Adolescentii au nevoie sa fie ascultati, intelesi si iubiti
M-a intrebat, nu demult, cineva:
- Credeti ca se mai poate face ceva cu tineretul acesta? Orasele, mai ales cele mari, sunt pline de discoteci, stadioane, restaurante si locuri de distractii, unde mii de tineri se manifesta zgomotos, sfidand orice buna cuviinta, departe de cumintenia batranilor nostri. Am incercat sa raspund printr-o intamplare, petrecuta la Iasi, pe cand eram student. Era prin anul 1998, in primavara, cred. Era seara, si afara destul de caldut. Iesenii urmareau la televizor - ca aproape toata tara - un meci de fotbal, Romania - Anglia. Daca bateam, ne calificam in nu stiu ce cupa sau campionat. Ma plimbam cu inca un frate monah pe aleile din curtea manastirii Sfintii Trei Ierarhi. Era un aer placut, iar noi aveam o dispozitie buna pentru meditatie si conversatie. Din cand in cand, se auzeau strigate de incurajare sau dezamagire de pe la blocurile din fata manastirii, dar si de mai departe.
- Este meci, remarc cu voce tare.
- Da. Cine joaca?
- Nu stiu. Parca Romania - Anglia. Oricum, cred ca este un meci important, pentru ca nu se mai vede tipenie de om pe strada.
Erau orele 21.30-22.00. La vremea asta, de obicei, centrul Iasilor, Piata Unirii, Copoul, erau destul de animate. Am continuat sa ne plimbam si sa ne odihnim sufletele. Mai schimbam cate un gand, cautand sa tocmim vreo idee. Fratele, cu oarecare vechime in manastire, mai scapa si cate o sentinta. Se pronunta din cand in cand cu autoritate si siguranta asupra lucrurilor. Am uitat de meci. Strigatele pasionatilor de fotbal se auzeau in continuare, la rastimpuri, dar ne-am invatat cu ele si nu ne mai distrageau atentia. Eram absorbiti de ale noastre, cand... o izbucnire de goooool...! gol-gol-gol! ne-a facut sa stam in loc. Ne-am oprit. Strigate de bucurie, de entuziasm. "Goool." Vibrau blocurile. Unii mai ieseau pe balcon, apoi intrau iarasi in casa, nestiind, parca, cum sa-si mai manifeste bucuria.
Mi-am adus aminte atunci, cu voce tare, de Nadia Comaneci si de Ilie Nastase, de Dan Grecu si Pataichin. Eram mic, ma uitam cu ai mei la televizor, si cand un roman lua locul I la vreo Olimpiada sau concurs international, urca pe podium in mijloc, se inalta tricolorul romanesc si se canta imnul nostru national "Trei culori...". Eram tare mandri. Pentru noi, copiii, sportivii astia erau niste eroi. Ii invingeau pe toti din toate tarile, chiar daca ei aveau tari mari: America, Rusia, China. Parintii si rudele o laudau pe Nadia.
- Uita-te la copila asta, cat e de mica, si totusi arata lumii ca exista Romania. Eu ma fuduleam ca sunt nascut in Onesti, de unde era Nadia. Cand incepea imnul Romaniei si se ridica tricolorul si tot stadionul sta drept si in liniste, la multi din casa le curgeau lacrimile. Ne placea si Pataichin. Era inalt si puternic si parca zbura cu caiacul sau pe apa.
Meciul a mai durat catva timp si s-a incheiat. Bucurie generala, vibratie, balcoanele pline de oameni, strazile strabatute la intervale de masini claxonand, steaguri fluturand, scoase pe geamurile masinilor, fete cu steaguri deasupra, pe Jeep-uri, asemenea vestalelor de demult, iesenii in strada, miscandu-se spre niciunde. Totul intr-un iures de claxoane si voci. Masini dupa masini, toate cu tineri. Apar apoi echipajele politiei. Ciocanesc cu degetul in microfoane si anunta la megafoane ca "se opreste circulatia pe bulevardul Stefan cel Mare. Va rugam eliberati carosabilul!". Va fi un meeting al studentilor, din Tudor, pana sus, in Targusor. O manifestare de bucurie. Vreo 10.000 de studenti din complexul Tudor Vladimirescu vor sa-si arate solidaritatea fata de echipa Romaniei. Cine poate sa-i opreasca? N-au mai facut cerere la primarie, cu 48 de ore inainte, pentru accept. Asta e. Dupa vreo 15-20 de minute, a inceput sa se auda: "Ro-ma-ni-a! Ro-ma-ni-a!". Fratele era nemultumit, chiar tulburat, vazand toata brambureala asta.
- Vai de noi! Uite in ce hal a ajuns tineretul asta. Golani, golani. Incotro merge tara asta?
Din cand in cand, scapa cuvinte si mai aspre, care m-au facut sa ma retin de la vreo observatie. Era pornit.
