Parada declaratiilor bombastice

Rodica Culcer
Presedintele Traian Basescu a declarat public ca a obtinut discutarea oficiala a problemei Republicii Moldova in Consiliul Uniunii Europene. Credeti ca exista o oportunitate ca R. Moldova sa se apropie mai mult de UE., poate chiar sa fie invitata, in mod nesperat, sa adere?

- Pentru ca Republica Moldova sa fie invitata sa adere trebuie ca liderii de la Chisinau sa intreprinda propriile demersuri in acest sens, ceea ce inca nu se grabesc sa faca. Si nu se grabesc pentru ca sunt comunisti si dependenti de Moscova din punct de vedere politic, economic, financiar si mai ales energetic. In acelasi timp, Moscova tine in sah Chisinaul, prin manipularea conflictului transnistrean.
In plina criza georgiana, Vladimir Voronin era convocat la Soci de presedintele Rusiei Dmitri Medvedev si folosit intr-o operatiune de imagine a Kremlinului conceputa pentru a diminua tensiunile din relatiile cu UE. Mai precis, Vladimir Voronin era prezentat electoratului rus si restului lumii ca "baiatul bun", diferit de "aventurierul" pro-american Saakhasvili, adica un lider cu care Moscova are relatii constructive si pe care doreste sa-l ajute sa-si rezolve conflictul intern cu Tiraspolul. De altfel, domnul Medvedev i-a atras atentia lui Vladimir Voronin ca toate conflictele inghetate sunt periculoase - ceea ce reprezinta o acuzatie indirecta la adresa autoritatilor statelor legitime, care nu au reusit sa rezolve aceste conflicte. Ca si cum ar putea vreun stat din regiune sa rezolve un conflict intretinut de Moscova! In tot cazul, este limpede ca presedintele Medvedev a incercat sa explice Occidentului ca exista mai multe focare de conflict in spatiul ex-sovietic si ca nici unul nu poate fi stins fara interventia Moscovei, ceea ce ar legitima actiunile acesteia in Georgia. Interesant este insa ca, imediat dupa intalnirea de la Soci, liderul transnistrean Igor Smirnov s-a dus la Moscova, probabil pentru a discuta urmatorii pasi hotarati de Dmitri Medvedev.
In aceste conditii, Vladimir Voronin nu are prea mult spatiu de manevra. El nu s-a alaturat declaratiei NATO din 19 august, pentru a nu irita Moscova, mai ales dupa ce aceasta a inceput sa resusciteze planul Kozac II, si este de fapt foarte prudent fata de UE. Se poate deduce cu usurinta ca Vladimir Voronin nu va fi niciodata un lider european, ci doar ambasadorul tandemului Medvedev-Putin in Occident, in masura in care va fi ascultat. Presedintele Basescu insista la Bruxelles asupra situatiei din Moldova, tocmai pentru a contracara zelul dominator al Moscovei. Sunt prea putine sanse insa ca UE sa fie interesata de cooptarea Republcii Moldova: in primul rand, tara nu este deloc pregatita pentru aderare, iar liderii sai comunisti sunt prea putin dispusi la reforme radicale; in al doilea rand, cum spuneam, Chisinaul este prea dependent de Moscova in toate deciziile sale; iar in al treilea rand, UE nu are nevoie de un stat minat de un conflict intern, cum este conflictul transnistrean, provocat si intretinut de Moscova. Este deja prea mult pentru europeni ca trebuie sa-si bata capul cu Georgia, asa ca nu se vor lega la cap probabil cu Republica Moldova.

Avem trei candidati la functia de premier, anuntati cu trei luni inainte de alegeri: Calin Popescu Tariceanu (PNL), Mircea Geoana (PSD) si Theodor Stolojan (PD-L). Ce inseamna aceste "candidaturi"? Are vreunul sanse reale sa fie numit la Palatul Victoria?

- Aparitia candidatilor la functia de premier este o consecinta a decalarii alegerilor prezidentiale fata de cele parlamentare. Lipsite de candidatii prezidentiali care jucau rolul de locomotiva, partidele s-au vazut nevoite sa inventeze candidaturile la postul de premier pentru a profita de capitalul de imagine al unei personalitati dominante. Este adevarat ca, in conditiile votului uninominal, ar trebui sa conteze mai mult candidatii de pe plan local decat candidatii de la nivel national, dar in practica lucrurile sunt putin mai complicate: sondajele arata ca imaginea partidului in ansamblu este influentata mai mult de personalitatile de la centru decat de cele locale. In plus, partidele spera ca, prin asociere cu un lider important, candidatii mai putin dotati sa beneficieze de un transfer de credibilitate, sperand ca oamenii vor vota in primul rand cu partidul de dragul de a-l avea pe X sau pe Y premier.
In alta ordine de idei, este clar ca domnul Tariceanu sau domnul Geoana vor prezenta mult mai convingator mesajul partidului lor, garantand, intr-un fel, ca promisiunile din campanie vor fi indeplinite. Acesta strategie are sanse de succes, daca liderii alesi pentru a candida la functia de premier sunt mai populari si mai credibili decat partidul in ansamblul sau. Probabil ca acest lucru este valabil in cazul domnului Tariceanu, dar este discutabil in cazul domnului Geoana, iar in privinta candidatului PD-L, acesta are avantajul sustinerii lui Traian Basescu. De altfel, presedintele este si personajul-cheie al formarii viitorului guvern, deoarece el numeste prim-ministrul si-i incredinteaza sarcina de a-si forma echipa. Or, este de presupus ca domnul Basescu va incredinta aceasta sarcina candidatului PD-L, in cazul in care acesta va obtine cele mai multe mandate in Parlament. In acest moment asadar, in lumina sondajelor, candidatul PD-L are prima sansa sa devina premier. Problema care se pune este cum va putea el negocia formarea unei coalitii cu PNL, sa spunem, dupa ce liderul acestui partid a candidat el insusi la functia de premier. Cum perspectiva participarii la guvernare ar putea fi totusi tentanta pentru restul liberalilor, este de asteptat ca acestia sa intre in conflict cu domnul Tariceanu, care mizeaza, se pare, pe un guvern de coalitie cu PSD, in care el ar primi postul de premier, iar PSD-istii tot restul portofoliilor. Ceea ce l-ar lasa pe dinafara pe Mircea Geoana si tot restul liberalilor! Iata cum calculele din culise zadarnicesc demersurile publice si denatureaza exercitiul democratic. Ceea ce vedem nu este de fapt decat o parada de declaratii bombastice si de promisiuni fara acoperire, in spatele carora se negociaza combinatii care nu au nici o legatura cu interesul public.
In sfarsit, poate ca ar merita sa observam ca se discuta prea mult despre personaje si mai putin despre programe de guvernare si despre politici publice, oferta electorala a partidelor nefiind finalizata. Poate ca aceasta oferta ar merita o analiza mult mai atenta decat ambitiile unuia sau altuia dintre politicieni si calculele machiavelice ale "strategilor" partidelor.