Cea mai mare poetesa de inceput de veac XX a Frantei, prima femeie decorata cu Legiunea de Onoare in grad de comandor!
S-a nascut la 15 noiembrie 1876 la Paris, tatal fiind printul Grigore Brancoveanu, iar mama, de origine greco-turca, Raluca Musurus, o cunoscuta muziciana a vremii. In salonul mamei sale a cunoscut, inca de mica, toate personalitatile epocii. Acolo veneau si discutau, intr-o atmosfera elevata, atat personalitati ale lumii artistice, cat si ale stiintei. Inca de la 13 ani, incepe sa scrie poezii despre natura, impresionata de frumusetile peisajului de la resedinta de vara a familiei, de pe malul lacului Leman.
In 1897, s-a casatorit cu Mathieu Fernand Frederic Pascal, marchiz de Noailles (1873-1942). La numai un an dupa casatorie, a scris primele poezii care s-au bucurat de un mare succes. A fost celebrata de toti marii literati ai vremii, in frunte cu Marcel Proust (1871-1922), cel mai mare fan al ei. Dupa publicarea celui de-al doilea volum, "Le Coeur innombrable" (Inima fara nume), primeste Premiul pentru Poezie al Academiei Franceze. Urmeaza alte volume de succes: "LOmbre des jours" (Umbra zilelor) - 1902, "Les Vivants et les Morts" (Viii si mortii) - 1907, Les Forces eternelles (Fortele eterne) - 1920, Poeme de lamour (Poeme de dragoste) - 1924, "LHonneur de souffrir" (Onoarea suferintei) - 1927, "Derniers Vers et Poemes denfance" (Ultimele versuri si poeme din copilarie). A practicat literatura cu pasiune, motivatia ei fiind, dupa cum spunea ea insasi: "Jai dit ce que jai vu et ce que jai senti (...) pour etre, apres la mort, parfois encore aimee", adica: "Am spus ce am vazut si am simtit (...) pentru ca sa mai pot fi iubita cateodata si dupa moarte".
In anul 1921, a fost aleasa membra a Academiei Regale Belgiene de limba si literatura franceza, dupa ce in anul 1910, candidatura ei ca membra a Academiei Franceze fusese refuzata, din... misoginism, Franta trebuind sa mai astepte inca 60 de ani, pana sa fie acceptata o femeie in exclusivista ei Academie (Marguerite Yourcenar, in 1970). Multi si renumiti au fost pictorii care i-au facut portrete Annei de Noailles, iar sculptorul Auguste Rodin (1840-1917) i-a facut un bust (1906) care poate fi admirat si astazi, la muzeul Rodin din Paris. In anul 1931, devine prima femeie Comandor al Legiunii de Onoare. Dupa anul 1920, o boala grea o condamna la pat pana la moartea survenita la doar 57 de ani, pe 30 aprilie 1933. Este ingropata in cimitirul Pere Lachaise din Paris, la inmormantarea ei participand peste 10.000 de persoane.
Din 1994, Academia Franceza a instituit Premiul pentru Literatura Anna de Noailles, iar in Bucuresti exista Liceul francez "ANNA DE NOAILLES" (Strada Cristian Tell nr. 22), cu predare in limba franceza.
Hariclea Darclee,
"Inca o stea romana pe cerul artelor" (V. Alecsandri)
Aceasta mare artista a muzicii lirice a vazut lumina zilei la Braila, pe 10 iunie 1860, numele primit la nastere fiind Hariclea Hartulari, intr-o familie cu ascendenta elena. Mama, Maria Aslan, era o nepoata a domnitei Mavrocordat, iar tatal, Ion Haricli, era mare proprietar in Teleorman. Parintii i-au asigurat o educatie aleasa, intr-un pension din Viena, unde Hariclea si-a dovedit preocuparea deosebita pentru muzica.
