Saptamana trecuta, cand imi scriam rubrica inainte de anuntarea laureatului, se vehiculau mai multe nume de posibili castigatori. J. M. G. Le Clezio nu era printre ele. Cum Nobelul pentru Literatura e mult mai asteptat in lume decat cele pentru stiinte, a caror valoare poate fi estimata doar de specialisti, Academia Suedeza si-a facut o traditie din a dejuca orice predictii, desi anumite criterii politice si geografice cu siguranta sunt luate in consideratie. Literatura franceza care, comparativ cu ceea ce se intampla in spatiul anglofon, hispanofon sau rusofon, nu se afla azi intr-o perioada prea fasta, n-a mai primit Nobelul din 1985, de la Claude Simon, purtat pe culme de voga Noului Roman din acea vreme. Dupa 23 de ani, iata ca Franta isi poate inalta din nou stindardul vanitatii culturale, avand pe el efigia unui scriitor prolific si iubit in Hexagon, Jean-Marie Gustave Le Clezio. Inca din 1994, un referendum printre cititori organizat de revista "Lire" il desemna drept "cel mai mare scriitor de limba franceza in viata". Era atunci, la 54 de ani, numarul 1 pe o lista ce cuprindea, dupa gustul meu, scriitori mai valorosi decat el, precum Julien Gracq, Marguerite Duras sau Michel Tournier (care traieste si, daca ar fi sa fie azi un francez de Nobel, el e acela). La succesul de public al lui Le Clezio cred ca are oarece importanta si faptul extraliterar ca e un barbat foarte chipes, care si-a pastrat pana azi aspectul tineresc si care fuge de publicitate, conservandu-si un anume mister. Un critic malitios de la "Le Figaro" il numea acum patru ani "un Robert Redford al literelor franceze" si adauga: "despre el se spune mai ales "Cat de frumos este!" si nu "Cat de bine scrie!"". De scris, a scris si publicat enorm, vreo 35 de carti - romane, nuvele, jurnale de calatorie, literatura pentru copii, traduceri din mitologia amerindiana, eseuri - multe din ele marcate de o genealogie si o copilarie iesite din comun. Nascut la Nisa la 13 aprilie 1940, J. M. G. Le Clezio provine din stramosi bretoni stabiliti in sec. al XVIII-lea in insula Mauritius din sud-estul Africii, pe atunci posesiune franceza, devenita apoi colonie engleza. Asa se face ca parintii lui, care au copilarit acolo si care aveau aceeasi ascendenta, fiindca erau veri primari, primisera cetatenie britanica, transmisa si celor doi baieti nascuti la Nisa, unde locuia tanara familie din anii '30. In timpul razboiului, tatal, medic militar, se desparte de familie plecand sa lucreze in Africa, iar mama cu cei doi copii mici - care practic nu-si cunosc tatal - se refugiaza intr-un sat din Alpi. Abia in 1948 cei trei vor pleca spre Nigeria cu un vapor spre a reintregi familia. In timpul calatoriei de o luna si jumatate, Jean-Marie cel de 8 ani scrie, pentru a-si invinge plictiseala, doua romane de aventuri pe mare. (Acel prim voiaj si persoana tatalui autoritar, taciturn si spartan, mare iubitor al Africii, ii vor inspira peste ani romanele "Onitscha" - 1991, "Steaua ratacitoare" - 1992, tradus si la noi, la "Univers", in 1998, "Africanul" - 2004). In paralel cu scoala, urmata la Nisa, baiatul continua sa scrie de zor proza, poeme, sa compuna benzi desenate si sa devoreze biblioteci. Dupa bacalaureat, se casatoreste la 20 de ani cu o fata de origine poloneza, Marie-Rosalie, la 21 devine tatal unei fetite, Patricia, iar la 23, debuteaza editorial cu un roman - "Procesul verbal" (tradus la noi in 1979), marcat de influenta scriitorului sau favorit, J. D. Salinger (apropo, si Salinger traieste, e mult iubit si citit de milioane de oameni din generatii succesive, pana la foarte tinerii de azi, si nici gand sa intre in vederile juriului Nobel!). Debutul e norocos, caci primeste Premiul Renaudot pe 1963 si, de atunci si pana azi, Le Clezio e mereu prezent in librariile franceze cu cate un nou volum, desi spiritul sau nomad, curiozitatea fata de oameni si culturi din locuri indepartate l-au tinut cu anii prin strainatati. A stat doi ani in Panama, printre indienii Emberas si Waunanas, 12 ani in Mexic, unde a facut o pasiune pentru civilizatiile prehispanice, a fost in nordul Marocului, de unde sunt originari stramosii celei de a doua sotii, Jemia, cu care are inca o fata, Amy. Fireste, a calatorit si spre propriile radacini, in insulele Mauritius si Rodrigues, iar toate aceste peregrinari au rodit in cartile lui: "Visul mexican", "Diego si Frida" (tradusa in romaneste), "Hai", "Desert", "Oameni de nori", "Calatorie la Rodrigues", "Cautatorul de aur" (tradus la "Univers"), "Trei orase sfinte", "Carantina", "Revolutie" s.a. Dedicat in intregime scrisului, calatoriilor, lecturilor, nedispus sa piarda timp in lumina reflectoarelor si cu obligatii mondene ce decurg din notorietate, pe J. M. G. Le Clezio il asteapta, de joia trecuta incoace, de cand privirile lumii intregi sunt atintite asupra lui, o corvoada de lux. Cati n-ar visa la ea!