Frontul studentilor ajunsese in fata Palatului Culturii, si de acum intra in linie dreapta pe bulevardul Sfantului Stefan. Studentilor li s-au alaturat si multi ieseni. In fata erau mai rari, dar dupa ei, front compact. Cand am vazut atata lume, care de-acum ajunsese in fata manastirii, ne-am tras mai spre interiorul curtii. Era o galagie, ca eu cu fratele nu ne mai puteam intelege. L-am privit si avea o expresie de nemultumire si de dezaprobare adanca pe chip. Dar, brusc, cand mijlocul frontului de studenti si ieseni au fost in dreptul portii noastre, s-a intamplat ceva neasteptat: intr-un moment scurt, de liniste, dintre doua scandari, s-a auzit vocea unuia dintre ei: "Bai, Tatal Nostru!". Si am asistat la o scena rara. N-ar fi putut fi regizata nici cu 30 de repetitii. Nu s-ar fi executat atat de rapid, nici daca i-ar fi comandat vreun general de armata sau mai stiu eu cine. Nu am avut timp sa ne dam seama. Intr-o clipa au fost in genunchi, cu fata spre biserica "Trei Ierarhi" si au inceput sa rosteasca rar si tare: "Tatal nostru care esti in ceruri, sfinteasca-Se nume Tau...". Noi, parca rusinati, ne-am dat dupa un copac. Traiam un sentiment straniu. S-a creat o stare de spirit speciala si mareata. Cuvintele rostite de studentii in genunchi si cu mainile impreunate in dreptul barbiei se loveau de Palatul Culturii si se intorceau spre Mitropolie, oprindu-se in blocul turn cu multe scari din fata bisericii. Se forma un ecou care dubla cuvintele. Aerul reverbera. Aveai impresia de exorcizare a vazduhului.
- "...Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. Amin".
Fratele a inceput sa-si faca cruce. Larg si rar. A mai spus apoi doar de cateva ori: "Na... na...".
Studentii s-au ridicat si si-au continuat drumul spre Mitropolie, Universitate, Targusor, cu aceleasi ovatii de Romania... Romania... M-am gandit atunci: tinerii acestia nu sunt pierduti si nu sunt golani. Sunt tinerii nostri, romani, care-si striga tara: Romania! Si care stiu inca sa spuna "Tatal Nostru".
*
Tinerii nu trebuie judecati, ci ajutati. Dar mai intai, trebuie intelesi. Secularizarea vietii morale si spirituale atinge in epoca noastra nu numai maturii ci, mai ales, copiii si tinerii care nu au inca un discernamant format. Putem observa, fara prea mult efort, cum, in cativa ani de la revolutie, atitudinile, obiceiurile si felul lor de a actiona s-au schimbat radical, datorita societatii de consum. Mijloacele de informare moderna au si ele impact asupra copiilor si tinerilor, care nu au nici o putere de a controla si evalua informatia primita si care cu timpul devine convingere, influentand imaginea, limbajul si atitudinea adolescentilor. Din punct de vedere psihologic, tanarul este intotdeauna in cautarea idealului, a lui insusi si, de multe ori, este in contradictie cu sine: traieste intr-o lume in plina schimbare si contradictie. Cum sa se descurce? O fata de liceu de 15-16 ani spunea odata: "lumea crede ca trebuie sa fim fericiti doar pentru ca suntem tineri. Ea nu vede razboaiele pe care le purtam zi de zi". Aproape toate cercetarile asupra conditiei tinerilor pun in prim-plan constatarea ca marea majoritate a lor traiesc mai mult sau mai putin o criza a propriei identitati. Copilul de ieri, care era foarte legat de judecatile parintilor sai, cauta un nou echilibru cu el insusi, cu spatiul familial, social, moral in care traieste si cu propriul sau mod de actiune si gandire. Cu alte cuvinte, incearca o noua identitate, ori modelul de identitate pe care societatea il ofera este modelul unei identitati fragmentare, multivalente, contradictorii si neajunse la maturitate. A nu avea o identitate coerenta in lumea sociala a zilelor noastre e retinut de foarte multi tineri ca fiind un lucru normal.
Apoi, un alt lucru care-l caracterizeaza - poate in primul rand - pe adolescent este dorinta sa de autonomie. Afirmarea autonomiei la aceasta varsta se exprima in forme bizare, ca de exemplu revolta impotriva tuturor (sfidarea diferitelor forme ale autoritatii s.a.). Adaugam ca multi traiesc in familii cu probleme mai mari sau mai mici. Cu parinti alcoolici sau divortati. Noi ii intalnim pe acesti tineri, dar nu stim de unde vin. In conditiile acestea, ce este de facut? Criticismul este ineficient. Ignorarea lor este vinovata, iar retragerea in autoritarism creeaza distanta si nu duce nicaieri. Toti tinerii au ceva in comun: cautarea. Se si zice ca: "Doar un tanar in cautare este cu adevarat tanar". Dar trebuie ajutati in cautarea lor. Este necesar un dialog continuu cu tinerele generatii, care sunt deschise vietii duhovnicesti sau care sunt in cautare. Altfel, exista riscul sa "gaseasca" ce cauta in alte spatii. Sa-si opreasca cautarile dezamagiti sau blazati, sa se multumeasca cu aparente de autentic. Sa esueze.
Tinerii sunt un univers special. Au mare nevoie de a fi ascultati si intelesi. Si, de asemenea, au nevoie de a li se raspunde in mod adecvat. Sa avem rabdare cu ei, sa le acordam timp. Si, peste toate, sa-i iubim. Daca ne preocupa viata lor, nu ne ramane decat sa ii luam in serios.
Ierom. NICODIM PETRE,
Sfanta Manastire Putna
(Text preluat din revista "Cuvinte catre tineri")