In 1881, Hariclea se casatoreste cu locotenentul artilerist Iorgu Hartulari, contrar dorintei mamei. In 1883, sotul ei a fost ridicat in gradul de capitan si s-a transferat la Iasi. Hariclea il urmeaza acolo si doreste sa-si perfectioneze pregatirea muzicala la Conservatorul din capitala Moldovei. Cunoscuta pianista si profesoara Zoe Miclescu, eleva lui Franz Liszt, a acceptat-o ca partenera in concertele sale din Iasi, concerte apreciate de gazetele epocii (1884). In 1886, a plecat la Paris ca sa-si desavarseasca educatia muzicala, la Scoala de canto a celebrilor maestri de pe scenele teatrelor lirice vest-europene, dupa recomandarea facuta cu ocazia unor lectii date Haricleei de compozitorul si Directorul Orchestrei Teatrului National din Bucuresti, George Stephanescu (1843-1925), creatorul reprezentatiilor de opera in limba romana. In ciuda ajutorului primit din partea parintilor, la Paris a dus o viata grea, trebuind sa ingrijeasca si de fiul ei, Ion, nascut acolo. Iata ce le scria parintilor sai intr-o scrisoare: "Am facut progrese si sper sa ajung departe. Mi se prezice un viitor stralucit. Dar traim din sperante, o mancare afurisita ce distruge stomacul". O data care i-a ramas pentru totdeauna in suflet a fost 14 decembrie 1888, cand a debutat pe scena Marii Opere din Paris, in rolul Margaretei din Faust. Insusi compozitorul Charles Gounod (1818-1893) i-a gasit artistei noastre pseudonimul de scena: Darclee. A cantat apoi la Scala din Milano, la renumitele teatre din Roma, Madrid, Rio de Janeiro, Montevideo, Buenos Aires, New York, Lisabona, Berlin, Florenta, Petersburg, Moscova, Constantinopol, Odessa, interpretand roluri in limbile franceza, italiana, germana, spaniola, greaca, engleza, rusa (pe care le si vorbea), electrizand publicul. A avut posibilitatea sa colaboreze cu renumitii compozitori Giuseppe Verdi (1813-1901), Jules Massenet (1842-1912), Giacomo Puccini (1858-1924), pentru care artista noastra a devenit Floria din Tosca, apoi cu Pietro Mascagni (1863-1945), care i-a inchinat opera Iris, si Alfredo Castalani, care i-a dedicat La Wally.
Regele Portugaliei s-a indragostit de ea, dar Hariclea era dedicata exclusiv muzicii. De altfel, a fost o fiinta foarte religioasa. Pe masuta din cabina sa pastra icoana Maicii Domnului si, inaintea inceperii oricarui rol, din cele 60 interpretate, ii inchina acesteia o lumanare aprinsa si rugaciuni. In toate imprejurarile, nu uita tara sa de obarsie, Romania, "la cara patria della grande artista", si primea buchete de flori in cele trei culori sacre pentru romanii adevarati: rosu, galben si albastru. Dorea din suflet sa se intoarca acasa, in tara ei, pe care o vizita des, dand concerte extraordinare la Iasi si la Bucuresti, fiind primita cu strigarea: "Traiasca privighetoarea din Carpati!".
Regele Carol I a decorat-o cu Ordinul Bene Merente, clasa I, iar poetii ii dedicau ode. Dar locul ei de suflet era Iasiul, unde se intorcea cu multa dragoste. Mergea pe strada Lapusneanu, pe strada Banu, unde era Conservatorul care i-a deschis celebra cariera muzicala, revedea Palatul Roznoveanu si Teatrul unde inregistrase cele dintai succese, sub supravegherea maestrilor muzicieni moldoveni. Numai stirea ca Darclee a sosit la Iasi ii si mobiliza pe ieseni; revederea si reauzirea ei era o mare sarbatoare, iesenii venind la concertele Divei imbracati in haine de sarbatoare, ca de Sfintele Pasti. Darclee avea si o casa a ei, la Cotnari, unde pastrase pianina tineretii sale, a carei simpla vedere o emotiona puternic. In anii Primului Razboi Mondial, dupa 30 de ani de munca asidua, s-a retras de la Teatrul de Opera Pergola, din Florenta, putin inainte de slabirea vocii sale minunate. Ulterior, la Milano, s-a ocupat de cresterea si educarea unicului ei fiu, Ion, care, pasind pe urmele mamei, a devenit un compozitor cu mult talent, Ion Hartulari Darclee. A revenit in tara, "pour toujours", in septembrie 1936, in Bucuresti, cu dorinta arzatoare in suflet de a activa la o Scoala de Canto, in calitate de profesoara, dupa credo-ul maestrului George Enescu (1881-1955): "Sa te odihnesti de munca, prin alta munca!". Patria mult iubita s-a dovedit, insa, foarte indiferenta, si Hariclea Darclee a asteptat zadarnic, pana la trecerea in eternitate, implinirea dorintei sale, locuind la hotelul "Bratu" de pe strada Polizu. Fara pensie, fara alt venit, la 76 de ani, ca sa-si poata duce viata zilnica a trebuit sa se desparta de toate lucrurile si amintirile frumoase din tinerete pe care le-a vandut. In mod rusinos, interventiile pentru obtinerea unei rente, facute de maestrul G. Enescu si scriitorii Cezar Petrescu si Victor Eftimiu, nu au avut nici un rezultat. Bolnava si cu sufletul zdrobit, la finele anului 1938, s-a internat la Spitalul Filantropia, trecand la viata vesnica in 12 ianuarie 1939, in varsta de 79 de ani. Cele trebuincioase inmormantarii si inhumarea insasi au fost platite de Ambasada Italiei la Bucuresti, intrucat Hariclea Darclee a fost considerata de Italia o artista nationala.
