Cel putin asa promit primul ministru si ministrul finantelor. Stiu ei ce stiu. Probabil ca n-ar avea loc de criza autohtona provocata de amestecul mortal de inceput de an scolar, alegeri si apropierea iernii. Pe asemenea vreme s-a zis cu somnul politicienilor si cu economiile carpite ale bugetului de stat. Daca tragi zdrentele astea sa-i mai incalzeasca putin pe profesori, sar imediat functionarii publici sau medicii, care se simt dezveliti de orice majorare la care nu participa. La fel, politistii sau militarii cer sa li se aplice si lor o corectie salariala care, dupa aceea, ii scoate din sarite pe angajatii civili din ministere. De aceea, probabil, ceea ce ii ingrijoreaza pe economisti nu este criza de peste ocean, ci imbratisarile mortale din dragoste, obligatie sau ura de pe scena politica.
Este un mister cum se impaca liberalismul cu foamea tot mai mare de buget, posturi, cheltuieli sociale si birocratie a statului. Privind retrospectiv politica sociala a ultimilor ani s-ar zice ca partidul lui Ilici e-n toate cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la soare. Presat de infratirea cu partidul lui Iliescu sa treaca puntea alegerilor, guvernul lui Tariceanu a hotarat majorarea pensiilor si a compensatiilor pentru energie, a acordat ajutoare fara limita nefericitilor ale caror case au fost sterse de inundatii si a decis sa anuleze plafoanele retetelor compensate, dand lesinuri teoreticienilor autohtoni ai liberalismului. Pe alta parte, nu e nimeni atat de naiv sa creada in etichetele politice cu care si-au marcat teritoriul diversi revolutionari de profesie. Stim doar ca in spatele multor programe politice se ascunde o foame profunda, istorica, de bani, cariera, putere. Ca un facut, indiferent de perdelele de fumuri si ifose pe care si le trag caricaturile politice din fruntea tarii, problemele raman aceleasi: nivelul de trai este la limita de jos a suportabilului, deciziile sunt luate pe linie ierarhica si politica, adica dupa ce se calculeaza cat intra in pusculita fiecaruia, iar birocratia si coruptia traiesc o eterna tinerete, aparate de tot mai multi functionari angajati sa le puna capat. Institutiile publice care trag de bugetul de stat au ramas la fel de numeroase ca pe vremea hulitelor guvernari anterioare. Singura inovatie este a salariilor de vis din sistemul de stat. Nu mai vrea nimeni la particular. Te plateste mediocru si ia sapte piei de pe tine. Acum moda este sa-ti gasesti un post caldut la stat. Visul romanesc este sa gasesti un colt de organigrama pe care sa te asezi, pregatit de stat sa stai cat mai comod. E valabil mai cu seama pentru clientii partidelor care au acum scheme de castig mult mai avantajoase la loteria politica. Nu e nevoie sa fii neaparat ministru sa te zbati intre ispite si DNA, te poti multumi cu postul de sef de cabinet sau consilier al sefului de cabinet. Si nici secretar de stat nu e de ici-de colo. Sunt cu zecile. Iar director in centrala sau filiale, in contact direct cu cetateanul datator de impozite si spagi, e idealul in viata de bugetar.
Cata vreme salariile diversilor politruci avansati in grad prin guvern au crescut la cote de mii de euro, e legitim sa ne intrebam de ce salariile bugetarilor nu ar creste? Daca ai fost generos cu colegii de partid si parlament, de ce sa nu fii si cu contribuabilii? Sau poate ca politicienii au invatat ca daca imparti putin la multi nu-ti mai ramane nimic. Alegatorul-contribuabil ar trebui sa-si vada lungul nasului, sa dea banii pentru circul politic si sa fie multumit ca i se da un rest de paine din patru in patru ani, de-a lungul campaniilor electorale.
A fost de ajuns ca un Parlament de inconstienti sa voteze o ordonanta de urgenta care prevede marirea cu 50% a salariilor personalului didactic, pentru ca sandramaua unui guvern la fel de inconstient sa sara in aer, iar primul ministru sa nu mai stie pe unde sa scoata camasa.