepuizabilele gafe ale lumii noastre politice, si chiar un cantec compus in amintirea strabunicii mele, intitulat chiar asa, "Strabunica".
Muzica, nu prestari de servicii
- Albumele tale au adunat, dintotdeauna, piese de cele mai diverse genuri, de la jazz, blues, la pop, rock, si chiar cu armonii exotice. Nu te intereseaza sa compui si in stilul care se afla "pe val", la un moment sau altul, care iti asigura imediat un succes de masa la public?
- Eu cred ca un artist nu are dreptul sa abdice de la conditia sa, pentru bani sau pentru alte avantaje. Am debutat in 1974 in Bucuresti, la Club A, intai ca solist, apoi, in 1979, la Festivalul de jazz&rock de la Brasov, impreuna cu trupa Basorelief, si abia in 1984 am avut debutul discografic la Electrecord, cu primul meu disc, "Interioare", dar absolut niciodata, nici atunci, nici de atunci incoace, nu m-am gandit ca fac muzica in mod interesat, pentru bani ori pentru glorie. In clipa in care faci arta cu gandul ca satisfaci niste nevoi ale publicului si ca, astfel, ai siguranta ca vei vinde, de fapt, nu mai esti artist, ci esti prestator de servicii. Daca esti artist si ai de spus ceva, e chiar interzis sa te intereseze ce vrea publicul. Tu faci oferta, si daca nu place masei de public, atunci tot vei gasi un grup, cat de mic, care sa fie interesat de ideile tale. Acesta e unul din motivele pentru care imi place foarte tare George Baicea, de exemplu, chitaristul din trupa cu care cant, pentru ca se incapataneaza sa faca blues asa cum crede el ca e bine, dar si atatia altii ca el. Sigur, nu oblig pe nimeni sa faca ca mine, ci eu fac asa, pentru ca asa cred eu ca e bine. Simplul fapt ca eu si casa producatoare care ma reprezinta colaboram de zece ani si ca ceea ce fac eu se vinde pe piata fara sa existe nici o sigla a vreunui sponsor pe discurile mele vorbeste de la sine. Asa am vrut eu, si asa cred ca este normal. Ele s-au sustinut prin vanzarea lor si asta mi se pare extraordinar. Inseamna ca mai exista oameni care vor sa auda lucruri interesante.
Fara tepe
- E o performanta de invidiat pentru un artist sa colaboreze o perioada atat de indelungata cu o casa producatoare, in vreme ce altii le schimba ca pe camasi...
- Spre A&A Records m-am indreptat la indemnul managerului si prietenului meu, Aurel Mitran, care mi-a prezentat-o ca pe o casa noua de productie, dar cu cele mai bune si serioase intentii, intr-o perioada in care trasul de tepe era la ordinea zilei si in acest domeniu, al pietei muzicale. Din fericire, eu si A&A am ajuns la zece ani de colaborare, fara sa avem, nici una din parti, nici un motiv substantial de neintelegere. Am avut, cu adevarat, noroc sa fiu inteles si sa fiu lasat sa lucrez fiecare album asa dupa cum am crezut eu ca e mai bine, fara nici cea mai mica limitare sau constrangere din punct de vedere artistic. Am avut o libertate totala din partea lor, nu stiu daca sunt multi artisti care sa se bucure de acest lucru, nici macar la marile case de discuri din strainatate. Probabil tocmai de aceea colaboram constant de zece ani si speram sa colaboram in continuare. In acesti 10 ani de colaborare prieteneasca si relaxata, A&A Records mi-a oferit cel mai frumos cadou pe care si-l poate dori un artist - libertatea absoluta de exprimare. Sper ca multumirile mele (greu de pus in cuvinte) sa existe in cantecele pe care vi le oferim (pe) "Impreuna", in editie limitata, manufacturata in conditii tehnice impecabile, intr-un tiraj de doar 1000 de exemplare, pentru colectionari, dublata de o editie "jewel box", cu albumele si DVD-urile scoase separat, toate acestea realizate special pentru iubitorii muzicii mele, spectatorii concertelor mele si cumparatorii discurilor mele, cei fara de care nimic din ce am facut impreuna in acesti 10 ani nu ar fi fost posibil. Pentru ei am pregatit si dublul DVD care cuprinde inregistrarea concertului desfasurat anul trecut, in sala "Nichita Stanescu" a Ministerului Administratiei si Internelor, intitulat "In sfarsit, la M.I.". Are un sunet foarte bun si o atmosfera vesela si prieteneasca. Al doilea spectacol de pe DVD este unul surpriza, "Acustic la ACT", un spectacol fara public, sustinut doar pentru inregistrarea acestui DVD. Am facut asta anume, pentru ca piesele alese pentru acest DVD aveau nevoie de o acustica si de o atmosfera speciala, iar Teatrul ACT ne venea din acest punct de vedere ca o manusa. Domnul Marcel Iures, conducatorul teatrului, a fost de acord, pe loc, cu ideea, si toti cei de-acolo ne-au ajutat din tot sufletul. Cred ca a iesit o treaba foarte buna si pentru ca domnul Victor Panfilov (care e "responsabilul cu sunetul" la toata editia), cand a fost gata "Acustic la ACT", a zis: "Uite, eu asa ceva n-am vazut sa fi facut cineva nicaieri, iar in Romania, nici vorba. Asta-i adevaratul unplugged!". Am avut sansa ca la inregistrarea materialelor mele sa fiu din nou ajutat de prietenii mei - Mircea Tiberian, Cristian Soleanu, George Baicea, Maria Ioana Mintulescu, Sorin Romanescu, Eugen Tegu, Tudy Zaharescu si Maria Salomia.