Hermann Oberth
Sibianul care a facut posibil zborul cosmic
"Hermann Oberth a fost primul om care a realizat, practic, visul zborurilor in spatiu si a aratat drumul de urmat prin numeroasele sale conceptii si constructii de rachete. Eu insumi ii datorez nu numai realizarile obtinute in viata, ci si intelegerea intrepatrunderii dintre partea teoretica si partea practica a tehnicii zborurilor in spatiu. Realizarile lui in domeniul astronauticii merita un loc de cinste in Istoria Tehnicii si Stiintei", spune celebrul Wernher von Braun, unul dintre cei mai importanti savanti in domeniul astronauticii si principalul realizator al programului de zboruri spatiale Apollo (NASA).
Hermann Oberth s-a nascut la 25 iunie 1894 in Sibiu, tatal fiind un medic renumit, Iulius Oberth, iar mama, Valeria (nascuta Krasser), casnica. Dupa putin timp, familia s-a mutat la Sighisoara, unde Hermann a facut si scoala. Era fascinat de povestirile lui Jules Verne (1828-1905), mai ales de romanul "De la Pamant la Luna", pe care l-a citit de atatea ori, pana l-a invatat pe dinafara. La numai 14 ani, a construit si primul model de racheta. In 1912 s-a inscris la Facultatea de Medicina din Munchen. Dar dorinta de a cunoaste foarte multe despre stiintele exacte il ducea si la cursurile astrofizicianului si profesorului universitar R. Emden (1862-1940) si la cele ale fizicianului W. Conrad Rontgen (1845-1923), descoperitorul in 1895 al razelor X, ulterior numite raze Rontgen. A fost, apoi, inrolat ca medic in timpul Primului Razboi Mondial, imprejurare decisiva, cand si-a dat seama ca nu ar vrea sa lucreze in domeniul medicinii. In 1917, a proiectat primul model de racheta cosmica, alimentata cu combustibil lichid. La finele razboiului, s-a casatorit cu Matilda Hummel si s-a inscris la Universitatea din Cluj, studiind fizica. Studiile si le-a continuat la Munchen, Gottingen si Heidelberg. Desi merita titlul cu prisosinta, Hermann Oberth nu a fost doctor in stiinte (desi unii i se adresau cu acest titlu), refuzandu-i-se teza de doctorat ("Die Rakete zu den Planetenrumen" - "Racheta in spatiul interplanetar"), apreciata drept utopica. Dezamagit, dar si ambitionat, Oberth a declarat ca vrea sa devina un om de stiinta mai valoros decat cei care i-au respins teza, fara sa fie, pentru asta, doctor in stiinte. Teza de doctorat i-a folosit, totusi, la Universitatea din Cluj, unde i-a fost acceptata ca lucrare de diploma - 1923. Si-a transformat, apoi, dizertatia intr-o carte pe care a publicat-o pe cheltuiala proprie, atat in limba romana, cat si in limba germana. A fost un succes extraordinar, care a revolutionat tehnica zborului si a devenit o lucrare de referinta mondiala, conceptiile sale tehnico-stiintifice despre zborul in spatiul interplanetar fiind utilizate ca principiu de baza al rachetelor multietajate cu combustibili lichizi.
In anul 1938, a fost invitat ca profesor la Politehnica din Viena, unde a desfasurat o bogata munca didactica si de cercetare. In 1941, a fost mobilizat la Centrul german de la Peenemunde, unde, impreuna cu fostul sau student, Wernher von Braun (1912-1977), a realizat o racheta cu raza mare de actiune, cea dintai din lume. In 1944 s-a retras la Feucht, langa Nurnberg, si a continuat constructia de rachete in trepte, fiind solicitat de diferite tari ca expert in probleme spatiale. La invitatia lui W. von Braun, a fost de fata la lansarea rachetei care a dus primul om pe luna. In 1972, vizitand tara lui natala, Romania, Universitatea din Cluj-Napoca i-a conferit Titlul de Doctor Honoris Causa pentru "Meritele sale exceptionale in studierea teoretica a zborului cosmic, in realizarea rachetelor si in activitatea didactica, ca profesor de matematica si fizica." Cu ocazia unei conferinte tinute la Academia Romana de catre Hermann Oberth, profesorul Elie Carafoli declara: "Savantii si inginerii romani il cinstesc si il admira pe Hermann Oberth ca pe unul din cei mai inzestrati compatrioti ai nostri." Hermann Oberth a decedat la 95 de ani, in 1989, la 28 decembrie, la Feucht/ Nurnberg, Germania. In 1991, Academia Romana l-a ales membru de onoare post-mortem.
MIHAI ROGAI - Hildesheim, Germania
(Fragmente din cartea "Celebritati cu origini romanesti sau cu ascendenti din Romania", aflata in pregatire la Editura "Sigma", Bucuresti.)