Efectele ei ar fi fost insa mai putin dramatice pentru ca economia romaneasca nu este inca pe deplin functionala ca economie de piata. Decolarea spre aceasta cere o crestere bazata in primul rand pe exportul produselor industriale si manufacturiere. Cresterea economiei romanesti s-a datorat afluxului de fonduri de la muncitorii din strainatate si exploziei afacerilor imobiliare. Chiar si aceasta crestere nesanatoasa dupa unii analisti economici ar fi reusit daca, fara sa tina cont de criza finantelor lumii, guvernantii nu si-ar fi modelat politicile economice dupa cerintele anului electoral. Este o obisnuinta ca, la sfarsitul unui ciclu administrativ, partidul (sau partidele) aflate la putere sa acorde electoratului, pe langa promisiunile de rigoare, si o serie de avantaje concrete, menite sa indulceasca impresia de austeritate din primii ani ai guvernarii. PNL-ul, detinatorul executivului de aproape patru ani, s-a conformat acestei reguli. Numai ca pomenile sale electorale de moment nu au fost in concordanta cu programul anuntat la trecutele alegeri si, fara ca liderii sai sa sesizeze, risca sa aiba efectul contrar mai ales pentru electoratul propriu.
Cand s-a instalat la guvernare (impreuna cu PD-ul in alianta DA), PNL-ul a sustinut cota unica de impozitare de 16%, cota menita sa favorizeze clasa mijlocie, a intreprinzatorilor privati, dornici sa castige mai mult producand mai mult. O anume austeritate dupa jaful economic practicat de corupta administratie PSD-ista din anii 2000-2004 presupunea, pentru controlul inflatiei, o limitare a cheltuielilor salariale din sectorul de stat, adica din administratie, invatamant, sanatate, si asa sustinute mizerabil pana atunci. Pastrarea consumului in limite rezonabile ar fi marit eficacitatea cotei unice de impozitare prin dirijarea acumularilor banesti spre investitiile absolut necesare dezvoltarii. Ruperea aliantei DA si dorinta de a se mentine cu orice pret la guvernare a lasat insa PNL-ul la cheremul dusmanului sau ideologic si programatic, PSD-ul. Cel putin teoretic, social-democratii romani sustin o politica economica "haiduceasca", de nivelare economica, prin impozitarea progresiva a veniturilor, prin cresterea protectiei sociale, prin marirea continua a salariilor sectorului de stat dupa stacheta celor din zona privata. Ca PSD-ul a impus doar propagandistic un asemenea program (conducatorii sai fiind cei mai bogati cetateni ai tarii) este o alta poveste. Cert, pentru a pastra guvernarea, PNL-ul a trebuit sa adopte, la presiunile PSD-ului, un proiect de administratie cu totul strain de cel decurgand din propria doctrina. Bazandu-se pe fondurile trimise in tara de emigrantii romani, dar urmarind concomitent sa-si conserve imaginea de partid al intreprinzatorilor, el a drapat "masurile PSD-iste" intr-o culoare liberala triumfalista, prezentandu-le mereu drept rezultat al actiunii sale singulare. PNL-ul spera, printr-un joc la doua capete - mentinerea conditionata de PSD la guvernare si asumarea rezultatelor sociale drept strict ale sale -, la asigurarea unei continuitati executive si dupa viitoarele alegeri, eventual cu acelasi prim-ministru, d-l Calin Popescu Tariceanu.
Socoteala de acasa nu se potriveste, practic, niciodata cu cea din targ. Prin alianta tacita cu PSD-ul, partidul liberalilor a pierdut controlul aplicarii propriului program (structurat cu PD-ul sub sigla ADA) si a ajuns treptat sa abandoneze o serie de obiective majore, cum ar fi extinderea si modernizarea infrastructurii transporturilor (doar 5 km de autostrada), esentiala in asigurarea unei cresteri economice sanatoase. In plus, asocierea toxica cu liderii coruptiei din PSD a stimulat tentatia castigului din afaceri oneroase a unor conducatori liberali, ajunsi inevitabil sub vizorul DNA si sub luminile presei independente. O alianta care a vizat asigurarea, sub aparenta jocului democratic, a continuitatii transpartinice a oligarhiei ce domina acum Romania.
Aflat la guvernare, PNL-ul a vrut sa fie "varful de lance" al unei asemenea "miscari", sperand in acceptarea de catre parteneri a rolului sau si dupa alegerile parlamentare. PSD-ul are insa propriile-i aspiratii si are strategi harsiti in manipularea "tovarasilor de drum". Impunand PNL-ului decizii populiste legate de cresterea veniturilor salariale ale populatiei, PSD-ul a stiut sa si le asume, fara a-si asuma consecintele in planul dezvoltarii economice. Popularitatea lui electorala a crescut, ca de altfel si cea a PNL-ului. Intre cele doua partide asociate tot mai pe fata s-a declansat, concomitent, un fel de competitie in sustinerea unor propuneri de crestere a protectiei sociale, stimulata de apropierea alegerilor. PNL-ul si PSD-ul s-au intrecut in acordarea de "pomeni" electoratului, culminand cu decizia de marire cu 50% a salariului profesorilor, adoptata in unanimitate de Parlament. In sistemul de invatamant, situatia este intr-adevar, dramatica, dar este la fel si in celelalte sectoare ale structurii de stat. Consecinta cea mai grava este insa declansarea unei spirale inflationiste fara precedent si cresterea exacerbata a preturilor, scumpirea "in cascada" a creditelor si stoparea majoritatii investitiilor. Pe fondul crizei financiare mondiale, asta este tot ce lipsea Romaniei.