Ca scrisul poate pastra viu sufletul si spiritul celui ce scrie si dupa ce trupul lui e de mult tarana e un miracol de care au parte doar cei cu har. (Faptul ca foarte multi isi doresc cu ardoare acest tip de nemurire, crezuta la indemana, desi nu au inzestrari speciale, explica de ce acum in lume numarul celor ce isi pun numele pe coperte de carti e aproape la fel de mare ca al celor care mai citesc.) Cartea extraordinara pe care v-o recomand azi e jurnalul unui tanar englez genial, disparut la 30 de ani, in 1919. Se numea Bruce Frederick Cummings si daca vorbim si azi despre el cu admiratie, uimire si emotie e fiindca de la 13 ani si pana la 28 a tinut acest jurnal (publicat in 1919 sub pseudonim) in care si-a notat intamplarile existentei, trairile si meditatiile. Iesit din comun prin desteptaciune - in ambele sensuri, si inteligent, si lucid -, tanarul avea pasiuni intelectuale multiple (stiinte naturale, literatura, filosofie, muzica) si o capacitate inepuizabila de a se bucura de viata. De parca pronia ar fi fost excedata de puterile mintii lui, de pofta de a patrunde si a se extazia in fata misterelor si splendorilor naturii, i-a dat si o cumplita boala evolutiva - scleroza multipla, care l-a torturat fizic si psihic inainte de a-l ucide in plina tinerete. Cummings-Barbellion era din copilarie innebunit dupa insecte si animale, avea o ardenta curiozitate stiintifica pe care si-o satisfacea atat din carti, cat si prin observatie directa in natura si in laborator. A acumulat astfel cunostinte de entomologie si zoologie la nivel inalt, dar, la dorinta tatalui jurnalist, a inceput sa munceasca de la 16 ani ca reporter, desi asta il plictisea. Abia la 23 de ani a reusit sa ocupe prin concurs un post la sectia de istorie naturala de la British Museum, dar cercetarile cu finalitate practica despre muste si paduchi impuse acolo erau mult sub posibilitatile si ambitiile lui. Absorbantele pasiuni intelectuale nu-l scutesc de dorinte erotice normale, marturisite si ele cu franchete. Dupa indelungi ezitari (nu era sigur de sentimentele lui, era sarac si cu sanatatea subreda) se casatoreste in 1915 cu fata care il iubea si vor deveni parinti, dupa ce afla intamplator, la centrul de recrutare, diagnosticul fatal. Ideea extinctiei il preocupase si pana atunci, dar odata cu verdictul mortii apropiate, fericirea de a mai fi pe lume capata nuante incredibile. Lumea e pentru tanarul muribund un loc extrem de interesant, plin de minuni, de mistere, de splendori. Fiecare zi e pentru el o cucerire, fiecare saptamana - o victorie a vointei si sperantei. Tanarul barbat "se urmareste traind", isi noteaza atent si pasionat observatiile, isi studiaza reactiile psihice si mentale legate de degradarea biologica, fara sa-si planga de mila. Disectia la microscop a unor organisme de vietati e inlocuita cu autoscopia lucida, consemnata in jurnal, cu gandul ca "intr-o zi cineva va sti, cineva va intelege si - o, zei nemuritori - poate chiar va simpatiza cu mine". Speranta i s-a implinit si a apucat sa guste el insusi cateva luni din "gloria postuma". Jurnalul publicat sub pseudonimul W.N.P. Barbellion si cu prefata lui H.G. Wells, autorul "Omului invizibil", se termina in 1917, cu informatia ca Barbellion a murit in ultima zi a acelui an. Nestiut de nimeni, autorul era inca in viata si a apucat sa vada primele reactii entuziaste ale cititorilor care "simpatizau" cu el. De atunci destinul lui Barbellion-Cumming continua sa fascineze, publicat in numeroase limbi. Traducerea romaneasca a Ancai Barbulescu este perfecta si completata cu numeroase note ce lumineaza intelesurile mai obscure. In ciuda soartei nedrepte cu tanarul genial, "Jurnalul unui om dezamagit" e una din cele mai tonice carti pe care le-am citit, insufland o contagioasa bucurie de a trai.