Romania. Dolce farniente

Cititor Formula AS
La 19 ani de la Revolutie, Romania si-a atins obiectivele majore.

Suntem tara membra cu drepturi depline in NATO, ba am organizat la Bucuresti si un summit de succes, iar soldatii nostri lupta pe cateva fronturi pentru "apararea democratiei". Suntem tara membra a UE, avem reprezentanti alesi in parlamentul european. Chiar daca traim cu amenintarea, macar teoretica, a clauzei de salvgardare, nu ne temem totusi ca vom fi vreodata exclusi. Rapoartele de la Bruxelles nu mai produc emotii decat in cercuri restranse, fara ecou in societate. Suntem convinsi ca acceptarea noastra in UE este irevocabila. In economie, marile privatizari au fost definitivate, ba mai mult, au venit investitori care au construit de la zero si au transformat in zone industriale terenuri pe unde altadata pasteau caprele taranilor. Pacea sociala domneste, tulburata doar sporadic de rabufniri care sunt departe de convulsiile de altadata. Creditele la banci sunt mai usor de accesat decat in trecut, dovada aglomeratia de pe sosele, iar inghesuiala din numeroasele hypermarketuri e un semn ca prosperitatea nu mai e doar o valoare abstracta: a trecut din discursuri in viata cotidiana.
Idealurile nascute din framantatii ani '90 sunt de acum realizate. Nici o mare cauza nationala nu-i mai mobilizeaza pe romani si pe liderii lor. Mai ales pe cei din urma. Sunt, in sfarsit, scutiti de efortul de a mai privi in viitor. Nu mai au responsabilitatea de a pregati tara pentru examene dificile, nu mai risca, prin politica dusa, destinul unei intregi natiuni. Cel mult destinul propriului partid sau numai cariera personala. Adversarii politici, procurorii sau grija propriilor afaceri pot fi cauza unor eventuale insomnii, si nu agenda publica, lasata in seama capacitatii de autoreglare a sistemului. Pentru prima oara, politicianul roman are de partea sa istoria, pentru a fi un belfer. Obiectiv, nu-l mai poti acuza de lipsa de energie in sustinerea unor proiecte nationale, fiindca aceste proiecte, istoric vorbind, nu mai exista. Romania la nivel macro este o tara aproape perfecta. Ca natiune, nu mai asteptam nimic, poate doar victorii in fotbal si o stare a vremii rezonabila.
Am fi nedrepti sa sustinem ca pe acest fond de neangajare politicienii si-au pierdut obiectul de activitate. Lupta cu adversarii politici si solicitarile pentru diverse combinatii raman in vigoare, dar adevaratul mobil sunt fondurile europene, miliardele de euro pe care Romania trebuie sa le inghita, ca sa se transforme acolo unde a ramas inapoiata. Miza financiara este forta care pune in miscare masinaria politica, fiindca banii, prin puterea lor de transformare, sunt in cele din urma cel mai eficient instrument electoral. Uitati-va numai la candidatii care au castigat la locale din primul tur: au reusit sa obtina voturile, fiindca au miscat ceva in orasul pe care l-au condus, iar asta au facut-o cu banii pe care orasul i-a pus la dispozitie. Cu atat mai tentanta este puterea, cu cat deschide usa si spre vistieria europeana, nu numai spre bugetul local.
Lipsiti de sarcini majore, politicienii sunt acum cei mai optimisti si mai linistiti dintre romani. Sunt primii care-ti spun ca lucrurile merg foarte bine, dar in viata de zi cu zi, in Romania profunda, se aude scrasnetul dintilor. In justitie, unde zeci de mii de dosare asteapta de ani de zile o solutionare, nu mai suntem europeni; retrocedarile sunt lasate la cheremul unui soft de calculator; spagile ne tin inca in umbra Fanarului; egalitatea in fata legii e numai pe hartie; cetateanul e o fictiune; saracii se inmultesc; banditii si functionarii primariilor colaboreaza; banii publici se topesc masiv, pentru o autostrada inexistenta. Enumerarea poate continua.
Riscul starii de dolce farniente e acela ca demobilizeaza, iar incantarea de sine ascunde viitoarele dezamagiri. Romania, chiar daca si-a vazut sacii grei in caruta, e inca o tara in constructie, si in realitate, si simbolic vorbind. Arderea etapelor, schimbarea rapida a decorurilor imbata, si mizeria de orice natura poate ramane neobservata. Sa nu stam scufundati in ea pana la gat, in timp ce doar capul s-a strecurat prin fanta si priveste in paradis.
DUMITRU BADITA