"Io, daca vrei, fac contract scris, adica io, susimnatul cutare, ma oblig sa cant cu suma de cutare, la data cutare, de la oarele cutare, pana la oarele cutare. Si ma oblig la asta fara sa lipsasc, or sa beau si sa nu mai pot veni, or sa uit, ori altecele. Facem asa si-ti viu cand zici. Da' si matale sa-mi dai banutii, cum imi promiti, ca io-s om de cuvant, nu techergheu."
Ma uit la el si stiu sigur ca asa ar fi, ca omul din fata mea s-ar tine de cuvant, daca l-as chema sa-mi cante la vreo petrecere. Stiu asta dupa cum ma priveste deschis, fara sa clipeasca, dar si din povestile fagarasenilor din satele de sub munte, de la Sercaia si Sercaita, pana la Sinca si Poiana Marului, care l-au avut cu totii la nuntile lor pe Gheorghe Fesa, zis Gheorghica lautarul, zis Ceatarasul din Sinca Noua.
Gheorghica e un om maruntel, uscat la chip si cu trupul atos, bine strans intr-o vesta incheiata la toti nasturii. E militaros oarecum in miscari, pare emotionat, are o stanjeneala pe care o invinge numai cand vorbeste despre vioara si despre cum a furat el meseria de "viorist secundas" de la fratele lui mai mare, Vasile. "El a invatat cu ureche muzicala, nu i-a aratat nimenea cum sa cante. El canta numa' cum Dumnezau dragutu' i-o suflat in ureche. Asa zicea el si asa zic si eu acuma. Asta-i un dar, papusica draga, de care nici nu-i bine sa intrebi, atata-i de mare." Da' poti sa te abtii si sa nu intrebi, cand il ai in fata pe cel mai mare lautar fagarasan? Nu poti, si mai intai intrebi timid, asa, mai pe de departe, ca si cum n-ai fi foarte interesat de ceea ce vorbesti, iar cand vezi ca si omul din fata ta are samanta de vorba, dai drumul la reportofon.
Asa am aflat ca Gheorghica Fesa a fost baiat sarac si amarat, ca tatal lui a murit cand el de-abia implinise sapte ani, si ca avea paisprezece cand i s-a stins si mama. "Tata meu a fost ruman adevarat, samana cu on rus din aceia blonzi si cu ochii albastri. Era de pe la Campulung si-n vremea razboiului a cunoscut-o pe mama care era o tiganca neagra, neagra, da' tare frumoasa. Asa ca io is neam de amestecati". Neam de muzicanti, care se bucurau cand era vremea nuntilor, adica din primavara pana inainte de Craciun, caci atunci aveau de lucru. Cand se incheiau nuntile, mai cantau la ceata baietilor colindatori, care se aduna de Sfantul Nicolae si se desfacea tocmai de Boboteaza. Dupa care se odihneau pana dincolo de Paste. Cam asa traiau.
"Prima data? Cand am cantat eu prima data? Aveam cam paispe, cinspe ani, cand am luat arcusul lui fratele, pe ascuns, si am cantat cantecul ala cu moara. A iesit bine. Nu m-a invatat nimenea, ca io am fost cel mai invatator dintre fratii mei, am cap mai invataci, si sangur m-am dumirit cum sa fac. Nu stiam decat cantecul ala si o tineam inainte numa' cu el. "Roata morii se-nvarteste, tac, tac, tac!". Da' sa vezi ce mandru eram, ca on cocos de falnic. Si la lume i-a placut de mine, si-atuncea mi-o crescut corajul si am inceput alta cantare, si alta, pana m-am invatat cu toate. Cand auzeam viori la radio, plangeam. Asa eram de subtare la inima si asa de mult imi placea sa le auz. Si dupa ce plangeam, ma luam apoi dupa ele si parca Dumnezau mi-o tiparit in crieri cantarile, ca ieseau ca alea de la radio. Si acuma stiu sa cant ce vrei, Ardeleana, Posovaica, Brau, Alunel, Chindie, Sarba, Tiptaras, Polca pa furate si Marsul, mai ales Marsul, ca doara cu asta sa incepe orice nunta. Cheama-ma numa' si-ai sa vezi cum stiu io sa-ti tau nunta de sambata pana luni, fara oprire, cheama-ma si-ai sa vezi atunci cine-i Gheorghica lautarul din Sinca Noua."