Un teatru prost: Romania de azi
- Ai in jurul tau prieteni buni si devotati si un spatiu intim, al creatiei tale, in care uneori pare ca stai infasurat ca intr-un cocon. Te afecteaza zgomotul lumii exterioare, goana nebuna in care viata fuge pe langa noi?
- Spectacolul societatii romanesti a fost pentru mine intotdeauna o sursa de inspiratie. Dar e greu, si chiar din ce in ce mai greu, sa te obisnuiesti cu ce se intampla la noi, astazi. Si cu toate acestea, nu am avut momente in care sa simt ca vreau sa las balta totul si sa plec departe de scena asta pe care se joaca un teatru prost, asa cum e Romania azi. Si, pe urma, unde sa te duci? Am o matusa in America, o vizitez in fiecare an si-mi petrec vacantele la ea, in Florida (sunt vacante de lucru, pentru ca si compun mult acolo, fara stresul de la Bucuresti), dar biata matusa numai de mine nu mai are nevoie, si-apoi nici in America nu se vede viata prea in roz, la momentul acesta. Dar eu sunt un optimist din fire, chiar daca in Romania se traieste la limita sistemului nervos! Cred ca nu exista nivel de stres mai mare decat in Romania, nicaieri in lume. Or mai fi locuri uitate, in care nu vin firme multinationale care sa inghita toata economia sau nu parcheaza Gigi jeep-ul pe trotuar astfel incat sa n-ai loc sa treci de el, cand nu ruleaza incet prin fata scarilor de bloc, cu manelele date la maximum, dar...
- Inteleg ca te nemultumeste, ca pe noi toti, de altfel, scena politica romaneasca. Dar despre tinerii protagonisti ai scenei muzicale ce parere ai? E cineva care-ti atrage atentia in mod special?
- Ascult multa muzica, jazz si rock, dar si tot felul de "ciudatenii", ar zice unii, in fapt, muzici deloc comerciale, din diferite zone de expresie muzicala. Dintre trupele romanesti, am observat ca baietii de la Byron fac o muzica extrem de interesanta, complexa si structurata, intr-o tara in care bubuielile pot fi numite muzica. Imi face placere sa recomand publicului romanesc o trupa tanara, dar care are deja conturata o marca plina de originalitate, si in al carei prim concert, desfasurat de curand, am aparut si eu, ca invitat special. De altfel, muzica lor a atras atentia celor de la MTV Londra, ceea ce este un semn ca exista public si pentru lucrurile bune. Imi mai place foarte mult si Ada Milea, face lucruri foarte interesante. Altceva care sa ma impresioneze, din tot ce am ascultat eu, nu am observat.
- Ce mai ai pe agenda pana la sfarsitul anului?
- Ca de obicei, la inceputul lui decembrie, voi sustine deja traditionalul concert de Mos Nicolae. Pana atunci, voi mai avea cateva aparitii, in concerte prin tara. Si mai am destule cantece prin sertare, pe care nu le-am pus inca pe un CD, inspiratie am in continuare, slava Domnului, deci, n-am sa ma opresc aici nici cu realizarea de noi albume. A&A mai are de lucru cu mine, inca zece ani, cel putin!...
Foto: FUNDATIA CULTURALA AUREL MITRAN