Lenuta
Gheorghica Fesa s-a insurat devreme, la nici douazeci si trei de ani. A ales-o pe Lenuta de nevasta, mai tanara decat el cu vreo patru ani. Nunta au facut-o insa tarziu, la indemnul preotului din sat. Trecusera multi ani de cand erau impreuna, le erau copiii mari, dar dragostea dintre ei, la fel ca in prima zi.
"La nunta mea, au mancat si copiii mei, ca am facut nunta cand eram batrani. Mi-a zis parintele intr-o zi: "Hai sa te cunun!", si i-am zis si io: "Dom' parinte, va foarte multumesc, hai ca viu!", dar nu m-am dus emediat, am mai stat pana-ntr-o zi, cand a venit o furtuna mare, cu fulgere si tunete, de era sa ma trasneasca. Si-atuncea m-am speriat si-am zis: "Tu, Leana, ne ducem si loam analiza, duc actele si ne cununam". Si asa am facut. Si dumneatale asa sa scrii la ziar, ca nimeni pa lume n-a avut o inima mai mare ca Gheorghica Fesa pentru nevasta lui. Io am avut niste fete mandre, cand am fost tanar, de sa le bei apa din gura, asa ereau, incolo catre Voila, catre Piersani, da' cand am vazut-o pe-a mea, am si samtat cum imi ia Dumnezau picioarele. Parca m-a secerat. Numa' o data am stat de vorba cu ea si-am stiut: "Asta-i!". Apoi cand o auzit tata ei ca io cant la ceatara, si cand m-o vazut cat eream de mandru, cu dantura pusa, cu burta de respect, gata o fost! Eram o frumusata de om, da' si ea era pe langa mine, mai bruneta ea, da tot cu pozatie dreapta si mandra. Doamne, ce draga mi-o fost! Doamne, ce draga mi-i si acuma!" Si dintr-o data, glasul omului din fata mea se frange si, rusinat, nu mai stie cum sa ascunda de mine faptul ca plange. Si plange ca lumea! Pe cat era de falnic mai inainte, cand vorbea de ceatara, de nevasta si cantari, pe atat este de neajutorat acuma. Imi spune ca nevasta lui este foarte bolnava, internata la Brasov, la spital. Imi spune ca de cand ea a plecat de acasa, el nu mai e om, parca e impiedicat, legat de maini si picioare. "Ce sa ma stiu io face? Cine sa ma ajute? Cum s-o fac io bine? Io mancam cu ea dintr-un blid si beam cu ea din acelasi pahar. Ea dormea cu capul pe mana mea si nu ma miscam neam, si de amortam, tot pana dimineata. Daca stateam o zi in sat, ea nu manca sangura, ma astepta pana veneam acasa. Io am sa-ti spui ceva dumneatale, ca sa vezi ce fel de om is. De cand ii sotia bolnava, n-am mai pus mana pe vioara, nu m-am mai putut apropia de ea. Nu mi-a dat voie de la inima. De-acuma si pana se face ea bine, io nu mai pot canta".
Ceatara
A doua zi, ca sa-l putem fotografia, l-am cautat pe lautarul Gheorghica acasa, in tiganie. Am urcat pe o ulita pietruita, marginita de tufe mari de mure, urmariti de ochi curiosi, ascunsi dupa garduri. Cand am ajuns in fata portii, Gheorghica ne astepta deja, inconjurat de nepoti, in curtea plina de flori. Pare mai sigur pe el, e doar la casa lui, si mai are o bucurie, un domn care l-a auzit cantand odata la o serbare de la primarie i-a adus chiar azi o vioara. "Doamne, ce mandra e, cred ca e din alea "Trasdivarus" (Stradivarius!), ca altfel nu pot zice. Numa' vezi cum sclipeste si cum luceste, de te poti si barbiri in ea. Cand am luat-o, am samtat ca si cum Dumnezau mi-ar fi pus un plug in mana. Sa nu crezi dumneatale ca-i usor sa canti. Cu vioara trebe sa misti in fiecare zi, ca sa dai drumu' la dijitatie, vioara ii greu strument, mai greu decat saxafonul ori clanaretul. Dupa ce vine la mana de sa oboseste, apai n-ai ce-i mai face. Ii musai si la nunta sa te mai schimbe oarecine, sa te ajute, ca altfel nu-i rand." Gheorghica isi aduce aminte apoi de vremurile in care nu era saptamana sa nu cante la nunti. Ceata lor, in care cantau cu el si fratele Constantin, varul Aurel, Sandu cu tobele si Ion "cu clanaretu'", era renumita. "Cand incepeam Marsul la nunti, numai videai ca sare matele pe pareti, ca trei viori zbiara tare si noi incepeam asa, cum stim noi, cu tata puterea. Ii lasam pe fagaraseni, ii bagam subsuoara. Taneam cantarea pana nu mai puteau juca. Oricat de multi ar fi fost intr-o incapere, apoi ieseau tot cate doi, cate doi, care nu mai puteau juca, de nu mai ramanea pana la urma nici unul. " Ii spun lautarului ca as vrea sa-i vad vioara si intra rapid in casa si mi-o aduce. O intoarce pe toate fetele, ca s-o vad mai bine si s-o admir. Imi spune ca vioara lui "trasdivarus" are un mic defect, dar nu mare, are "scaunul on pic deplasat", dar asta se poate repara. Si-mi mai spune ca omul acela care i-a daruit-o ii va aduce si un arcus nou, pentru ca acum el canta cu unul pe care si l-a facut singur, din par din coada de cal. Ii va duce omului o galeata de mure "drept multamita" pentru bucuria pe care i-a facut-o.
"Care a fost cea mai frumoasa cantare a mea? Ma intrebi ca sa ma pui iara pe jar, mai da' ce meserie mai aveti si voi, ca scurmati atata in inima omului!" Si iarasi glasul lautarului se inmoaie, iarasi plange si-mi spune ca cea mai frumoasa cantare a lui a fost "ori de cate ori ii cantam lu' nevasta, cand dam drumul la vioara numa' cate o tara, incet, la ureche." Si-atunci ia vioara din nou, o potriveste sub barbie, ridica arcusul si vrea sa inceapa, dar mana i se opreste in aer, caci isi aduce aminte ca nu poate canta cata vreme nevasta lui e bolnava si nu e langa el, si totusi, ca sa vad eu, mimeaza cantarea si arcusul trece pe deasupra strunelor fara sa le atinga, si se ridica in aer impetuos, pentru a cobori apoi bland, ca o mangaiere. Nu se aude nici un sunet din vioara lautarului, dar si daca s-ar auzi, cred ca n-ar fi muzica mai frumoasa ca aceasta pe care a cantat-o, doar cu vioara, din inima lui, pentru nevasta cea draga.
Intre timp, curtea lautarului s-a umplut de vecini, ulita, la fel, si toti il privesc stupefiati pe lautarul lor, care, cu ochii inchisi, canta oarecum pe muteste. Si cand el se dezmeticeste si isi da seama ca are atatia spectatori, devine dintr-o data aspru la vorba si glumet, se intoarce catre noi si ne striga peste umar, inainte de a duce vioara in "camera dinainte": "Acu' io t-am zis lu' matale, ca daca ai vro nunta ori oareceva, io viu si cant, da' daca vrei sa ma fotografiezi, scumpa doamna, treba sa ma barbiresc, ca nu sa face sa ies in revista orisicum. Sa va deie Dumnezau sanatate, ca m-ati scris acolo. Sa traiti! Si cand aveti nevoie de muzicant, sunati la dom' premar dragutul, care a facut premarie de premarie, cat on trebonal de mare, si Gheorghica Fesa vine la prezent! Zai, ma! Si la urma, banii si colacu' la muzicant!".
Fotografii de DIA RADU